Daune morale. Jurisprudență Calomnie, insultă; Despăgubiri, penalităţi; Prejudicii, daune

Judecătoria GURA HONŢ Sentinţă civilă nr. 250 din data de 12.06.2017

Publicarea pe Facebook a unor expresii jignitoare la adresa unei persoane determinate doar generic, fără indicarea numelui și prenumelui acesteia , nu constituie o atingere adusă dreptului la onoare, reputație și propria imagine, ocrotit de art. 58 din Noul cod civil și respectarea demnității, ocrotită de art.72 din Noul Cod Civil,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr……….., din data de………., reclamantul Ț.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul V.N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să constatate caracterul ilicit al publicației făcută de pârât pe pagina de Facebook din data de ….., publicație care se află pe pagina de internet și în prezent; să fie obligat pârâtul ,potrivit art. 253 al.3 lit. a și b din noul Cod civil să publice hotărârea pe pagina de Facebook și să o mențină acolo pentru o perioadă cel puțin egală cu cea în care postarea ilicită a existat pe pagina sa personală de Facebook; să publice pe cheltuiala sa dispozitivul hotărârii într-un ziar de răspândire județeană, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 60 lei, reclamantul a arătat că în urma campaniei electorale pentru postul de primar desfășurată în anul 2016, în care pârâtul nu a reușit să obțină decât un număr derizoriu de voturi acesta a început o campanie virulentă de insultare și calomniere a reclamantului, pârâtul proferând insulte la adresa acestuia .

Potrivit art. 30 alin. (6) din Constituția României "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici " dreptul la propria imagine.";

Astfel de exprimări nu se încadrează în nici o ipoteză în categoria criticilor ocrotite de dreptul la liberă exprimare și arată atât gravele carențe de educație ale pârâtului (acesta are un trecut infracțional fiind condamnat pentru furturi din autovehicule si deși a fost între timp reabilitat legal pare să păstreze limbajul însușit în penitenciarele prin care și-a executat pedepsele) ci și ura exacerbată pe care acesta o afișează față de persoana, care a obținut încrederea și voturile polulației pentru postul de primar.

Pagina în care apare postarea ilicită a fost vizualizată de 42 de persoane, fiind așadar public fapt pentru care solicită ca pârâtul să fie obligat să publice hotărârea de condamnare pe pagina personală de Facebook și să o mențină acolo pentru o perioadă cel puțin egală cu cea în care postarea ilicită a existat pe pagina sa personală de Facebook și de asemenea să publice pe cheltuiala sa dispozitivul hotărârii într-un ziar de răspândire județeană.

Reclamantul a invocat în drept, art. 252, 253 Cod Civil.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, dovadă încuviințată de instanță.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.

A invocat excepția lipsei de obiect, arătând că reclamantul face referire la o pretinsă campanie de defăimare desfășurată de către pârât care ar fi proferat expresii necuviincioase la adresa acestuia. Dar din înscrisurile aduse în probațiune, prin crearea unui profil de facebook aparținând unei persoane care face referire la încălcarea de către un primar nenominalizat a obligațiilor legale pe care le incumbă exercitarea funcției publice nu rezultă faptul că există o atingerea a drepturilor subiective ale reclamantului întrucât acesta nu este nominalizat, iar afirmațiile au caracter general. De asemenea lipsește și elementul desfășurării publice care să ateste atingerea drepturilor subiective ale reclamantului prin amploarea și reverberațiile receptării unor asemenea comunicări.

În motivarea întâmpinării a arătat că prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul dorește protejarea drepturilor sale subiective pretins încălcate de către pârât solicitând instanței să constate caracterul ilicit al unei publicații de pe o pagină de Facebook. Acele comunicări au caracter general, referindu-se la activitatea oricărui primar în exercițiul drepturilor și obligațiilor, fără ca reclamantul să fie nominalizat.

Faptul determinat al comentariilor negative din partea cetățenilor oricărei unități administrativ-teritoriale la adresa oricărui primar este unul firesc, în acord cu manifestarea democratică de participare a electoratului la viața comunității ce s-a câștigat la 22 decembrie 1989 în România și de a-și forma și exprima opiniilor în legătură cu problemele politice și ale vieții locale din care face parte.

Reclamantul deține o funcție publică și este ținta criticilor, nu numai a laudelor. Modul în care publicul îl aprecia pe reclamant s-a deteriorat, aspecte ce puteau forma convingerea producerii unei atingeri prin caracterul ilicit al așa-zisei exprimări a pârâtului. Simpla deținere a funcției de primar nu poate conduce la concluzia că percepția în ceea ce îl privește pe reclamant s-a modificat, într-o manieră ce îi dăunează acestuia, urmare a așa-ziselor declarații ale pârâtului. În lipsa unor astfel de elemente, susținerea reclamantului nu este suficientă, întrucât nu se arată în ce constă reputația reclamantului anterior declarațiilor pârâtului și modificarea acesteia prin raportare la percepția societății.

Faptele la care se face referire sunt cele care se circumscriu atribuțiilor oricărui primar care participă la ședințele de consiliu. Orice persoană poate face aprecieri, inclusiv critice la adresa activității altei persoane, cu atât mai mult cu cât persoana nu este nominalizată.

Reclamantul se consideră vizat de aceste afirmații date fiind relațiilor dintre cele două părți din campania electorală desfășurată la nivel local, cei doi fiind adversari politici și vizând obținerea aceleiași funcții publice, respectiv demnitatea publică de primar al comunei.

Campania electorală s-a sfârșit de mult timp, pârâtul și-a urmat cursul firesc al activităților, fără resentimente, dar cel care continuă disputele și caută declanșarea conflictelor este chiar reclamantul. În acest sens este demararea unei acțiuni în instanță, de către comună reprezentată de primarul Ț. A. în exercițiul funcției publice, în calitate de reclamantă, urmărind demolarea unei construcții pretins edificate pe domeniul public de către societatea comercială administrată de către V.N. și V. E., în calitate de pârâți, respectiva construcție fiind edificată în fapt de comună din fonduri europene accesate în cadrul proiectului de modernizare a comunei, iar încercarea de a demola afecta însăși interesul local în virtutea căruia proiectul a fost realizat. Soluția neatacată, a fost de respingere a acțiunii.

În drept, a invocat disp. art. 253 Noul Cod civil și art. 205 din Noul Cod procedură civilă.

În probațiune, a solicitat dovezile cu înscrisuri și martori, proba cu înscrisuri fiind încuviințată de către instanță.

Din actele si lucrările dosarului instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:

La data de ….., pe pagina de Facebook a pârâtului V. N. a fost postat un mesaj care cuprinde mai multe cuvinte jignitoare la adresa unei persoane denumită "primarul nostru"; , fără a indica numele și prenumele acestuia .

În baza art. 248 din noul Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

Relativ la excepția lipsei de obiect, instanța a constatat următoarele:

După cum am menționat anterior, mesajul postat pe pagina de Facebook nu face referire la o persoană anume determinată, astfel că nu poate fi vorba de o acțiune de denigrare expresă a reclamantului. Ca urmare, în baza art.32 al.1 lit. c din noul Cod de procedură civilă instanța a admis excepția lipsei de obiect și ca urmare a respins acțiunea ca fiind lipsită de obiect.

Instanța a constatat că acțiunea este și neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1349, 1357, 1358 din noul Cod civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este necesară îndeplinirea în mod cumulativ a următoarelor condiții: 1) existența unui prejudiciu, 2) existența unei fapte ilicite, 3) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, 4) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul 5) existența capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită.

Cât privește prima condiție menționată anterior, instanța de judecată a reținut că prin prejudiciu se înțelege efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o alta persoană, fapta de natura a aduce atingere unui drept subiectiv al victimei prejudiciului. Față de cele menționate mai sus, instanța a constatat că prin probele administrate nu s-a făcut dovada faptului că reclamantul ar fi suferit vreun prejudiciu în urma publicării mesajului prin atingeri aduse dreptului la onoare, reputație și propria imagine, ocrotit de art. 58 din Noul Cod Civil și respectarea demnității, ocrotită de art.72 din Noul Cod Civil, conform art. 249 din Noul Cod de procedură civilă.

De altfel, după cum am arătat anterior, publicația deși cuprinde expresii jignitoare nu face referire expresă la o persoană concret individualizată

Relativ la a doua condiție, instanța de judecata reține că prin fapta ilicită se înțelege orice faptă a omului prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sau normele de conviețuire socială ce reprezintă o continuare a prevederilor legale, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.

Instanța de judecata apreciază ca prin probele administrate în cauză, de asemenea, nu s-a făcut proba îndeplinirii nici a acestei condiții, fapta ilicită constând în eventuale cuvintele jignitoare la adresa reclamantului,fapt nedovedit, conform art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Ca urmare, în baza art. 1349, 1357, 1358, 1381, 1385, 1386, 1391, art. 58, art. 72 și art. 74 lit. f din noul Cod civil și art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța a respins acțiunea și ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Daune morale. Jurisprudență Calomnie, insultă; Despăgubiri, penalităţi; Prejudicii, daune