Art.341 cpp,plângere admisă împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Hotărâre nr. 14 din data de 26.01.2018
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. 12805/63/2017
ÎNCHEIEREA NR. 14
Ședința din camera de consiliu de la 26 Ianuarie 2018
Completul compus din:
Judecător de cameră preliminară EF
Grefier CDA
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
a fost reprezentat prin procuror CM
Pe rol judecarea cauzei penale privind plângerea formulată de petenta DGRFP CRAIOVA împotriva Ordonanței de clasare din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr. 777/P/2011, în contradictoriu cu intimații AC, ȘM și CMG, având ca obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data 15 Ianuarie 2018, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 391 alin. 1 Cpp a stabilit ca deliberarea și pronunțarea să aibă loc la 22 Ianuarie 2018 și ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. 2 C.p.p. a amânat pronunțarea hotărârii la data de 26.01.2018.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
La data de 06.11.2017 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 12805/63/2017, plângerea formulată de către petenta DGRFP, cu sediul în Craiova, str. Mitropolit Firmian, nr.2, jud.Dolj, împotriva ordonanței de clasare din data de 11.09.2017, emisă de doamna procuror MI de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în dosarul nr.777/P/2011, soluție menținută prin Ordonanța nr. 181/11/2/2017 din data de 17.03.2015, pronunțata de domnul prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj si împotriva, avand in vedere următoarele
În fapt, s-a arătat că prin Ordonanța din data de 11.09.2017, pronunțata in dosarul nr.777/P/2011, s-a dispus clasarea cauzei fata de numiții AC, ȘM si CMG, pentru savarsirea infracțiunii de evaziune fiscala prevăzută de art.9, alin. 1, lit.b si c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscala.
Împotriva acestei soluții, in temeiul art.336 si următoarele din Noul Cod de procedura penala, DGRFP Craiova a formulat plângere adresata domnului prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj.
Prin Ordonanța nr. 181/11/2/2017 din data de 23.10.2017, pronunțata de domnul prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj, a fost respinsa plângerea formulata de DGRFP Craiova, mentinandu-se soluția de clasare a cauzei penale. 
De asemenea, in temeiul prevederilor art.275, alin.2 din Codul de procedura penala, domnul procuror a stabilit cheltuieli judiciare in cuantum de 500 lei in sarcina DGRFPCraiova.
Prin Ordonanța atacata, domnul prim procuror a respins plângerea formulata de DGRFP Craiova, menținând soluția de clasare a cauzei penale, fara a arata care sunt motivele pe care se intemeiaza aceasta soluție si pentru care au fost inlaturate criticile formulate.
Astfel, singura motivare se refera la analizarea probatoriului administrat in cauza, fara a arata care sunt probele care au condus la aceasta soluție si fara a arata care sunt motivele, in fapt si in drept, pentru care au fost inlaturate criticile noastre, rezumandu-se la a relua concluziile din Ordonanța din data de 11.09.2017.
S-a considerat ca soluția pronunțata in cauza este netemeinica si nelegala si se bazeaza pe o interpretare eronata a probelor administrate in cauza si a textelor de lege aplicabile.
Cu ocazia verificării activitatii SC EMC SRL, s-a constatat de către organele de control faptul ca, au fost înregistrate in contabilitatea societății un număr de facturi fiscale emise către furnizori care, insa nu au declarat livrările către societatea verificata, nu s-a confirmat realitatea tranzacțiilor efectuate.
S-a mai retinut faptul ca SC EMC SRL nu deține in patrimoniu mijloace de transport, spatii de depozitare, iar la sediul declarat al societății domiciliază alte persoane fizice care nu au legătură cu societatea.
Prin aceaste operațiuni, societatea a înregistrat in contabilitate TVA deductibila in suma de 92.738 lei, aceasta taxa pe valoarea adaugata fiind dedusa ilegal.
Totodată, s-a constatat faptul ca SC EMC SRL a efectuat livrări in valoare totala de 230.233 lei, insa nu a depus deconul de TVA aferent acestei perioade.
Procedând astfel, prin cele doua modalitati de comitere a infracțiunii de evaziune fiscala, SC EMC SRL a prejudiciat in acest mod bugetul de stat cu suma de 270.585 lei, reprezentând impozit pe profit si TVA.
Astfel, s-a constatat faptul ca societatea a înregistrat in evidentele contabile documentele emise de către diverse societăți, documente ce nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, conform prevederilor art.6, alin. 1 si 2 din Legea contabilității nr.82/1991, potrivit carora documentul justificativ este documentul care angajeaza răspunderea persoanelor care l-au întocmit, avand drept consecința diminuarea taxei pe valoare adaugata datorata bugetului de stat de către SC EMC SRL.
În vederea stabilirii tuturor obligațiilor fiscale sustrase de la bugetul de stat prin desfasurarea acestor operațiuni economice de cate SC EMC SRL, Activitatea de Inspecție Fiscala din cadrul DGFP Dolj a întocmit Procesul verbal de control nr.303/29.06.2011, pentru SC EMC SRL.
Totodată, avand in vedere relațiile comerciale desfășurate cu diverși agenți economici, s-a procedat la solicitarea de către organele de control si la efectuarea de controale încrucișate pentru agenții economici din tara care au emis facturile fiscale in cauza.
Cu ocazia verificărilor financiare si fiscale, a fost întocmit de către organele de control si Raportul de inspecție fiscala nr.F-DJ 439/29.06.2011, act de control ce a fost înaintat organelor de cercetare penala, in vederea analizării caracterului penal al faptelor savarsite.
S-a considerat ca soluția de clasare pronunțata prin Ordonanța din data de 11.09.2017, soluție menținută si prin Ordonanța domnului prim procuror, nu este motivata in drept si se bazeaza pe o interpretare greșita a textelor de lege aplicabile in cauza.
S-a arătat că în primul rând, aratam faptul ca atata prin Ordonanța din data de 11.09.2017, cat si prin ordonanța primului procuror a fost adoptata soluția de clasare a cauzei, fara a fi administrate suficiente probe in cauza.
S-a considerat că este necesar a fi administrate noi probe pentru a se verifica realitatea vânzărilor pretins a fi efectuate de către societățile a cărui reprezentant este învinuita, efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili in mod clar veridicitatea tranzacțiilor desfășurate de SC EMC SRL, in temeiul prevederilor art.202 din Codul de procedura penala referitoare la obligația organelor de urmărire penala de a strange probe in vederea aflarii adevărului.
Asa cum s-a aratat, prin Ordonanța din data de 11.09.2017, s-a dispus clasarea czuzei penale fara a fi administrate aceste probe necesare unei juste soluționări a cauzei.
S-a arătat faptul ca domnul procuror a dispus clasarea cauzei pentru aceste fapte fara a arata motivele pe care se întemeiază aceasta soluție.
Astfel, singura motivare se refera la faptul ca nu au existat probe suficiente ca aceste cheltuieli ar fi avut la baza operațiuni nereale.
In cauza nu au fost efectuate cercetări si nu au fost administrate probe care sa justifice adoptarea acestei soluții si care sa combata constatările organelor de inspecție fiscala, nu au fost lămurite toate aspectele reținute de organele de control pentru stabilirea exacta a stării de fapt.
S-a apreciat ca in cauza se impunea a se proceda la identificarea si audierea persoanelor care au fost reprezentanți ai societăților cu care SC EMC SRL a desfasurat relații comerciale, verificări ce nu au fost efectuate.
Deși s-a solicitat SC EMC SRL punerea la dispoziție a documentelor contabile, aceste informații nu au fost comunicate, invocandu- se in acest sens faptul ca suspecta CMG nu mai deține aceste documente contabile, intruct le-a predat o data cu cesionarea pârtilor sociale, fapt ce nu corespunde realitatii.
S-a considerat ca aceasta motivare nu poate fi reținuta întrucât este nelegala, suspecții încercând sa creeze o stare de dubiu care sa le profite.
S-a arătat ca potrivit art.25 din Legea contabilității nr.82/1991: "Registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani"
De asemenea, s-a arătat ca aceste obligații sunt prevăzute si de prevederile OMFP 3512/2008, lit.F, pct.51 din Normele metodologice de aplicare, cu modificările si completările ulterioare.
Având in vedere aceste prevederi legale, s-a considerat ca suspecții, cu intenție nu au pus la dispoziția organelor de cercetare documentele solicitate, cu scopul împiedicării efectuării verificărilor in prezenta cauza, deși aveau obligația legala de păstrare a acestor documente contabile si chiar daca aceste documente se regăsesc in arhiva societății.
Mai mult, s-a subliniat faptul ca, de la data savarsirii faptelor si pana in prezent, nu a trecut o perioada mare de timp, care sa justifice imposibilitatea de a prezenta documentele solicitate, fiind vorba de numai cativa ani.
2. Referitor la realitatea tranzacțiilor efectuate si livrarea efectiva a mărfurilor intre societățile implicate, soluția in cauza se bazeaza pe o interpretare greșita a probelor administrate.
Prin rezoluția primului procuror se arata faptul ca operațiunea comerciala desfasurata cu SC SC SRL este reala si nu fictiva, fara a indica probele ce au condus la aceasta concluzie.
Astfel, nu se poate retine faptul ca existenta mărfurilor este confirmata de declarația martorului MC- administrator de fapt al SC SC SRL, din care rezulta ca aceasta societate a vândut diverse cantitati de piei de bovine către SC EMC SRL, fapt ce ar atesta realitatea tranzacțiilor, intrucat aceste aspecte nu denota prezenta mărfurilor in patrimoniul societății executante.
Tocmai acest aspect a fost sesizat organelor de cercetare penala si anume faptul ca suspecții au "procurat"; aceste facturi de la o societate de tip fantoma, cu scopul de a justifica existenta mărfurilor fara proveniența si de a diminua impozitul cuvenit bugetului de stat prin deducerea cheltuililor care nu au la baza operațiuni reale.
S-a considerat ca nici unul dintre motivele invocate nu fac dovada livrării efective si existenta mărfurilor din facturi in patrimoniul societății, ba chiar conduc la suspiciuni majore privind realitatea acestor tranzacții (livrarea ulterioara a unor bunuri de același gen, nu inseamna livrarea chiar a acelorași bunuri din facturile de achiziție, ci poate dovada ca societatea ar fi putut dispune de de aceste bunuri fara documente de proveniența, procedând la întocmirea acestor facturi, cu scopul introducerii ulterior a acestor bunuri in circuitul economic bazat pe documente financiar contabile in relațiile desfășurate, plata ulterioara reprezentând contravaloarea serviciului de a emite acele facturi).
La pronunțarea solutieie de clasare nu au fost avute in vedere următoarele aspecte care denota fictivitatea tranzacțiilor desfășurate:
A) Nici unul dintre administratorii societăților de la care SC EMC SRL a declarat achizițiile nu a putut fi audiat in cauza.
Astfel, in cuprinsul ordonanței de arata ca:
- reprezentanții SC SC SRL nu s-au prezentant la convocare;
-SC AVSRL nu a declarat livrări de mărfuri către SC EMC SRL;
-reprezentanții SC DC SRL nu au putut fi audiați in cauza;
-reprezentanții SC P SRL nu au putut fi audiați.
B) Nici unul dintre reprezentanții acestor societăți nu a pus la dispoziție documentele contabile in vederea analizării caracterului tranzacțiilor efectuate cu SC EMC SRL, refuzând categoric aceste solicitări;
C) SC AV SRL a avut ca asociat si administrator pe inculpatul ȘM iar soția acestuia SE a îndeplinit funcția de administrator al acestei societăți, ulterior fiind cesionate părțile sociale numitului Ciu Adrian.
D) SC DC SRL a avut ca administrator pe numita SRA- fiica inculpatului ȘM iar din
declarația martorului PC, rezulta ca inculpatul ȘM este cel care a intermediat cesiunea pârtilor sociale către inculpatul AC.
E) SC P SRL a avut ca asociați si administratori pe inculpatul ȘM si soția acestuia Serbana Elena, ulterior procedând si in acest caz la cesionarea pârtilor sociale.
Cu toate ca este foarte evident ca aceste societăți care SC EMC SRL (ai cărei administratori sunt inculpații ȘMAC si CMG), au fost controlate de către inculpatul ȘM(atat personal, cat si prin intermediul fiicei si soției acestuia) cedând ulterior pârtie sociale către diverse persoane, printre care si inculpatul AC, in cauza s-a dispus clasarea fara a analiza in ansamblu activitatea infracționala desfasurata si modalitatea de comitere a infracțiunilor.
Astfel, reprezentanții acestor societăți in calitate de persoane care s-au ocupat efectiv de operațiunile economico-financiare derulate cu SC EMC SRL au produs prejudicierea bugetului de stat prin inregistarea in contabilitate a unor operațiuni fictive.
Mai mult, asa cum rezulta din starea de fapt prezentata anterior, inculpații au procedat la vanzarea succesiva a pârtilor sociale, tocmai cu scopul de a crea o stare de dubiu care sa le profite si a nu mai putea fi puse la dispoziția organelor fiscale si ale celor de cercetare penala documentele contabile ale societăților in cauza pentru a putea fi analizate.
Doamna procuror nu a analizat nici aceasta stare de fapt sub aspectul savarsirii infracțiunii prevăzute de art.272, alin.1, lit.b din Lg.31/1990 privind societățile comerciale: "Se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății, care:
2. folosește, cu rea-credinta, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care are interese direct sau indirect";. ";
3. Cu privire la efectuarea unei expertize contabile, in cauza s-a dispus soluția de clasare a cauzei penale, fara a fi efectuata o expertiza contabila care sa stabilească in mod clar veridicitatea tranzacțiilor desfășurate de SC EMC SRL, deși aceasta proba se impunea a fi efectuata in cauza.
Consideram ca in mod nelegal s-a apreciat de către organele de cercetare penala ca efectuarea unei expertize contabile este neconcludenta pentru stabilirea vinovăției învinuitului, atata vreme cat obiectul infracțiunii il reprezintă înregistrările contabile efectuate de învinuita cu scopul de a prejudicia bugetul de stat.
4. Cu privire la starea de dubiu la care se face referire in cuprinsul rezoluției atacate, apreciem ca in cauza nu au fost efectuate verificări pentru a lamuri aceasta stare de dubiu care profita învinuitului.
Probele administrate in cauza nu au dovedit o stare de fapt diferita fata de constatările organelor fiscale, insa cu toate acestea, in cauza s-a dispus clasarea cauzei penale.
Faptul ca suspecții, in calitate de reprezentanți atat ai SC EM SRL, cat si ai societăților cu care aceasta a desfasurat relații comerciale, au refuzat in mod categoric sa pună la dispoziția organelor de control si a organelor de cercetare penala documentele contabile, tocmai cu scopul sa creeze o stare de dubiu care sa le profite acestora, prin împiedicarea analizării documentelor.
S-a considerat ca organele de ceretare penala, in situația in care au nu putut identifica persoanele care au avut avut calitatea de administratori ai societăților furnizoare, in vederea lămuririi stării de dubiu si a faptelor sesizate, aveau obligația de a efectua verificări si cercetări suplimentare.
S-a arătat ca, in temeiul art.202 din Codul de procedura penala, in vederea aflarii adevărului, lămuririi cauzei sub toate aspectele, in vederea justei soluționări a acesteia, organul de cercetare penala avea obligația de aduna probe atat in favoarea, cat si in devafoarea învinuitului, fapt ce nu s-a petrecut in prezenta cauza.
In aceste condiții, s-a considerat ca organele de cercetare penala nu făcut verificări in cauza pentru a lamuri aspectele invocate prin plângerea formulata de către organele de inspecție fiscala, fiind necesara suplimentarea probatoriului administrat in cauza.
5. Cu privire la livrările efectuate de SC EMC SRL, in cuprinsul ordonanței atacate, se retine faptul ca nu se poate stabili vinovăția inculpatului, probele administrate in cauza conducând la o stare de dubiu.
Cu privire la motivul invocat in cuprinsul ordonanței atacate referitor la existenta unui dubiu serios, cu privire la realitatea operațiunilor comerciale, aratam ca acest motiv nu poate fi retinut întrucât nu reprezintă o certitudine, nu corespunde realitatii si nu este un motiv întemeiat legal.
Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscala prevede ca infracțiune in art.9, lit.b: "omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate";.
Așadar elementul obiectiv al infracțiunii se realizează printr-o inacțiune, respectiv neînregistrarea în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate sau veniturilor realizate.
Astfel, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, aratam că această infracțiune este una de pericol și nu una de rezultat și constă în omisiunea în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Incriminarea privește exclusiv impunerile datorate în sistem real, pentru care contribuabilul are obligația de a organiza evidențe contabile, pe dimensiunea activă a patrimoniului acestuia.
În ceea ce privește conținutul omisiunii cum este cazul în prezenta speță, prin raportare la mecanismul de evidențiere contabilă aplicabilă în sistemul nostru juridic este necesar ca omisiunea să se transmită într-un lanț de operațiuni contabile: întocmirea documentelor justificative, înregistrarea documentelor justificative, elaborarea situațiilor financiare recapitulative și depunerea declarațiilor fiscale.
Prin comiterea infracțiunii prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. b), bugetul general consolidate este prejudiciat, intrucat contribuabilul nu numai ca urmărește sa se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, dar chiar si reușește sa se sustragă de la îndeplinirea lor.
O problema aparte la stabilirea urmării imediate o constituie estimarea prejudiciului.
Potrivit art. 14 din Legea 241/2005, in cazul in care, ca urmare a savarsirii unei infracțiuni, nu se poate stabili, pe baza evidentelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, in condițiile Codului de procedura fiscala.
În aplicarea art. 67 din OG nr. 92/2003, OPNAF nr. 3389/2011 arata ca pentru estimarea bazei de impunere organele de inspecție fiscala vor identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.
În cazul de fata, organul fiscal a efectuat verificări la SC EMC SRL si a constatat ca nu poate verifica documentele de evidenta contabila. In plus, organele fiscale au constatat ca societatea nu a depus la organele competente declarații fiscale.
Drept urmare, organele fiscale au încercat sa identifice cumva operațiunile comerciale desfășurate de SC EMC SRL, efectuând verificări la clienți. Astfel, se constata ca societatea a emis facturi de livrari/prestari servicii, realizând venituri impozabile, pe care nu le-a declarat.
Mai mult, se retine faptul ca livrările de bunuri au existat in realitate ( declarația martorului EV).
S-a considerat ca nu are nici o relevanta in cauza acest aspect, întrucât, tocmai aceste aspecte au fost sesizate si anume faptul ca SC EMC SRL nu a înregistrat in avidenta contabila si nu a declarat la organul fiscal livrările de bunuri.
Prin rezoluția atacata, domnul procuror a retinut ca faptele savarsite de învinuit nu se incadreaza in infracțiunea de evaziune fiscala prevăzută de art.9, alin. 1, lit.c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscale, întrucât, cercetările efectuate in cauza au demnonstat faptul ca marfa a existat in realitate, fiind revanduta ulterior, învinuita nu a avut ca scop diminuarea obligațiilor fiscale pentru a se putea fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
S-a considerat ca, daca s-ar da relevanta acestor susțineri referitoare la faptul ca marfa a existat in realitate, fiind vanduta ulterior, in cauza ar fi întrunite elemente constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzute de art.43 din Legea contabilității nr.82/1991 cu referire la art.289 din Codul penal.
Astfel, in condițiile in care societatea a cărei administrator este învinuita, cu intenție a înregistrat in contabilitate facturi provenind de la unele societăți inexistente, ce nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, cu scopul de a ascunde caracterul fictiv al tranzacțiilor privind achiziționarea mărfurilor.
S-a arătat faptul ca, in acest sens s-a pronunțat înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia penala nr.3907/20.11.2012.
În aceste condiții, s-a arătat faptul ca obligativitatea incadrarii in drept a faptelor, identificarea făptuitorilor si stabilirii răspunderii acestora revine organelor de cercetare penala, in temeiul prevederilor art.200 din Codul penal.
S-a arătat că prin sesizarea adresata organelor de cercetare penala de către inspectorii fiscali, a fost prezentata starea de fapt a savarsirii faptei, împrejurările in care aceasta a fost comisa, consecințele juridice ale producerii acestei fapte, apreciindu-se ca a fost savarsita infracțiunea de fals prevăzută de art.9, alin. 1, lit.c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscala.
S-a considerat ca organele de ceretare penala, in situația in care au constatat ca faptele nu întrunesc elementele infactiunilor sesizate, in situația in care au fost dovedita savarsirea faptelor si consecințele juridice ale acestora, aveau obligația încadrării juridice a faptelor.
S-a Arătat ca, in temeiul art.202 din Codul de procedura penala, in vederea aflarii adevărului, lămuririi cauzei sub toate aspectele, in vederea justei soluționări a acesteia, precum si in temeiul prevederilor art.238 indice 1 din Codul de procedura penala, organul de cercetare penala, constatând existenta datelor cu privire la schimbarea incadrarii juridice a faptei, avea obligația de a face propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale.
Astfel, intrucat s-au constatat împrejurări care pot duce la schimbarea incadrarii juridice a faptei, ori s-a constatat savarsirea altor infracțiuni decât cele sesizate, organul de cercetare penala avea obligația de a sesiza procurorul pentru extinderea cercetărilor sau schimbarea incadrarii juridice a faptelor.
S-a subliniat faptul ca, din probele administrate in cauza, respectiv faptul ca societatea emitenta a facturilor înregistrare in contabilitatea SC EMC SRL, rezulta savarsirea faptelor, fiind dovedite totodată si consecințele juridice ale acesteia.
Cu privire la caracterul fictiv al tranzacțiilor efectuate.
Asa cum s-a aratat si in procesul verbal de control întocmit de organele de control, din verificările efectuate la societățile furnizoare din tara, a rezultat faptul ca nu se confirma realitatea tranzacțiilor comerciale ce figurează efectuate intre aceștia si SC EMC SRL.
Astfel, urmare a controlului incruciasat efectuat de organele de control, s-a constatat ca societățile respective nu au livrat mărfuri către SC EMC SRL.
ÎÎn aceste condiții, apreciem ca atata timp cat facturile fiscale si documentele contabile nu au fost analizate, in cauza nu exista dovezi care sa ateste o alta stare de fapt decât cea constatata de către organele de inspecție fiscala, sau care sa înlăture constatările acestora, pentru a se putea pronunța soluția de clasare a cauzei penala fata de reprezentanții legali ai SC EMCSRL.
De asemenea, nu a fost analizata înregistrarea facturilor respective in contabilitatea societății si nu a fost avuta in vedere stabilirea prejudiciului adus bugetului de stat, prin inregistrerea ilegala de TVA si diminuarea impozitului pe profit.
Ori, asa cum s-a aratat si in sesizarea formulata de organele de control, din verificările efectuate cu ocazia desfășurării controlului fiscal, s-a constatat faptul ca agentul economic in cauza nu avea dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata, intocmindu-se astfel actul de control, in care au fost menționate toate aceste aspecte constatate de organele de control.
Consideram ca prin deducerea ilegala a taxei pe valoarea adaugata sunt îndeplinite condițiile prevezute de textul de lege mai sus amintit, intrucat aceste operațiuni au fost efectuate cu scopul de a deduce aceasta plata.
S-a arătat ca potrivit Legii contabilității nr.82/1991 la art.41, pct.b, prevede obligația intocmirii si utilizării documentelor justificative si contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea in contabilitate a acestora la perioada la care se refera.
În cuprinsul art.145 din Codul fiscal, la alin. (8) din acest articol se prevede că exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiționată de justificarea dreptului respectiv, în funcție de felul operațiunii, cu unul dintre documentele specificate, diferențiat, la lit. a) și b) din acel alineat.
De asemenea, prin art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, se prevede, la alin. (1), că "Orice operațiune economico- financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ", iar la alin. (2) că "Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".
În același spirit, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare de la 1 iunie 2002, s-a precizat că "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată orice persoană impozabilă trebuie să justifice suma taxei", menționându-se în continuarea aceluiași alineat, prin reglementările de la lit. a) - e), documentele necesare pentru fiecare caz de deducere prezentat.
Mai mult, în cuprinsul art. 29 din aceeași lege s-au instituit obligații pentru "persoanele impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau operațiuni scutite de drept de deducere", specificându-se, la lit. a) și b) de la punctul B, modul cum ele trebuie să consemneze "livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate și să completeze în mod obligatoriu" anumite date, precum și că "persoanele plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora", cu sancțiunea pierderii "dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente", dacă nu au fost respectate cerințele de înregistrare în contabilitate "în cazul cumpărărilor cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei inclusiv".
Ca urmare, potrivit acestor reglementări lipsite de echivoc, taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce și nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit dacă documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată.
Arătăm faptul ca in acest sens s-a pronunțat înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr.V din 15 ianuarie 2007, publicata in MO.nr.732/30 10 2007.
Potrivit art. 9 din Lg.241/2005 privind prevenirea si combterea evaziuni fiscale "constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:
c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;
In aceste condiții, consideram ca organele de cercetare penala nu au analizat toate aspectele invocate prin plângerea formulata de către organele de inspecție fiscala.
Nu a fost contestata existenta mărfurilor ci, obiectul infracțiuni il reprezintă faptul ca, in contabilitatea acestei societăți au fost înregistrate facturi fictive.
Astfel, SC EMC SRL a procedat la vanzarea unor mărfuri pentru care nu avea documente de proveniența, facturi fiscale pentru achizitioanrea mărfii.
Caracterul fictiv al acestor facturi si al operațiunilor de aprovizionare a mărfurilor, rezulta si din faptul ca societățile comerciale care figurează ca si furnizor (emitente ale acestor facturi), nu au recunoscut aceste facturi si nici faptul ca ar fi desfasurat tranzacții comerciale cu SC EMC SRL.
Lipsa operațiunii efectiv realizate duce implicit la lipsa documentului justificativ (a facturii fiscale) si este suplinita de către făptuitor prin contrafacerea unui document contabil - in speța a facturilor de aprovizionare a mărfurilor.
Fata de aceste împrejurări, apreciem ca probatoriul administrat in cauza este insuficient, intrucat nu au fost efectuate cercetări cu privire la inregisrarile efectuate in evidenta contabila a SC EMC SRL, in cauza impunand-se efectuarea unei expertize contabile care sa verifice legalitatea tranzacțiilor desfășurate.
Cu toate acestea, fara a exista alte dovezi in cauza, care sa dovedească o alta stare de fapt decât cea reținuta de către organele de control si care sa combată constatările făcute prin raportul de inspecție fiscala efectuat in cauza, s-a dispus clasarea cauzei penale.In motivarea ordonanței atacate nu se face nici o referire la alte probe efectuate in cauza care sa conducă la pronunțarea acestei soluții.
Deși am invocat aceste aspecte si in plângerea adresata primului procuror, acestea nu au fost analizate.
Cu privire la stabilirea cheltuielilor judiciare in cuantum de 500 lei in sarcina DGRFP Craiova, in temeiul prevederilor art.275, alin.2 din Codul de procedura penala, consideram ca si aceasta soluție este netemeinica si se bazeaza pe o interpretare eronata a textului de lege aplicabil in cauza.
Potrivit art. 275 alin.2 din Codul de procedura penala, în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea.
Conform art. 275 alin. 5 din Codul de procedura penala, dispozițiile alin.2 se aplică în mod corespunzător în situația respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală.
S-a apreciat ca, în temeiul acestor două texte, persoana care a formulat împotriva unei soluții de netrimitere în judecată dispuse de procuror o plângere, care a fost respinsă, nu poate să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare.
S-a subliniat faptul ca textul de lege menționat anterior nu face referire expresă la plângerea împotriva soluțiilor procurorului, ceea ce a permite interpretare soluțiilor de clasare și renunțare la urmărirea penală în sensul că art.275 alin. 5 din Codul de procedura penala nu se referă și la plângerile împotriva soluțiilor, care nu se circumscriu sferei actelor procurorului, având în vedere prevederile art.339 alin.5 din Codul de procedura penala, care le enumeră explicit ("Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate...";).
S-a considerat ca soluțiile de netrimitere in judecata ale procurorului, nu au fost incluse de către legiuitor, în noțiunea de "acte ale procurorului";.
Astfel, din analiza corelativă a dispozițiilor art. 275, art. 286 alin. 1 și 4, art. 287 alin. 1 și art. 339 din Codul de procedura penala, rezultă că sintagma "actele procurorului"; este folosită atât în sensul de înscris în care sunt consemnate dispozițiile magistratului, cât și în acela de dispoziție a magistratului care produce efecte în procesul penal.
Relevante pentru această distincție sunt dispozițiile art. 286 din Codul de procedura penala, având denumirea marginală ’’Actele organelor de urmărire penală";, potrivit căruia procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel (alin. 1), iar organele de cercetare penală dispun, prin ordonanță, asupra actelor și măsurilor procesuale și formulează propuneri prin referat (alin. 4).
Astfel cum se poate observa, termenul ";act"; este folosit aici atât în sensul de ’’înscris";, în cuprinsul denumirii marginale, cât și în sensul de ";act procesual";, în textul alin. 1 și alin. 4.
Se poate observa că, în primul caz, în categoria actelor sunt incluse și soluțiile dispuse de procuror, în timp ce, în cel de al doilea caz, acestea sunt enumerate ca o categorie distinctă, alături de acte și măsuri.
Distincția este, în egală măsură, observabilă la analiza art. 287 din Coduld e procedura penala, având denumirea marginală ’’Păstrarea unor acte de urmărire penală";. Potrivit acestui text, când legea prevede că un act sau o măsură procesuală trebuie să fie încuviințată de autorizată sau confirmată, un exemplar al actului rămâne la procuror (alin. 1). în mod evident, denumirea marginală și teza finală se referă la act ca înscris, în timp ce prima teză a alin. 1 are în vedere actul procesual.
Pornind de la această distincție, putem proceda la analiza dispozițiilor art. 339 din Codul de procedura penala.
Se poate astfel observa că în cuprinsul denumirii marginale a acestuia (’’Plângerea împotriva actelor procurorului";) termenul ";act"; este folosit în sensul de ’’înscris în care este consemnată dispoziția procurorului";, indiferent dacă această dispoziție privește un act procesual o măsură sau o soluție.
În cuprinsul articolului, legiuitorul reglementează distinct situația în care actul (în sens de înscris) cuprinde acte procesuale, măsuri sau soluții, făcând referire în cuprinsul alin. 1 și 2 la primele două categorii (acte și măsuri) și în cuprinsul alin. 4 la soluții.
Distincția între acte - în sens de înscrisuri -, care cuprind toate cele trei categorii de dispoziții, și acte procesuale, categorie distinctă, alături de măsuri și soluții, este cu atât mai evidentă dacă observăm dispozițiile art. 339 alin.5 din Codul de procedura penala, în cuprinsul căruia legiuitorul folosește în loc de ";act";, în sens de ’’înscris";, termenul ’’ordonanță";.
Din această perspectivă, prevederile art. 257 alin.5 din Codul de procedura penala nu se referă și la plângerile împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, ci doar la plângerile împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală.
În consecință, în ceea ce privește plângerile împotriva soluțiilor, devin incidente dispozițiile art. 275 alin.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Normele de procedură fiind de strictă interpretare, în cazul respingerii plângerii împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, nu se impune a se dispune obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare, ci acestea vor rămâne în sarcina statului.
Mai mult, s-a considerat ca primul procuror a procedat la obligarea DGRFP Craiova la plata unor cheltuieli judiciare exagerate si nejustificate, in cuantum de 500 lei.
Potrivit art.272 din Noul Cod de Procedura penala: "1)Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedura, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de proba, onorariile avocaților, precum si orice alte cheltuieli ocazionate de desfasurarea procesului penal se acopera din sumele avansate de stat sau plătite de parti.
(2)Cheltuielile judiciare prevăzute la alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, in bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justiției, al Ministerului Public, precum si al altor ministere de resort. ";
Consideram ca obligarea DGRFP Craiova la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 500 lei este nelegală în condițiile în care aceste cheltuieli nu sunt justificate și nu se indică ce anume reprezintă.
Cheltuielile judiciare reprezintă o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile care au fost efectuate pentru soluționarea litigiului in cauza.
În cazul de față, nu se arata ce reprezintă aceste cheltuieli, cum au fost stabilite, apreciem ca nu putem fi obligați la plata cheltuielilor judiciare decât in măsura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În cauza de față, așa cum se poate observa, soluționarea plângerii formulate de DGRFP Craiova nu a presupus administrarea unor probe costisitoare, prin urmare cheltuielile judiciare nu puteau să fie puse în sarcina noastră.
Pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar și suficient a se reține culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și a căzut astfel în pretenții.
Într-o teza subsidiara, solicitam instanței de judecata reducrea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Craiova.
Astfel, s-a considerat ca, în prezența unor înscrisuri doveditoare, instanța are dreptul să cenzureze cheltuielile de judiciare la care am fost obligați și să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluția pronunțată, precum și de obiectul și complexitatea cauzei.
Instanței îi revine îndatorirea de a cerceta cu atentie înscrisurile doveditoare existente la dosarul cauzei, pentru a le acorda doar cheltuielile efectiv alocate pentru susținerea acelui litigiu, întrucât aceste cheltuieli au caracter de despăgubire pentru partea îndreptățită a le primi, nefiind indicat ca acestea să se transforme într-un izvor de îmbogățire fără justă cauză.
Este vorba despre un prejudiciu material care, poate fi dovedit numai prin documente justificative.
Totodată, cheltuielile de judiciare reprezintă pierderea efectiv suferită, sumele efectiv cheltuite (damnum emergens) pentru soluționarea litigiului respectiv.
Având in vedere motivele prezentate anterior, solicitam infirmarea soluției privind obligarea DGRFP Craiova la plata cheltuielilor judiciare in suma de 500 lei, iar, intr-o teza subsidiara, solicitam instanței de judecata, reducerea cuantumului acestor cheltuieli, in măsură in care acestea sunt dovedite.
Din aceste considerente, s-a solicitat admiterea plângerii formulate, infirmarea ordonanței atacate, cu consecința trimiterii cauzei la parchet in vederea punerii in mișcare a acțiunii penale împotriva numiților AC, ȘM si CMG pentru savarsirea infracțiunilor prevăzute de si art.9, lit.b si c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscala.
In drept, plângerea a fost ne întemeiată pe dispozițiile art. 336 si următoarele din Noul Cod de procedura penala.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele:
Prin ordonanța nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus clasarea cauzei față de inculpații AC, ȘM și CMG sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscala prevăzută de art.9, alin. 1, lit.b si c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscala, reținându-se în esență că nu există probe certe că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile sesizate.
Potrivit art. 97 alin. 1 C.proc.pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
În acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, iar în acțiunea civilă, părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, și are dreptul de a nu contribui la propria acuzare. În procesul penal, persoana vătămată, suspectul și părțile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.
Potrivit art. 100 alin. 1 C.proc.pen., în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.
Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare.
Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:
a)proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză;
b)se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;
c)proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;
d)proba este imposibil de obținut;
e)cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită;
f)administrarea probei este contrară legii.
Judecătorul de cameră preliminară reține că în cauză în cazul societății furnizoare S.C. SCS.R.L. Jilava a fost audiat doar administratorul societății MCcare a declarat că a vândut S.C. EMC S.R.L. diferite cantități de piei bovine, însă nu s-au verificat actele contabile ale aceste societăți pentru a stabili dacă societatea avea în patrimoniu astfel de bunuri pentru a le putea comercializa.
De asemenea în cazul societății S.C. AV S.R.L. deși administratorul societății CAC a declarat că nu a desfășurat activități comerciale și nu a comercializat către S.C. EMC S.R.L., totuși având în vedere declarația inculpatului ȘM, s-a reținut că există o stare de dubiu însă nu s-a verificat dacă evidența contabilă a societății furnizoare a fost refăcută, o astfel de obligație existând în cazul sustragerilor de documente.
Totodată în privința societății furnizoare S.C. DC S.R.L. Craiova, s-a reținut că reprezentanții acesteia nu au putut fi audiați și nu s-a putut intra în posesia evidenței contabile, însă din procesul verbal aflat la fila 211 Volumul 6, rezultă că DRA(fiica inculpatului ȘM, cea care a preluat la data de 24.03.2009 jumătate din părțile sociale ale societății furnizoare) a fost găsită însă nu a fost audiată nici în calitate de martor și nici întrebată unde se află evidența contabilă a societății pentru a se verifica realitatea tranzacțiilor.
Referitor la cea de a patra societate furnizoare, S.C. P S.R.L. Craiova, s-a reținut că nu au putut fi examinat evidențele contabile, și nici audiați reprezentații furnizorilor, însă singurele verificări s-au limitat la căutarea administratorului acestei societăți, CȘ, omițându-se faptul că la data de 14.12.2010 societatea a intrat în insolvență și a fost numit lichidator judiciar NC care nu a fost căutată, nu a fost audiată în calitate de martoră, și implicit nici întrebată cu privire la existența evidenței contabile a societății.
Din aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va admite în parte plângerea formulată de petenta ANAF - DGRFP Craiova împotriva ordonanței nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Va desființa în parte ordonanța nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale față de inculpatul AC, sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., față de inculpatul ȘM sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și față de suspecta CMG, sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.
În completare, se vor verifica actele contabile ale societăți .C. SCS.R.L. Jilava, pentru a stabili dacă societatea avea în patrimoniu astfel de bunuri pentru a le putea comercializa, va fi reaudiat martorul CAC pentru a stabili dacă a fost refăcută evidența contabilă a societății furnizoare S.C. AVS.R.L., va fi audiată martora DRA și vor fi ridicate actele contabile ale S.C. DCS.R.L. Craiova, în măsura în care se află în posesia martorei și de asemenea va fi audiată martora NC și vor fi ridicate actele contabile ale S.C. P S.R.L., în măsura în care se află în posesia martorei.
De asemenea, în măsura în care se vor găsit acte contabile și din ansamblul probelor administrate va rezulta fictivitatea tranzacțiilor, în cauză se va dispune efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului.
Judecătorul de cameră preliminară mai reține că în privința infracțiunii prev. De art. 9 alin. 1 lit. b) din legea 241/2005 cu aplic. art. 31 alin. 1 C.P., soluția este legală și temeinică deoarece din probele administrate rezultă realitatea tranzacțiilor comerciale dintre S.C. EMC S.R.L. și S.C. N S.R.L.
Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. 6 lit. b și alin.7 pct. 2 lit. b C.proc.pen. va admite în parte plângerea formulată de petenta ANAF - DGRFP Craiova împotriva ordonanței nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Va desființa în parte ordonanța nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale față de inculpatul AC, sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., față de inculpatul ȘM sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și față de suspecta CMG, sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.
Va menține soluția de clasare dispusă față de inculpatul AC pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și față de inculpatul ȘM pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p..
În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 341 alin. 6 lit. b și alin.7 pct. 2 lit. b C.proc.pen.
Admite în parte plângerea formulată de petenta ANAF - DGRFP Craiova împotriva ordonanței nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Desființează în parte ordonanța nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale față de inculpatul AC, sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., față de inculpatul ȘM sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și față de suspecta CMG, sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.
Menține solouția de clasare dispusă față de inculpatul AC pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și față de inculpatul ȘM pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p..
În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.,
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26.01.2018.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
EF
Grefier,
CDA
