Contestatie încheiere de respingere in cursul urmaririi penale a cererii de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.art.204 cpp
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Hotărâre nr. 42 din data de 22.03.2018
Dosar nr.321/201/2018/a3.1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA nr.42
Ședința din Cameră de Consiliu din data de 22.03.2018
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI - CC
GREFIER - DT
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj -
a fost reprezentat de procuror CM
Pe rol, judecarea contestației formulate de inculpatul DIC, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului împotriva încheierii din data de 20.03.2018 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat, prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns contestatorul inculpat, DIC, personal și asistat de apărătorul ales, BP, în baza împuternicirii avocațiale nr. 05743 din 22.03.2018, aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat ales BP pentru contestatorul inculpat depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulată de inculpatul DIC.
Avocat ales BP pentru inculpatul DIC, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți a Judecătoriei Calafat la data de 20.03.2018, casarea încheierii penale și, rejudecând, solicită admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură mai ușoară, în principal cu măsura arestului la domiciliu, văzând dispozițiile art. 218 și 219 din Cpp și într-o teză subsidiară a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
Apreciază că potrivit disp. art. 242 alin.1 Cpp au fost modificate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în speță la 02.02.2018. La data de 26.02.2018 s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv de către judecătorul de drepturi și libertăți motivat de împrejurarea că, pe de o parte, s-a extins urmărirea penală cu privire la infracțiunea prev. de art. 336 alin.1 Cp, întrucât inculpatul a condus sub influența băuturilor alcoolice, iar, pe de altă parte pentru că la dosarul cauzei nu a fost depus raportul de expertiză medico-legală. Arată că a promovat această cerere de înlocuire văzând și punctul de vedere separat al expertului parte care a fost admis în faza de urmărire penală, de către procurorul care coordonează urmărirea penală și s-a constatat că vina în producerea accidentului rutier îi aparține în totalitate victimei. Astfel, dorește să sublinieze faptul că prin încheierea atacată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat a înlăturat în totalitate acest punct de vedere fără a se motiva solicitarea inculpatului, a inserat două texte de lege- art. 218 și art. 223 Cpp și nu s-a pronunțat asupra a ceea ce a solicitat prin cererea de înlocuire.
Astfel, acesta apreciază că încheierea din data de 20.03.2018 nu este motivată. Astfel, solicită să se observe că prin raportul întocmit de expertul oficial s-a constata o viteză de 76/h după o metodă care presupunea să se aibă în vedere trei faze: faza de impact, faza de proiectare și această faza reținută în raport de către expertul ing. P. Subliniază faptul că la data întocmirii raportului de către expertul oficial P nu era depus la dosarul de urmărire penală raportul de expertiză medico-legală, acesta fiind depus cu nr. 76 din data de 27.02.2018, la filele 129 și 130. Raportul de expertiză întocmit de expertul ing. P a fost cu mult înainte depus la dosarul cauzei. În acest raport se precizează că nu se poate stabili ca loc al impactului dintre autoturism și victimă pata de lichid, care nu a putut fi înlocuită pentru că toate recipientele au fost intacte (la punctul 4); deci pe de o parte metoda folosită de către expert de a stabili acea viteză este una eronată, pentru că expertul parte arată că viteza a fost mai mică, victima a fost târâtă și nu proiectată. Solicită să se observe la fila 9 cele două fotografii judiciare care exemplifică existența unei sticle de culoare maro găsită pe parbriz și la pedalier, iar expertul parte retine că parbrizul nu a fost spart doar de capul victimei ci și de o sticlă de culoare maro ale cărei cioburi au fost identificate prin procesul verbal de constatare încheiat la data de 24.02.2018 și semnat de către organul de cercetare penală și de către expertul parte. Concluziile trase de către expertul parte sunt unele cât se poate de corecte și obiective, iar acestea nu sunt luate nici unul în considerare în raportul de expertiză întocmit de expertul P pentru că nu avea toate elementele de la dosarul de urmărire penală pentru a ajunge la o concluzie cât se poate de corectă față de inculpat, de asemenea a reținut culpa exclusivă a victimei cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, temei care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Solicită să se țină cont de circumstanțele personale ale inculpatului faptul că inculpatul a avut o atitudine corectă și sinceră pe parcursul urmăririi penale și în fața judecătorului de drepturi și libertăți, a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost acuzat, victima a fost verișorul primar al tatălui inculpatului, inculpatul nu s-a opus sub nici o formă reținerii , nu există nici un indiciu că ar influența în vreun fel martorii sau aflarea adevărului, nu există nicio probă concludentă că acesta să fie reținut în starea de arest preventiv, nu există nici un indiciu că lăsarea în libertate a inculpatului ar influența bunul mers al dosarului. Concluzionând, a solicitat să se țină cont de faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat, încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Calafat nu este motivată cu exactitate cu privire la cauzele pentru care, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate, s-ar împiedica aflarea adevărului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate, menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile pentru luarea acestei măsuri, iar luarea măsurii arestării preventive este necesară pentru atingerea scopului prev. de art. 202 alin. 1 CPP și pentru înlăturarea unei stări de pericol; de asemenea, a învederat faptul că susținerile domnului avocat exced cadrului procesual al acestui dosar.A mai arătat că opinia exprimată de expertul parte nu poate să inlăture concluziile raportului de expertiză întocmit de xepertul desemnat în mod oficial de organul de urmărire penală.În ceea ce privește situația familială a inculpatului, aceasta a fost avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive.Temeiul care a determinat luarea acestei măsuri nu a încetat, așa cum susține apărătorul inculpatului, acest temei fiind acela că din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de ucidere din culpă prev de art.192 alin.1 și 2 Cp și părăsirea locului accidentului prev. de art.338 alin.1 Cp.Din probe rezultă în continuare această suspiciune și a apărut și un temei nou, respectiv urmărirea penală a fost extinsă împotriva inculpatului și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art.336 alin.1 Cp.
Inculpatul DIC, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său ales.
Dezbaterile fiind închise;
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI,
Constată că prin încheierea din 20.03.2018 pronunțată de Judecătoria Calafat s-a respins cererea formulată de inculpatul DIC în prezent aflat în arest preventiv în C.R.A.P. Craiova din cadrul I.P.J. Dolj în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 02.02. 2018 , pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a arestului la domiciliu, s-a respins cererea pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a controlului judiciar.
În baza art. 275 alin 3 c.pr. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 16.03. 2018, inculpatul DIC a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau în teză subsidiară înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar
În fapt, s-a susținut că prin încheierea din 02.02. 2018, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Calafat a dispus măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile începând din 02.02.2018 până la 03.03.2018. Această măsură a fost prelungită prin încheierea nr.3 din 26.02.2018 până la data de 02.04.2018, inclusiv.
Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că propunerea parchetului de prelungire a arestului preventiv este întemeiată întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate și există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii și anume extinderea procesului penal cu privire la alte fapte - art. 336 alin 1 cod penal și pentru că constatarea medico -legală autopsie nu a fost efectuată.
Din probele administrate în faza de urmărire penală nu rezultă indicii că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă așa cum rezultă din punctul de vedere al expertului parte.
Viteza de deplasare a autovehiculului în momentul producerii accidentului nu a fost mare, ci doar de 55 km la oră, victima a fost în stare avansată de ebrietate nu a purtat îmbrăcăminte reflectorizantă.
În sensul celor susținute s-a depus la dosar punctul de vedere separat la raportul de expertiză.
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestului la domiciliu
Astfel, potrivit art. 218 alin. (1) și (2) C. proc. pen., "(1) Arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1). (2) Aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se face ținându-se seama de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura.";
Potrivit art. 223 C. proc. pen.," (1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.";.
Analizând dispozițiile legale invocate, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond a apreciat că, în cauză nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a arestului la domiciliu întrucât în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului fapte aflate în concurs și a căror gravitate este sporită .
După producerea accidentului rutier inculpatul a părăsit locul accidentului cu intenția vădită de a se sustrage urmăririi penale. Deși consumase în exces băuturi alcoolice inculpatul a înțeles să conducă pe drumurile publice autoturismul asumându-și riscul ca prin această faptă să aducă atingere valorilor ocrotite de lege. Măsura arestării preventive este proporțională și justificată neimpunându-se în această fază luarea unei alte măsuri față de inculpat .
Pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a estompat în timpul scurs de la luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat până î n prezent iar lăsarea în libertate a a inculpatului chiar si sub condiția respectării unor obligații stabilite de judecătorul de drepturi și libertăți prin luarea măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar ar afecta buna desfășurare a procesului penal și ar fi de natură să creeze în rândul populației un sentiment de insecuritate.
Față de cele de mai sus instanța de fond a respins cererea pentru luarea măsurii arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar față de inculpatul DIC.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul DIC, arătând că prin încheierea din data de 02.02.2018 pronunțată de către Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat în dos 321/201/2018/al s-a dispus măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 02.02.2018 până la data de 03.03.2018.
Acestă măsură a fost prelungită de către Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul aceleași instanțe, prin încheierea nr. 3 din data de 26.02.2018 pronunțată în dos nr. 321/201/2018/a2 până la data de 02.04.2018, inclusiv.
S-a învederat în susținere că în motivarea încheierii din data de 26.02.2018, Judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că ,,în raport de lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate se apreciază că propunerea Parchetului este întemeiată întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventive inițial impugn în continuare privarea de libertate a inculpatului și există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii si anume: din raportul de expertiză toxicologica, rezultă că inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,75 % alcool pur în sânge la data săvârșirii faptei astfel încât în cauză s-au extins cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influenta alcoolului prev de art. 336 alin 1 CP.
S-a constatat că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară și în vederea finalizării actelor de urmărire penală si anume, constatarea medico-legală - autopsia privind cauza morții victimei DV";.
Potrivit art. 242 alin (1) "Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1)";
În acest sens, s-a arăt că din probele administrate până la acestă data, în d.u.p. 134/P/2018, nu rezultă indicia care să conducă la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpa, deoarece așa cum rezultă din "Punctul de vedere"; al expertului parte Dr. ing. PGD depus la Parchetul Judecătoriei Calafat, "culpa îi aparține în exclusivitate victimei DV";.
Așadar, temeiurile avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestăsrii preventive nu mai subzistă, în acest sens a arătat că, din PVCFL și Procesul-verbal încheiat la data de 24.02.2018 la sediul Poliției municipiului Calafat, semnat de către expertul oficial ing. PL și organul de cercetare penală MG, rezultă că producerea accidentului rutier a fost determinat de culpa exclusivă a victimei DV.
Expertul parte, dr. ing. PGD, în "Punctul de vedere"; depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat în data de 12.03.2018, în ce privește dinamică producerii accidentului rutier din data de 01.02.2018, reține, la obiectivul nr. 1:
Ca urmare a impactului primar între frontala stânga a autoturismului (zona farului stâng al autovehiculului) și pieton, acesta a fost basculat pe capota autovehiculului și a lovit cu capul parbrizul în zona superioară stângă a acestuia, penetrându-1. Ulterior corpul pietonului a alunecat până la poziția de repaus și nu proiectat, fapt dovedit de leziunile victimei-vezi: placard escoriat cu striații paralele verticale identificate în raportul medico-legal nr.376/A3/27.02/2018 (v.fig.2).
Fractura femur bilateral arată că pietonul a fost lovit din față, acesta fiind deja întors cu fata către autovehicul în momentul impactului, fapt susținut și de hemotorax, întrucât la pietonii loviți din spate genunchii flexează către înainte și în genere nu apar fracturi.
Astfel, deși în general la loviturile frontale ale autovehiculelor cu pietonii dinamica pietonului comportă 3 faze (basculare pe capotă, zbor și alunecare cu rostogolire), în speță, așa cum arată urmele de pe corpul victimei, a lipsit faza de zbor, acesta alunecând, astfel încât la calculul vitezei de impact a autovehiculului formulele de calcul care fac referire la distanța de proiectare a pietonului nu pot fi utilizate.
S-a considerat că raportul medico-legal a relevat o alcoolemie de 2,3 °/oo în sânge a victimei DV.
