Conducerea unui autovehicul fara permis. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională

Judecătoria CARACAL Sentinţă penală nr. 9 din data de 17.01.2017

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal din data de 28/09/2016 înregistrat sub nr. …../207/2016/a1 pe rolul instanței, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M.M.L. - fiul lui V. si I., născut la data de 29.10.1991 în Mun. Caracal, jud. Olt, domiciliat în comuna D…… sat R…., str. M…., nr. .., jud. Olt, CNP …….., cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Analizând materialul probator administrat în cauză Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a reținut următoarea situație de fapt:

Prin ordonanța din data de 08.08.2015, a fost începută urmărirea penală față de inculpatul M.M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.p., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p.,, pe motiv că în ziua de 08.08.2015, la ora 20,30, inculpatul se deplasa pe DJ 642, pe raza satului R…, jud. Olt, cu autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare OT-22-….., fiind oprit de organele de poliție. În urma verificărilor, s-a constatat că inculpatul nu deținea permis de conducere și avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 gr. ‰ la prim aprobă și respectiv 1,65 gr. ‰ la cea de-a doua probă.

În fapt, în ziua de 08.08.2015, la ora 20,30, inculpatul M.M.L. se deplasa pe DJ 642, pe raza satului R….., jud. Olt, cu autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare OT-22-….., fiind oprit de organele de poliție. În urma verificărilor, s-a constatat că inculpatul nu deținea permis de conducere și avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 gr. ‰ la prima aprobă și respectiv 1,65 gr. ‰ la cea de-a doua probă, furând autoturismul numitului B.N.F., care își uitase cheile în autoturism.

În urma examinării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus la Spitalul mun. Caracal, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la orele 21,20 și 22,20.

Din Buletinul de analiză toxicologică nr. 859 din 13.08.2015 al SML Olt, rezultă că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,75 gr. ‰ la prima probă și respectiv 1,65 gr. ‰ la cea de-a doua probă.

Conform adresei nr. 3001273 din 22.09.2015, emisă de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, inculpatul M.M.L. nu figura cu permis de conducere

Aspectele reținute au fost confirmate și de martorul B.N.F.. Fiind audiat, inculpatul M.M.L. a recunoscut faptul că în ziua de 08.08.2015, a condus autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare OT-22-…., aparținând numitului B.N.F., fără acordul acestuia, pe DJ 642, pe raza satului R…., jud. Olt, fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.

Cu privire la infracțiunea de furt în scop de folosință, prev. de art. 230 alin. 1 C.p., s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. e C.p.p., pe motiv că persoana vătămată B.N.F. nu a depus plângere.

Faptele inculpatului M.M.L. care, în ziua de 08.08.2015, la ora 20,30 a condus autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare OT-22-…., pe DJ 642, pe raza satului Reșca, fără a poseda permis de conducere și având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Situația de fapt si vinovăția învinuitului se probează cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu; proces verbal de constatare a infracțiunii ; Examen clinic ; buletin de analiza toxicologică nr. 859 din 13.08.2015 ; adresă nr. 3001273 din 22.09.2015, emisă de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt ; declarații martor: B.N.F. ; declarații martor: N.M.V. ; declarații inculpat: M.M.L. ; alte acte.

Infracțiunile prevăzute de art. 335 alin. 1 C.p. și art. 336 alin. 1 C.p. sunt infracțiuni de pericol care nu sunt susceptibile de acordarea unor despăgubiri civile, motiv pentru care această cauză nu prezintă latură civilă.

Inculpatul M.M.L. este născut la data de 29.10.1991, este cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație. Din fișa de cazier rezultă că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale si a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.

În cauza nu au fost luate masuri de siguranță, preventive sau asiguratorii, inculpatul fiind cercetat în stare de libertate.

Prin ordonanța din data de 08.08.2015, a fost începuta urmărirea penală "in rem"; pentru săvârșirea infracțiunilor de pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.p., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p.

Prin ordonanța din data de 21.01.2016, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.p. în infracțiunea de furt în scop de folosință, prev. de art. 230 alin. 1 C.p.

Prin ordonanța din data de 22.01.2016, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul M.M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, prev. de art. 230 alin. 1 C.p., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Prin ordonanța din data de 03.02.2016, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul M.M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, prev. de art. 230 alin. 1 C.p., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

S-a constatat că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și că există probele necesare și legal administrate, precum și că faptele de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., au fost săvârșite de către inculpatul M.M.L. și că acesta răspunde penal.

În consecință, reține instanța că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal din data de 28/09/2016, prin care inculpatul M.M.L. este trimis în judecată, cuprinde date referitoare la fapta săvârșită de acesta, încadrarea juridică, date cu privire la persoana sa cât și cu privire la desfășurarea urmăririi penale.

În consecință, apreciază instanța că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, urmărirea penală fiind completă, existând probe necesare și legal administrate.

De asemenea, se constată că nu au fost formulat cereri și excepții de către inculpat și nici din oficiu, nu se impun a fi invocate.

În raport cu cele mai sus menționate, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. Judecătorul de cameră preliminare urmează sa constate: legalitatea rechizitoriului întocmit în data de 28/09/2016 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, fiind respectate dispoz. art.328 C.p.p.; a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 2267/P/2015.

Pentru aceste considerente, Judecătorul de camera preliminara prin încheierea nr. 147 din 21.11.2016 a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul M.M.L. - fiul lui V. si I., născut la data de 29.10.1991 în Mun. Caracal, jud. Olt, domiciliat în comuna D….., sat R…., str. M…., nr. 4, jud. Olt, CNP ……., cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal din data de 28/09/2016 înregistrat sub nr. ……/207/2016/a1 pe rolul instanței, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M.M.L. - fiul lui V. si I., născut la data de 29.10.1991 în Mun. Caracal, jud. Olt, domiciliat în comuna D……, sat R….., str. M….., nr. .., jud. Olt, CNP ……., cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Analizând materialul probator administrat în cauză Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a reținut următoarea situație de fapt:

Prin ordonanța din data de 08.08.2015, a fost începută urmărirea penală față de inculpatul M.M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.p., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p.,, pe motiv că în ziua de 08.08.2015, la ora 20,30, inculpatul se deplasa pe DJ 642, pe raza satului R….., jud. Olt, cu autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare OT-22-……, fiind oprit de organele de poliție. În urma verificărilor, s-a constatat că inculpatul nu deținea permis de conducere și avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 gr. ‰ la prim aprobă și respectiv 1,65 gr. ‰ la cea de-a doua probă.

În fapt, în ziua de 08.08.2015, la ora 20,30, inculpatul M.M.L. se deplasa pe DJ 642, pe raza satului R…., jud. Olt, cu autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare OT-22-….., fiind oprit de organele de poliție. În urma verificărilor, s-a constatat că inculpatul nu deținea permis de conducere și avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 gr. ‰ la prima aprobă și respectiv 1,65 gr. ‰ la cea de-a doua probă, furând autoturismul numitului B.N.F., care își uitase cheile în autoturism.

În urma examinării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus la Spitalul mun. Caracal, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la orele 21,20 și 22,20.

Din Buletinul de analiză toxicologică nr. 859 din 13.08.2015 al SML Olt, rezultă că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,75 gr. ‰ la prima probă și respectiv 1,65 gr. ‰ la cea de-a doua probă.

Conform adresei nr. 3001273 din 22.09.2015, emisă de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, inculpatul M.M.L. nu figura cu permis de conducere

În aceste condiții, constatând că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, prezentând pericol social, fiind săvârșită cu vinovăție și fiind prevăzută de legea penală - art. 336, și ținând cont și de dispozițiile art. 17 alin. 2 C.p. potrivit căruia infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale, instanța apreciază că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului, fapta fiind pedepsită de cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni prin aplicarea reducerii de 1/3 din pedeapsa prevăzuta de lege conform dispozițiilor art.396 alin.10 Cod pr.pen.

La stabilirea si aplicarea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod.penal., respectiv dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă speciale, pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, se va avea în vedere că infracțiunea de conducere a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală este o infracțiune de pericol a cărei urmare imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru toți participanții la trafic, indiferent că s-a produs sau nu un incident rutier, dar și de faptul că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, iar după acest moment a avut o comportare sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei și prezentându-se în fața autorităților judiciare.

De asemenea instanța reține că inculpatul are antecedente penale fapt ce reiese din fișa de cazier judiciar depusă la dosarul cauzei și de asemenea este cunoscut ca având un comportament corespunzător în familie și societate așa cum rezultă din fișele de caracterizare depuse la dosarul cauzei.

Deși inculpatul a fost depistat în trafic cu o alcoolemie ridicată, față de circumstanțele personale ale acestuia instanța apreciază că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, motiv pentru care în temeiul de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod pr.pen condamnă pe inculpatul M.M.L., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

In drept fapta inculpatului care la data de 8.08.2015, a condus autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare OT-22-….., pe DJ 642 pe raza satului R…., jud. Olt, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.335 Cod penal, faptă pedepsită cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni prin aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 Cod pr.pen.

La individualizarea pedepsei pentru aceaste infracțiunii instanța se va raporta la aspectele anterior învederate relative la comporatmentul sincer al inculpatului pe durata procesului penal, motiv pentru care în temeiul de art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal cu aplicarea cu aplicarea art.396 alin.10 Cod pr.pen va condamna pe inculpatul M.M.L., la pedeapsa de cate 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere si conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legala..

Observând că cele două infracțiuni sunt săvârșite în concurs real în baza art. 39 alin.1 lit b va contopi pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni închisoare la care a fost condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.335 alin.1 Cod cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal cu pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultanta de 2 ani închisoare

Astfel instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea la care a adăugat o treime din cea de-a doua pedeapsă respectiv încă patru luni de închisoare, aplicarea sporului de pedeapsă fiind obligatorie.

In temeiul art. 335 al. 1 Cp, cu aplic.art. 396 al. 10, cu referire la art. 375 si 374 al. 4 Cpp, urmează sa dispună condamnarea inculpatul M.M.L. la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare.

In temeiul art. 336 al. 1 Cp, cu aplic.art. 396 al. 10, cu referire la art. 375 si 374 al. 4 Cpp, va dispune condamnarea inculpatul M.M.L., ambele cu aplicarea art. 38 Cp, condamna inculpatul la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare.

In temeiul art. 39 alin. 1, lit. b CP, va contopi cele doua pedepse aplicate, inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni închisoare, la care se adăuga fracțiunea de 1/3 din cealaltă pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare, inculpatul urmând sa execute in final pedeapsa rezultanta de 2 ani închisoare.

In temeiul art. 91 Cp, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioada de 2 ani care constituie termen de supraveghere .

In temeiul art. 93 alin. 1 Cp, pe perioada termenului de supraveghere, obliga inculpatul va respecta următoarele masuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

In temeiul art. 93 alin. 3 Cp, va dispune obligarea condamnatului sa presteze 70 zile muncă neremunerată în folosul comunității care va fi efectuata la Primăria D….., constând in : amenajarea unor locuri speciale de depozitare a deșeurilor menajere si a gunoiului; Curățat punctele de colectare a gunoiului pe teritoriul localității; Organizarea de acțiuni pentru salubrizarea localității; Curățenia drumurilor si a celorlalte drumuri publice, îndepărtarea zăpezii si ghetii de pe trotuare; Repararea si întreținerea drumurilor comunale, podurilor, podețelor, curățarea si amenajarea șanțurilor, modernizarea drumurilor comunale si realizarea unora noi; Curățenie rigole pe drumuri județene si drumuri locale; Curățirea fântânilor si cișmelelor publice; Amenajarea si întreținerea spatiile r verzi, a terenurilor de sport si de joaca pentru copii, a celorlalte locuri pul ilice de agrement; plantat si udat spatii verzi, îngrijit material a resturilor menajere de pe domeniul public; Păstrarea si restaurarea monumentelor de pe teritoriul localității;Văruit pomi pe o parte si alta a drumurilor județene; Plantarea de pomi si puieți pe raza localității; Săpat șanțuri, săpat spatii verzi, sădit, greblat spatii verzi; Maturat alei publice; Săpat cazma; Săpat Șanțuri; Curățat zăpada alei pietonale; Curățarea terenurilor din interiorul si exteriorul cimitirelor de deșeuri si buruieni; Repararea, zugrăvirea, vopsirea școlilor sau la Scoala cu clasele I-VIII din comuna Dobrosloveni, jud. Olt, constând in : activități de îngrijire și curățenie a curții și a unității școlare; amenajare și îngrijire spații verzi.

In baza art. 91 al. 4, cu referire la art. 96 CP, va atrage atentai inculpatului asupra conduitei sale viitoare si a consecințelor la care se expune daca va mai comite infracțiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce ii revin pe durata termenului de supraveghere.

In temeiul art. 398, cu referire la art. 274 NCpp, va obliga inculpatul la plata sumei de 350 lei -cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

Postat 07.02.2017

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conducerea unui autovehicul fara permis. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională