Denunţare calomnioasă. Elemente constitutive
| Comentarii |
|
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de denunţare calomnioasă constă în aceea că autorul acestei infracţiuni trebuie să aducă părţii vătămate o învinuire mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Pentru ca să existe denunţare calomnioasă, este absolut necesar ca făptuitorul să fi fost de rea-credinţă la momentul depunerii plângerii sau a denunţului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 433 din 31 mai 2012
Prin sentința penală nr. 1470/06.12.2011 Judecătoria Miercurea Ciuc a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., achitarea inculpatului I.D.G., de sub acuza comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C.pen. S-a făcut aplicarea art. 193 C.proc.pen.
S-au reținut următoarele:
Sub nr. 134/258 la data de 11.01.2011 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc plângerea petentului S.A. împotriva rezoluției nr. 295/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita din data de 26.11.2010 prin care inculpatul I.D.G. a fost scos de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 alin. (1) C.pen.
Prin încheierea nr. 1/09.03.2011 plângerea petentului a fost admisă și s-a dispus reținerea cauzei spre judecare.
în cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială constând în audierea martorilor propuși de inculpat.
Prin rezoluția din 13.04.2010 s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 alin. (1) C.pen. față de inculpatul I.D.G. reținându-se că, la data de 18.05.2009, acesta a formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc S.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar prin rezoluția nr. 97/P/2009 din 10.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul S.A., în baza art. 10 lit. d) și art. 228 alin. (1) C.proc.pen., apreciindu-se că executorul judecătoresc și-a exercitat atribuțiunile conform procedurii în materie de executare civilă și a respectat în totalitate dispozițiile legale. S-a mai reținut că inculpatul I.D.G. a adresat o petiție Instituției Prefectului Harghita prin care a afirmat că executorul judecătoresc era „corupt, arogant, flegmatic și vrea să-și asigure existența prin abuzuri în serviciu”. Această ultimă sesizare a fost trimisă la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, pentru competentă soluționare, apreciindu-se că se referă la aspecte de natură disciplinară.
Prin rezoluția nr. 295/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita din data de 26.11.2010, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului.
Plângerea părții vătămate S.A. împotriva acestei soluții a fost admisă și prin încheierea nr. 1/09.03.2011 s-a dispus reținerea cauzei spre judecare.
în fapt, prin sentința civilă nr. 80/21.01.2008, pronunțată în dosar nr. 947/258/2006 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, irevocabilă, în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr. 608/R/02.10.2008 a Tribunalului Harghita, inculpatul a fost obligat la plata unei sulte de 44.251,50 lei, în urma partajului, precum și la suma de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
La data de 5.03.2009 numita B.E. a formulat cerere de executare silită, în baza hotărârilor menționate, cerând executarea debitului actualizat și a cheltuielilor de executare silită. în baza cererii s-a întocmit dosarul execuțional nr. E71/2009 la Biroul Executorului Judecătoresc S.A.
La data de 5.03.2009 partea vătămată, executorul judecătoresc S.A., a încheiat procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și la aceeași dată a trimis debitorului (inculpatului) o somație cu suma totală în care se includeau sulta, cheltuielile de judecată, actualizarea creanței, cheltuieli de executare, onorariu executare silită și taxe de timbru impuse de procedura de executare.
La data de 12.03.2009 s-a trimis inculpatului I.D.G. o somație imobiliară cuprinzând sumele din prima somație, cu atenționare de executare silită a imobilului debitorului.
Ca urmare a primirii celei de-a doua somații, inculpatul a plătit, la data de 16.03.2009, creanța reprezentând sulta, iar după a treia somație din 20.03.2009, a depus în contul creditoarei la data de 21.03.2009 și suma reprezentând cheltuieli de judecată.
Fiind continuată procedura de executare silită, în ce privea cheltuielile de executare și actualizarea debitului, până în luna ianuarie 2009, inculpatul a considerat că executorul judecătoresc a comis un abuz, a depus plângere penală împotriva acestuia pentru comiterea infracțiunii de abuz, în serviciu contra intereselor persoanelor.
Prin rezoluția din 10.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva părții vătămate S.A., motivându-se că executorul judecătoresc și-a exercitat, conform procedurii în materie de executare civilă, atribuțiunile, acesta respectând în totalitate dispozițiile legale.
