Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 60/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 60/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 5617/256/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 60
Ședința publică din data de 05 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier L. Ș.
Cu participare procuror: C. B.
Pe rol, pronunțarea asupra contestației formulată de condamnatul I. N. – fiul lui G. și V., născut la data de 23.03.1992, deținut în P. P. Albă – împotriva sentinței penale nr. 2396/11.07.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală.
Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 05.02.2015, când a pronunțat următoarea soluție
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Prin sentința penală nr.2396/11.07.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-a dispus:
„ În temeiul art. 587 Cod Proc. Penală cu aplicarea art. 6 C.pen și art. 59 si următoarele din vechiul Cod penal:
Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul I. N., fiul lui G. si V., născut la 23.03.1992, deținut în P. P. Albă, jud. Constanta.
Stabilește termen de reînnoire a cererii după data de 11.03.2015.
În baza art. 272 c.pr.pen. onorariul apărător oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanta, în favoarea av. Giurculet Vetuța, în baza delegației . nr. 1632/10.07.2014.
În baza art. 275 alin. 2 Cod pr.pen. obligă pe condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.
Cu drept de contestație în 3 zile de comunicare pentru procuror și condamnat.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.07.2014.”
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Asupra cererii de liberare condiționată de față:
La data de 09.07.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, cererea de liberare condiționată a condamnatului I. N., deținut în P. P. Albă.
Analizând actele și lucrările din dosar, instanța a constatat următoarele:
Având în vedere cerințele liberării condiționate cuprinse în disp. art. 100 și urm. din N.C.penal, instanța apreciază, rap. la disp. art. 6 din C.penal, că disp. art. 59 C.penal sunt mai favorabile condamnatului, și vor fi avute în vedere la analizarea prezentei cauze.
Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate rezultante de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de talharie, prev. de art. 211 alin.1 lit. b,c C.p.
Executarea pedepsei a început la data de 04.11.2011 și urmează să expire la data de 03.11.2015.
Conform procesului verbal al comisiei, condamnatul a executat 979 de zile, nu i se consideră zile ca executate pe baza muncii, fiind îndeplinită fracția legală pentru a fi liberat condiționat. Se află la prima analiză în comisie.
Întrucât condamnatul a executat, până la această dată, fracția prevăzută de lege, singurul aspect ce trebuie avut in vedere în cauză este îndeplinirea condițiilor subiective prevăzute de lege, respectiv daca, condamnatul „este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”.
Pe parcursul executării pedepsei însă, a avut un comportament necorespunzător, fiind sancționat disciplinar de 3 ori, pentru detinere de obiecte interzise, pentru lovirea altui detinut si pentru nerespectarea regulamentului de ordine interioara; nu a fost recompensat; nu a fost planuficat la activitati lucrative; a manifestat interes scazut pentru activitatile educationale: a fost inscris la diverse activitati, dar nu a participat; a participat la o activitate religioasa, activitati sportive, vizionare spectacol, o dezbatere si o activitate desfasurata de colaboratori externi.
Nu are antecedente penale.
Pentru faptul că nu a dat dovezi de îndreptare a comportamentului, se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile impuse art.59 Cod Penal pentru acordarea liberării condiționate.
În plus, pornind de la natura instituției liberării condiționate, instanța reține că aceasta creează numai o vocație pentru condamnați de a fi eliberați din penitenciar înainte de executarea integrală a pedepsei, neavând astfel un drept în acest sens.
În consecință consideră necesar un timp pentru reeducarea condamnatului prin executarea pedepsei, motiv pentru care a stabilit termen de reînnoire a cererii la 11.03.2015.
În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală, a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei RON – onorariu avocat din oficiu.
În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală, a obligat pe condamnat către stat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței penale menționate a formulat contestație condamnatul I. N., motivele contestației au fost consemnate în practicaua deciziei motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, Tribunalul reține următoarele:
Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare.
Executarea pedepsei a început la data de 04.11.2011 și urmează să expire la data de 03.11.2015.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate acesta trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 974 zile, din care, în cazul în care muncește 244 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 730 zile efectiv executate.
La data analizării cererii sale condamnatul executase 979 zile, a executat în arest preventiv 0 zile și i se consideră ca urmare a muncii prestate 0 zile.
Din caracterizarea existentă la dosar rezultă că se află la prima analiză în cadrul comisiei de individualizare privind liberarea condiționată, pe toată durata pedepsei a avut un comportament necorespunzător, a fost sancționat de trei ori pentru deținere de obiecte interzise, lovire deținut și nerespectarea regulamentului de ordine interioară, nu a fost recompensat, nu a fost planificat la activități lucrative, a manifestat un interes redus pentru activitățile educaționale, a fost înscris la diverse activități, dar a abandonat refuzând să mai participe, a participat la o activitate religioasă, la activități sportive, vizionare spectacol, o dezbatere și o activitate desfășurată de colaboratorii externi.
Ținând seama de perioada executată, de natura și gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat, de faptul că pe perioada detenției a avut un comportament neadecvat normelor carcerale, precum și de faptul că liberarea condiționată creează numai o vocație pentru condamnați de a fi eliberați înainte de executarea integrală a pedepsei, Tribunalul constată că petentul condamnat nu a înțeles să adopte o atitudine corespunzătoare față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială și astfel, în mod corect prima instanță a considerat că se impune ca acesta să execute în continuare pedeapsa, în vederea realizării scopului pedepsei așa cum este reglementat de Codul penal.
Prin urmare, tribunalul consideră că în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că petentul nu îndeplinește cerințele pentru a putea beneficia de liberarea condiționată la acest moment.
Având în vedere toate aspectele prezentate mai sus, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul I. N. împotriva sentinței penale nr. 2396/11.07.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
În baza art. 272 Cod procedură penală va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. onorariul avocatului din oficiu B. E. – 100 lei.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul I. N. - fiul lui G. și V., născut la data de 23.03.1992, deținut în P. P. Albă, împotriva sentinței penale nr. 2396/11.07.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
În baza art. 272 Cod procedură penală avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. onorariul avocatului din oficiu B. E. – 100 lei.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.02.2015.
Președinte,Grefier,
M. MitanLaura Ș.
Tehnored.jud.M.M./3 ex./12.02.2015
| Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Sentința nr.... → |
|---|








