2. recunoaştere parţială a unei hotărâri penale străină. condiţii prevăzute de lege pentru recunoaştere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Sentinţă penală nr. 2443 din data de 07.09.2016
2. Recunoaștere parțială a unei hotărâri penale străină. Condiții prevăzute de lege pentru recunoaștere.
Legislație relevantă
Potrivit dispozițiilor art. 140 ind.1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală:
" (1) Recunoașterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condițiile tratatului aplicabil între România și statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripție aceasta domiciliază.
(2) Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face și pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare.
(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), lipsa unui tratat nu împiedică recunoașterea hotărârii judecătorești străine, dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa.
Dispozițiile art. 131 alin. (1), art. 132, 135 și ale art. 136 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.";
Rezumat
În speță, atâta timp cât sunt îndeplinite toate condițiile de recunoaștere parțială a hotărârii, și cât timp nu a fost identificat nici un caz pentru a refuza acest lucru, cerințe și cazuri prevăzute în mod expres la art. 136 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, printre care nu se află și imposibilitatea de identificare a pedepsei stabilite pentru una dintre infracțiunile care face obiectul recunoașterii hotărârii, se impune cu necesitate a fi recunoscută parțial hotărârea în cauză.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Botoșani la data 07.03.2016, persoana privată de libertate D. C. a solicitat deducerea din pedeapsa pe care o execută a perioadei executate în Italia, respectiv de la data de 16.08.2013 la data de 17.01.2015, menționând că actele doveditoare le va prezenta instanței la primul termen de judecată.
La termenul de judecată din data de 29.03.2016, persoana privată de libertate D. C. și-a precizat cererea în sensul că a solicitat recunoașterea hotărârii penale străine nr. 3/08.01.2014 pronunțate de Tribunalul Termini Imprese Italia prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, port ilegal de arme și de instrumente folosite în comiterea infracțiunilor prin efracție. Petentul a declarat că a executat pedeapsa pe teritoriul Italiei, mai exact perioada de 1 an și 5 luni, de la data de 16.08.2013 până la data de 17.01.2015.
Totodată, petentul a solicitat contopirea pedepsei aplicate de autoritățile judiciare italiene cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1325/05.06.2015 a Judecătoriei Botoșani, iar din pedeapsa rezultantă ce se va stabili să fie dedusă perioada executată din pedeapsa aplicată în Italia, dar și perioada executată în baza mandatului european de arestare emis în vederea executării pedepsei aplicate în România.
Prin încheierea de ședință din data de 17.05.2015 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind deducerea perioadei executate în baza mandatului european de arestare emis la data de 22.10.2015 din pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1325/05.06.2015 a Judecătoriei Botoșani, formându-se un nou dosar.
La dezbateri atât petentul cât și apărătorul acestuia au solicitat doar recunoașterea hotărârii penale străine, menționând că ulterior recunoașterii vor formula cerere de contopire a pedepselor.
Prin sentința penală nr. 22 din 24 mai 2016, Judecătoria Botoșani a respins cererea având ca obiect recunoaștere hotărâre străină formulată de petentul D C., obligându-l să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința nr. 3/08.01.2014 a Tribunalului Termini Imerese din Italia, rămasă irevocabilă la data de 08.03.2014, petentul D. C.a fost condamnat pentru săvârșirea la data de 15.03.2013 a infracțiunii prevăzute de art. 110 și art. 648 din Codul penal italian, a infracțiunii prevăzute de art. 110 și art. 107 din Codul penal italian și a infracțiunii prevăzute de 110 din Codul penal italian și art. 4 din Legea nr. 110/1975.
În fapt, s-a reținut că, împreună cu numitul L. I. și cu scopul de a obține profit, D. C. a achiziționat sau a primit autoturismul FP cu număr de înmatriculare xxx, provenit dintr-un furt comis la data de 12.05.2013 în B.
În autoturismul cu care circulau cei doi au deținut un clește având lungimea de 16 cm, o șurubelniță plată cu lungimea de 27 cm și 6 chei de diferite mărimi, instrumente apte pentru deschiderea sau forțarea încuietorilor, pe lângă un hanorac, o șapcă, o cagulă și o pereche de mănuși.
În autoturism s-a descoperit și un cuțit pentru tăiat hârtia, care poate răni și pe care cei doi l-au scos din locuința lor fără un motiv justificat.
Petentul a solicitat să fie judecat potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, fiindu-i aplicate pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 2.600 Euro amendă pentru prima infracțiune considerată cea mai gravă, pedepse ce au fost majorate la 2 ani și 8 luni închisoare și 2.800 Euro amendă pentru comiterea celei de-a două faptă, majorate apoi la 2 ani și 9 luni închisoare și 3.000 Euro amendă pentru comiterea ultimei infracțiuni. În baza acordului de recunoaștere a vinovăției, s-a stabilit pedeapsa finală de 1 an și 10 luni închisoare și 2.000 Euro amendă.
Prima instanță a reținut că în cauză, verificând condițiile prevăzute de art. 136 din Legea nr. 302/2004, cel mult prima faptă ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, prev. și ped. de art. 270 Cod penal, dacă petentul a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete în care a primit sau dobândit autoturismul că provenea din furt, aspecte care nu rezultă din hotărârea străină depusă la dosar.
Celelalte două fapte nu întrunesc elementele vreunei infracțiuni prevăzute de legea penală română. Deținerea instrumentelor apte pentru deschiderea sau forțarea încuietorilor și a celorlalte bunuri care ar fi putut fi folosite la comiterea unor fapte penale, cum ar fi furtul, îmbracă forma actelor preparatorii, care nu sunt sancționate de legea penală română. Nu poate fi reținută infracțiunea de complicitate la furt calificat, cum a considerat petentul, deoarece hotărârea de condamnare străină nu reține fapta de autorat la această infracțiune în raport de care petentul să-și fi dat sprijinul.
Portul cuțitului în autoturism s-ar circumscrie mai degrabă conținutului constitutiv al infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 Cod penal decât celui al infracțiunii indicate de petent, dar nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestei infracțiuni pentru că petentul nu a purtat cuțitul în împrejurările prevăzute de textul incriminator, respectiv la adunări publice, manifestări cultural - sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun..
Chiar și în cazul în care s-ar putea reține cu certitudine că una dintre faptele comise de către petent pe teritoriul Italiei este prevăzută de legea penală română, respectiv cea de tăinuire, nu este posibilă recunoașterea parțială a hotărârii de condamnare străine deoarece nu poate fi identificată pedeapsa aplicată doar pentru această infracțiune, pedeapsa inițială fiind mărită progresiv de la o faptă la alta și apoi redusă în baza acordului de recunoaștere a vinovăției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel de petentul D. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele invocate în scris și reiterate oral cu ocazia dezbaterilor, fiind consemnate în partea introductivă a încheierii de ședință din 05.09.2016, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 417 Cod procedură penală, curtea a constatat că este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 140 ind.1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală:
" (1) Recunoașterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condițiile tratatului aplicabil între România și statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripție aceasta domiciliază.
(2) Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face și pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare.
(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), lipsa unui tratat nu împiedică recunoașterea hotărârii judecătorești străine, dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa.
Dispozițiile art. 131 alin. (1), art. 132, 135 și ale art. 136 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.";
În speță, examinând actele și lucrările dosarului, rezultă cu certitudine, așa cum a reținut și prima instanță, că petentul D. C, a fost condamnat prin sentința penală nr. 372014-RGNR nr. 2768/2013 din 08.01.2014, pronunțată de Tribunalul Ordinar Termini Imerse, definitivă la data de 08.03.2014, la pedeapsa finală de 1 an și 10 luni închisoare, precum și amendă în cuantum de 2.000 euro, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a trei infracțiuni, ce ar fi concurente cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 1325/05.06.2015 a Judecătoriei Botoșani.
De asemenea, din înscrisurile existente la dosarul cauzei( certificat de cazier judiciar - fila 20 dosar fond), rezultă că petentul a executat parte din pedeapsa menționată mai sus, respectiv, de la 17.08.2013-17.01.2015.
Este real că una din condițiile cerute de art. 136 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine, este dubla incriminare, anume, ca fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune, iar în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte.
În cauza de față, Curtea a constatat, în legătură cu cele două fapte pentru care petentul a fost condamnat și pentru care nu a fost recunoscută hotărârea străină, prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, întrucât, într-adevăr, în dreptul penal român, actele preparatorii nu sunt incriminate, iar portul cuțitului nu s-a făcut în împrejurările prevăzute de textul din Legea nr. 61/1991, respectiv la adunări publice, manifestări cultural - sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun.
În ce privește infracțiunea de tăinuire, prev. de art. 110,648 din Codul penal italian, faptă ce își găsește corespondent în legislația penală română în infracțiunea de tăinuire, prev. de art. 270 Cod penal, curtea constată că dubiul exprimat de prima instanță în legătură cu latura subiectivă a infracțiunii, pe motivul că nu ar rezulta din hotărârea străină depusă la dosar, depășește cadrul procesual de față, judecătorul nefiind îndrituit să analizeze pe fond acuzațiile aduse petentului prin hotărârea străină, ci doar să verifice îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de lege pentru a dispune recunoașterea sau nu a respectivei hotărâri.
Referitor la refuzul primei instanțe, de recunoaștere, chiar și parțială a hotărârii străine, pe motiv că nu se poate identifica pedeapsa finală stabilită pentru infracțiunea de tăinuire, Curtea a constatat că acesta nu constituie un motiv suficient pentru a nu recunoaște o hotărâre de condamnare care a și fost executată și care i-ar profita petentului în situația în care se va constata că respectiva infracțiune a fost comisă în concurs cu aceea pentru care a fost condamnat în România.
Este adevărat că în cauză nu poate fi identificată pedeapsa finală aplicată petentului pentru infracțiunea de tăinuire, întrucât modalitatea de stabilire a pedepselor în cazul infracțiunilor concurente este diferită în dreptul italian față de dreptul român, în acest din urmă sistem pedepsele aplicându-se pentru fiecare în parte, inclusiv în privința cauzelor de atenuare sau de agravare a acestora, calculându-se în final rezultanta.
Cu toate acestea, atâta timp cât sunt îndeplinite toate condițiile de recunoaștere parțială a hotărârii și că nu a fost identificat nici un caz pentru a refuza acest lucru, cerințe și cazuri prevăzute în mod expres la art. 136 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, printre care nu se află și imposibilitatea de identificare a pedepsei stabilite pentru una dintre infracțiunile care face obiectul recunoașterii hotărârii, se impune cu necesitate a fi recunoscută parțial hotărârea în cauză.
Referitor la pedeapsa finală aplicată petentului, aceea de 1 an și 10 luni închisoare și 2.000 euro amendă, curtea constată că aceasta, deși corespunde sub aspectul cuantumului pedepsei închisorii cu durata pedepsei prevăzută la art. 270 Cod penal, care prevede închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă, nu poate fi reținută și amenda în euro.
Ori, potrivit disp. art. 135 alin.(6) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală:
" Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una dintre următoarele soluții:
a) dispune, prin sentință, recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de instanța străină;
b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare:
(i) adaptează, prin sentință, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină, potrivit alin. (7) și (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă,
(ii) stabilește și aplică, prin sentință, pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită;
c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de recunoaștere și executare în România a hotărârii judecătorești străine.";
De asemenea, alineatul (7) lit. a) al aceluiași articol, prevede că, "În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b) pct. (i), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;
Prin urmare, Curtea a procedat pe cale de consecință, adaptând pedeapsa aplicată petentului prin hotărârea străină în sensul că nu a ținut seama și de pedeapsa amenzii.
Față de argumentele expuse, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, a admis apelul formulat de petent și a desființat sentința atacată, în sensul că:
În temeiul art.140 ind.1 alin.(1) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, curtea a recunoscut în parte sentința penală nr. 372014-RGNR nr. 2768/2013 din 08.01.2014, pronunțată de Tribunalul Ordinar Termini Imerse, definitivă la data de 08.03.2014, prin care petentul D. C. a fost condamnat la pedeapsa finală de 1an și 10 luni închisoare și 2.000 euro amendă, cu executare, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 110,648 din Codul penal italian, faptă ce își găsește corespondent în legislația penală română în infracțiunea de tăinuire, prev. de art. 270 Cod penal.
Totodată, în baza art. 135 alin. (7) lit. a) din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Curtea a adaptat pedeapsa aplicată de instanța străină, în sensul că a stabilit-o la 1 an și 10 luni închisoare, urmând să constatate că petentul a executat parte din pedeapsă de la 17.08.2013-17.01.2015.