Avariile autovehiculului marca Audi A6 au fost (v.fig.3): dispersor far stânga spart, semnalizator stânga spart, bară protecție față spartă și cu urme de destratificare în partea stângă.
S-a susținut că în ce privește viteza de deplasare a autovehiculului în momentul producerii accidentului și a pietonului aflat în traversarea drumului;
Concluzia la care ajunge expertul parte dr. ing. PGD este aceea că " în condițiile în care urmele de frânare relevate la locul faptei ar fi putut proveni de la roțile autovehiculului marca Audi A6, cu nr. de înmatriculare ......, viteza sa de deplasare inițial poate fi apreciată pe cale analitică prin evaluarea pierderii de energie cinetică prin frânare a autoturismului doar dacă se cunoaște locul impactului și poziția de repaus a autoturismului. ... "
Cum în speță nu s-a identificat poziția de repaus a autovehiculul formula nu poate fi aplicată, întrucât ulterior urmelor de frânare, autovehiculul se putea opri sau mai putea rula liber, tară a se cunoaște regimul său de accelerare sau decelerare. Pentru determinarea vitezei de impact, este necesar a se cunoaște locul impactului.
În speță, s-a considerat că în raportul de expertiză oficial locul impactului s-a raportat la pata de lichid identificată la locul faptei.
Această pată de lichid, de mărime considerabilă, presupusă a fi o consecință a impactului, de cea 6 m lungime și o lățime cvasiegală cu a benzii de circulație nu poate proveni însă din acest eveniment rutier din următoarele considerente:
a. Pata provine din căderea liberă a lichidului pe sol, dovadă picăturile individuale, picături care exced banda respectivă de rulare și se regăsesc și pe banda 1 proiectate prin stropire de sus (vezi forma picăturii), fapt irealizabil în cazul în care ar fi fost proiectate pe banda cealaltă, în acest caz ar fi trebuit să aibă o formă alungită fiind proiectate prin stropire în lateral din antrenarea pe roata autovehiculului;
b. în deplasarea autovehiculului către înainte roțile nu au antrenat și nu au imprimat urme de lichid;
c. în fotografia judiciar operativă DSCN0693 se observă că pata respectivă fusese antrenată de alte autovehicule, urmele imprimate de acestea fiind distincte față de cele ale autovehiculului în cauză.
d. în continuarea cercetărilor în data de 24.02.2018 la sediul Poliției Municipiului Calafat, unde se afla în custodie autovehiculul, s-a procedat la expertizarea tehnică a autovehiculului marca Audi A6, în prezența organelor de cercetare și a expertului desemnat, dl.ing. PL.
Ca urmarea a expertizarii tehnice niciuna din posibilele surse de lichid (lichid de parbriz, ulei, antigel etc) nu s-a constatat a fi avariate, toate aceste sisteme fiind în limitele normale în ceea ce privește lichidele de lucru (v.fig.6), fapt consemnat și în procesul verbal întocmit cu această ocazie.
In consecință, s-a considerat că pata de lichid nu poate fi identificată ca loc al impactului.
Poziția cioburilor provenite de la dispersoarele farurilor oferă indicații cu privire la locul impactului, având o masă redusă și o distanță de proiectare mică, fapt cunoscut și din graficului distanței de proiectare a cioburilor al lui Schneider1 și formularea relațiilor limită aparținând lui Kuhnel2, potrivit cărora poziția cioburilor indică în genere locul impactului.
În speță, la locul producerii evenimentului rutier a fost fixat prin fotografia judiciară operativă DSCN0660 un astfel de element de plastic, provenit, cel mai probabil, de la dispersorul farului autoturismului marca Audi A6, dar acesta nu a fost identificat nici în PVCFL și nici pe schița locului accidentului, făcând astfel imposibilă determinarea locului impactului.
Astfel, la viteza de impact situată în intervalul 50 - 60 km/h, încep să apară spargeri ale parbrizului la partea superioară a acestuia putându-se întâlni chiar dislocări ale cioburilor. O viteză de impact de 60 - 70 km/h conduce, de regulă la spargerea parbrizului însoțită de dislocări ale acestuia pe zone relativ extinse producându-se chiar deformarea pavilionului autovehiculului.
Tot expertul parte evidențiază faptul că " parbrizul autovehiculului a fost spart nu numai de capul victimei ci și de o sticlă de culoare maro, mărind amplitudinea zonei de spargere, sticlă pe care, cel mai probabil, victima o ținea în mână, cioburile acesteia regăsindu-se atât în fotografia judiciară operativă DSCN0660 precum și în fotografiile făcute cu ocazia expertizării autovehiculului din datade 24.02.2018 la sediul Poliției Calafat, fotografii ce relevă cioburi de culoare maro atât în zona planșeului pedalier cât și pe rama portierei stânga a autovehiculului marca Audi A6.
Parbrizul autovehiculului marca Audi A6 fiind spart în zona mediană- superioară ca focar de bază, fără a fi avariat plafonul se poate aprecia că viteza de impact a fost de cea 55 km/h.
Posibilitățile de evitare se încadrează între momentul declanșării stării de pericol iminent și cel al impactului, pe când posibilitățile de prevenire a accidentului cuprind studiul evenimentului în funcție de obligațiile conducătorului auto, anterior declanșării stării de pericol.
Momentul declanșării stării de pericol iminent reprezintă momentul din care conducătorul auto trebuia și putea să ia măsurile de evitare a coliziunii.
În speță, având în vedere desfășurarea evenimentului pe timp de noapte, starea de pericol trebuie raportată la vizibilitatea frontală.
Caracterul stării de pericol a devenit iminent pentru conducătorul auto, în momentul în care acesta ar fi sesizat prezența pietonului, fiind necesară inițierea unor măsuri de evitare precum frânarea intensivă și/sau ocolirea.
S-a susținut că în lumina de întâlnire a farurilor distanța de vizibilitate frontală era de cea 30 m. Deci distanța pe care conducătorul auto o avea la dispoziție pentru a ori autovehiculul până la impact era de cea 30 m.
Distanța de oprire prin frânarea autovehiculului de la viteza de cea 55 km/h s-a raportat la viteza de impact, întrucât nu se poate determina viteza sa inițială de deplasare.
În literatura de specialitate s-a considerat că valorile timpilor de reacție ai conducătorilor auto se adoptă diferențiat în funcție de condițiile concrete de producere a accidentului, pentru astfel de situații adoptându-se o valoare a timpului de reacție corespunzător întârzierilor fiziologice la frânare superioară celei normale, de 0,8 s, și anume una de 1,27 s.
Această majorare este explicată prin faptul că sesizarea existenței obstacolului pe carosabil nu se suprapune cu identificarea naturii acestuia și implicit cu declanșarea stării de pericol iminent, care pune în evidență momentul de la care conducătorul auto trebuia și putea să ia măsurile de evitare. în speță, natura umană a obstacolului, în lipsa îmbrăcăminții reflectorizante nu putea fi stabilită.
Astfel, comparând spațiul avut la dispoziție pentru evitare cu spațial total teoretic de oprire de la viteza de cea 55 km/h, rezultă că în condițiile date conducătorul auto nu putea evita prin frânare impactul.
Viteza care ar fi permis oprirea autoturismului în interiorul distanței de vizibilitate de 30 m, ținând seama de un timp al întârzierilor fiziologice în conformitate cu cele prezentate mai sus.
Cu privire la posibilitățile de prevenire din partea conducătorului auto reținem faptul că viteza determinată mai sus (cea 43 km/h) nu se impunea a fi utilizată pe acel segment de drum deoarece nu există o restricție de viteză stabilită prin indicatoare rutiere.
Pe de altă parte, adaptarea vitezei la condițiile de drum, specificată de normele legale, vizează obstacolele specifice (vizibile și identificabile) la care sesizarea existenței obstacolului pe carosabil se suprapune cu identificarea naturii acestuia și implicit cu declanșarea stării de pericol iminent.
În cazul de față suntem însă în situația unui obstacol nespecific (pietonul nepurtând vestă reflectorizantă), astfel încât, nu se identifică, din partea conducătorului auto, posibilități deprevenire a producerii accidentului.
Nu exista obligația pentru conducătorul auto de a se deplasa cu această viteză de 43 km/h. Rezultă astfel că viteza nu se află în legătură de cauzalitate cu producerea evenimentului rutier.
Întrucât singurul mijloc material de probă care ar fi dus la identificarea locului impactului (fragmentul de plastic provenit de la dispersorul farului autovehiculului marca Audi A6) nu a putut fi poziționat pe locul producerii accidentului, locul impactului fiind astfel imposibil de identificat.
S-a considerat că este posibil ca datorită multiplelor urme de frânare derapare identificate la locul producerii evenimentului rutier, urmele de frânare identificate de organele de cercetare ca provenind de la autovehiculul Audi A6 să nu provină de la acest autovehicul și în consecință nici acestea să nu poată oferi indicii cu privire la locul impactului (fig,8).
De menționat este faptul că autoturismul A6 este prevăzut cu ABS, fapt care nu explică imprimarea unor urme de frânare continui decât în cazul în care acesta era defect sau o anvelopă era depresurizată ori de alte dimensiuni dar în cazul de față ambele urme sunt continui ceea ce duce la suspiciunea rezonabilă că acestea nu provin de la autovehiculul în cauză.
În ceea ce privește posibilitățile de prevenire a accidentului de către victima DV, acesta ar fi putut preveni accidentarea sa dacă s-ar fi deplasat pe trotuarul existent în zona producerii evenimentului rutier și chiar în cazul deplasării necorespunzătoare pe carosabil, ar fi purtat vestă reflectorizantă.
Cu privire la obiectivul nr. 4 - poziția pietonului și pe unde se deplasa în momentul producerii accidentului.
Având în vedere urmele de frânare, pietonul se afla cel mai probabil poziționat pe sensul de circulație Seaca de Câmp-Ghidici, tară a se putea însă preciza cu certitudinea poziția sa în plan longitudinal și transversal.
S-a considerat că Cauza producerii accidentului a reprezentat-o deplasarea pietonului DV pe carosabil (în condițiile în care la locul faptei exista trotuar), tară a purta îmbrăcăminte reflectorizantă, cu o îmbibație alcoolică de 2,3g%o, generând astfel o stare de pericol potențial pentru ceilalți participanții la trafic.
S-a reținut faptul că , "în lipsa posibilității de a identifica locul impactului nu se poate reține culpabilitatea încălcării vreunei reguli de circulație din partea numitului Drăgan lonuț Cristinel cu excepția conducerii sub influența băuturilor alcoolice, art 87 (1) din OUG 195/2002.
Victima DV a încălcat prevederile art 72 (1) "Pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers. Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați sa circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile, în direcția lor de mers.", iar din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 , art. 166 "Pe timp de noapte, pietonul sau persoana asimilată acestuia care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie sa aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent- reflectorizante sau să poarte o sursa de lumină, vizibilă din ambele sensuri".
Față de cele menționate s-a solicitat admiterea cererii de înlocuirea a măsurii arestării preventive cu aceea a arestului la domiciliu prev de art. 218-219 CPP, întrucât din probele administrate nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului ar influența buna desfășurare a procesului penal.
Nu în ultimul rând s-a subliniat faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu mai subzistă, acesta așa cum am arătat nu e face vinovat de săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpa";, iar pe de altă parte vă solicităm să aveți în vedere că Raportul medico legal întocmit în cauză a fost depus la dosrul cauzei în data de 28.02.2018.
S-a solicitat să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, asfel arătăm că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are doi copii minori în întreținere, iar soția acestuia este însărcinată cu al treilea copil.
Dovada acestor afirmații este realizată cu înscrisuri depuse în dos nr. 321/201/2018/al.
De asemenea s-a solicitat să se constate că din actele și lucrările dosarului de urmărire penală nu există nicio probă certă din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar influența buna desfășurare a procesului penal.
De asemenea s-a arătat că, de la data producerii accidentului rutier 01.02.2018 și în continuare, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, a colaborat în mod constat cu organele de cercetare și urmărire penală (participând Ia încheierea p.v. - la fața locului, a dat declarații, a recunoscut în totalitate comiterea faptelor etc)
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a reamintit în cauza Jiga vs România (2010) că art 5 par. 3 din CEDO cere autorităților naționale cărora li se solicită menținerea detenției provizorii să ia în calcul măsuri alternative prevăzute de lege neprivative de libertate (Jabfohski vs. Polonia - hotărârea din 2000 și Patsouria vs Georgia - hotărârea din 2007).
De asemenea, în alte două recente cauze privind chiar România Curtea a amintit că autoritățile judiciare trebuie să furnizeze motive pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii reclamantului în stare de detenție provizorie, prezentând fapte concrete pe baza cărora estimează riscul lăsării reclamantului în libertate și să explice imposibilitatea de a aplica măsuri alternative detenției (Calmanovici vs România- hotărârea din 2008 și Scundeanu vs. România - hotărârea din 2010).
Aceeași Curte a arătat că acest pericol descrește pe măsura trecerii timpului, iar autoritățile trebuie să motiveze de o manieră concretă necesitatea menținerii stării de arest (LA. vs. Franța, hotărârea din 1998). Continuarea detenției așadar poate fi justificată dacă din anumite elemente concrete rezultă că trebuie acordată prioritate protejării ordinii publice, libertatea individuală trecând în subsidiar (Smirnova vs. Rusia, hotărârea din 2003).
Or, s-a considerat căeste adevărat că probele cu privire la împrejurările comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul există, nu sunt contestate iar faptele sunt recunoscute în totalitate, urmând ca evaluarea lor și stabilirea vinovăției să se facă în cursul judecății.
Mai este adevărat și că inculpatul a recunoscut comiterea tuturor infracțiunilor comise, atât în fața procurorului cât si a judecătorului de drepturi și libertăți (în cursul soluționării procedurilor adiacente a soluționării propunerii de arestare preventivă) existând presupunerea legitimă că acesta își va păstra aceeași conduită procesuală corectă pr tot parcursul desfășurării procesului penal până la pronunțarea hotărârii de condamnare.
S-a considerat că cel puțin aceste aspecte ar trebui să atragă atenția instanței atunci când soluționarea chestiuni legate de legalitatea și temeinicia măsurii preventive.
Totodată s-a solicitat să se constate că măsura preventivă, raportat la particularitățile cauzei și la atitudinea procesuală a inculpatului, este vădit disproporționată și tocmai de aceea solicită admiterea cererii de înlocuire a măsurii preventive.
Examinând încheierea contestată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu conform dispozițiilor legale, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, constată că aceasta este temeinică și legală, iar contestația formulată este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 242 alin.2 Cpp, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
Instanța reține că potrivit art. 202 Cpp, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Totodată, se mai reține că potrivit art. 202 alin.3 Cpp, orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
În motivarea contestației, apărătorul inculpatului a arătat că din punctul de vedere exprimat de expertul parte cu privire la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză reiese faptul că victima se face vinovată de producerea accidentului rutier în urma căruia a decedat, deoarece în momentul impactului se deplasa pe carosabil, nu purta îmbrăcăminte reflectorizantă și avea o îmbibație alcoolică de 2,3 g la mie.
A mai susținut că aceleași concluzii rezultă și din procesul-verbal de cercetare la fața locului din 01.02.2018 și procesul-verbal din 24.02.2018 întocmit la sediul Poliției Municipiului Calafat.
Susținerile apărătorului inculpatului sunt nefondate.
În primul rând, din cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, judecătorul de drepturi și libertăți reține că, dimpotrivă, cauzele producerii accidentului au fost pătrunderea inculpatului pe contrasens și deplasarea victimei pe partea carosabilă 1,60 m în loc să se deplaseze pe trotuar sau acostament, iar accidentul de circulație putea fi evitat dacă inculpatul nu pătrundea pe contrasens cu autoturismul ca urmare a neatenției sau din cauza alcoolului, iar victima se deplasa pe trotuar sau acostament.
