Despăgubiri. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi

Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 211 din data de 09.03.2016

- 1. Acordarea salariilor compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă urmare a concedierii colective, calculate în raport de întreaga perioadă în care reclamanta a fost angajata pârâtei.

În art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut că numărul salariilor compensatorii se stabilește în raport de "vechimea în companie";, iar termenul de "companie"; a fost interpretat de angajator în sensul că vizează numai perioada ulterioară înființării CN APDF SA conform HG nr.520/1998.

Reorganizarea angajatorului și schimbarea denumirii acestuia din "regie"; în "companie"; nu este de natură să producă consecințe juridice asupra numărului salariilor compensatorii acordate salariatului la momentul concedierii colective, cât timp reclamanta a desfășurat activitate la același angajator de la momentul încheierii contractului individual de muncă - 15.05.1991 și până la momentul concedierii colective - 06.01.2015, desfășurând aceeași activitate - subinginer, iar prin HG nr. 520/1998 s-a prevăzut că s-a preluat de către companie activul și pasivul, precum și salariații regiei.

Coroborând dispozițiile contractului colectiv de muncă cu prevederile HG nr.520/1998, Tribunalul apreciază că, deși art.158 din contractul colectiv de muncă face referire la "vechimea în companie";, folosirea acestui termen are un caracter general și se raportează la forma de organizare a pârâtei la momentul încheierii contractului colectiv.

Interpretarea dată de pârâtă noțiunii de "vechime în companie"; este restrictivă, Tribunal apreciind că reclamanta este îndreptățită la plăți compensatorii cuvenite urmare a concedierii colective pentru vechimea în muncă de 23 ani, 7 luni și 21 de zile, calculată în raport de momentul angajării - 15.05.1991.

În art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă nr.96/2013 modificat prin actul adițional nr.2/2013 se prevedea acordarea câte unui salariu minim brut pe economie în raport cu vechimea în companie, însă angajatorul s-a raportat la salariul minim brut pe economie de 900 lei de la data de 30.12.2014, când a fost comunicată decizia de concediere reclamantei.

În mod greșit pârâta a avut în vedere salariul minim brut pe economie de 900 lei, în vigoare la data de 30.12.2014 când a fost comunicată decizia de concediere, deoarece nu acest moment trebuie avut în vedere în calculul plăților compensatorii, ci momentul de la care raporturile de muncă dintre părți au încetat, respectiv data de 06.01.2015 când salariul minim brut pe economie era de 975 lei conform HG 1091/2014, plata compensatorie fiind acordată urmare a concedierii colective.

2.Condiții de acordare a primelor colective, a primelor de vacanță, a recompenselor ocazionale (8 Martie), a cheltuielilor de transport negociate prin contractul colectiv de muncă -

Tribunalul Mehedinți - sentința din 09.03.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.12.2015 sub nr. 7768/101/2015 reclamanta BAE a chemat în judecată pe pârâta CN APDF SA G solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata următoarelor drepturi bănești:

1. 8.477 lei reprezentând diferențe salarii compensatorii;

2. 2.070 lei reprezentând diferențe la salariul de bază în perioada 01.01.2014 - 31.12.2014;

3. 2.200 lei reprezentând prime colective negociate prin contractul colectiv de muncă, prime de vacanță pentru anul 2014 și recompense ocazionale (8 Martie) pe anii 2013, 2014 ;

4. 1.776 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport în perioada 01.01.2013-31.12.2014;

5. sumele să fie actualizate cu rata inflației la data plății efective și plata dobânzii legale aferente.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei și a desfășurat activitate ca subinginer în cadrul Sucursalei DTS, începând cu 15.05.1991 și până la data de 06.01.2015 când raporturile de muncă au încetat în baza art.65 alin.1 Codul muncii, conform deciziei nr. 191/29.12.2014.

Cu privire suma de 8.477 lei reprezentând diferențe la salariile compensatorii calculate conform salariului minim brut pe economie aflat în plată la data concedierii, reclamanta a arătat că are acest drept având în vedere întreaga vechime de 23 ani, 7 luni și 21 de zile, în care a fost angajata pârâtei.

În acest sens a precizat că raporturile de muncă au încetat în urma concedierii colective, iar în art.158 din contractul colectiv de muncă nr. 96/16.01.2013, valabil până la 31.12.2014, modificat prin Actul adițional nr. 2, s-a prevăzut că "părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa celui care angajează, în situația concedierilor colective, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și de o plată compensatorie, în raport cu vechimea în companie astfel : - pentru fiecare an lucrat în companie se va acorda câte un salariu minim brut pe economie";.

