Despăgubire. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 588/2018 din data de 21.05.2018
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:010.000588
Cod operator 2442/2443
Dosar nr. .
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 588/2018
Ședința publică din data de 21 Mai 2018
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâta L.T.T., având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul pârâtei, director V.O. și martorul T.L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a procedat la audierea martorului T.L., declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a considerat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, director V.O., pentru pârâtă, a solicitat instanței să respingă acțiunea formulată de către reclamant cu motivarea din întâmpinare și în baza dovezilor existente la dosarul cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Gorj-Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. ., reclamantul P.G. a chemat în judecată pârâta L.T.T. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat angajatorul L.T.T. la plata de despăgubiri morale în cuantum de 20.000 lei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, în data de 08 iunie 2015, își desfășura activitatea ca profesor la L.T.T..
În ziua de luni, 08 iunie 2015, ora 10:35, a fost chemat în biroul directorului general pentru a purta o discuție cu T.G., mamă a elevului T.Ș.C., referitoare la notele pe care acest elev le avea la materia Economie predată de reclamant la clasa a XI-a A.
Reclamantul a mai arătat că T.G. este o persoană influentă în orașul T., unde realizează mai multe activități comerciale, fiind și patroana restaurantului M..
În timpul discuției, T.G. l-a insultat în cel mai josnic mod posibil, amenințându-l că "Mă ia dracul dacă nu-1 trec pe fiul ei".
A mai menționat că la întreaga discuție a asistat directorul general V.O. și directorul adjunct T.L., iar domnii directori nu au intervenit și nu au somat-o niciun moment pe T.G. să înceteze cu insultele și hărțuirile.
A mai precizat că întregul incident relatat în precedent s-a petrecut în timpul programului de lucru al reclamantului.
Reclamantul a specificată că, conform art. 244 din Regulamentul de Organizare și funcționare a Unității de Învățământ Preuniversitar, oricărei persoane îi este interzis să recurgă la agresarea fizică, psihică și verbală a personalului unității de învățământ.
Angajatorul, L.T.T., avea obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a nu-i permite unui părinte să lezeze demnitatea umană a cadrelor didactice care profesau în cadrul unității școlare.
Reclamantul a arătat că potrivit art. 240 din Regulamentul de Organizare și funcționare a Unităților de învățământ Preuniversitar, T.G. ar fi putut avea acces în incinta unității școlare doar dacă își depunea o cerere scrisă la secretariat și își făcea o programare scrisă de a fi primită în audiere.
Angajatorul, L.T.T., a nesocotit procedura legală prevăzută pentru accesul părintelui în incinta școlară, permițându-i numitei T.G. să intre în liceu după bunul ei plac.
În art.252 C.civ. se stipulează că "orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea".
Conform art. 39 alin.(l) lit.(e) și (f) din Codul muncii, în calitatea sa de salariat al L.T.T., avea dreptul la demnitate în muncă, precum și dreptul la securitate și sănătate în muncă.
De asemenea, art. 40 alin.(2) lit.(b) și (c) din Codul muncii, incumbă în sarcina angajatorului L.T.T. obligația de a-i asigura condiții prielnice de muncă și de a-i acorda toate drepturile care i se cuveneau din lege.
Angajatorul, L.T.T., avea obligația de a-i garanta respectarea demnității la locul de muncă, așa cum este consacrată de Codul muncii și de art. 1 alin. 3 din Constituția României, în care demnitatea omului, dreptul acestuia și libertatea de dezvoltare a personalității umane sunt garantate.
Ori, în situația de față, angajatorul, L.T.T., i-a permis lui T.G. să pătrundă în mod fraudulos în incinta școlii și i-a dat voie să profereze injurii și amenințări la adresa sa și a considerat că L.T.T. a adus atingere drepturilor sale fundamentale la onoare și demnitate în muncă, precum și dreptul la securitate și sănătate în muncă.
Un alt motiv pentru care reclamantul a solicitat acordarea unor despăgubiri vizează prejudiciul adus de L.T.T. prin prisma împietății în actul de evaluare al unor elevi pe care l-a realizat în luna iunie 2015.
Prin adresa cu nr. ./10.06.2015, L.T.T. l-a informat că au decis în consiliul de administrație modificarea unor note pe care le acordase unor elevi ai liceului la materia Economie.
A mai menționat că unul dintre elevii căruia conducerea liceului i-a modificat nota era T.Ș.C., fiu al G.T., elev care în decursul acelui an școlar a avut o atitudine necuviincioasă la adresa sa, fiind în pas cu mama lui, iar împotriva acestui elev L.T.T. nu a luat nicio măsură de sancționare, ci a depus toate eforturile posibile spre a-i asigura acestui elev un statut privilegiat, diferențiindu-l de ceilalți elevi și favorizându-1 prin adoptarea acestor măsuri de modificare a notei și a mediei anuale, astfel încât elevul respectiv să nu fie declarat corigent.
Această imixtiune a L.T.T. în actul de evaluare și notare s-a realizat cu încălcarea legii educației naționale și a regulamentului școlar preuniversitar.
Astfel, niciunul dintre atribuțiunile consiliului de administrație prevăzute în art. 15 din Ordinul Ministrului Educației nr. ./2014 nu i-ar fi permis să aprobe modificarea unor note sau medii, iar o eventuală contestație la notele acordate nu putea fi analizată, deoarece fusese depășit termenul de 5 zile de la notare pentru a formula o contestație.
Este evident așadar că intervenția L.T.T. în procesul de modificare a notelor și mediilor a fost strict în favoarea elevilor, s-a situat dincolo de regulament și a fost de natură a-i leza dreptul la demnitate în muncă, dreptul la notare și evaluare al elevilor, motiv pentru care a solicitat să fie despăgubit pentru prejudiciul moral care i-a fost creat de angajatorul L.T.T..
Dovada celor relatate o va realiza prin proba testimonială și proba cu înscrisuri.
A solicitat instanței de judecată citarea următorilor martori : V.O. și T.L., cu adresă de citare la sediul L.T.T. din Str.C., nr. 1. T., județul G..
Referitor la proba cu înscrisuri a înțeles să facă dovada actului de modificare a notelor prin adresa nr. ./10.06.2017 emisă de L.T.T..
În drept, și-a întemeiez cererea pe prevederile art. 39 alin.(l) lit.(e) și (f), art. 40 alin.(2) lit.(b) și (c) și art. 253 alin.l din Codul Muncii.
Pârâtul L.T.T., în termenul legal a formulat întâmpinare, la cererea de chemare în judecată a reclamantului P.G., prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare, din următoarele motive:
În cursul anului 2015, reclamantul a acționat în judecată pe numita T.G. (dosar nr. .) într-un dosar cu pretenții însă, instanța, Tribunalul Gorj-Secția I Civilă, prin Decizia nr. /2016 a respins apelul declarat ca nefondat, cu menținerea sentinței instanței de fond, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea civilă delictuală.
A mai precizat pârâta că, conflictul la care face referire reclamantul nu a fost de natură a atrage răspunderea vreuneia dintre părți, L.T.T. a respectat întocmai toate dispozițiile legale privind calitatea reclamantului, iar susținerile acestuia sunt neîntemeiate.
Pârâta a mai arătat că reclamantul interpretează greșit dispozițiile art. 252 Cod civil, iar L.T.T. nu a nesocotit în nici un fel dispozițiile art. 39-40 din Codul Muncii privind dreptul Ia securitate în muncă al angajatului.
S-a mai precizat că L.T.T. nu poate fi obligat la plata daunelor morale solicitate, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele esențiale ale răspunderii civile (faptă, prejudiciu, raport de cauzalitate, vinovăție).
Conform Art.14, OMEN nr. 4619/2014 alin.(3) "Hotărârile Consiliului de Administrație sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice sau juridice implicate în mod direct ori indirect în activitatea unității de învățământ";, iar conform alin. (4) "Hotărârile Consiliului de Administrație pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea procedurii prealabile reglementate prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare",
Toate aspectele invocate nu sunt de natură a-i leza dreptul la demnitate în muncă, dreptul la notare și evaluare.
Pârâta a mai relatat că în privința comportamentului general al reclamantului, se poate afirma că a generat conflictuale cu elevi, părinți, cadre didactice, conducerea unității de învățământ și lucrători ai poliției orașului T..
Totodată, prin întâmpinare pârâta a mai învederat că reclamantul a folosit următoarele expresii:
- "Proxenet" (Adresa ISJ G nr. ../07.01.2015)
- Ultimatum pentru ISJ G în vederea schimbării din funcție a directorului adjunct T.L. (adresa nr. /07.01.2015);
- "specialista" - P..C.
- "două mame neliniștite" ( nr. /10.06.2015)
-"incompetența dumneavoastră, de profesor de generală, numit politic într-o funcție pe care nu o poate gestiona eficient și imparțial mă împiedică să dau explicații unui individ rupt de realitate și care se remarcă doar prin dorința oarbă de răzbunare" (răspuns către Director-/08.11.2011)
-"pițipoancă băgăcioasă", "curva", "traseistă" (Raport cercetare nr. /22.11.2011)
- "prost, fraier, să se uite în oglindă ce față de prost are și că toți polițiștii sunt proști (decizia nr. /2013, TG).
Pârâta a mai învederat că la unele ore de curs a venit însoțit de elevi de la alte clase provocându-i la lupte de masă, susținând că învingătorul va primi nota 10 (/23.02.2017, /23.02.2017)
Prin urmare, având în vedere cele precizate, pârâta a solicitat să se respingă acțiunea ca nefondată.
În drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile Codului de Procedură Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul P.G. a chemat în judecată pârâtul L.T.T. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plata de despăgubiri morale în cuantum de 20.000 lei, precum și cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește daunele morale pretinse de reclamant, tribunalul reține din analiza prevederilor art. 253 alin. 1 din Codul muncii, că este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond pentru a exista răspunderea patrimonială: fapta ilicită angajatorului; prejudiciul moral cauzat angajatului; culpa angajatorului și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea a angajatorului în temeiul prevederilor art. 253 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puțin uneia dintre aceste condiții.
Referitor la prejudiciul moral, acesta constă în consecințele negative morale suferite de un salariat ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către angajator, având drept consecință lezarea onoarei sau reputației salariatului, sau alte suferințe de ordin psihic.
De asemenea, daunele morale reprezintă compensații ce pot fi acordate salariatului doar atunci când se face dovada că, urmare comiterii unei fapte de către angajator, s-au cauzat reale suferințe psihice părții vătămate, care nu sunt echivalente cu stresul sau consumul nervos, acestea din urmă nefiind în măsură să justifice acordarea daunelor morale.
Reclamantul a invocat că i-au fost încălcate dreptul la demnitate în muncă și dreptul la securitate și sănătate în muncă de către unitatea pârâtă, menționate în dispozițiile art. 39 alin.1 lit e) și f) din Codul Muncii.
În acest sens, Tribunalul amintește că dreptul la demnitate în muncă statornicit în dispozițiile art. 39 alin.1 lit e) și art.6 din Codul Muncii derivă din dreptul constituțional prevăzut la art. 1 alin.3) din Constituție.
Potrivit acestor dispoziții legale orice salariat beneficiază și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare.
Necesitatea instituirii și ocrotirii dreptului la demnitate în muncă decurge din relația de subordonare care se stabilește între salariat și angajatorul său.
În executarea prerogativelor sale, angajatorul nu trebuie să aducă atingere drepturilor fundamentale ale persoanei.
Practica judiciară în materie a statuat că încălcarea demnității în muncă poate avea loc cu ocazia executării contractului, cu cea a încheierii sau încetării acestuia, iar un exemplu al încălcării demnității îl poate constitui situația unei concedieri abuzive, a nerestituirii carnetului de muncă etc.
Instanța apreciază ca existenta unei tensiuni si producerea unui stres emoțional sau psihic reprezintă elemente inerente unei situații conflictuale la locul de munca, astfel încât acordarea daunelor morale nu se impune deoarece nu se probează ca neplăcerile au depășit in vreun fel limitele firești in astfel de situații.
În ceea ce privește încălcarea dreptului la securitate tribunalul apreciază că nici această susținere nu este întemeiată, având în vedere că acest concept are ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane persoane participante la procesul menționat.
În acest sens, dispozițiile art. 41 alin.2 din Constituție dispun că : salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit , prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.
Din ansamblul probator se desprinde faptul ca in aprecierea netemeiniciei cererii de daune morale, principalul rol îl joaca buna-credință a angajatorului in relațiile cu salariatul si diligența si implicarea acestuia in limitarea efectelor psihologice si emoționale ale aplicării oricăror masuri in cadrul raportului de munca.
Astfel, martorul T.L., propus de reclamant, a arătat că în cursul anului 2015 în cadrul L.T.T. a existat o situație conflictuală determinată de notarea unor elevi de către reclamant în calitate de profesor la disciplina economie.
Acesta a precizat că în luna iunie 2015, în prezența sa în calitate de director adjunct și al directorului unității de învățământ V.O., a avut loc o discuție între reclamant și două mame ale elevilor reclamantului, în biroul directorului pe un ton ridicat, că atât reclamantul cât și părinții și-au adresat cuvinte jignitoare, însă, în calitate de reprezentanți ai școlii, atât martorul cât și dl. director i-au scos din birou pentru a aplana discuția.
Referitor la susținerile reclamantului în ceea ce privește nelegalitatea reevaluării notării celor doi elevi la materia economie de către o comisie formată din profesori ai aceleiași unități de învățământ, se apreciază că aceasta nu mai poate fi readusă în discuție, din moment ce o instanță de judecată s-a pronunțat în mod definitiv asupra acestui aspect.
Ca atare, tribunalul apreciază nu se pot acorda daune morale reclamantului atâta vreme cat acesta nu a produs un minim de indicii și dovezi în legătura cu existența prejudiciului moral și întinderea acestuia, fapta ilicită a angajatorului sau culpa angajatorului, elemente care trebuie îndeplinite cumulativ pentru existența răspunderii patrimoniale, motiv pentru care, tribunalul concluzionează în sensul netemeiniciei pretențiilor reclamantului privind acordarea daunelor morale .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de către reclamantul P.G., cu domiciliul în……., în contradictoriu cu pârâta L.T.T., cu sediul în…...
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2018, la Tribunalul Gorj.
Red.T.R./Thred. L.B./4 ex./ 29 Mai 2018