Cu privire la infracțiunea de denunțare calomnioasă pentru care inculpatul a fost judecat, s-au reținut următoarele:
Inculpatul a formulat de fapt o singură plângere penală în înțelesul art. 259 C.pen., respectiv plângerea adresată Curții de Apel Târgu Mureș.
S-a arătat că memoriul adresat instituției prefectului nu poate fi considerat plângere penală, cu atât mai mult cu cât acesta a fost înaintat la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, pentru competentă soluționare, apreciindu-se că se referă la aspecte de natură disciplinară.
Deci la Camera Executorilor Judecătorești a fost înaintat același memoriu al inculpatului adresat instituției prefectului.
Din declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată s-a reținut că acesta a formulat plângerile menționate datorită lipsei cunoștințelor juridice, în primul rând, în domeniul executării silite. Astfel s-a explicat faptul că a considerat abuzivă declanșarea procedurii executării imobiliare în paralel cu cea prin poprire. De asemenea, deși onorariul executorului a fost stabilit, în conformitate cu dispozițiile legale, inculpatul l-a considerat a fi excesiv și abuziv din aceleași motive, odată ce a achitat datoria din sultă și cheltuielile de judecată. Dimpotrivă, din declarația inculpatului, precum și a martorilor audiați, a rezultat că inculpatul s-a considerat de bună-credință când s-a oferit să plătească debitul către executor și s-a simțit nedreptățit deoarece acesta nu a vrut să primească decât plata întregii datorii.
S-a conchis că abuzul invocat de inculpat nu era o faptă concretă, pedepsibilă, conform definiției infracțiunii, ci există doar în reprezentarea sa greșită, justificată de lipsa de cunoștințe juridice și de o raportare subiectivă la veniturile pe care le considera rezonabile, iar toate aceste aspecte au făcut ca reaua-credință, condiție pentru existența laturii subiective, să fie afectată de echivoc, să inducă un dubiu asupra vinovăției inculpatului care, conform principiului in dubio pro reo, profită acestuia și duce la concluzia că faptei îi lipsește latura subiectivă ca element constitutiv al infracțiunii de denunțare calomnioasă.
în consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., s-a dispus achitarea inculpatului I.D.G., pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C.pen.
împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs partea vătămată S.A. care nu și-a motivat calea de atac promovată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859C.proc.pen., instanța de control judiciar a respins recursul promovat pentru următoarele considerente:
Din starea de fapt reținută de prima instanță precum și din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul I.D.G. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc S.A. nemulțumit fiind că ar fi fost suspus unor plăți abuzive din partea acestui executor judecătoresc. Astfel, a considerat abuzivă declanșarea procedurii executării imobiliare, în paralel cu cea de poprire, precum și faptul că a fost obligat la cheltuieli de executare, onorariul executorului, precum și alte cheltuieli legate de executare.
Necunoscând, astfel, procedura de executare, inculpatul s-a simțit nedreptățit și a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc S.A. Această plângere s-a finalizat cu o neîncepere a urmăririi penale împotriva executorului judecătoresc care, la rândul său, simțindu-se lezat de faptul că a fost cercetat penal, a formulat o plângere penală împotriva lui I.D.G. pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 C.pen.
Conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 259 C.pen. constă în aceea că autorul acestei infracțiuni trebuie să aducă părții vătămate o învinuire mincinoasă făcută prin denunț sau plângere cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Pentru ca să avem denunțare calomnioasă este absolut necesar ca făptuitorul să fi fost de rea-credință la momentul depunerii plângerii sau denunțului. Or, inculpatul din prezenta cauză nu s-a dovedit că a fost de rea-credință pentru că a formulat plângerea datorită necunoașterii procedurii de executare silită, fiind într-o eroare evidentă asupra acestei situații de fapt. Crezând, astfel, că procedurile urmate de executorul judecătoresc, precum și cheltuielile la care a fost supus sunt abuzive, a formulat respectiva plângere penală, credința sa fiind aceea că astfel i se va face dreptate. Or, în acest caz, nu se poate vorbi de rea-credință din partea inculpatului.
în consecință, dat fiind faptul că nu este incident, în cauză, niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859C.proc.pen., în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. s-a respins, ca nefondat, recursul părții vătămate S.A.
