Art.598 alin.1 lit.d) cpp.contestatie la executare, constatarea in mod direct de catre instanta ca o parte din pedeapsa este executata in temeiul art.55 ind.1 din legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispus
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă penală nr. 81 din data de 01.03.2018
Dosar nr. 13891/63/2017
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 81
Ședința publică de la 01.03.2018
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: CC
Grefier: CAM
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Craiova a fost reprezentat prin procuror BD
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de condamnata MMI, având ca obiect contestației la executare (art. 598 CPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a lipsit petenta MMI, precum și apărătorul acesteia, avocat OI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa de apărare a condamnatei, după care;
Instanța constatând lipsa apărătorului ales OI al condamnatei MMI pune în discuție lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea acestuia să se prezinte la instanță.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului ales OI să se prezinte la instanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a răspuns pentru petenta MMI (care a solicitat judecarea cauzei în lipsă), apărătorul ales OI în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar (fila 72).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost înaintată copia mandatului de executare a pedepsei închisorii cu privire la petenta MMI, după care;
Avocat ales OI al petentei MMI depune la dosarul cauzei o copie de pe cererea introductivă aflată pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, din care rezultă că examinarea cererii a fost amânată, așteaptă ca autoritatea națională să ia măsuri alternative detenției atât pentru persoanele aflate în detenție înainte de condamnare cât și pentru persoanele aflate în detenție postcondamnatorie și arată că este utilă proba, pentru că în hotărârea pilot se menționează posibilitatea ca statul național să o valorifice, de a determina petenta să renunțe la plângere în cazul în care se soluționează favorabil pe plan intern.
Arată că instanța la termenul anterior i-a încuviințat proba cu înscrisuri, la acest moment depune înscrisul la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat ales OI pentru condamnata MMI, având cuvântul, arată că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 315A/03.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția Penală în dosarul nr. 4089/109/2014 pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și arată că a dezvoltat în scris situația petentei asupra cărora nu înțelege să mai insiste.
Vrea să precizeze că petenta se află la diferență de o lună de când poate să intre în comisia de liberare condiționată și arată că cererea pe care a formulat-o în numele petentei este una atipică, ea se bazează pe disp. art. 598 alin. 1 lit. d Cpp coroborat cu alin. 1 și alin. 3 din Convenție raportate la art. 46 din Convenție și Hotărârea - pilot a CEDO fiind pe cale de consecință admisibilă, deoarece este întemeiată pe normele legale aplicabile în cazul petentei, care trimite la asumarea obligațiilor statelor contractante și articolul 3 care interzice tratamentul inuman și degradant. Cu privire la art. 46 se arată că hotărârile curții sunt obligatorii pentru state și le privesc direct, iar statele au obligația de împiedica pe viitor cazuri similare, de aceea consideră că cererea este admisibilă. Pe de altă parte arată că disp. art. 598 alin. 1 lit. d pe care se întemeiază cererea reprezintă un temei de drept juridic național, iar temeiul juridic din convenție este încorporat în dreptul național, ca și parte integrantă în dreptul național. Raportat la art. 598 Cpp precizează faptul că acesta prevede cu titlu exemplificativ, nu exhaustiv, cazurile de încetare sau de micșorare a pedepsei. Această hotărâre pilot în cadrul petentei raportat la temeiurile juridice reprezintă o altă cauză de încetare sau stingere a pedepsei. Consideră că această încetare a violării drepturilor, mai exact art. 3 din Convenție trebuie să înceteze de îndată așa cum prevede Curtea Europeană prin hotărârea pilot Rezmiveș și alții C. Românei.
La argumentul nr. 3 pe care l-a invocat, spre deosebire de alte drepturi garantat de convenție, acesta este un drept care beneficiază de protecția absolută, aceasta înseamnă potrivit practicii și doctrinei în materie că exercițiul dreptului garantat nu poate fi redus, restricționat, limitat în nicio situație, astfel că este inaplicabilă cauza de derogare în situații excepționale de tulburare a vieții națiunii prev. de art. 15, situație de război, calamitate și așa mai departe. Aceste drept beneficiază de o prioritate de aplicare în raport de situația petentei care se află în stare de detenție și a cărei pedeapsă a devenit ilegală.
