Cereri. Jurisprudență Cereri

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă penală nr. 634 din data de 28.03.2013

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

Sentința penală Nr. 634/2013

Ședința publică de la 28 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier ALINA MEZDREA

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Onescu Andrei din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.

Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petiționarii D. Gh. I. și D. A. împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr.5915/P/2006 din 10.08.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, în contradictoriu cu intimații C. P., C. G., G. P., Ș. V., U. E., C. I., P. T., S. C., D. I. și D. I..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns petiționarul D. Gh. I. și intimata C. P. asistată de avocat U. E., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.

Petiționarul D. Gh. I. a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la instituțiile competente, întrucât expertul criminalist nu a precizat clar ce semnătură a expertizat și nu a ținut cont de sentințele penale anterioare. A mai arătat că cel care trebuia să suporte contravaloarea expertizei este Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu și că există o serie de sentințe penale de care anchetatorii nu au ținut cont. A mai precizat că infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze nu sunt de competența Parchetului Local, competența aparținând DNA. A solicitat trimiterea dosarului la DNA Tg-Jiu. A depus la dosar înscrisuri, respectiv motive scrise, sentințele penale nr. 387/06.02.2008, nr. 2145/07.12.2011 și nr. 2282/15.11.2012 pronunțate de Judecătoria Tg-Jiu, rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale din data de 17.04.2008, ordonanța de redeschidere a urmăririi penale din data de 16.04.2009, rezoluția de admitere a plângerii din data de 30.03.2006, rezoluția de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din data de 24.01.2007, rezoluția de respingere a plângerii din data de 08.03.2007, sentința civilă nr. 5209/30.08.2007 a Judecătoriei Tg-Jiu, un set de adrese, cerere de întâmpinare-extindere dosar nr. 13059/318/2012 și interogatoriul ținut lui D. I. și D. I. în dosarul nr. 5423/318/2006.

Avocat U. E. pentru intimata C. P. a solicitat respingerea plângerii, întrucât rezoluția Parchetului este temeinică și legală astfel că scoaterea de sub urmărire penală s-ar putea dispune față de probatoriul administrat în cauză. A mai precizat că cererea de repunere pe rol făcută de alte persoane nu este asimilată unei infracțiuni și că petiționarii au refuzat să achite contravaloarea expertizei grafoscopice. A mai arătat că au fost analizate semnăturile și că nu se impune aplicarea art. 25 C.pen. rap. la art. 289 și 291 C.penal.

Intimata C. P. a precizat că își însușește concluziile av. U. E.

Reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii de respingere ca neîntemeiată a plângerii și menținerea ca legală și temeinică a rezoluției procurorului.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr. 775/318/2013 petiționarii D. Gh. I. și D. A. au contestat rezoluția pronunțată în data de 10.08.2012 dată în dosarul nr. 5915/P/2006 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C. P., fostă D. P. pentru infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 289 și 291 C.penal , precum și neîncepererea urmăririi penale față de D. I., D. I., C. G., C. P., C. I. și G. P.

În motivare, petiționarii au arătat că expertul criminalist nu a precizat clar ce semnătură a expertizat și nu a ținut cont de sentințele penale anterioare.

A mai arătat că cel care trebuia să suporte contravaloarea expertizei este Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu și că există o serie de sentințe penale de care anchetatorii nu au ținut cont.

A mai precizat că infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze nu sunt de competența Parchetului Local, competența aparținând DNA.

A solicitat trimiterea dosarului la DNA Tg-Jiu.

Pentru dovedire, petiționarii au depus la dosar rezoluția de respingere a plângerii din 17.12.2012 dată în dosarul nr. 5477/II/2/2012, sentințele penale nr. 2145/2011 și nr. 2282/2012, cerere de întâmpinare-extindere dosar nr. 13059/318/2012, un set de adrese, rezoluția din 30.03.2006, rezoluția din 24.01.2007, rezoluția din 08.03.2007, copie de pe cerere formulată în dosarul nr. 5423/318/2006, procură judiciară, cerere de repunere pe rol, cerere formulată de C. P., certificat de deces D. I., contract de întreținere.

La termenul din 05.02.2013 a fost emisă adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu pentru a fi înaintat dosarul de urmărire penală nr. 5915/P2006, dosar trimis la data de 30.01.2013.

Având în vedere că cei 5 judecători ai Secției Penale au formulat cereri de abținere care au fost admise și ca urmare a notei de constatare din 19.02.2012 încheiată de către Președintele Secției Penale a fost dată hotărârea de colegiu nr. 3 din 04.02.2013 prin care s-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei la un complet de civil, dosarul fiind repartizat astfel completului C3 fiind stabilit termen de judecată la 14.03.013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin rezoluția din data de 10.08.2012, dată în dosarul nr. 5915/P/2006 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C. P., fostă D. P. pentru infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 289 și 291 C.penal , precum și neîncepererea urmăririi penale față de Ș. V., U. E., D. I. și G. P..

S-a reținut că prin sentința penală nr. 2410/2010 a Judecătoriei Tg-Jiu a fost admisă plângerea formulată de petentul D. I. împotriva rezoluției din data de 09.12.2010 și s-a dispus deschiderea urmăririi penale cu privire la infr. prev. de art. 289 și 291 C.pen. cu motivarea că , deși anterior s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice, in cauză s-a realizat doar o constatare tehnico-științifică.

După redeschiderea urmăririi penale a fost efectuată o expertiză grafoscopică de către expert criminalist C. P., partea vătămată D. I. solicitând un exemplar al raportului de expertiză, în vederea formulării de obiecțiuni , insă la data de 27.06.2011 s-a respins cererea și s-a dat ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților Ș. V., D. I., C. G., U. E., C. P., C. I., S. C. și G. P., cât și încetarea urmăririi penale față de învinuitele P. T. și D. I..

Împotriva rezoluției a formulat plângere partea vătămată D. I., cererea fiind respinsă prin ordonanța nr. 3875/II/2/2011 din 28.07.2011, de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere partea vătămată D. I., plângerea fiind admisă in parte, desființată ordonanța din 28.07.2011 și trimisă cauza la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 25 rap. la art. 289 și 291 C.pen.

Cu ocazia reluării cercetărilor partea vătămată a solicitat un exemplar al raportului de expertiză grafoscopică, cererea a fost admisă, iar partea vătămată D. I. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni ce vizau concluziile consemnate la pct. 3 al raportului de expertiză, având în vedere că cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Tg-Jiu la data de 07.09.2006 a fost scrisă de P. T., dar semnăturile realizate la rubrica "Semnătura"; sunt două și se referă la aceeași persoană , iar expertul nu a menționat expres la care din cele două semnături de pe cererea de chemare în judecată din 07.09.2006 face referire expertul, cea efectuată în 07.09.2006 când a fost depusă cererea la Judecătoria Tg-Jiu sau semnătura dată în față instanței de către D. I. .

Prin adresa nr. 2/10.05.2012 expertul nu a răspuns la obiecțiuni, acesta precizând că iși menține concluziile raportului de expertiză, iar partea vătămată a solicitat efectuarea unei noi expertize la I.N.E.C. București care să aibă la bază aceleași obiective.

Prin ordonanța dată de organele de cercetare penală a fost respinsă cererea părții vătămate de efectuare a unei noi expertize, apreciindu-se ca fiind inutilă soluționării cauzei.

Prin rezoluția din 10.08.2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de învinuiții Ș. V., D. I., C. G., U. E., C. P., C. I.., S. C. și G. P.

Împotriva acestei rezoluții partea vătămată D. I. a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu , iar prin rezoluția din 17.12.2012 s-a respins plângerea formulată, motiv pentru care petentul D. I. a formulat plângere împotriva rezoluției din 10.08.2012, dată în dosarul nr. 5915/P/2006 și împotriva rezoluției din 17.12.2012 dată în dosarul nr. 5477/II/2/2012.

Verificând actele dosarului, instanța consideră plângerea întemeiată, având în vedere că cele două rezoluții contestate nu sunt temeinice, întrucât deși expertul nu a menționat expres dacă semnătura realizată la data de 07.09.2006( data depunerii cererii la Judecătoria Tg-Jiu) este semnătura lui D. I., organele de cercetare penală au respins cererea privind efectuarea unei noi expertize.

Deși în raportul de expertiză a fost analizată și această semnătură, expertul în răspunsul la obiecțiuni trebuia să menționeze expres la care din cele două semnături a făcut referire la pct. 3 din concluziile raportului de expertiză.

Întrucât expertul nu și-a asumat răspunderea față de raportul de expertiză grafoscopică întocmit în cauză și nu a răspuns la obiecțiuni in sensul de a preciza expres la care din cele două semnături a făcut referire, precum și faptul că expertiza nu este concludentă întrucât expertul nu a analizat și alte elemente ale semnăturii, instanța consideră că o nouă expertiză criminalistică este utilă pentru a verifica dacă semnătura de pe cererea de chemare în judecată din 07.09.2006 aparține lui D. I. (semnătura din partea dreaptă de pe cerere).

Pentru aceste motive, în baza art. 278 ind. 1 pct. 8 lit. b C.p.p., instanța va admite plângerea formulată de petiționarii D. Gh. I. și D. A., va desființa rezoluția de scoatere de sub urmărire penală din data de 10.08.2012, dată în dosarul nr. 5915/P/2006 și rezoluția de respingere a plângerii din data de 17.12.2012, dată în dosarul nr. 5477/P/2/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu și va trimite cauza la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale față de C. P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 289 și 291 Cod penal.

Se va efectua o nouă expertiză grafoscopică de către un expert criminalist din cadrul Biroul de Criminalistică al Inspectoratului de Poliție al Jud. Gorj, având următoarele obiective:

1. să verifice dacă litera "D"; din cuvântul "D.";de la rubrica "Semnătură"; pe de cererea de chemare în judecată din 07.06.2006 se aseamănă cu litera D din cuvântul "D."; din vreo semnătură depusă ca model de comparație sau există un element în plus la această literă față de semnăturile modele de comparație;

2. să verifice dacă semnătura "D. I.";de la rubrica "Semnătură"; este realizată pe poziția "orizontal"; pe coala de hârtie, fiind paralelă cu cuvântul "Semnătură"; și dacă poziția "orizontal"; a semnăturii se regăsește și în semnăturile modele de comparație sau acestea sunt realizate "oblic"; începând de jos în sus pe coala de hârtie;

3. să verifice dacă în cuvântul "I."; din semnătura realizată în data de 07.09.2006 apare litera "a"; între literele "o"; și "n";, iar în caz afirmativ să se evidențieze această literă prin încercuire și să se verifice dacă această literă "a"; se regăsește în vreuna din semnăturile modele de comparație;

4. să verifice dacă literele din cuvintele "D. I."; au aceeași mărime cu literele din cuvântul "Semnătura"; scrisă la sfârșitul cererii de chemare in judecată sau cu literele din semnăturile din modelele de comparație;

5. să verifice dacă la sfârșitul cuvântului "I."; din toate semnăturile modele de comparație se regăsește litera "a"; și dacă această literă are corespondent in același cuvânt din semnătura de pe cererea de chemare în judecată din 07.09.2006;

6. față de răspunsul la obiectivele anterioare să precizeze dacă semnătura de pe cererea de chemare în judecată din 07.09.2006 (semnătura din partea dreaptă a cererii din dosarul nr. 5423/318/2006 al Judecătoriei Tg-Jiu) aparține lui D. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea formulată de petiționarii D. Gh. I. și D. A. împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr.5915/P/2006 din 10.08.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, în contradictoriu cu intimații C. P., C. G., G. P., Ș. V., U. E., C. I., P. T., S. C., D. I. și D. I..

Desființează rezoluția de scoatere de sub urmărire penală din data de 10.08.2012, dată în dosarul nr. 5915/P/2006 și rezoluția de respingere a plângerii din data de 17.12.2012, dată în dosarul nr. 5477/P/2/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu și trimite cauza la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale față de C. P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 289 și 291 Cod penal.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28.03.2013.

Președinte,

PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier,

ALINA MEZDREA

Red. C.P/Tehnored. A.M. 02 Aprilie 2013

2 ex

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cereri. Jurisprudență Cereri