Despăgubiri- daune morale. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Despăgubiri, penalităţi
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 435/2018 din data de 17.04.2018
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:010.000435
Cod operator 2442/2443
Dosar nr. ------------
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 435/2018
Ședința publică de la 17 Aprilie 2018
Completul compus din:
Președinte ------------
Asistent judiciar -----------
Asistent judiciar ------------
Grefier Șef ---------
Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor din ședința publică din 02.04.2018, privind acțiunea formulată de reclamantul G.C., în contradictoriu cu pârâta S.C.E.O. S.A., având ca obiect despăgubiri- daune morale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile pe fondul cauzei au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 02.04.2018.
Deliberând, instanța pronunță următoarea sentință:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 08.02.2018, sub nr. -------, reclamantul G.C. a chemat în judecată pe pârâta S.C.E.O. S.A., solicitând ca, în urma probatoriului administrat, să fie obligată pârâta la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 lei și la plata cheltuielilor efectuate cu prilejul judecării prezentei cauze.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în data 01.07.2017, ora 0200, a fost victima unui accident de muncă ce a avut loc la ----------. Ca urmare a acestui eveniment a suferit leziuni traumatice ce-au constat în fracturarea vertebrei toracice T3 și T4.
În conformitate cu prevederile articolului 253 alineatul 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor de răspundere civilă contractuală, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Consideră că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale reglementate de art. 1350 din Codul Civil, respectiv salariatul a suferit un prejudiciu, prejudiciul a fost cauzat din culpa exclusivă așa cum arată procesul-verbal de cercetare numărul 3876/14.07.2017, iar prejudiciul a survenit în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu.
În acest context răspunderea juridică civilă este sancțiunea aplicată față de pârâta responsabilă, sub formă impunerii unei obligații juridice civile de ordin material, datorită lipsirii regretabile de un drept civil ce aparține salariatului, raportat și circumscris dreptului la muncă corespunzător pregătirii și aptitudinilor profesionale, dar și posibilității limitative privind manifestarea și implicarea în viața socială.
În materia daunelor morale atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu uzitează, nu operează cu condiții de evaluare prestabilite, ci judecă în condițiile de evidență dar și necesară echitate, procedând astfel la aprecierea circumstanțelor individuale, particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește și se determină întinderea reparațiilor pentru prejudiciul încercat și suferit.
Astfel, în aplicarea acestui principiu, trebuie să se considere în mod just circumstanțele referitoare la tratament, limitări, incapacități, la evidențe, dar și jena
la care salariatul a fost supus și este supus, precum și consecințele evident nefaste care s-au produs în viața particulară ca urmare a producerii nefericitului eveniment.
Se poate concluziona astfel în sensul că orice răspundere civilă, inclusiv de ordin patrimonial, este acea formă răspunderii juridice, ce constă în obligația pe care o are orice persoană de reparat prejudiciul pe care 1-a cauzat.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 253 din Codul Muncii și art. 1350 din Codul Civil.
Pârâta S.C.E.O. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul este salariat al S.C.E.O. S.A., conform contractului individual de muncă nr. l0025/2355/31.05.2012.
Cu privire la cele susținute în cererea de chemare în judecată a precizat că S.C.E.O. S.A. a procedat la cercetarea evenimentului în care a fost implicat reclamantul, cercetare ce a fost soluționată prin procesul-verbal de cercetare nr. 3376/14.07.2017.
În urma analizării situației de fapt, comisia de cercetare a concluzionat că evenimentul, a cărui victimă a fost reclamantul, s-a produs din cauza neluării masurilor de securitate la efectuarea intervenției la transportorul cu bandă de către conducătorul de formație de lucru Ș.V..
Salariatul Ș.V. a fost sancționat cu diminuarea salariului cu 10% pe trei luni, conform art. 248 alin. l lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art.201 alin. l lit. c din contractul colectiv de muncă.
A mai învederat că, prin notele de fundamentare nr. 7322/10.07.2017 și nr. 9338/04.09.2017, reclamantul a beneficiat de un ajutor necesar pentru tratamentul afecțiunilor dobândite ca urmare a accidentului suferit, în cuantum de 2500 lei.
În acesta sens pârâta a invocat prevederile art.99, 100 din contractul colectiv de muncă 2015-2017, precum și anexa 7 din acest contract:
- Art.99 - Lucrătorii care au suferit un accident de muncă sau sunt afectați de o boală profesională înregistrată, pot beneficia de decontarea cheltuielilor cu proteze, materiale sanitare, tratament medical în unități medicale din țară sau străinătate, în conformitate cu regulamentul stabilit de Comisia mixtă administrație sindicate.
- Art. 100 - Comisia mixtă administrație-sindicate va stabili, prin regulament, modalitatea de acordare a ajutoarelor materiale lucrătorilor care suferă de boli grave, cronice, incurabile sau au suferit un accident sau intervenții medicale.
- Anexa nr. 7 - Sporuri și alte drepturi de personal, lit. D2. Ajutoare financiare, pct. 5. - Ajutor boli grave și incurabile - conform regulamentului aprobat de Comisia mixtă administrație - sindicate.
De asemenea, a invocat Regulamentul privind acordarea ajutoarelor materiale lucrătorilor care au suferit un accident de muncă sau sunt afectați de o boală profesională înregistrată si celor care suferă de boli grave, cronice, incurabile sau au suferit un accident sau intervenții medicale, menționând prevederile art.3 din acest regulament:
- Art. 3 - Ajutoarele materiale se pot acorda salariaților, în limita sumelor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli cu această destinație, pentru următoarele situații:
Tratament medical în cazul accidentelor de muncă. (...)
Potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, acela care face o susținere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Este stabilit astfel un principiu guvernant al sistemului probator din procedura civilă română, conform căruia acela care declanșează procesul are obligația dovedirii solicitărilor sale.
Consideră că reclamantul săvârșește un abuz de drept procedural, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 12 alin, 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia, "drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încalcă drepturile procesuale ale altei părți";.
Obligarea angajatorului la plata daunelor morale este reglementată prin art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, potrivit cărora: "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.
Prin Decizia nr. XL/2007, pronunțată asupra recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a statuat că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Doctrina apreciază ca pentru nașterea obligației de reparare, prejudiciul trebuie să fie cert. Această cerință este evident a priori, respectiv cel care invocă un prejudiciu trebuie să îi dovedească existența și întinderea, dubiul profitând pârâtei.
Având în vedere dispozițiile art. 1357 Cod civil, potrivit cărora "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă";, rezultă că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea unor condiții.
Condițiile impuse de legiuitor pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie întrunite cumulativ și sunt următoarele: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existent vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
A învederat pârâta că accidentul de muncă nu a fost produs ca urmare a nerespectării de către S.C.E.O. S.A. a prevederilor din Legea nr. 319/2006, privind securitatea și sănătatea în muncă, ci cauza unica a producerii accidentului a fost neluarea masurilor de securitate la efectuarea intervenției la transportorul cu banda de către conducătorul de formație de lucru, pe toata perioada derulării programului de lucru.
Prin urmare, consideră că nu există legătură de cauzalitate între această faptă și prejudiciul produs, acesta fiind rezultatul exclusiv al neluării măsurilor de siguranță conform art. 5.3.5.1 din IP SSM 001- Instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă pentru exploatările miniere de cărbune în care se precizează: "Pornirea instalației de transport se face numai după confirmarea de către personalul de supraveghere, din punctele de predare-primire capetele de acționare și întoarcere ale benzilor din circuit a stării de securitate pentru tot personalul din punctele respective.";
Art.5.3.5.14 precizează că : "Este interzisă intervenția la banda transportoare pentru remedierea defecțiunilor în timpul funcționarii acesteia";.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, având în vedere scopul reparatoriu, moral, aceasta trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către reclamant și fapta pârâtei, de natură a produce pretinsa vătămare. Ori, se observă că nu există o faptă imputabilă pârâtei care să fi cauzat reclamantului un prejudiciu moral.
Astfel, cum s-a reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4505/03.07.2008, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, fără ca prin aceasta să se încerce o reparare cu mult peste vătămarea produsă, determinând o îmbogățire fără justa cauză în persoana reclamantului.
Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei. Stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, avându-se în vedere consecințele negative suferite de reclamant, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, însă, la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța are și vedere și gradul de vinovăție al angajatorului în producerea prejudiciului.
A mai arătat că societatea a uzat de prerogativele sale legate și contractuale cu bună credință și cu respectarea limitelor rezonabilității și ale proporționalității și i-a acordat reclamantului un ajutor material în cuantum de 2.560 lei, ajutor ce se acordă o singură dată, pe parcursul unui an, cu excepția cazurilor când boala gravă sau incurabilă a fost dobândită ca urmare a unui accident de muncă sau cauzată de o afecțiune profesională, în limita sumelor prevăzute în Bugetul de Venituri și Cheltuieli cu această destinație.
În concluzie, având în vedere motivele de fapt și drept invocate, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 Cod de procedură civilă.
Reclamantul G.C. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea acțiunii, obligarea pârâtei S.C.E.O. S.A la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 lei și a cheltuielilor de judecată pricinuite de prezenta cauză.
A arătat că, din analiza coroborată a art. 253 din Codul Muncii și a art. 44 din Legea 319/2006, rezultă că răspunderea patrimonială a societății pentru repararea prejudiciului suferit de salariat poate fi antrenată dacă se dovedește îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții:
1. -fapta ilicită a angajatorului (fie directă, săvârșită de organele de conducere ale acestuia, fie indirectă, săvârșită de oricare salariat în calitate de prepus al persoanei juridice - angajator). În speță s-a arătat că fapta ilicită este constatată prin procesul-verbal nr. 3876/14.07.2017 și constă în asigurarea inadecvată a securității și sănătății în muncă, precum și lipsa supravegherii a efectuării lucrărilor de către salariați, insuficiența instructajului.
2. -salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau/și moral în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Prejudiciul suferit de salariat se poate constata din actele medicale depuse la dosarul cauzei.
3. - între fapta ilicită a angajatorului și prejudiciul material sau/și moral, suferit de salariat să existe raport de cauzalitate. Referitor la această condiție, a arătat reclamantul că legătura de cauzalitate este indubitabilă.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 201 alin. 2 Cod de procedură civilă, precum și art. 253 din Codul Muncii și a art. 44 din Legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.
În probatoriu a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul G.C., în calitate de salariat, a chemat în judecată pe pârâta S.C.E.O. S.A., în calitate de angajator, solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 lei, pentru prejudiciul suferit în urma accidentului de muncă ce a avut loc în data de 01.07.2017, la -------------
A arătat reclamantul că a fost victima acestui accident de muncă, suferind leziuni traumatice care au constat în fracturarea vertebrelor toracice T3 și T4.
Potrivit prevederilor 1350 alin.1 din Codul civil, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar la alin. 2 al aceluiași articol se prevede că "atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii";.
Răspunderea contractuală presupune îndeplinirea următoarelor condiții: fapta ilicită constând în neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației contractuale; prejudiciul, constând în consecințele dăunătoare de natură patrimonială, nepatrimonială, efecte ale încălcării obligațiilor contractuale prin neexecutarea obligațiilor asumate, care trebuie să fie cert, adică să aibă existență sigură, neîndoielnică; legătura de cauzalitate între neexecutarea obligațiilor contractuale și prejudiciile cauzate creditorului obligației; existența vinovăției.
În conformitate cu dispozițiile art.253 alin.1 și 2 din Codul muncii republicat, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";, iar "în cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente";.
Răspunderea patrimonială își are izvorul în contractul individual de muncă încheiat între salariat și angajator, iar din dispozițiile art.253 alin.1 și 2 din Codul muncii republicat rezultă că angajatorul are obligația de a-l despăgubi pe salariat în cazul în care a suferit un prejudiciu material sau moral, răspunderea angajatorului fiind o răspundere contractuală, care este reglementată de art. 1350 din Codul civil, cu particularitățile determinate de specificul raporturilor juridice de muncă.
Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului, conform prevederilor legale susmenționate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau moral, iar prejudiciul să fie cauzat din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Daunele morale reprezintă lezarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei, prin atingerea adusă existenței sociale, integrității corporale și sănătății, cinstei, reputației, demnității, onoarei, prestigiului profesional și a altor valori similare.
În speță, reclamantul a fost victima accidentului de muncă din data de 01.07.2017, ce a avut loc în cadrul ----------, suferind leziuni traumatice care au constat în fracturare vertebre toracice, nivelul T3 și T4.
S.C.E.O. S.A. a procedat la cercetarea accidentului de muncă, fiind întocmit în acest sens procesul-verbal de cercetare nr. 3376/14.07.2017.
În urma analizării situației de fapt, comisia de cercetare a constatat că accidentul a cărui victimă a fost reclamantul s-a produs din cauza neluării masurilor de securitate la efectuarea intervenției la transportorul cu bandă de către conducătorul de formație de lucru Ș.V., fiind încălcate prevederile art.5.3.5. alin. 5.3.5.1. și 5.3.5.4. din IP SSM 001- Instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă pentru exploatările miniere de cărbune.
Salariatul Ș.V. a fost sancționat cu diminuarea salariului cu 10% pe trei luni, conform art. 248 alin. l lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art.201 alin. l lit. c din contractul colectiv de muncă.
Potrivit prevederilor art. 6 alin.1 , 2 și 3 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 219/2006:
"(1) Angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.
(2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilitățile sale în acest domeniu.
(3) Obligațiile lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă nu aduc atingere principiului responsabilității angajatorului.";
La art. 7 alin.1 lit. a-d din lege se prevede că:
" (1) În cadrul responsabilităților sale, angajatorul are obligația să ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea și instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în muncă.";
În speță accidentul de muncă a cărui victimă a fost mașinistul/lăcătuș călăreț G.C., reclamant în prezenta cauză, s-a produs la transportorul cu bandă T71 din cadrul circuitului Abzeterului 02, Sectorul -----------, în timp ce s-a intervenit pentru a se asigura cu scoabe spărturile din covorul de cauciuc de pe banda T14B.
Așa cum s-a reținut în procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă, acesta s-a produs ca urmare a neluării masurilor de securitate la locul de muncă, respectiv nu au fost luate măsurile de securitate la efectuarea intervenției la transportorul cu bandă de către conducătorul de formație de lucru Ș.V., fiind încălcate prevederile art.5.3.5. alin. 5.3.5.1. și 5.3.5.4. din IP SSM 001- Instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă pentru exploatările miniere de cărbune.
În sarcina reclamantului nu s-a reținut nicio culpă prin procesul-verbal de cercetare nr. 3376/14.07.2017, iar salariatul vinovat de producerea accidentului de muncă Ș.V. a fost sancționat cu diminuarea salariului cu 10% pe trei luni, conform art. 248 alin. l lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art.201 alin. l lit. c din contractul colectiv de muncă.
Față de cele arătate mai sus, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului pentru prejudiciul moral suferit de către salariatul G.C., victimă a accidentului de muncă din data de data de 01.07.2017.
Așadar, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, urmare a lezării sănătății datorită leziunilor traumatice ce i-au fost produse în timpul accidentului de muncă în care a fost implicat, acesta fiind diagnosticat cu fractură de vertebre toracice, nivelul T3 și T4, conform actelor medicale depuse la dosar.
Internarea reclamantului în spital pe o perioadă de 7 zile(01.07.2017-07.07.2017), tratamentul medical la care a fost supus, durerile cauzate, precum și starea de imobilizare în corset pe o perioadă de 60 de zile au produs acestuia suferințe fizice, precum și suferințe psihice.
Astfel, datorită incapacității și limitărilor la care a fost supus, reclamantul nu a mai beneficiat de aceleași condiții de viață , neputând să mai desfășoare aceleași activități pe care le desfășura în perioada anterioară, fiind afectat și sub aspectul vieții sociale, întrucât a fost nevoit să stea în spital timp de 7 zile și pe o perioadă îndelungată de timp s-a aflat în situația de a fi imobilizat în corset .
Față de suferințele fizice și psihice suferite de reclamant, instanța apreciază că acesta este îndreptățit la acordarea de daune morale, pe care le estimează la suma de 30.000 lei.
Prejudiciul moral a fost cauzat reclamantului din culpa angajatorului, în legătură cu îndeplinirea obligațiilor de serviciu, acesta fiind victima unui accident de muncă în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
În calitate de angajator, pârâta nu a asigurat securitatea și sănătatea salariatului reclamant la locul de muncă, deși, conform art.6 alin.1 din Legea nr.319/2006, avea obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă .
Așa cum se prevede la alin.3 al aceluiași articol, obligațiile lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă nu aduc atingere principiului responsabilității angajatorului.
Neîndeplinirea obligațiilor de către alți salariați ai angajatorului nu înlătură răspunderea acestuia, salariatul având dreptul la securitate și sănătate în muncă, conform prevederilor art. 39 alin.1 lit. f din Codul muncii republicat.
Așa cum s-a arătat mai sus, răspunderea patrimonială a angajatorului este o răspundere contractuală, având izvorul în contractul individual de muncă încheiat între salariat și angajator.
În consecință este îndeplinită condiția ca prejudiciul să fie cauzat din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Suferințele fizice și psihice cauzate reclamantului s-au datorat leziunilor traumatice produse ca urmare a accidentului de muncă în care a fost implicat, iar culpa pârâtei constă în neasigurarea securității și sănătății salariatului la locul de muncă, existând astfel legătură de cauzalitate între fapta culpabilă a angajatorului și prejudiciul moral suferit de salariat.
Referitor la Decizia nr. XL/2007, pronunțată asupra recursului în interesul legii, de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, prin care s-a statuat că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens, invocată de către pârâtă, instanța constată că nu are aplicabilitate în cauză, întrucât în Legea 53/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, la art. art.253 alin.1 se menționează că angajatorul are obligația de a-l despăgubi pe salariat în cazul în care a suferit un prejudiciu material sau moral. Așadar, în prezent se prevede expres în lege că salariatul poate fi despăgubit și pentru prejudiciul moral suferit.
De asemenea, nu are nicio relevanță în ceea ce privește prejudiciul moral, faptul că reclamantul a beneficiat, conform notelor de fundamentare nr. 7322/10.07.2017 și nr. 9338/04.09.2017, de un ajutor material în cuantum de 2500 lei, întrucât acesta a fost acordat pentru tratamentul afecțiunilor dobândite ca urmare a accidentului suferit.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța urmează să admită în parte acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.
Conform concluziilor formulate pe fondul cauzei, reclamantul înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G.C., în contradictoriu cu pârâta S.C.E.O. S.A.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședință publică din 17.04.2018, la Tribunalul Gorj.
Citește mai mult
impiedecarea si caderea sa din aceste cauze. Se pot pretinde daune morale intr-un caz similar cu acesta ? Multumesc anticiopat !