Contract împrumut. Clauză penală. Cauză ilicită.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 694/R din data de 04.06.2015
C. civ. (1864) : art. 948 și art. 968.
Înțelegerea părților privind transferul dreptului de proprietate în cazul neachitării împrumutului la scadență constituie o clauză penală, întrucât se stabilește răspunderea intimaților în cazul nerestituirii la scadență a sumelor împrumutate, această răspundere materializându-se în predarea construcției nefinalizate.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea 313/1879, clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestațiuni în natură, este și va rămâne anulată, încălcarea acestei dispoziții fiind sancționată cu nulitatea absolută.
Prin urmare este evident că înțelegerea părților cu privire la transferul dreptului de proprietate nu îndeplinește condiția cauzei licite, fiind incidente prevederile art. 966 din Codul civil aplicabil.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 500 din 23.10.2014 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr. 17197/320/2010 s-a respins apelul declarat de reclamantul S. G. S. împotriva Sentinței civile nr. 6177 din 12.09.2013 pronunțate de Judecătoria Târgu-Mureș și s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 1850 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților L. A. și L. L. C..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel, în urma analizei contractului de împrumut înregistrat la Cabinetul Individual de avocatură M. M. sub nr.265/17.11.2009 si actului adițional înregistrat sub nr.40/19.05.2010, din punct de vedere al validității sale, potrivit art.948 si art. 968 din Codul civil de la 1864, a constatat ca acesta conține o clauza penala, respectiv transmiterea proprietății imobilului de către împrumutați împrumutătorului, in cazul neachitării sumei la termenul scadent, motiv pentru care nu îndeplinește condițiile de convenție legal făcută in conformitate cu dispozițiile art.969 Cod civil. Constatând existența clauzei penale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea 313/1879, potrivit cărora "clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestațiuni în natură, este și va rămâne anulată";, încălcarea acestei dispoziții fiind sancționată cu nulitatea absolută.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului promovat împotriva Sentinței civile nr. 6177 din 12.09.2013 a Judecătoriei Târgu-Mureș, schimbarea acestei hotărâri și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în contractul de împrumut încheiat la data de 17.11.2009 nu este prevăzută obligația pârâților de a achita vreo dobândă sau vreo altă clauză care să poată fi interpretată clauză penală. În ceea ce privește actul adițional încheiat la data de 19.05.2010 acesta a fost interpretat în mod nelegal de instanțe ca fiind unul de împrumut și conținând o clauză penală. În realitate, obiectul principal al actului adițional viza imobilul construcție și nu împrumutul vreunei sume de bani. Cu titlu de clauză specială doar s-a menționat în cuprinsul acestui act un alt termen până la care soții L. și-ar fi putut răscumpăra imobilul la prețul egal cu valoarea împrumutului plus a investițiilor făcute de recurent, fără însă ca această clauză să dea contractului caracterul unuia de împrumut.
Recurentul a mai arătat că a edificat imobilul cu bună-credință, răsturnând prezumția instituită de art. 492 din Codul civil.
Acesta a mai subliniat că intenția părților a fost de a vinde, respectiv a cumpăra construcția aflată în stare incipientă, pe terenul Statului Român, astfel încât în mod nelegal instanțele au aplicat actului adițional dispozițiile art. 948, art. 968 și art. 1066 din Codul civil, respectiv art. 1 alin. 1 din Legea nr. 313/1879, încălcând dispozițiile art. 977 din Codul civil.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul de procedură civilă.
Intimații L. A. și L. L. C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, arătând că instanța a interpretat corect actul juridic încheiat între părți, clauza penală inserată în cuprinsul contractului contravenind dispozițiilor art. 969 din Codul civil.
În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: tranzacția încheiată între părți -proiect, extras de carte funciară nr. 51383 Sâncraiu de Mureș, planșe fotografice .
Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat că recursul promovat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Între părți s-a încheiat la data de 17.11.2009 un contract de împrumut, prin care reclamantul S. G. S. a împrumutat pârâților L. A. și L. L. C. suma de 35.000 de euro la cursul BNR, având ca data de restituire data de 15.04.2010, fără dobândă.
Ulterior, la data de 19.05.2010, părțile au încheiat un act adițional la contractul de împrumut, prin care s-a majorat cuantumul împrumutului cu suma de 1.500 euro si s-a menționat că pană la data de 15.06.2010 intimații trebuie să achite suma de 36.500 euro, în caz contrar reclamantul urmând să preia construcția edificată de intimați, în stadiul in care se afla, construcție situată pe terenul identificat în CF nr. 2379/N/Sâncraiul de Mureș, teren primit în folosința de către pârâți, în baza Dispoziției nr. 125/2006 a Primăriei Sâncraiul de Mureș.
S-a mai stipulat că recurentul va depune diligența necesară pentru definitivarea lucrărilor, pentru a aduce construcția la nivelul evidențierii în CF (în roșu) pe propria cheltuială financiară si după intabulare, împrumutătorul S. G. - S., devenit proprietar tabular, se obliga sa pună locuința în vânzare pentru recuperarea sumei investite, care se cuantifica la suma de 45.000 euro.
La art.3 din actul adițional s-a menționat ca împrumutații sunt de acord să predea către împrumutători construcția în stadiul în care se afla și se obliga sa îndeplinească formalitățile legale în fata notarului pentru a transmite toate drepturile necesare aducerii construcției la stadiul în care se poate evidenția si la intabularea acestuia pe numele împrumutătorului.
Curtea a constatat că instanța a aplicat în mod corect prevederile art. 948 si art. 968 din Codul civil de la 1864, care era incident în cauză raportat la data încheierii convenției, reținând că înțelegerea părților privind transferul dreptului de proprietate în cazul neachitării împrumutului la scadență constituie o clauză penală, întrucât se stabilește răspunderea intimaților în cazul nerestituirii la scadență a sumelor împrumutate, această răspundere materializându-se în predarea construcției nefinalizate ce se află pe terenul din CF nr. 2379/N Sâncraiu de Mureș, precum și efectuarea actelor de înscriere/evidențiere în CF pe numele reclamantului.
Nu se poate aprecia că părțile au înțeles să încheie un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la construcție, o garanție imobiliară sau o dare în plată, din moment ce clauza cuprinsă în actul adițional se referă exclusiv la situația nerestituirii împrumutului la scadență, fiind nefondate din această perspectivă criticile recurentului referitoare la interpretarea eronată de către instanță a convenției părților.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea 313/1879, clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestațiuni în natură, este și va rămâne anulată, încălcarea acestei dispoziții fiind sancționată cu nulitatea absolută.
Prin urmare este evident că înțelegerea părților cu privire la transferul dreptului de proprietate nu îndeplinește condiția cauzei licite, fiind incidente prevederile art. 966 din Codul civil aplicabil.
Față de cele reținute anterior, este de prisos a mai analiza argumentele recurentului referitoare la calitatea acestuia de constructor de bună-credință.
În consecință, constatând că nu este incident nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 din Codul de procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. G. S. împotriva Deciziei civile nr. 500 din 23.10.2014 pronunțate de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 17197/320/2010.
În temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, recurentul urmează a fi obligat la plata către intimați a sumei de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 55 din 04.06.2014.