Potrivit acestei dispoziții, la data încetării contractului individual de muncă, urma să primească salarii compensatorii în raport de vechimea în cadrul pârâtei, respectiv câte un salariu minim brut pe economie pentru fiecare an lucrat din cei 23 ani, 7 luni și 21 de zile, așa cum rezultă din carnetul de muncă și adeverința nr.264/15.01.2015 eliberată de pârâtă.

În mod greșit, prin decizia de concediere nr. 191/29.12.2014 pârâta i-a acordat salarii compensatorii numai pentru 16 ani, 2 luni și 9 zile (vechimea sa în companie), respectiv suma brută de 14.573 lei, care a fost impozitată și a fost plătită în 2 tranșe în decursul anului 2015.

Reclamanta a mai precizat că a fost calculată greșit suma compensatorie, deoarece s-a avut în vedere salariul minim brut pe economie de 900 lei aflat în plată în decembrie 2014, ci nu salariul minim brut de 975 lei aflat în plată la data concedierii - 06.01.2015.

Referitor la vechimea pentru care s-au calculat plățile compensatorii, reclamanta a arătat că a fost calculată de pârâtă începând de la data reorganizării regiei autonome în companie națională, respectiv perioada 1998 - 2015, precizând că a fost angajată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu 15.05.1991 la RA APDF G. Această Regie, prin HG nr. 520/1998, a fost reorganizată în CN APDF G, personalul Regiei fiind preluat prin transfer de Companie potrivit art.10 din acest act normativ, salariații păstrându-și toate drepturile avute, implicit și vechimea în muncă.

Referitor la menționarea cuvântului "companie"; în art. 158 din contractul colectiv nr. 96/2013, reclamanta a arătat că nu este una expresă, ci una firească, generică într-un contract, același cuvânt fiind folosit și în alte articole din contractul colectiv - exemplu : art.94 alin.2 lit. d), g), h), i), art.94 alin.5.

Această exprimare nu are legătură cu vechimea salariatului, susținându-se că la momentul concedierii, pârâta a speculat exprimarea din art.158, dându-i interpretarea și sensul dorit, iar prin emiterea deciziei, în mod discriminatoriu, a lipsit-o de plata drepturilor cuvenite.

Faptul că interpretarea a fost dată cu rea credință este dovedită și de împrejurarea că după disponibilizarea majorității salariaților, a fost încheiat un nou contract colectiv de muncă începând cu 29.04.2015 în care s-a prevăzut vechimea în unitate pentru plata salariilor compensatorii - art.153, astfel că salariații concediați au beneficiat de plăți compensatorii calculate în funcție de vechimea în unitate și de salariul minim brut de 975 lei stabilit prin HG nr. 1091/2014 începând cu 01.01.2015.

Față de această modalitate de acordare a plăților compensatorii, reclamanta a susținut că i s-au încălcat drepturile de egalitate de șansă și tratament, fiind supusă unui tratament diferențiat bazat pe excludere, aplicat pentru situații identice, ceea ce dovedește fapta de discriminare în sensul prevăzut de OG 137/2000.

Referitor la suma de 2.070 lei reprezentând diferențe la salariul de bază în perioada 01.01.2014 - 31.12.2014 reclamanta a arătat că potrivit HG nr. 871/2013 s-a stabilit că începând cu 01.01.2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 850 lei, iar începând cu 01.07.2014 este de 900 lei.

Potrivit contractului colectiv de muncă nr. 96/2013 valabil în perioada 01.01.2013-31.12.2014, coeficienții de ierarhizare au fost prevăzuți în anexa 5 la contract, iar la punctul II din anexă s-a prevăzut pentru funcțiile de execuție cu studii superioare de scurtă durată un coeficient de 1,84, fiind luat ca bază de calcul salariul minim de 800 lei, cât era în ianuarie 2013 salariul minim pe economie.

Față de aceste prevederi, reclamanta a arătat că la data de 01.01.2014, când a intrat în vigoare HG nr. 871/2013, salariul său era de 1.472 lei , iar prin adresa nr. 2049/29.07.2014 a solicitat pârâtei modificarea salariului conform acestei hotărâri,dar nu a primit niciun răspuns.

Cu privire la suma de 2.200 lei reprezentând prime colective negociate prin contractul colectiv de muncă, prima de vacanță pentru anul 2014 și recompensele ocazionale (8 Martie) pentru anii 2013, 2014, reclamanta a arătat că aceste drepturi sunt prevăzute în art.94 pct.2 din contractul colectiv de muncă nr. 96/16.01.2013 : prima de vacanță în valoare de 700 lei brut, prime cu ocazia sărbătorilor de Paște, Sf.Maria și Crăciun în cuantum de 400 lei cu încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli anual, cadourile oferite …… angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie…, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din acestea, să nu depășească 150 lei.

Potrivit aceluiași contract colectiv de muncă plata acestor prime și bonificații a fost suspendată prin art.156, articol care a fost abrogat integral prin Actul adițional nr.3/2228/02.04.2014 la contractul colectiv de muncă, reclamanta apreciind că plata acestor prime colective trebuie onorată de către pârâtă, cu atât mai mult cu cât la momentul concedierii i-a fost plătită prima de vacanță și primele colective aferente anului 2013, fără să i se plătească, pentru același an, recompensa ocazională pentru 8 Martie și nici primele colective, prima de vacanță și recompensa ocazională pentru 8 Martie aferente anului 2014.

Referitor la suma de 1.776 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport pe perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, reclamanta a arătat că potrivit contractului colectiv de muncă, salariaților unității li s-a decontat contravaloarea abonamentelor de transport pe liniile de transport local sau au beneficiat de facilități de transport stabilite de conducerea societății. Pentru salariații care nu au beneficiat de nici una dintre aceste măsuri și care s-au deplasat la serviciu cu autoturismul personal, contractele colective de muncă au prevăzut decontarea cheltuielilor de transport, dar în limita unui abonament lunar pe liniile de transport orășenesc, prevederi pe care pârâta nu le-a respectat, în special salariaților de la Sucursala Turnu Severin.

A mai arătat că în anul 2010, după discuții cu sindicatul și conducerea unității, prin adresa nr. 1304/05.11.2010 pârâta a aprobat decontarea cheltuielilor de transport, însă cu rea credință nu au fost achitate. Ulterior, în anul 2013, deși în art.94 alin.2 lit.g) din contractul colectiv nr. 96/2013 se prevedea această facilitate de transport pentru toți salariații companiei, pârâta nu a acordat aceste drepturi.

Reclamanta a precizat că a insistat verbal pe lângă conducerea sucursalei să i se plătească c/val combustibilului, dar nu mai mult decât c/val unui abonament local, justificat de faptul că în apropierea domiciliului său nu este o stație de la care să se deplaseze la locul de muncă cu mijloace de transport în comun.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.5, art.16 alin.3, art.39 alin.1 lit.d), art.67, art.253, art.268 lit.c), art.269 și art.270 Codul muncii, HG 1091/2014, OG 137/2000, HG 871/2013, contractul colectiv de muncă nr. 96/2013 și Anexa 5 la contract, OG 9/2000 coroborat cu art.1535 cod civil .

Pârâta CN APDF SA G a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică.

Referitor la petitul privind salariile compensatorii s-a arătat că izvorul de drept pentru aceste salarii este contractul colectiv de muncă nr.96/2013 așa cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 2/5854/09.09.2013. Potrivit negocierii dintre angajator și sindicat s-a prevăzut în mod expres că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, în situația concedierilor colective, salariații vor primi o plată compensatorie în raport cu vechimea în companie - art.158, rezultând că această plată compensatorie se acordă în raport cu vechimea în muncă numai în cadrul companiei, respectiv de la înființarea acesteia până la momentul încetării contractului individual de muncă.

Așa fiind, vechimea reclamantei în companie este de 16 ani (1998 - 2014) și nicidecum de 23 ani cum susține aceasta, invocându-se un presupus drept pe care nu îl motivează din punct de vedere legal.

Cu privire la petitul privind diferențele la salariul de bază pe perioada 01.01.2014 - 31.12.2014, pârâta a arătat că potrivit HG nr. 871/2013, începând cu 01.01.2014, salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost de 850 lei lunar pentru un program complet de 168 de ore în medie pe lună, iar începând cu 01.07.2014 salariul minim brut a fost de 900 lei lunar; începând cu 01.01.2015 potrivit HG nr. 1091/2014 s-a prevăzut un salariu minim brut de 975 lei lunar.

În raport de aceste prevederi și față de solicitarea reclamantei, pârâta a arătat că în aceste hotărâri de guvern nu se face referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază care trebuie să fie respectat de către angajator.

În cazul reclamantei s-a arătat că salariul acordat a fost mai mare decât minimul pe economie, așa cum rezultă din fluturașii de salariu pe anul 2014, fiind respectate dispozițiile legale, cât și prevederile art.82 alin.1, art.85 alin.1 din contractul colectiv de muncă și anexa nr. 5 la acest contract.

Referitor la plata sumelor constând în prime colective negociate prin contractul colectiv de muncă și prima de vacanță pentru anul 2014, precum și recompensele ocazionale pentru anii 2013-2014 pârâta a arătat că, așa cum recunoaște și reclamanta, i s-au plătit primele colective și prima de vacanță pentru anul 2013, conform extrasului de cont bancar din care rezultă că în data de 29.01.2015 s-a achitat suma de 1.341 lei aferentă anului 2013.

Pentru anul 2014 pârâta a arătat că potrivit art.94 alin.2, 3 din contractul colectiv de muncă nr. 96/2013, prima de vacanță, primele pentru sărbătorile de Paște, Crăciun, Sf. Maria și cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie se acordă cu condiția încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și în limita disponibilităților bănești existente în conturi.

Referitor la bugetul de venituri și cheltuieli al companiei, rezultă că pentru anul 2014 a fost aprobat un buget de 12.459,11 lei, fiind realizat un buget de 9.680,95 lei, respectiv un procent de 77,70%; pentru cheltuielile de personal s-a aprobat un buget de 5.101,97 lei și a fost realizat un buget de 6.300,37 lei, în anul 2014 compania încheind anul financiar pe pierdere -rezultat brut profit /pierdere - 2.478,38 mii lei.

Având în vedere faptul că s-a depășit bugetul aprobat pentru cheltuielile cu personalul, pârâta a arătat că a existat o cauză reală și obiectivă care a impus neacordarea primelor în anul 2014, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în art.94 alin.2, 3 din contractul colectiv și nici condiția de a încheia exercițiul financiar cu profit.

Cât privește suma de 1.776 lei reprezentând c/val cheltuielilor de transport pe perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, pârâta a arătat că potrivit contractului colectiv de muncă nr. 96/2013 aceste cheltuieli se decontează pe baza documentelor justificative, iar reclamanta, deși susține că a solicitat aceste cheltuieli, nu a făcut dovada că a formulat o cerere la care să anexeze documente justificative (chitanțe, facturi) , deoarece numai în aceste condiții pot fi respectate prevederile contractului colectiv.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea susținerilor pârâtei, arătând că izvorul dreptului privind diferențele la salariile compensatorii este art.158 din contractul colectiv de muncă nr.96/2013, însă pârâta cu rea credință a calculat aceste drepturi în raport de vechimea în companie și având în vedere salariul brut pe economie de 900 lei aflat în plată în anul 2014 și nicidecum vechimea în unitate și salariul minim brut de 975 lei la data încetării contractului individual de muncă - 06.01.2015.

Cu privire la diferențele la salariul de bază, s-a arătat că pârâta nu este o instituție bugetară și trebuia să respecte prevederile contractului colectiv de muncă valabil în anul 2014, obligație impusă și de art.40 alin.2 lit.c) Codul muncii. Salariul de bază este partea principală a salariului ce se cuvine fiecărui salariat, diferențele rezultând din nivelul studiilor, funcția, pregătirea profesională, această diferențiere fiind făcută prin Anexa 5 la contractul colectiv, anexă în care sunt cuprinși coeficienții de ierarhizare pentru toate funcțiile din cadrul pârâtei.Deși salariul minim pe economie a fost modificat, salariaților cu nivelul salariului aflat la coeficienții I din Anexa 5 le-a crescut salariul la 850 lei și ulterior la 900 lei ( pentru că altfel era sancționată de lege), fără ca celorlalți salariați să li se aplice mărirea aferentă coeficientului de ierarhizare.

În susținerea celor arătate, reclamanta a invocat sentința pronunțată în dosarul nr.5576/101/2015 al Tribunalului Mehedinți în care pârâta a recunoscut că datorează aceste diferențe care nu au putut fi acordate în anul 2014 din motive financiare.

Referitor la primele negociate prin contractul colectiv de muncă, reclamanta a arătat că susținerile pârâtei referitoare la încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli nu pot fi primite, deoarece societatea este o companie din cadrul Ministerului Transportului, situația financiară precară fiind datorată managementului defectuos înregistrat încă din anul 2012, culminând cu măsura restructurării în anul 2014, deși în cadrul pârâtei în anul 2014 s-au făcut angajări, au fost majorate anumite salarii și s-au contractat serviciile unui cabinet de avocatură, invocând în acest sens apărările formulate de pârâtă în dosarul nr. 2662/101/2015 al Tribunalului Mehedinți .