În ceea ce privește procesul-verbal de cercetare la fața locului din 01.02.2018 și procesul-verbal din 24.02.2018 întocmit la sediul Poliției Municipiului Calafat, judecătorul de drepturi și libertăți constată că primul cuprinde descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, așa cum prevăd dispozițiile art.195 Cpp, iar cel de-al doilea consemnează rezultatul expertizării tehnice a autovehiculului condus de inculpat în momentul producerii accidentului.
Or, aceste mijloace de probă, prin ele însele, nu sunt apte să formeze convingerea că victima accidentului de circulație este singura vinovată de producerea accidentului, aceste mijloace de probă cuprinzând doar descrierea locului accidentului și descrierea stării tehnice a autovehiculului implicat în accident și doar prin coroborarea lor cu celelalte probe administrate în cauză se poate ajunge la o concluzie certă de vinovăție într-un sens sau altul.
Restul motivelor invocate în cuprinsul contestatiei vizează fondul cauzei și nu pot fi analizate în acest moment procesual.
Așadar, cercetările efectuate până în acest moment relevă cel mult o culpă comună a inculpatului și a victimei, și nu o vină exclusivă a victimei, așa cum susține apărătorul inculpatului.
Astfel, Judecătorul de drepturi și libertăți constată că s-au menținut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în cauză, respectiv există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de ucidere din culpă prev de art.192 alin.1 și 2 Cp și părăsirea locului accidentului prev. de art.338 alin.1 Cp.În plus, a apărut și un temei nou, respectiv urmărirea penală a fost extinsă împotriva inculpatului și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art.336 alin.1 Cp
Evaluând împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că scopul urmărit prin luarea unei măsuri preventive nu poate fi realizat, în acest stadiu procesual, prin dispunerea unei măsuri preventive mai ușoare, respectiv prin luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Scopul dispunerii și prelungirii masurii arestării preventive și respingerii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, pe lângă buna desfășurarea a procesului penal, îl reprezintă și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, or, din această perspectivă o măsura preventivă privativă de libertate mai ușoară sau restrictivă de libertate ar fi insuficiente.
Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că o măsură mai puțin restrictivă nu ar fi suficienta pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, față de gravitatea faptelor, dedusă nu numai din limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, dar și din modalitatea și împrejurările în care au fost comise, natura valorilor sociale lezate și impactul negativ indus de astfel de fapte în rândul opiniei publice, precum și din datele ce caracterizează persoana inculpatului.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică, a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite prin jurisprudența CEDO care a statuat "că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată";.
Or, infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt în măsură, prin natura lor, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică.
Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale ";, CEDO a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.
Circumstanțele personale invocate în susținerea cererii, respectiv atitudinea procesuală, recunoașterea parțială a faptelor, situatia familiala nu pot prevala asupra criteriilor menționate anterior, întrucât criteriile pe baza cărora se apreciază caracterul necesar al acestei măsuri preventive se analizează și aplică în mod coroborat și nu individual. De altfel, toate împrejurările legate de situația personală a inculpatului au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, nefiind elemente noi care să justifice înlocuirea acestei măsuri.
Nu in ultimul rand se are in vedere si faptul că din momentul pronunțării incheierii nr.2 din data de 02.02.2018 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat prin care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpat, nu au intervenit elemente noi în favoarea inculpatului, care să poată determina înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.Așadar, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, în continuare existând probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care este cercetat.În plus, judecătorul de drepturi și libertăți constată că au intervenit temeiuri noi care justifică menținerea măsurii arestării preventive în privința inculpatului, respectiv urmărirea penală a fost extinsă împotriva inculpatului și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art.336 alin.1 Cp.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 204 NCPP judecătorul de drepturi și libertăți va respinge contestația formulată de inculpat împotriva încheierii din data de 20.03.2018 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat în dosarul cu nr. 321/201/2018/a3.1.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În baza art. 204 CPP respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul DIC, în prezent în CRAP IPJ Dolj împotriva încheierii din data de 20.03.2018 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu din data de 22.03.2018, ora 13,30.
Judecator de Drepturi și Libertăți, Grefier,
CC DT
Red. C.C./22.03.2018
Tehnored D.T./4 ex.