Legalitatea pedepsei este practic ansamblul, matricea de argumentare care cuprinde celelalte argumente în care încadrează plângerea formulată în sensul că disp. respective nu pot fi restrânse, nefiind aplicabile, chiar art. 53 din Constituției devine inaplicabil pentru că nu ai voie să procedezi la tratamente inumane, tortură, indiferent de situție, timp de pace sau de război.
Al patrulea argument decurge din faptul că prin hotărârea pilot citată, Curtea Europeană a solicitat statului o serie de obligații și a statuat că redresarea cea mai rapidă și cea mai eficientă a disfuncționalităților care afectează protecția drepturilor convenționale în cauză, în ordinea juridică internă, prin aplicarea de către statul pârât a unor soluții la nivel național, privind numeroasele cauze individuale, născute din aceeași problemă structurală și punere în aplicare, a măsurilor adecvate pentru a garanta dreptul unui petent cu privire la care curtea a constatat violarea. Tot sistemul penitenciar in România este în situația cunoscută de a nu asigura condițiile minime de detenție, hotărârea de condamnare a petentei nu vorbește de o obligație de a suporta alte suferințe decât cele inerente faptei pe care a săvârșit-o. Sub acest aspect, arată că art. 3 obligatoriu și pentru statul român presupune o obligație cu caracter pozitiv ceea ce înseamnă că statul are și obligația de a asigura condițiile necesare, apte să elimine aceste aspecte. Și sub sarcina probațiunii aceasta revine statului sub custodia căruia se află petenta.
În acest sens citează hotărârea din 22 octombrie 2001, iată deci venind cu al șaptelea argument învederează faptul că există obligația de aplicabilitate directă a normelor convenției drepturilor omului, obligații care decurg din aplicarea evidentă a disp. art. 11 și 20 din Constituție, iar convenția spre deosebire de pact poate fi aplicată direct, nemijlocit de către un tribunal.
Solicită să fie avute în vedere jurisprudența Curții Constituționale sub aspectul aplicabilității directe și prevalenței acesteia, în condițiile în care legislația națională originară nu oferă drepturi mai larg protejate, se referă la art. 20 alin. 3 din Constituție.
Arată că invocă din acest argument faptul că disp. art. 3 raportat la hotărârea presupun obligația pentru statul român de a proceda imediat la o măsură alternativă detenției, se va spune că nu există legislație în acest caz, dar aceasta nu înseamnă vreo justificare pentru ca persoana pe care o reprezintă să continue să suporte aceste condiții cu atât mai mult cu cât a executat și mai are o lună până intră în comisia de liberare condiționată, liberarea condiționată este un drept și nu o obligație.
Un ultim argument este întemeiat pe art. 7 din CEDO, dar și pe legea executării pedepselor, nicio pedeapsă nu poate fi executată decât dacă este legală, ori această pedeapsă prin prisma art. 7 care constată principiul legalității infracțiunilor și al legalității pedepselor, nulum crimen sine lege, nula pena sine lege, această dispoziție este una imperativă, constată un drept fundamental, direct aplicabil în cauza de față și mai este definit ca și dreptul garantat de art. 3 care beneficiază de o protecție absolută.
În cazul petentei pedeapsa este nelegală și ea trebuie să înceteze față de aceasta, din varii motive, dar în primul rând pentru faptul că ea contravine atât art. 3 cât și 7 din Convenție. În acest sens, dreptul garantat de art. 7, și în acest sens invocă hotărârea Fanion, Tolstoi c. Regatului Unit al Marii Britanii și Hotărârea Militaru Dragatoniu contra Românei, deci dincolo de acest aspect al caracterului imperativ al dreptului garantat și al faptului că exercițiul acestui drept, nu poate fi limitate în niciun fel, jurisprudența CEDO nu permite nici măcar o interpretare prin analogie a legii penale și cu atât mai mult în defavoarea condamnatei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, raportat la temeiul de drept al contestației, respectiv art. 598 alin. 1 lit. d Cpp, solicită respingerea ca inadmisibilă, raport la susținerile, motivele invocate și trimiterile la convenție nu pot constitui temeiuri care să încadreze cererea în disp. art. 598 alin. 1 lit. d așa cum s-a susținut în cerere, eventualele condiții necorespunzătoare sau degradante așa cum au fost statuate și calificate de legiuitor în legea nr. 169/2017 de modificare a legii nr. 254/2013 și eventuale condiții necorespunzătore în care s-a executat pedeapsa de către condamnată vor fi valorificate în condițiile acestei legi. Se va observa că legea nr. 169/2017 a prevăzut la art. V procedura de valorificare a unei eventuale executări a pedepsei în condiții necorespunzătoare în procedura de liberare condiționată sau în procedura de executare a pedepsei la termen și apreciază că nu se poate da o rezolvare în procedura prevăzută de art. 598 alin. 1 lit. d aceste condiții neconstituind o cauză de micșorarea a pedepsei.
Pentru aceste motive, solicită respingerea ca inadmisibilă.
Apărătorul ales OI pentru condamnata MMI, având cuvântul, în replică, la cele susținute de reprezentantul Ministerului Public, arată că, prezentat fiecare argument în susținerea admisibilității cererii, iar Ordinul Ministrului Justiție nr. 2773/17.10.2017 pentru aprobarea situației centralizate din punct de vedere al condițiilor de detenție include și penitenciarul în care se află petenta.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2017 sub nr. 13891/63/2017 petena MMI, prin intermediul apărătorului ales OI a formulat o cerere de contestație la executare întemeiată pe disp. art. 598 alin. 1 lit. d Cpp.
În motivarea acesteia, petenta a arătat că în baza art. 598 alin. (1) lit. d),
coroborat cu art. 1 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
(Convenția) și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO),
raportat la art. 46 din Convenție și la considerentele incidente din hotărârea-pilot
Rezmiveș și alții c. România, din 25.04.2017, prin care solicită admiterea cererii, constatarea executării pedepsei în condiții contrare art. 3 din Convenție și jurisprudenței CEDO în materie, cu consecința punerii acesteia în libertate, în absența prevederii de către lege a unor măsuri alternative detenției postcondamnatorii.
Petenta se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 315A/03.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală, în dosarul nr. 4098/109/2014 și în baza MEP1 nr. 304/2016 din 03.04.2017, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 289 alin. (1) CP, rap. la art. 5 alin. (1) CP și la art. 6 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 35 alin. (1) CP.
In cursul judecății, petenta a fost arestată preventiv de la 11.06.2014 la 29.01.2015, fiind deținută în arestul Poliției Pitești și la Penitenciarul Colibași.
Din data de 03.04.2017 și până la 06.04.2017, petenta a fost încarcerată la Penitenciarul Colibași, de la 06.04.2017 la 19.05.2017 la Penitenciarul Craiova și de la 19.05.2017 până în prezent, se află în executarea pedepsei la Secția Ișalnița a Penitenciarului Craiova.
Potrivit disp. art. 597 alin. (6) CPP,
(1) Când rezolvarea situațiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței de executare, președintele completului de judecată dispune citarea părților interesate și, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață se citează și administrația penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul.
(...)
(6) Dispozițiile alin. (l)-(5) se aplică și în cazul în care rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. în acest caz, soluția se comunică instanței de executare.
(...)
Potrivit disp. art. 598 alin. (2) CPP,
(2) In cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin, (1) sau (6) (...).
Din analiza coroborată a dispozițiilor legale citate, rezultă că există o competență alternativă de soluționare a prezentei contestații la executare, Judecătoria Craiova fiind instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere al petentei și, pe cale de consecință, potrivit art. 598 alin. (2) CPP, competentă să soluționeze prezenta cerere.
1.2. Cu privire la fracția din pedeapsă executată sau considerată ca executată
Prin Decizia penală nr. 315A/03.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, petenta a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare, pedeapsă care echivalează cu 1461 de zile.
Prin aceeași decizie, a fost dedusă din această pedeapsă reținerea, arestul preventiv și arestul la domiciliu, măsuri preventive care au fost dispuse față de petentă în cursul urmăririi penale și judecății, de la 11.06.2014 la 02.07.2015, echivalentul a 387 zile.
De la 03.04.2017, data încarcerării efective, până la împlinirea duratei pedepsei, respectiv la 11.03.2020, rezultă un număr de 1074 de zile pe care petenta le-ar mai avea de executat, în baza hotărârii de condamnare citate.
Potrivit art. 100 alin. (1) lit. a CP,
1) Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
(...)
Din conținutul acestei norme, rezultă că petenta devine eligibilă pentru a beneficia de liberarea condiționată după executarea a 2/3 din 1461 de zile, respectiv 974 zile.
De la momentul încarcerării și până la data formulării prezentei contestații, petenta a executat efectiv 250 de zile din cele 974 care reprezintă fracția obligatorie potrivit art. 100 alin. (1) lit. a CP, din pedeapsa aplicată rămânând un rest de 842 de zile de executat, după scăderea perioadei de detenție preventivă și la domiciliu.
Având în vedere că la data de 25.04.2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea-pilot Rezmiveș și alții contra României, rămasă definitivă, prin care a constatat că la nivelul sistemului penitenciar din România există o problemă structurală, incompatibilă drepturile și libertățile garantate de Convenție, la data de 14.07.2017 a fost adoptată Legea 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Prin această lege, a fost introdus art. 551 în Legea nr. 254/2013, cu următorul conținut,
Art. 551: Compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare
(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
(2) In sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele europene.
(3) In sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare:
a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numănd de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză;
b) lipsa accesului la activități în aer liber;
c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;
d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;
e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă;
fi existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.
(4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reținere și arestare preventivă în condiții necorespunzătoare.
(...)
(7) Beneficiul aplicării dispozițiilor alin. (1) nu poate fi revocat.
(8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.
Având în vedere că penitenciarele unde petenta a fost deținută preventiv (de la 11.06.2014 la 29.01.2015 -233 de zile) și unde execută în prezent pedeapsa privativă de libertate (de la 03.04.2017) sunt menționate în hotărârea-pilot citată și, pe cale de consecință, incluse în Ordinul ministrului justiției nr. 2773/C din 17 octombrie 2017 pentru aprobarea Situației centralizate a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condițiilor de detenție, rezultă că pentru perioada de 467 de zile pe care petenta le-a executat până în prezent, fie în arest preventiv fie în executarea pedepsei, se aplică un număr de 92 de zile ca măsură compensatorie.
Prin urmare, din zilele rămase de executat, se vor deduce cele 92 de zile, petenta executând până în prezent 712 zile din cele 974 reprezentând fracția obligatorie potrivit legii.
Tot din această situație, rezultă că și în prezent, petenta continuă să fie deținută în condiții incompatibile cu disp. art. 3 din Convenție, ceea ce face imperativă luarea măsurilor urgente de încetare a violării dreptului acesteia de a nu fi supusă unor tratamente inumane și degradante, sau la alte suferințe, decât cele legale, presupuse de executarea pedepsei.
II. în drept
1. Prezenta cerere se bazează pe dispozițiile coroborate ale art. 598 alin. (1) lit. d) din CPP, cu cele ale art. 1 și 3 din Convenție, raportate la art. 46 din Convenție și la Hotărârea-pilot a CEDO Rezmiveș și alții c. România, fiind, pe cale de consecință, admisibilă, deoarece este întemeiată pe normele legale aplicabile în cazul petentei.
De asemenea, această cerere este admisibilă, pentru că privește o altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, decât amnistia, prescripția sau grațierea, cauze prevăzute exemplificativ și nu exhaustiv în art. 598 alin. (1) lit. d) CPP, respectiv o cauză decurgând din violarea art. 3 din Convenție, constând în suportarea și în prezent a tratamentelor inumane sau degradante, ca urmare a neasigurării condițiilor umane minime de detenție.
În acest sens, este de reținut poziția concordantă a doctrinei și practicii europene în materie, potrivit căreia, dreptul garantat de art 3 din Convenție este un drept care beneficiază de o protecție absolută, pentru că exercițiul său nu poate fi restrâns în nicio situație, neflindu-i aplicabilă clauza de derogare. în situat» excepționale, prevăzută de art, 15 din Convenție.
Prin urmare, în condițiile în care norma citată, în precedent, prevede admisibilitatea unei contestații la executare întemeiată pe orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, constatările hotărârii-pilot pronunțată de CEDO împotriva României, Rezmiveș și alții, privind problemele structurale ale detenției postcondamnatorii din Penitenciarul Craiova, unde se află petenta, reprezintă una din aceste cauze (a se vedea par. 85 din hotărârea- pilot citată).
S-a solicitat de asemenea, să se rețină că principalele obiective ale hotărârii- pilot sunt de a facilita "redresarea cea mai rapidă și mai eficientă a disfuncționalităților care afectează protecția drepturilor convenționale în cauză, în ordinea juridică internă"; (par. 105 din hotărârea-pilot), prin aplicarea de către statul-pârât a unor soluții la nivel național, privind numeroasele cauze individuale, născute din aceeași problemă structurală și punerea în aplicare, sub controlul Comitetului de Miniștri a măsurilor generale și/sau individuale, adecvate pentru a garanta dreptul unui petent cu privire la care Curtea a constatat violarea.
Or, în speță, este evident că admiterea prezentei contestații la executare este singura cale care conduce la remedierea cea mai rapidă și eficientă a consecințelor violării art. 3, respectiv a tratamentelor inumane și degradante, pe care petenta este nevoită să le suporte, ca urmare a neasigurării condițiilor de detenție minime garantate.
În acest sens, s-a învederat obligativitatea hotărârii-pilot citată anterior, prin care Curtea subliniază că "art. 3 face să revină autorităților o obligație pozitivă, care constă în a se asigura că orice prizonier este deținut în condiții care să fie compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare ale măsurii nu-l supun pe cel în cauză la o deznădejde sau la o încercare grea, de o intensitate care excede nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că având în vedere exigențele practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea prizonierului sunt asigurate într-o manieră adecvată (Norbert Sikorski c. Polonia nr. 17599/05 §§130-131, din 22 octombrie 2009)" (par. 72).
S-a apreciat ca fiind la fel de evident și faptul că admiterea prezentei contestații ar echivala cu conformarea autorităților judiciare competente de a respecta obligațiile decurgând din hotărârea pilot invocată.
Așadar, soluționarea prezentei cereri decurge din aplicabilitatea Convenției Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern și prevalența dispozițiilor acestei Convenții față de normele dreptului național, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale art. 11 si 20 din Constituția României, fiind determinată de obligativitatea hotărârilor CEDO față de toate autoritățile judiciare.
Sub acest din urmă aspect, Convenția, ca și jurisprudența CEDO, impun judecătorului român obligația de a face o aplicare directă și prioritară a acestor norme, în raport de prevederile dreptului intern, în cazul existenței unor neconcordanțe.
2. Jurisprudența Curții Constituționale a României (CCR), privind aplicabilitatea directă a Convenției în dreptul național și prevalența acesteia față de legislația internă este constantă, sens în care exemplificăm Deciziile CCR nr. 81/1994, publicată în M. Of. nr. 14/1995, respectiv nr. 349/2001, publicată în M. Of. nr. 240/2003, obligațiile decurgând pentru autoritățile române, din hotărârea- pilot, fiind incontestabile, ca urmare a incidenței art. 46 din Convenție.
Astfel fiind, instanța este rugată să dea eficiență și considerentelor din hotărârea-pilot, potrivit cărora " atunci când statul nu este în măsură să garanteze fiecărui deținut, condiții de detenție conforme art. 3 din Convenție ";, statul este obligat să reducă numărul persoanelor încarcerate, "îndeosebi prin aplicarea sporită a măsurilor punitive neprivative de libertate "; (par. 115 din hotărârea- pilot), "cea mai bună redresare posibilă fiind încetarea rapidă a violării dreptului de a nu fi supus tratamentelor inumane și degradante"; (par. 121).
Față de cele de mai sus, consideră că se impune admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, pentru motivele prezentate, deoarece pe de-o parte, măsurile luate până în prezent de către autoritățile române nu sunt suficiente pentru a conduce, în cazul petentei, la încetarea violării art. 3 din Convenție, iar, pe de altă parte, pentru că, dacă s-ar respinge contestația, s-ar justifica în mod suplimentar ca plângerea cu care aceasta a sesizat CEDO și care a fost înregistrată sub nr. 74097/2017, să fie urmată de o condamnare a României, cu consecințe previzibile.
În același sens, este și principiul subsidiarității obligațiilor care decurg din Convenție, potrivit căruia respectarea Convenției, pe cale aplicării ei directe în dreptul intern, revine în primul rând judecătorului național, tocmai pentru a evita continuarea violării drepturilor garantate și condamnarea statului român de către jurisdicția europeană de la Strasbourg.
În probațiune, s-a depus hotărârea-pilot Rezmiveș și alții c. România, în versiunea oficială si în traducerea în limba română.
În vederea soluționării contestației la executare formulată, instanța prin rezoluție a dispus citarea condamantei și emiterea unei note telefonice cu apărătorul ales sau emiterea unei adrese către Baroul Dolj în vederea desemnării unui apărător din oficiu, precum și emiterea unei adrese către Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova pentru a înaintat în fotocopie mandatului în executarea căreia se află contestatoarea și pentru a preciza contestatoarea dacă solicită ca judecarea cauzei să aibă loc în lipsa sa.
La data de 08.01.2018, Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova a înaintat la dosarul cauzei declarația condamnatului prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa, precum și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii cu privire la condamnată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 297/20.04.2016 a Tribunalului Argeș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 315A/03.04.2017 a Curții de Apel Pitești a fost condamnată inculpata MMI, în baza art. 289 alin. 1 Cp rap. la art. 5 alin. 1 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cp la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 60 Cp.
I-a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 4 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice, dreptul de a ocupa o funcție care impune exercitarea atribuțiilor de stat și dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, aceea de medic expert în cadrul Comisie de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă.
Potrivit dispozițiilor art.598 C.p.p., "contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: a) s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare,c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, precum și atunci d) când se invocă amnistia, grațierea, prescripția sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".
Legea a prevăzut expres si limitativ cazurile in care poate fi exercitată contestația la executare, iar prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit sa nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare intr-o cale prin care să se împiedice procedura normala de punere in executare a hotărârilor penale definitive.
Motivele invocate de condamnată, după cum se constată, nu se încadrează între cazurile de contestație la executare prevăzute de art 598 lit a-d C.pr.pen.
Contrar susținerilor contestatoarei, instanța apreciază că dispozițiile art.551 introduse în Legea nr.254/2013 pentru executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate prin Legea nr.169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013, prevăd o procedură administrativ-jurisdicțională de competența exclusivă a Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, singura în măsură să stabilească dacă un condamnat poate beneficia de compensare în cazul cazării în condiții necorespunzătoare în penitenciar, respectiv dacă pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
La rândul său, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate are în vedere cele stabilite de Comisia de evaluare a condițiilor de detenție în raport cu fiecare clădire care are ca destinație spații de cazare pentru persoanele private de libertate, aceasta din urmă fiind înființată prin dispozițiile art.II din Legea nr.169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 pentru executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate.
În speța Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgiei (1981) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că rațiuni de flexibilitate și eficiență, care sunt deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica o intervenție prealabilă a unor organe administrative sau profesionale sau a unor organe jurisdicționale care nu întrunesc în totalitate cerințele impuse de art.6 pct. 1 din CEDO.
Or, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate poate formula propunere de liberare condiționată în privința condamnatei, după ce analizează dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.100 Cp, iar în cadrul condiției prevăzute de dispozițiile art.100 alin.1 lit.a), poate constata dacă și în ce măsură aceasta beneficiază de dispozițiile art.551 din Legea nr. 254/2013 pentru executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate.
Așadar, în cadrul unei cereri ce are ca obiect "liberare condiționată" instanța de judecată poate doar să constate, iar nu să aprecieze dacă un condamnat beneficiază de dispozițiile art.551 din Legea nr. 254/2013 pentru executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate, ca urmare a procesului-verbal întocmit în acest sens de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, neavând competența de a evalua condițiile de detenție și nici de a dispune compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare.
Față de toate aspectele expuse, tribunalul, în baza art. 598 alin.1 lit.d) C.p.p. va respinge contestația la executare formulată de condamnata MMI, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga condamnata la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 598 alin.1 lit.d) C.p.p. respinge contestația la executare formulată de condamnata MMI, în prezent deținută în Penitenciarul Craiova, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă condamnata la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.02.2018.
Președinte, Grefier,
CC CAM
Red. Jud. C.C./.03.2018
Tehnored CAM/2ex./