Cu privire la cheltuielile de transport, reclamanta a arătat că acest drept a fost prevăzut în toate contractele colective în vigoare în perioada în care a fost angajata pârâtei , iar prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că a solicitat respectarea acestui drept, că inițial s-a aprobat plata în limita unui abonament local, însă ulterior, cu rea credință, nu s-a mai efectuat plata.

Pârâta a depus la dosar note de ședință prin care a arătat că potrivit art.21 Cod fiscal din fondul special de 2% , se pot plăti alte drepturi salariaților ( cadouri de 1 iunie pentru copii, 8 Martie, etc.), însă din fișa de cont pentru luna decembrie 2013, acest fond special prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2013 a fost cheltuit în mare parte pe ajutoarele privind decesele în familie, motiv pentru care nu s-au putut achita și celelalte recompense ocazionale - cadouri de 1 iunie și pom Crăciun - pentru anul 2013.

De asemenea, a arătat că reclamantei i-a fost achitată suma pentru prima de 8 Martie 2013 potrivit raportului de activitate cont emis de Raiffeisen Bank cu nr. 20/27.02.2013, iar cu privire la acordarea acestor prime pentru anul 2014, a arătat că în bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an sumele acordate cu titlu de prime au fost mult mai mici, motiv pentru care nu s-au acordat.

Referitor la salariile compensatorii, pârâta a arătat că a au fost calculate în raport de salariul minim brut pe economie în valoare de 900 lei în vigoare la data comunicării deciziei de concediere-30.12.2014, iar cu privire la diferențele la salariul de bază pentru anul 2014, a precizat că reclamanta a fost salarizată cu 1.472 lei/lună, salariu care este mai mare decât salariul minim pe economie.

La termenul de judecată din data de 28.01.2016, din oficiu, s-a luat o declarație reclamantei referitor la petitele acțiunii, aceasta arătând că nu mai are nicio pretenție referitor la primele colective pe anul 2013 prevăzute în contractul colectiv de muncă, fiindu-i plătită și recompensa ocazională de 8 Martie, precizând că menține celelalte petite din acțiunea introductivă.

Analizând acțiunea în raport de probatoriul administrat în cauză, Tribunalul constată și reține următoarele:

Reclamanta BAE a fost angajata pârâtei CN APDF SA G și a desfășurat activitate ca subinginer în cadrul Sucursalei DTS până la data de 06.01.2015, când contractul individual de muncă i-a încetat în baza art.58, art.65, art.67 și art. 68 Codul muncii, urmare a concedierii colective dispusă prin decizia nr.191/2014.

Prin acțiunea dedusă judecății așa cum a fost precizată, reclamanta solicită să fie obligată pârâta la plata următoarelor drepturi: diferențe salarii compensatorii calculate pentru toată vechimea în unitate în raport de salariul minim brut pe economie la data concedierii - 06.01.2015, diferențe la salariul de bază calculate în raport de salariul minim brut pe economie în perioada 01.01.2014 - 31.12.2014, prime colective negociate prin contractul colectiv de muncă, prima de vacanță și recompense ocazionale (8 Martie) pe anul 2014, contravaloarea cheltuielilor de transport în perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata dobânzii legale aferente acestor drepturi.

Analizând solicitările reclamantei, Tribunalul reține că aceasta a fost angajată la data de 15.05.1991 ca subinginer la APDF G - Filiala TS, fiindu-i încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată (conform mențiunilor din carnetul de muncă și adeverinței nr.264/15.01.2015 emisă de pârâtă).

Prin Hotărârea de Guvern nr. 520 /24.08.1998 s-a înființat CN APDF SA G prin reorganizarea RA APDF G care s-a desființat ( art.1 din HG nr.520/1998)

Potrivit aceluiași act normativ - art.2 alin.4, art.3 - compania nou înființată a preluat activul și pasivul fostei regii autonome și s-a substituit în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terții; personalul RA APDF G a fost preluat de CN APDF SA G, fiind considerat transferat, conform art. 10 din HG nr. 520/1998.

În raport de prevederile HG nr.520/1998 se constată că angajatorul inițial al reclamantei - RA APDF G - a fost reorganizat în CN APDF SA G care a preluat și personalul regiei desființate prin reorganizare, în acest sens fiind efectuate, la data de 22.10.1998, mențiuni corespunzătoare în carnetul de muncă la reclamantei - poz.55.

Urmare a concedierii colective, în baza art.158 alin. 1, 2 din contractul colectiv de muncă nr.96/16.01.2013 al CN APDF SA G reclamantei i s-au acordat salarii compensatorii pentru 16 ani, 2 luni și 9 zile perioadă lucrată în companie.

Potrivit art.158 alin 1 din contractul colectiv de muncă " părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa celui care angajează, în situația concedierilor, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și de o plată compensatorie, în raport cu vechimea în companie, astfel: pentru fiecare an lucrat se va acorda câte un salariu mediu brut pe companie, iar pentru fracțiile mai mici de un an, salariatul va beneficia de un venit calculat proporțional cu timpul lucrat";.

Prin Actul adițional nr. 2 /09.09.2013 la contractul colectiv de muncă nr. 96/2013 a fost modificat art. 158 alin. 1 în sensul că plățile compensatorii constau în acordarea câte unui salariu minim brut pe economie pentru fiecare an lucrat în companie.

În raport de dispozițiile art.158 alin.1 pârâta a calculat și plătit reclamantei salariile compensatorii raport la perioada de 16 ani, 2 luni și 9 zile lucrată în cadrul companiei, reclamanta considerând că este îndreptățită la acordarea salariilor compensatorii calculate în raport de întreaga perioadă în care a fost angajata pârâtei - 23 ani, 7 luni și 21 de zile.

Cât privește interpretarea dispozițiilor art.158 alin. 1, se constată că numărul salariilor compensatorii se stabilea în raport de"vechimea în companie";, iar termenul de "companie "; a fost interpretat de angajator în sensul că vizează numai perioada ulterioară înființării CN APDF SA conform HG nr.520/1998.

De fapt, reclamanta a desfășurat activitate la același angajator de la momentul încheierii contractului individual de muncă -15.05.1991 și până la momentul concedierii colective - 06.01.2015, desfășurând aceeași activitate - subinginer.

Faptul că, inițial, denumirea și forma de organizare a angajatorului era RA APDF G care ulterior a fost reorganizată prin înființarea CN APDF SA G, nu este de natură să producă consecințe juridice asupra drepturilor cuvenite salariaților, cât timp compania a preluat activul și pasivul, precum și salariații regiei, conform HG nr. 520/1998.

Referitor la stabilirea cuantumului plăților compensatorii, se constată că pârâta, în calculul acestora, s-a raportat la salariul minim brut pe economie de 900 lei de la data de 30.12.2014, când a fost comunicată decizia de concediere reclamantei ( conform notelor de ședință depuse de pârâtă la filele 147-148 dosar).

Așa cum s-a arătat, art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă nr.96/2013 modificat prin actul adițional nr.2/2013, prevedea acordarea câte unui salariu minim brut pe economie, în raport cu vechimea în companie, fără să cuprindă alte mențiuni.

În cauză, se apreciază că în mod greșit pârâta a avut în vedere salariul minim brut pe economie de 900 lei, în vigoare la data de 30.12.2014 când a fost comunicată decizia de concediere, deoarece nu acest moment trebuie avut în vedere în calculul plăților compensatorii, ci momentul de la care raporturile de muncă dintre părți au încetat, respectiv data de 06.01.2015 când salariul minim brut pe economie era de 975 lei conform HG 1091/2014, plata compensatorie fiind acordată urmare a concedierii colective.

Față de considerentele expuse se apreciază că reclamanta este îndreptățită la acordarea diferenței de salarii compensatorii calculate pentru o vechime de 23 ani, 7 luni și 21 de zile, în raport de salariul minim brut pe economie de 975 lei la data concedierii - 06.01.2015, salarii acordate conform art. 158 al. 1 din contractul colectiv de muncă nr. 96/16.01.2013, modificat prin actul adițional nr. 2/09.09.2013.

Potrivit art.253 alin.1 Codul muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.

Față de faptul că pârâta nu a calculat corect plățile compensatorii stabilite prin contractul colectiv de muncă, se apreciază că a produs un prejudiciu reclamantei, urmând ca suma să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care aceste drepturi nu au fost plătite, reprezintă cel mai fidel prejudiciu real suferit de către reclamantă prin privarea de aceste drepturi.

De asemenea se impune și repararea prejudiciului constând în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, motive pentru care va fi obligată pârâta și la plata dobânzii legale la data plății efective.

Potrivit art.1531 al.1, 2 Cod civil "Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.";

Art. 1535 al.1 Cod civil dispune că "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății în cuantumul convenit de părți sau în lipsă în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.";

Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune - daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății - daune compensatorii.

De asemenea, indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare, iar dobânda legală reprezintă câștigul, folosul pe care l-ar fi obținut reclamanta din investirea banilor dacă aceștia ar fi fost plătiți la termen.

Prin urmare, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare.

Cât privește petitul privind plata diferențelor la salariul de bază conform modificărilor salariului minim brut pe economie la care să se aplice coeficienții de ierarhizare din Anexa 5 la contractul colectiv de muncă, pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2014, Tribunalul reține că în Titlul IV din contractul colectiv nr. 96/2013 este reglementată salarizarea, iar capitolul II din acest titlu are ca denumire "Salariul de bază minim garantat";.

În art. 84 alin.2, 3 din contractul colectiv se prevede că "angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul colectiv de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară ";.

Se mai constată că prin HG nr.871/2013 s-a prevăzut că începând cu data de 01 ianuarie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună, iar începând cu data de 01 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore.

Așa cum s-a arătat, art.84 din contractul colectiv de muncă nr.96/2013 valabil în perioada în litigiu, prevedea că angajatorul nu poate negocia și stabili salariul de bază sub salariul minim brut pe țară.

În cauză, se constată că pârâta a respectat aceste dispoziții legale, deoarece salariul de bază acordat reclamantei în perioada în litigiu a fost de 1.472 lei /lună, fiind mai mare decât salariul minim brut pe țară.

Solicitarea reclamantei în sensul calculării salariul de bază în raport de salariul de bază minim brut pe țară la care să se aplice coeficienții de ierarhizare din Anexa 5 la contractul colectiv, este neîntemeiată, deoarece HG nr.871/2013 nu face referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevede doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajator.

Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 164 alin.1,2 Codul muncii salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară. Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.

Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.

Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților.

În cauză se constată că pârâta a respectat atât dispozițiile HG nr.871/2013, cât și dispozițiile contractului colectiv de muncă nr.96/2013, deoarece salariul de bază al reclamantei în perioada 01.01.2014 - 31.12.2014 a fost de 1.472 lei , având un cuantum mai mare decât salariul minim brut pe țară în această perioadă.

Cât privește invocarea de către reclamantă a sentinței nr.4262/2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.5576/101/2015, se constată că a vizat litigiul dintre aceeași pârâtă și altă salariată, însă soluția s-a pronunțat în raport de poziția exprimată de pârâtă referitor la aceste diferențe salariale, iar în cauza de față petitul a fost analizat având în vedere dispozițiile legale și contractuale aplicabile speței.

Referitor la petitul privind primele colective negociate prin contractul colectiv de muncă, prima de vacanță și recompensa ocazională (8 Martie) pe anul 2014, instanța reține următoarele:

Potrivit art.94 alin.2 din contractul colectiv de muncă nr.96/2013 alte venituri acordate salariaților sunt : d) prima de vacanță în valoare de 700 lei brut acordată proporțional cu timpul efectiv lucrat în companie, cu încadrarea în BVC-ul anual și se va acorda în ultima lună a anului; e) prime cu ocazia sărbătorilor de Paște, Sf. Maria și a Sărbătorilor de Crăciun într-un cuantum de 400 lei brut, cu încadrarea în BVC-ul anual și se va acorda în ultima lună a anului; f) cadouri oferite de angajator …angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane nu depășește 150 lei .

În art.94 alin.3 se prevede că "acordarea drepturilor salariale, premiilor de merit și a altor venituri de natură salarială se face cu încadrarea în fondul de salarii prevăzut în BVC-ul aprobat și în limita disponibilităților bănești existente în conturi";.

Din interpretarea dispozițiile art.94 alin.2, 3 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul companiei în anul 2014 rezultă că primele de Paște, Crăciun, Sf. Maria, prima de vacanță, prima ocazională - 8 martie - se acordă cu condiția încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și în limita disponibilităților bănești existente în conturi.

Din bugetul de venituri și cheltuieli al CN APDF SA G rezultă că pentru anul 2014 a fost aprobat un buget de 12.459,11 lei, iar pentru cheltuielile cu personalul s-a aprobat un buget de 5.101,97 lei, fără a fi prevăzute sume pentru prime și alte bonificații conform contractului colectiv ( fila 131-132 dosar).

De asemenea, în anul 2014 pârâta a încheiat anul financiar pe pierdere, conform contului de profit și pierdere la data de 31.12.2014 - 2.478, 376 lei ( filele 190-197 dosar).

Având în vedere categoriile de cheltuieli aprobate cu personalul rezultă că nu au fost prevăzute sume pentru plata primelor de Paște, Crăciun, Sf. Maria, prima de vacanță, prima ocazională - 8 martie și față de faptul că anul financiar 2014 a fost încheiat pe pierdere, se apreciază că nu a fost îndeplinită condiția prevăzută în art.94 alin.2, 3 din contractul colectiv de muncă, reclamanta nefiind îndreptățită la plata acestor drepturi.

Cât privește susținerile reclamantei referitoare la faptul că în anul 2014 pârâta a efectuat angajări și a achiziționat servicii juridice de consultanță, deși trebuia să procedeze la reducerea cheltuielilor, instanța apreciază că nu este învestită cu verificarea acestor aspecte, iar situația financiară a pârâtei rezultă din actele financiar - contabile depuse la dosar - bugetul de venituri și cheltuieli, contul de profit și pierdere pe anul 2014.

Referitor la petitul privind decontarea cheltuielilor de transport raportat la c/val unui abonament lunar pe liniile de transport orășenești pentru perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, Tribunalul reține următoarele:

În Titlul IV, Capitolul IV din contractul colectiv de muncă nr.96/2013 sunt reglementate alte drepturi bănești, iar în art.94 alin.2 sunt prevăzute alte venituri ale salariaților, la lit. g) fiind menționate "abonamente pe liniile de transport local sau de alte facilități de transport stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil pentru salariații companiei al căror domiciliu se află în localitatea unde își au locul de muncă. În situația în care salariații nu beneficiază de facilitățile de transport oferite de companie li se asigură decontarea cheltuielilor de transport pe baza documentelor justificative, dar nu mai mult decât prețul unui abonament lunar pe liniile de transport orășenești ";.

Din interpretarea dispoziției contractuale rezultă că salariaților CN APDF G SA li se decontează cheltuielile de transport la nivelul abonamentului lunar pe liniile de transport în comun în măsura în care aceștia depun documente justificative.

În cauză se constată că în dovedirea solicitării sale reclamanta a depus la dosar un tabel din luna octombrie 2010 prin care salariații Sucursalei DTS solicitau decontarea cheltuielilor de transport, adresa nr.1009/11.02.2013 prin care SC ACS SA comunica c/val abonamentului lunar pe liniile de transport local în TS, precum și o factură emisă de SC TPU D SA din luna decembrie 2014 referitoare la c/val transportului ( filele 53-55 dosar ); de asemenea, reclamanta a mai depus la dosar bonuri fiscale de combustibil din perioada 2013, 2014 ( filele 101-107 dosar).

Se mai reține că prin declarație dată la termenul din data de 28.01.2016 reclamanta a arătat că pentru decontarea acestor cheltuieli s-au formulat cereri colective sau individuale la care s-a depus c/val bonurilor de benzină, precizând că aceste cereri nu le-a formulat lunar .

Din adresa nr.1092/2016 emisă de pârâtă rezultă că în perioada 01.01.2013 - 31.12.2014 reclamanta nu a solicitat printr-o cerere personală sau comună decontarea cheltuielilor de transport.

Coroborând dispozițiile contractuale care reglementează acordarea acestui drept cu probatoriul administrat în cauză, se constată că reclamanta nu s-a adresat pârâtei pentru decontarea acestor cheltuieli, solicitarea fiind formulată prin acțiunea adresată instanței, însă plata cheltuielilor de transport este condiționată de depunerea documentelor justificative la angajator pentru perioada pentru care sunt solicitate, iar în cauză această condiție nu a fost îndeplinită.

Față de considerentele anterior expuse, se constată că acțiunea precizată este întemeiată, urmând să fie admisă în parte numai în ceea ce privește petitul privind plata diferențelor de salarii compensatorii calculate pentru o vechime de 23 ani, 7 luni și 21 de zile, în raport de salariul minim brut pe economie de 975 lei la data concedierii - 06.01.2015, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata dobânzii legale aferente acestei sume

În baza art. 453 al.1 coroborat cu art. 451 al.1 Cod proc. civ. va fi obligată pârâta care a pierdut procesul să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauza de față, constând în onorariu avocat, conform chitanței de plată anexată.

Această sentință a rămas definitivă prin decizia nr. 3082/09.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și de pârâtă.

Despăgubiri. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Despăgubiri. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi