CONDUCERE PE DRUMURILE PUBLICE A UNUI AUTOVEHICUL DE CĂTRE O PERSOANĂ AVÂND ÎN SÂNGE O ÎMBIBAŢIE ALCOOLICĂ PESTE LIMITA LEGALĂ, PREVĂZUTĂ DE ART.87 ALIN. 1 DIN OUG 195/2002

Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Sentinţă penală nr. 2543 din data de 05.12.2013

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. Severin din 12.11.2013 a fost trimis în judecată inculpatul XX pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.87 alin. 1 din OUG 195/2002, reținându-se că în data de 27.08.2013, acesta a condus pe drumurile publice autoturismul marca Rover cu nr.de înmatriculare MXXXXX, a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta prezentând o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar după recoltarea probelor biologice de sânge, s-a stabilit o alcoolemie de 1,20 g/l la ora 20,25 și de 1,00 g/l la ora 21,25.

Starea de fapt expusă a fost probată în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare, printul aparatului alcooltest, declarație martor SD, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie și declarațiile inculpatului.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța a luat act de cererea formulată și constatând că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului, a admis cererea, urmând ca la soluționarea cauzei să aibă în vedere probatoriul administrat în faza de urmărire penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 27.08.2013, acesta a condus pe drumurile publice autoturismul marca Rover cu nr.de înmatriculare MXXXX, și fiind oprit în trafic, pentru control, de către organele de poliție, a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta prezentând o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expira.,

Fiind condus la Serviciul de Ambulanță Dr.Tr.Severin, inculpatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, rezultatul fiind de 1,20 g/l la ora 20,25 și de 1,00 g/l la ora 21,25, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.478-479/30.08.2013, emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinți.

Fapta inculpatului SD de a conduce pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.

Vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea probatoriului administrat în cauză, respectiv a declarațiilor inculpatului (în care acesta recunoaște comiterea faptei), declarație martor SD care au asistat la verificările efectuate de organele de poliție, inclusiv la testarea cu aparatul alcooltest), printul aparatului alcooltest, precum și a buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.478-479/30.08.2013emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinți, potrivit căruia, în urma recoltării probelor biologice de sânge, cu trusă standard omologată, în recipient sigilat cu nr.0091324, s-a determinat o alcoolemie de 1,20 g/l la ora 20,25 și de 1,00 g/l la ora 21,25.

Fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat cu vinovăție, astfel că acesta va răspunde penal.

Inculpatul se află la prima încălcare a legii penale.

Pe parcursul cercetărilor a avut o conduită sinceră, cooperantă.

În raport de aceste criterii și ținând seama de gradul de pericol social al faptei, valoarea alcoolemiei, frecvența infracțiunilor la regimul circulației, efectele asupra siguranței în trafic, și constatând și incidența dispozițiilor art.320 indice 1 alin.7 cod procedură penală, instanța va aplica inculpatului o pedeapsă spre minimul special prevăzut de lege de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal în condițiile art. 71 alin.2 Cod penal.

Ținând seama de circumstanțele personale se consideră că îndreptarea și reeducarea inculpatului poate avea loc și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, astfel că fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se, totodată, atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal, referitoare la revocarea beneficiului suspendării, în cazul săvârșirii, în termenul de încercare, a unei noi infracțiuni.

De asemenea, în baza art.71 alin.5 cod penal se va dispune suspendarea executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b cod penal, pe perioada termenului de încercare.

Văzând și art. 191 cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 900 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, avocat CT, potrivit delegației nr.3962/20.11.2013 va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CONDUCERE PE DRUMURILE PUBLICE A UNUI AUTOVEHICUL DE CĂTRE O PERSOANĂ AVÂND ÎN SÂNGE O ÎMBIBAŢIE ALCOOLICĂ PESTE LIMITA LEGALĂ, PREVĂZUTĂ DE ART.87 ALIN. 1 DIN OUG 195/2002