Apel. litigii cu profesionişti. cerere de obligare a societăţii de asigurare la plata daunelor morale şi materiale decurgând din accident de circulaţie, precum şi la plata penalităţilor de întârziere. momentul de la care se calculează penalităţile de întâ

Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 172 din data de 06.06.2017

Apel. Litigii cu profesioniști. Cerere de obligare a societății de asigurare la plata daunelor morale și materiale decurgând din accident de circulație, precum și la plata penalităților de întârziere. Momentul de la care se calculează penalitățile de întârziere

Dosar nr. ....................

Decizia nr. 172/C/2017 - C din 06.06.2017

- art. 36, 37 și 64 alineat 1 din Ordinul CSA nr. 14/2011

Prin Sentința nr. 335/10.11.2016, Tribunalul ... a admis în parte cererea formulată de reclamantul ... domiciliat în ..., CNP ... decedat pe parcursul soluționării ei și continuată de moștenitoarea acestuia ... domiciliată în ..., CNP … în contradictoriu cu pârâtele ... domiciliată în ..., CNP … și SC ... ... SA cu sediul în …, J…/2011, CUI …

A obligat pârâta de rândul 2 să plătească reclamantului suma de 16.980 lei cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale la care se vor adăuga penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe fiecare zi de întârziere începând cu data de 8 decembrie 2015 și până la plata integrală a debitului.

A obligat pârâta de rândul 2 să plătească reclamantului suma de 563 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondate celelalte pretenții.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 23 decembrie 2013 în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Șoseaua ... din ... reclamantul a fost acroșat de cu mașina de pârâta de rândul 2 ca urmare a nepăstrării distanței corespunzătoare în mers. În urma impactului acesta a fost internat inițial la Spitalul Clinic Județean ...- Secția Neurochirurgie, iar ulterior la Secțiile Psihiatrie și Ortopedie din cadrul aceleiași unități spitalicești. Potrivit certificatului medico-legal emis la data de 6 ianuarie 2014 reclamantul prezenta la momentul examinării leziuni posttraumatice ce necesită pentru vindecare 25-30 de zile în măsura în care nu intervin complicații (fila 12).

Raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză (fila 108) a stabilit că leziunile suferite cu ocazia accidentului de circulație au necesitat 60 de zile de îngrijiri medicale, reclamantul suferind de o tulburare mentală organică ca urmare a acestuia, iar capacitatea de muncă este pierdută cu 75 % încadrându-se în gradul de invaliditate 2.

Potrivit art. 1357 cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând și pentru cea mai ușoară culpă. Din examinarea acestei prevederi rezultă că antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina unei persoane presupune întrunirea a patru condiții : fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două elemente și vinovăția.

Fapta ilicită, indiferent că îmbracă forma acțiunii sau inacțiunii, presupune o manifestare exterioară contrară normelor dreptului pozitiv prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitim protejate ale unei persoane.

Din examinarea coroborată a răspunsurilor date la interogatoriu rezultă că acroșarea bicicletei pe care se deplasa reclamantul s-a făcut de către autoturismul marca ... condus de pârâta de rândul 2, resposabilitatea pentru producerea accidentului fiind stabilită de organul de poliție prin procesul-verbal încheiat în sarcina acesteia. Fapta sa reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 46 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel încât prima condiție amintită este întrunită.

Cel de-al doilea element- prejudiciul- a constat în consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite a unei persoane. În măsura în care o asemenea consecință se răsfrânge asupra patrimoniului unei persoane, el va avea caracter patrimonial, persoana păgubită fiind îndreptățită să solicite repararea în întregime a prejudiciului, inclusiv a celui nepatrimonial.

Așa fiind, instanța a reținut că în urma accidentului reclamantul a fost supus unui tratament medical, fiindu-i diminuată inițial capacitatea de muncă, iar ulterior stabilindu-se că acesta și-a pierdut-o în proporție de 75%. Înlăturarea parțială a consecințelor acestuia a presupus atât administrarea unui tratament medicamentos, cât și urmarea unei diete alimentare corespunzătoare.

Restrângerea posibilității de doverire a prejudiciului numai la proba cu înscrisuri nu poate fi primită de instanța de judecată, dispozițiile la care face trimitere pârâta fiind incidente numai în ipoteza în care aceasta ar fi fost de acord cu plata despăgubirii pretinse. Tocmai de aceea, coroborând declarațiile martorilor cu înscrisurile depuse de către reclamant a considerat că prejudiciul material suferit de acesta se compune atât din contravaloarea tratamentului urmat și a alimentelor suplimentare, cât și din diferența dintre venitul realizat anterior și suma stabilită cu titlu de indemnizație și ulterior pensie pnă la momentul la care a intervenit decesul său, astfel încât a obligat pârâta SC ... ... SA la plata sumei de 16.980 lei cu acest titlu.

Referitor la prejudiciul nepatrimonial instanța a reținut că potrivit art. 1391 alin. 1 Cod civil în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Accidenul a cărei victimă a fost reclamantul a produs o bulversare majoră în viața acestuia determinând în faza imediată o imoblizare la pat ce a pus-o în imposibilitatea de a se deplasa și a se îngriji singur.

Trecând peste durerea fizică ce i-a fost cauzată de o asemenea accidentare și intervenția chirurgicală la care a fost supus, trebuie precizat că în perioada ulterioară viața reclamantului a suferit modificări substanțiale în planul relațiilor de familie. Martorele audiate au arătat că acesta suferea de tulburări comportamentale grave ce l-au pus în postura de a nu lua parte la un eveniment major în viața oricărui părinte - nunta fiicei sale.

Mai mult, nici până la decesul său reclamantul nu a fost în măsură să-și reia cursul firesc al vieții fiind pus în situația ca dintr-o persoană aptă de muncă să ajungă cu o invaliditate de 75%. Toate aceste elemente converg spre concluzia că trauma psihică suferită de către reclamant poate fi mult mai gravă decât cea fizică, iar consecințele ei până la momentul decesului puteau fi cel mult conturate, fără a putea fi stabilite cu certitudine.

Esențial rămâne însă faptul că anterior accidentului reclamantul putea să aibă grijă de el, iar ulterior acestui moment, a ajuns în situația de a solicita ajutorul familiei pentru a-și îndeplini cele mai banale sarcini în gospodărie. Tocmai de aceea, a considerat că perspectiva unei vieți ulterioare marcată de modificarea substanțială a modului în care și-a conceput și desfășurat relațiile de familie impune acordarea unor despăgubiri în cuantum de 100.000 lei pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit, sens în care a și admis cererea.

Fiind vorba despre un drept de creanță existent la momentul decesului reclamantului, dar al cărui cuantum nu a fost stabilit exact consideră că acesta este susceptibil de a fi transmis pe cale succesorală fiicei acestuia care are posibilitatea de a pretinde plata lui.

Totodată, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane e necesar să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. În cazul în care consecința este de natură materială, această legătură rezultă din materialitatea faptelor, astfel încât, ținând seama și de concluziile raportului de expertiză medico-legală, a considerat că și ce-a de-a treia condiție este întrunită.

În ceea ce privește vinovăția, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, ea constă în atitudinea pe care autorul faptei a avut-o față de ea și de urmăririle ei la momentul la care a comis-o. La momentul apropierii de reclamanta, pârâta de rândul 2 trebuia să prevadă posibilitatea acroșării acestuia în măsura în care nu păstra distanța corespunzătoare în mers. În asemenea condiții este neîndoielnic că acesta a acționat din culpă, consideră că este întrunit și ce-l de-al patrulea element.

Refeitor la plata penalităților de întârziere instanța a reținut că ele au fost stabilite de art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011 în vederea sancționării comportamentului de rea-credință al asiguratorului care, fiind în posesia tuturor elementelor pentru stabilirea întinderii prejudiciului, nu procedează voluntar la acoperirea acestuia. Ținând seama că în acest cadru procesual a fost stabilită întinderea prejudiciului, a considerat că pot fi aplicate penalitățile de întârziere de la momentul învestirii instanței, sens în care a și dispus.

Cât privește cheltuielile de judecată solicitate, ele constau în onorariu avocațial și contravaloarea raportului de expertiză medico-legală. Având în vederea că cererea a fost admisă în parte, a considerat că se află în culpă procesuală pârâta de rândul 1, astfel încât, în raport de prevederile art. 453 Cod procedură civilă a obligat-o la plata sumei de 563 lei cu acest titlu.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apelantele apel SC ... ... SA și ....

Prin apelul declarat în cauză, apelanta pârâtă SC ... ... SA a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul reducerii daunelor materiale si morale si respingerea capătului de cerere privind penalitățile de întârziere, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de exercitarea caii de atac.

În motivarea apelului, a arătat că critică sentința în ceea ce privește daunele materiale, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.49 pct.2 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr.14/2011, conform cărora terții păgubiți au obligația să dovedească daunele materiale cu înscrisuri. Din motivarea hotărârii nu reiese modul cum a fost stabilit cuantumul daunelor materiale acordate de instanța de fond, aceasta analizând superficial probatoriul, neobservând că unele dintre cheltuielile efectuate nu au legătură cu accidentul rutier. Astfel, reclamantul a anexat bunuri privind produsele alimentare și nealimentare pe care le-ar fi cumpărat oricum, chiar dacă nu ar fi fost implicat în accident. A solicitat a se observa că acestea nu se încadrează în categoria cheltuielilor pentru alimentație suplimentară.

Totodată, a criticat sentința pronunțată, în ceea ce privește daunele morale, întrucât a considerat că suma acordată este mult prea mare, depășește media jurisprudenței și nu ține seama de criteriile echității și proporționalității cu urmările accidentului, având în vedere că daunele morale au rolul de a compensa pierderea produsă, fără să poată constitui o sursă de îmbogățire.

Având in vedere dispozițiile art. 49 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, la stabilirea despăgubirilor trebuie avute în vedere legislația și jurisprudența din România.

Despăgubirile morale acordate trebuie sa fie rezonabile, cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului real și efectiv, în așa fel încât să nu se transforme într-o sursă de îmbogățire a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale.

Instanța de fond nu a ținut seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa îl aibă și de faptul ca acestea nu pot sa constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

Sumele acordate nu trebuie sa depășească granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune morale o au aceea de compensare pentru persoanele care au fost supuse unor suferințe fizice și psihice.

Așa cum a arătat, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecata a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic și psihic, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectata situația familiala, profesionala și sociala. Însa, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimelor.

De asemenea, instanța de judecata trebuie sa aibă in vedere la acordarea daunelor morale și unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice individuale, precum și la nivelul general (venitul mediu la nivel național etc.), astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susținere obiectiva, care sa constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului.

A criticat sentința pronunțata, in ceea ce privește penalitățile, întrucât sentința a fost pronunțata cu încălcarea dispozițiilor art. 36, alin. 5 din Norme, conform cărora - art. 36 alin. (5) " Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat in scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitiva cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească.";

În primul rând, a arătat că instanța de fond a dispus obligarea sa la plata; penalităților începând cu data investirii instanței, deși dispozițiile menționate nu prevăd o asemenea sancțiune.

În al doilea rând, a precizat ca și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 36, alin. 1 din Norme, transmițând reclamantului doua oferte de despăgubire, așa cum rezulta din înscrisurile anexate.

Totodată, a menționat că numai daunele materiale au caracter cert în aceasta faza, întrucât sunt individualizate și cuantificate prin documente.

Daunele morale, însă, nu au acest caracter, acestea urmând sa fie acordate prin hotărâre judecătoreasca. Așadar, numai de la data comunicării hotărârii definitive, daunele morale sunt cuantificate și reprezintă creanța certă.

În drept, a invocat art. 466 și urm. Cod de procedură civilă, art. 36 și art. 49 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011.

Apelanta reclamantă ..., prin apelul declarat în cauză, a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare in judecată astfel cum a fost aceasta formulată, și pe cale de consecință, obligarea SC ... ... SA la plata sumei de 206.075,61 lei cu titlu de despăgubiri, din care 28.075,61 lei reprezintă daune materiale și 178.000 lei reprezintă daune morale, la care să se adauge penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de la data înregistrării acțiunii și până la plata efectivă a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecata.

La data de 08.10.2016 tatăl său a decedat, la Spitalul de Urgenta ..., unde a fost transportat după ce a fost găsit căzut pe strada, fapt pentru care a fost introdusă în cauza, în calitate de unic moștenitor, și si-a exprimat acordul de voința pentru a continua acțiunea intentata de tatăl său.

Prin Sentința nr.335/LP/2016, Tribunalul ... i-a admis în parte acțiunea dispunând obligarea asigurătorului la plata sumei de 16.980 de lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, la care sa se adauge penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere de la data înregistrării acțiunii și pana la data plații efective a debitului datorat.

Împotriva acestei soluții a declarat apel, solicitând modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii în integralitate a cererii introductive și majorării daunelor materiale și morale acordate de instanța de fond, până la nivelul celor solicitate prin acțiunea introductivă.

În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale acordate de către instanța de judecata, a solicitat a observa ca suma solicitata a fost de 28.075,61 lei, cea acordată de instanța de judecată a fost de 16.980, iar cea propusă de către asigurător prin oferta de despăgubire din data de 20.08.2015 a fost de 15.000 lei.

Prin acțiunea introductivă a arătat cu exactitatea din ce se compun daunele materiale, iar în fata primei instanțe a demonstrat în integralitate pretențiile sale, sens în care a apreciat ca se impune acordarea acestora în cuantumul solicitat si, obligarea asigurătorului la plata sumei de 28.075,61 lei.

Referitor la daunele morale, a arătat că prin raportul de expertiza medico-legala efectuat în prezenta cauza s-a stabilit ca leziunile cauzate tatălui său în urma accidentului de circulație din data de 23.12.2013 au necesitat 60 de zile de îngrijiri medicale, ce i-au provocat acestuia numeroase afecțiuni.

În urma evenimentului rutier, tatăl său a fost internat nu mai puțin de 41 de zile în diferite unități spitalicești, după cum urmează: în perioada 23.12-30.12,2013 a fost internat la Spitalul Clinic Județean ..., clinica Neurochirurgie; în perioada 30.12.2013 - 13.01.2014 a fost internat la Spitalul Clinic Municipal, departamentul Psihiatrie 2; în perioada 03.03.2014 - 20.03.2014 a fost internat la Spitalul Clinic Municipal, departamentul Psihiatrie 2; în data de 24.03.2014 a fost internat la Spitalul Clinic Județean ..., secția Ortopedie 1.

De asemenea, tatăl său a fost nevoit să urmeze ședințe de fizioterapie, după cum urmează: în perioada 05.02 - 18.02.2014, în perioada 25.08 - 05.09.2014, în perioada 02.10 - 15.10.2014, în perioada 09.03 - 20.03.2015.

Întrucât consecințele negative ale accidentului s-au manifestat și după data de 04.04.2014, la data de 08.04.2014 s-a stabilit că tatăl său si-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate.

Ca urmare a traumatismului cranio-cerebral suferit în urma accidentului de circulație, tatăl său a fost diagnosticat ca suferind de tulburare mentală organică, lucru care a dus la internarea sa la secția de psihiatrie a Spitalului Județean timp de o lună. A învederat că această boală se manifestă prin tulburare de personalitate, depresie gravă, halucinații vizuale, stări de confuzie prelungite, amnezie și sensibilitate excesivă.

Astfel, vreme de aproximativ 3, 4 luni după producerea accidentului de circulație, erau numeroase momente în care tata nu știa unde este, cine este el și unde se deplasează, sens în care avea nevoie în permanență de un însoțitor. Mai mult, au fost momente în care acesta nu recunoștea foști colegi, prieteni sau vecini, deși aceștia îi erau foarte apropiați.

Nu în ultimul rând, a menționat că în urma evenimentului rutier, tatăl său fost diagnosticat ca suferind de agorafobie, fiind terifiat de locurile aglomerate și spațiile largi, lucru care a făcut ca acesta să nu poată utiliza sub nicio formă mijloacele de transport în comun: autobuz, tramvai, tren etc. Când se afla în astfel de locuri, tatăl său începea să transpire, să i se facă foarte cald, să se agite, să se precipite și să înceapă să greșească cele mai elementare cuvinte din punct de vedere gramatical.

Mai mult, datorită acestei stări patologice, tatăl său a fost în imposibilitate să participe la celebrarea căsătoriei sale.

În plus, datorită acestei tulburări de personalitate, a problemelor de la coloană și a fracturilor costale suferite în urma evenimentului rutier, tatăl său nu putea depune niciun efort fizic, având dureri mari când se apleca, chiar și atunci când dorea să ridice anumite lucruri căzute pe jos; datorită acestor vătămări a fost pensionat pe caz de boală, fiind încadrat în gradul doi de invaliditate cu pierderea în totalitate a capacității de muncă fără însoțitor.

Nu în ultimul rând, a considerat că și decesul tatălui său s-a produs tot ca urmare a evenimentului rutier din data de 23.12.2013, fiind inexplicabil cum acesta a căzut pe stradă, fără sa fie sub influenta băuturilor alcoolice, fără să fie agresat de cineva, în condițiile în care trotuarul pe care se deplasa era uscat și fără posibilitate de a se ridica ulterior de la nivelul solului.

Așa cum a arătat și anterior, și cum rezultă și din probațiunea administrată, anterior evenimentului în urma căruia tatăl său a fost transportat la spital și a decedat, acesta în mai multe rânduri a fost afectat puternic de diferite perioade de amnezie, neștiind unde este, cine este și cazând din picioare fără a se mai putea orienta în spațiu.

Raportat la toate aceste aspecte, a apreciat că suma de 100.000 de lei acordată cu titlu de daune morale este prea mică în comparație cu trauma suferită de tatăl său și ca instanța de fond ar fi trebuit sa admită cererea de acordare a daunelor morale în integralitate, astfel cum a fost aceasta formulată, sens în care a solicitat admiterea prezentului apel.

În drept, a invocat art. 472 și următoarele Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, apelanta reclamantă ... a solicitat respingerea apelului declarat de SC ... ... SA ca fiind nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În apărare, a arătat că prin acțiunea introductiva tatăl său a solicit obligarea paratei-apelante la plata sumei de 206.075,61 lei cu titlu de despăgubiri, din care 28.075,61 lei reprezintă daune materiale și 178.000 lei (echivalentul a 40.000 euro) reprezintă daune morale, cauzate acestuia în urma accidentului de circulație din data de 23.12.2013, la care să se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de la data înregistrării acțiunii și până la plata efectivă a sumelor datorate.

A susținut că la data de 08.10.2016 tatăl său a decedat, la Spitalul de Urgenta ..., unde a fost transportat după ce a fost găsit căzut pe strada, fapt pentru care a fost introdusa în cauza, în calitate, de unic moștenitor, și și-a exprimat acordul de voința pentru a continua acțiunea intentata de tatăl său.

În ceea ce privește daunele materiale acordate de către instanța de judecata, a solicitat a se observa ca suma propusa de către apelanta prin oferta de despăgubire din data de 20.08.2015 a fost de 15.000 lei.

Prin hotărârea instanței de fond, Tribunalul ... i-a acordat suma de 16.980 de lei, arătând că în discuție se pune justificarea diferenței de 1.980 de lei, acordata în plus de către judecătorul fondului fata de oferta înaintate de apelanta.

În ceea ce privește aceasta diferența, a solicitat a se observa că este justificata de transporturile efectuate de tatăl său de la și către instituțiile medicale în care a fost internat și în care si-a efectuat anumite analize, precum și de suplimentele alimentare pe care familia i le-a adus pe perioada spitalizării.

A considerat că susținerea neacordării acestora pe motiv ca tatăl său oricum ar fi consumat alimente în acea perioada nu are nicio justificare, câtă vreme se știe foarte bine ca pe perioada spitalizării bolnavii au nevoie de alimentație speciala (diferita fata de cea pe care ar fi urmat-o în mod normal) și suplimentara fata de cea acordata de instituția spitaliceasca în care a fost internat. Raportat la aceste aspecte, este evident ca despăgubirile acordate în plus de instanța de judecata fata de oferta apelantei este temeinic justificata, suma de 1.980 de lei fiind pe de alta parte o suma rezonabila aferenta cheltuielilor suplimentare ocazionate cu un bolnav care a fost internat nu mai puțin de 41 de zile în cadrul diferitelor unități spitalicești.

Nu în ultimul rând, a menționat că în urma evenimentului rutier, tatăl său fost diagnosticat ca suferind de agorafobie, fiind terifiat de locurile aglomerate și spațiile largi, lucru care a făcut ca acesta să nu poată utiliza sub nicio formă mijloacele de transport în comun: autobuz, tramvai, tren etc. Când se afla în astfel de locuri, tatăl său începe să transpire, sa i se facă foarte cald, să se agite, să se precipite și să înceapă să greșească cele mai elementare cuvinte din punct de vedere gramatical.

Mai mult, datorită acestei stări patologice, tatăl său a fost în imposibilitate să participe la celebrarea căsătoriei sale.

Nu în ultimul rând, a considerat că și decesul tatălui său s-a produs tot ca urmare a evenimentului rutier din data de 23.12.2013, fiind inexplicabil cum acesta a căzut pe strada, fără sa fie sub influenta băuturilor alcoolice, fără sa fie agresat de cineva, în condițiile în care trotuarul pe care se deplasa era uscat și fără posibilitate de a se ridica ulterior de la nivelul solului.

Așa cum a arătat și anterior, și cum rezulta și din probațiunea administrata, anterior evenimentului în urma căruia tatăl său a fost transportat la spital și a decedat, acesta în mai multe rânduri a fost afectat puternic de diferite perioade de amnezie, neștiind unde este, cine este și cazând din picioare fără a se mai putea orienta în spațiu.

Raportat la toate aceste aspecte, a apreciat ca suma de 100.000 de lei acordata cu titlu de daune morale este prea mica în comparație cu trauma suferită de tatăl său și ca instanța de fond ar fi trebuit sa admită cererea de acordare a daunelor morale în integralitate, astfel cum a fost aceasta formulata, sens în care a solicitat admiterea prezentului apel.

Referitor la penalitățile de întârziere, a menționat că potrivit art.36 alin.4 din Ordinul 14/2011 "Asigurătorul RCA are obligația să comunice în scris asiguratului și păgubitului intenția de a desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei.", iar Conform alin.6 al aceluiași articol "în situația în care dosarul de daună conține toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire și cuantificării daunei, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat."

Totodată, art. 37 din Ordinul 14/2011 prevede că "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36- sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Raportat la aceste dispoziții, a apreciat ca în prezenta cauza sunt incidente dispozițiile art. 36 alin.4 și 6, raportat la art.37 din Ordinul 14/2011 și nu art. 36 alin.5 din același Ordin.

Având în vedere aceste dispoziții, a susținut că prin cererea introductiva s-a solicitat acordarea penalităților începând cu data înregistrării acțiunii și nu în termen de 10 zile de la completarea dosarului de dauna deschis la asigurător, sens în care instanța de judecata a dispus acordarea penalităților de întârziere conform solicitărilor reclamantului cu respectarea principiului disponibilității.

În ceea ce privește temeinicia acordării acestora, a menționat că anterior înregistrării cererii de chemare în judecata, timp de aproape 2 ani de zile, a încercat soluționarea amiabila a litigiului însă despăgubirea oferita a fost derizorie.

A acorda 5.000 de lei cu titlu de daune morale unui om distrus pe viata, căruia i-a fost afectata în proporție de 75% capacitatea de munca, care a ajuns handicapat fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate și suferind de tulburare mentala organica cu diagnostic concret ca suferind de agorafobie, este practic o jignire fără margini.

Mai mult, amânarea soluționării unui dosar de dauna timp de aproape 2 ani, pentru o asemenea oferta care nu a fost nici măcar onorata în parte, a apreciat ca trebuie sa impună sancționarea apelantei de către instanța de judecata. Ori, raportat la caracterul patrimonial al pretențiilor, singura sancțiune care poate fi resimțita de asigurător este obligarea lui la plata în totalitate a despăgubirilor solicitate și a penalităților de întârziere stabilite de art. 37 din Ordinul 14/2011.

Pe de alta parte, deși se invoca caracterul incert al sumei care trebuie sa fie acordata cu titlu de despăgubire de către apelanta, a învederat ca pana în prezent (deși au trecut aproape 3 ani și jumătate de la producerea evenimentului) nu i-a fost achitata nicio suma de bani, nefiindu-i plătite nici măcar daunele materiale (15.000 lei) confirmate prin oferta de despăgubire comunicata la data de 20.08.2015.

Atitudinea asigurătorului este cu atât mai condamnabila cu cat eforturile lor financiare au fost însemnate și în ceea ce privește daunele materiale, nefiind de neglijat nici suma de 15.000 de lei recunoscuta de către asigurător ca reprezentând daune materiale încercate de către ei.

În atare situație și pentru a preîntâmpina promovarea unor litigii ca urmare a neîndeplinirii cu rea credința a celor mai elementare obligații de către asigurătorii de răspundere civila, a apreciat ca se impune obligarea ... la plata penalităților de întârziere, astfel cum au fost acestea stabilite de către prima instanța.

În drept, a invocat art. 205 și următoarele din Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare formulate în cauză, apelanta pârâtă SC ... ... SA a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către apelanta-reclamantă.

Cu privire la daunele materiale, a arătat că unele dintre cheltuielile efectuate de către apelanta reclamantă nu au legătură cu accidentul (de ex., bonurile fiscale nr. 39/17.03.214 și nr. 0685/18.03.2014), apelanta nefăcând dovada unor recomandări medicale în acest sens.

A menționat că pentru justa stabilire a cuantumului acestora, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 49, pct. 1 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Referitor la daunele morale, a precizat ca valoarea acestora se stabilește în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, potrivit art. 49, pct. 2, lit. d) din Norme.

În speță, a considerat ca pretențiile sunt exagerate, depășesc media jurisprudenței și nu țin seama de faptul ca stabilirea lor trebuie să se facă în mod echitabil și proporțional cu urmările accidentului, având în vedere ca ele au rolul de a compensa pierderea produsă, fără să poată constitui o sursa de îmbogățire.

Totodată, a considerat că sunt neîntemeiate afirmațiile apelantei-reclamante, în sensul ca este posibil ca decesul tatălui sau sa se fi produs tot ca urmare a accidentul rutier, lipsind documentele medicale care sa sprijine aceste susțineri.

Cuantumul lor este dificil de stabilit, iar instanței de judecata ii revine misiunea zi la calculul sumelor ce vor fi acordate cu acest titlu, sa tina seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa îl aibă, iar nicidecum ca aceste sume sa se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

În absenta unor probe materiale, judecătorul este singurul care, în raport cu consecințele suferite, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul suferit.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reținut ca aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. în acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecata a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauza, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele, măsura în care le-a fost afectata situația familiala, profesionala și sociala. Însa, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimelor.

În ceea ce privește capătul de cerere privind penalitățile, acestea sunt datorate numai în cazul în care asigurătorul își îndeplinește cu rea-credință obligațiile.

În speță, a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile obligării la plata penalităților, având în vedere faptul ca apelanta-reclamanta a omis sa menționeze ca a primit din partea asigurătorului doua oferte de despăgubire, ambele depuse la dosar, ultima fiind din data de 20/08/2015 (5.000 de lei-daune materiale și 15.000 de lei-daune morale), la care nu a primit niciun răspuns.

Mai susține apelanta că, deși au trecut aproape trei ani și jumătate de la producerea accidentului, nu a achitat nicio sumă de bani. Sub acest aspect, a se avea în vedere dispozițiile art. 64, alin. 1 din Norme, conform cărora " După acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciata va preciza modalitatea de plata: în numerar sau prin ordin de plata, în contul bancar personal ori în contul bancar al unității de specialitate.

În drept, a invocat art. 471 alin. 5 și 6 din Cod de procedură civilă, Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Instanța de apel, având în vedere că apelul principal și apelul incident vizează chestiuni de fapt și de drept comune, și anume cuantumul daunelor materiale și al celor morale la care este îndreptățit reclamantul, care impun o abordare comună, a apreciat că se impune examinarea împreună a celor două apeluri, raportat la aspectele arătate, urmând a se analiza separat doar motivul de apel din apelul principal ce vizează acordarea penalităților de întârziere.

Raportat la aceste precizări, pentru a răspunde criticilor apelanților privind cuantumul daunelor materiale și morale stabilite de instanța de fond, instanța de apel a apreciat că se impune reluarea succintă a stării de fapt, care conturează împrejurările relevante ale cauzei, cu influență directă asupra daunelor ce se impun a fi acordate persoanei prejudiciate.

În acest sens, instanța a reținut că reclamantul a fost victima unui accident de circulație produs la data de 23.12.2013, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Șoseaua ... din ..., fiind acroșat de un autoturism ..., care la rândul său a fost lovit din spate de un autoturism .... Culpa exclusivă în producerea accidentului rutier îi aparține numitei ..., conducătoarea autoturismului .... În urma impactului, reclamantul a suferit mai multe leziuni la: claviculă, torace, membre și vertebre, însă cele mai serioase au fost cele de la nivelul capului, care au determinat un traumatism cranio-cerebral cu contuzie. La data de 08.04.2014, s-a stabilit că acesta și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate, starea de invaliditate fiind confirmată și la data de 16.04.2015, când a fost revizuită decizia anterioară. Totodată, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de Spitalul Clinic Județean de Urgență ... având nr. 1612/IIi/97 din 03.06.2016, aflat în dosarul de fond, în urma accidentului de circulație, reclamantul a rămas cu sechele, constând în tulburare organică de personalitate, leziunile au necesitate pentru vindecare un număr de 60 zile de îngrijiri medicale.

Raportat la această stare de fapt, se cuvine precizat că, în ceea ce privește daunele materiale ce se cuvin persoanei prejudiciate, principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, ceea ce înseamnă că autorul prejudiciului - în speță societatea de asigurare - este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv, dar și pe cel nerealizat de victimă, în vederea restabilirii situației anterioare a victimei prejudiciului. În acest sens, trebuie avute în vedere în primul rând cheltuielile făcute pentru restabilirea sănătății, în această categorie intrând cheltuielile determinate de îngrijirea medicală, alimentația suplimentară ori alte cheltuieli determinate de situația specială a victimei ca urmare a producerii faptei prejudiciabile, care pot fi cuantificate și dovedite.

În al doilea rând, fiind în situația în care vătămarea sănătății a avut drept urmare pierderea capacității de muncă a reclamantului, reclamantul este îndreptățit și la diferența dintre retribuția pe care o primea anterior producerii accidentului și sumele primite pe perioada concediului medical pe de o parte, precum și la diferența dintre retribuția anterioară și pensia de invaliditate pe care reclamantul a primit-o ulterior pensionării sale din cauza pierderii capacității de muncă.

Instanța de fond a acordat reclamantului suma totală de 16.980 lei, fără a justifica în vreun fel modul de stabilire al acestei sume, iar în condițiile în care apelanta societatea de asigurare critică includerea în acest cuantum a cheltuielilor cu transportul și a celor cu alimentația suplimentară, iar reclamanta apelantă în apelul incident solicită acordarea întregii sume solicitate, ținând cont și de caracterul devolutiv al apelului, revine instanței de apel sarcina de a stabili cuantumul despăgubirilor, în raport de probele administrate în cauză.

Plecând de la principiile anterior enunțate, instanța de apel a reținut că, în cuantumul daunelor materiale cuvenite reclamantului trebuie să se includă următoarele sume, care nu au fost, de altfel, contestate de societatea de asigurare: 2.059,8 lei reprezentând diferența dintre salariul avut anterior accidentului și indemnizația primită de reclamant pe perioada concediului medical; suma de 2.542,33 lei reprezentând contravaloarea spitalizării, a analizelor și a consultațiilor medicale periodice, justificate prin facturile și chitanțele depuse la dosar; 7.516,8 lei reprezentând diferența dintre salariul avut anterior accidentului și pensia de invaliditate primită ulterior pensionării reclamantului; 519,12 lei reprezentând contravaloarea medicației specifice, administrată de la momentul producerii accidentului și până la data introducerii acțiunii.

În ceea ce privește cheltuielile în sumă de 160,09 lei reprezentând contravaloarea transportului spre și de la spital, Curtea a reținut că reclamantul a depus la dosar o serie de bonuri eliberate de companii de taximetrie, precum și copiile unor bilete de transport eliberate de ... S.A., toate acestea fiind datate ulterior producerii accidentului rutier. Desigur că, în privința acestora, nu se poate stabili cu certitudine efectuarea lor în strictă legătură cu deplasarea spre și de la spital, astfel cum susține reclamantul, însă nu se poate contesta faptul că, în perioada în care aceste cheltuieli au fost făcute, reclamantul a fost internat în mai multe rânduri în spital și, de asemenea, acesta a urmat mai multe ședințe de fizioterapie, fiind obligat să se deplaseze spre și de la locul acestor destinații. Prin urmare, nu se poate reține, astfel cum solicită apelanta societatea de asigurare, că nu s-a dovedit necesitatea efectuării acestor cheltuieli raportat la accidentul a cărui victimă a fost reclamantul. Ci, în condițiile în care reclamantul a dovedit faptul că a fost nevoit să efectueze deplasări în perioada acoperită de bonurile și biletele de transport, tocmai în scopul restabilirii stării sale de sănătate, acordarea contravalorii acestora nu poate fi refuzată. Prin urmare, instanța consideră întemeiate pretențiile reclamantului și sub acest aspect.

Referitor la cheltuielile cu alimentația, instanța a reținut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, acestea constau în achiziționarea unor produse alimentare și nealimentare, iar aceste din urmă produse nu pot fi incluse în categoria cheltuielile necesare reclamantului pentru refacerea sănătății. În privința produselor alimentare achiziționate, este evident că, pe perioada spitalizării, bolnavii au nevoie de o alimentație specială și suplimentară față de cea acordată în spital. Susținerea apelantei în sensul că, oricum, reclamantul ar fi efectuat cheltuieli cu alimentația, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât suma 69,7 lei pe care o va acorda instanța de apel cu acest titlu nu are un cuantum care să justifice această afirmație. Prin urmare, instanța de apel apreciază ca fiind întemeiată și solicitarea de acordare a sumei de 69.7 lei, cu acest titlu, rezultată din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În ceea ce privește suma de 15.033 lei, pretinsă de reclamant, cu titlu de diferență dintre salariu și pensia de boală până la data pensionării pentru limită de vârstă, aferentă anilor 2016-2020, care face obiectul apelului incident, instanța a reținut că această pretenție este nefondată, deoarece prejudiciul ce poate fi încercat de reclamant pe perioada ulterioară este unul eventual, lipsit de certitudine, care nu poate determina obligarea societății de asigurare la plata acestor despăgubiri. Mai mult decât atât, la data de 08.10.2016 reclamantul a decedat, motiv pentru care nu se mai poate vorbi nici măcar despre un prejudiciu eventual pe perioada anilor 2016-20202.

Raportat la aceste considerente, s-a impus reducerea cuantumului daunelor materiale acordate de prima instanță la suma de 12.867,84 lei, dovedită cu înscrisurile aflate la dosarul de fond.

În ceea ce privește daunele morale, cuantificarea prejudiciului moral (daunele morale) nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în absența unor asemenea criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul vătămărilor aduse persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de pârât, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

De asemenea, referitor la acordarea daunelor morale, stabilirea acestora trebuie să aibă în vedere principiul echității. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit), nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit. Pentru acest motiv, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând acest principiu al proporționalității, instanța este obligată să se raporteze la împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, astfel încât despăgubirile acordate să constituie o satisfacție echitabilă pentru cei care au suferit un prejudiciu. Articolul 1391 alin. 1 din Codul civil prevede că, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. În speță, este evident că reclamantul a avut de suferit de pe urma accidentului rutier în care a fost implicat, principala consecință negativă fiind tulburarea mentală organică, fapt reținut în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală și confirmat și prin depozițiile martorilor, care au arătat că reclamantul suferea de agorafobie și de tulburări de memorie, care i-au afectat situația familială și socială.

În aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere vârsta, profesia, nivelul de pregătire și de cultură generală al persoanei vătămate, tocmai datorită faptului că fiecare individ acordă valorilor o prețuire diferită în funcție de aspirațiile sale. Raportat la toate aceste criterii, instanța de apel apreciază că suma acordată de prima instanță depășește principiul proporționalității amintit anterior, motiv pentru care consideră că limitarea cuantumului daunelor morale la suma de 40.000 lei are caracter just și echitabil, având în vedere toate consecințele fizice și psihice resimțite de reclamant.

În ceea ce privește motivul de apel cuprins în apelul principal al apelantei S.C. ... ... ... S.A., privind acordarea penalităților de întârziere, instanța a reținut că, potrivit art. 36 alin. 1 și 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului rutier, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. De asemenea, potrivit aliniatelor 5 și 6 din același Ordin, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. În situația în care dosarul de daună conține toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire și cuantificării daunei, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat. În continuare, articolul 37 prevede că, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

În speță, reclamantul s-a adresat cu o cerere de despăgubire societății de asigurare la data de 08.06.2015, la care S.C. ... ... ... S.A. a formulat două oferte de despăgubire: prima la data de 06.07.2015 pentru suma de 7.776,40 lei și cea de-a doua la data de 20.08.2015 pentru suma de 20.000 lei, din care 5.000 lei reprezintă daune morale și 15.000 lei daune materiale.

Raportat la această situație, instanța a reținut în primul rând că, nu există nici o dispoziție în cuprinsul Ordinului CSA nr. 14/2011 care să prevadă dreptul de acordare al penalităților de la data formulării cererii de chemare în judecată. Potrivit prevederilor legale anterior enunțate, în cazul în care persoana prejudiciată se adresează asigurătorului cu o cerere de despăgubire și depune toate documentele relevante, iar asigurătorul formulează o ofertă de despăgubire, despăgubirile trebuie achitate în termen de 10 zile de la data depunerii ultimul document, evident sub condiția acceptării acestei despăgubiri de către persoana prejudiciată. Acest lucru rezultă în mod expres din prevederile art. 64 alin. 1, în conformitate cu care, după acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciată va preciza modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal ori în contul bancar al unității de specialitate.

Această ipoteză acoperă, deci, situația în care atât persoana prejudiciată, cât și asigurătorul au căzut de acord asupra cuantumului despăgubirii, iar în această situație asigurătorul trebuie să plătească despăgubirile în termen de 10 zile de la întocmirea corespunzătoare a dosarului de daună, iar în cazul în care nu o face, este obligat și la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu ziua expirării acestui termen. Obligația sa de a plăti penalități se fundamentează, în acest caz, pe caracterul cert, lichid și exigibil al despăgubirii, rezultat din acceptarea acesteia de către ambele părți, ceea ce face ca penalitatea să sancționeze atitudinea culpabilă a asigurătorului.

Cu totul alta este, însă, situația în care, deși se formulează o ofertă de despăgubire, aceasta nu este acceptată, ori în cazul în care persoana prejudiciată nu depune toate documentele necesare pentru completarea dosarului de daună, deoarece în acest caz nu se mai poate vorbi despre o eventuală culpă a asigurătorului în neplata despăgubirii. De aceea, în această din urmă situație, obligația asigurătorului de a plăti despăgubirea nu se mai naște la data depunerii ultimului document de daună, ci la data la care acestuia i s-a comunicat hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care trebuie să o plătească.

În speță, în condițiile în care reclamantul nu a acceptat ultima ofertă de despăgubire formulată de societatea de asigurare (dovadă în acest sens fiind cererea de chemare în judecată), acesta nu poate obține penalități de la o dată anterioară comunicării cu societatea de asigurare a hotărârii judecătorești definitive prin care au fost stabilite despăgubirile, deoarece acestea nu au caracter cert, lichid și exigibil anterior stabilirii lor de către instanța de judecată. În această situație nu se poate reține culpa societății de asigurare în neefectuarea plății anterior acestei date, atâta timp cât oferta de despăgubire pe care aceasta o făcuse nu fusese acceptată de reclamant, fiind obiect de dezbatere contradictorie în fața instanței de judecată.

Pentru acest motiv, în acord cu prevederile art. 37, raportat la art. 36 alin. 5 paragraf final din Ordinul CSA nr. 14/2011, reclamantul este îndreptățit la penalități de 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive și până la plata integrală a debitului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, a fost admis apelul principal și schimbată în parte sentința, potrivit dispozitivului prezentei decizii, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, fiind, totodată, respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanta intimată ....

În temeiul art. 452 Cod procedură civilă, a fost respinsă cererea apelantei principale de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată făcute în apel, în condițiile în care apelanta principală nu a dovedit efectuarea vreunor cheltuieli de judecată în apel.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Apel. litigii cu profesionişti. cerere de obligare a societăţii de asigurare la plata daunelor morale şi materiale decurgând din accident de circulaţie, precum şi la plata penalităţilor de întârziere. momentul de la care se calculează penalităţile de întâ