Deturnare de fonduri. Jurisprudență Infracţiuni

Tribunalul ARAD Hotărâre nr. 338 din data de 30.09.2015

Prin sentința penală nr. 338 din 30 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4974/108/2014, în baza art. 386 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a admis cererea de cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracțiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 307 alin 1, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, în infracțiunea de deturnare de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 3021 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal.

În baza art. art. 396 alin. 5, rap. la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul P.C., pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 3021 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal.

În baza art. 397 alin. 1, raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat reparat prejudiciul în sumă de 250.000 lei, cauzat părții civile Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, sector 5, str. Apolodor nr. 17.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 30 octombrie 2014, în dosarul nr. 121/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, înregistrat la această instanță la data de 3 noiembrie 2014, a fost trimis în judecată inculpatul P.C., pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 307 alin. 1, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului P.C., în esență, că, în calitate de primar al Comunei H. și ordonator principal de credite, a utilizat, în perioada mai-decembrie 2012, suma de 250.000 lei, alocată de către Guvernul României, contrar prevederilor HG 255/2012.

S-a reținut că, în intervalul de timp 11.05.2012-08.06.2012, au fost efectuate un număr de 5 plăți, în sumă totală de 223.500 lei, toate aceste plăți fiind efectuate în afara prevederilor HG nr. 255/2012 și a actelor normative subsecvente.

La data de 06.04.2012, UAT Comuna H. înregistra arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, în sumă de 45.000 lei (factura nr. 331/02.10.2009 emisă de către ,,E.M."; scadentă la data de 02.11.2009, înregistrată în contabilitatea UAT Comuna H. la data de 15.10.2009).

La data de 08.05.2012, UAT Comuna H. nu avea în derulare proiecte cu finanțare externă nerambursabilă.

Concluziile rezultate în urma controlului și menționate ca atare în Nota de constatare sunt: suma de 223.500 lei, plătită în 5 tranșe diferiților beneficiari, nu a fost utilizată conform destinației stabilite prin HG nr. 255/2012; la data de 06.04.2012, UAT Comuna H. înregistra un arierat în valoare de 45.000 lei, valoare din care nu s-a achitat nimic la data efectuării controlului; suma neutilizată, de 26.500 lei, urmează a fi restituită prin dispoziția ordonatorului de credite la Bugetul de stat.

Deși a semnat Nota de constatare, însușindu-și conținutul acesteia (a aflat încă o dată ce înseamnă arierat) inculpatul P.C. nu s-a conformat solicitărilor organului de control.

Prin urmare, a arătat procurorul, că din suma de 26.500 lei, nu a încercat să achite o parte din valoarea arieratului, ci a folosit-o contrar prevederilor HG nr. 255/2012, respectiv pentru reparații la următoarele lăcașe de cult: Biserica Baptistă din satul A.M., Biserica Penticostală din comuna H. și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din satul U.B.. Astfel, în intervalul 03.09-20.12.2012, din suma anterior menționată, inculpatul a dispus efectuarea a trei plăți, fiecare în valoare de 7.500 lei.

Inculpatul P.C., în declarațiile date în fața organelor de poliție, a relatat foarte pe scurt situația de fapt, arătând în esență că nu se consideră vinovat. Relația dintre inculpat și organul de poliție s-a derulat ulterior prin intermediul a două memorii trimise de către acesta, I.P.J. Arad-S.I.F.

În esență, din cuprinsul celor două memorii, a reieșit că inculpatul P.C. nu a cunoscut noțiunea de arierat în momentul efectuării plăților și că a respectat prevederilor Legilor nr. 215/2001 privind Administrația Publică Locală și nr. 273/2006 privind Finanțele Publice Locale.

Analizând probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile prezentate de către inculpat în fața organelor de poliție; declarațiile martorului; nota de constatare(inclusiv anexele) întocmită de către organele de control; actele ridicate de către organele de poliție de la Primăria Comunei H. (contracte, ordine de plată, facturi) și în cursul fazei de judecată, respectiv: declarație inculpat (f. 96-97); declarație martor (f. 110); constituire de parte civilă (f. 85-86); înscrisuri, practica judiciară depuse de inculpat (f. 7-73, 83-93, 98-105, 111-142, 152-187), memorii inculpat (190-195), raportul public al Curții de Conturi a României pe anul 2012 (f. 143-148), note scrise ale părții civile (f. 203-222, 223-232), raport de expertiză contabilă judiciară (f. 264-292), concluzii scrise inculpat (298-304), jurisprudență depusă de inculpat (305-321), instanța a reținut următoarele:

În fapt:

Prin H.G. nr. 255/03.04.2012, intrată in vigoare la data de 06.04.2012, Primăriei Comunei H., județul Arad, i s-a alocat suma de 250.000 lei, pentru a fi utilizată pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, precum și pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Prin adresa nr. 16360 ad/17.04.2012 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Arad, emisă in baza H.G. nr. 255/2012, în conformitate cu Circulara Ministerului Finanțelor Publice nr. 350964/12.04.2012, s-a înștiințat Comuna H. despre faptul ca s-a alocat suma de 250.000 lei pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, precum și pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile. Prin această adresa s-a învederat de către organele de finanțe să se ia măsuri de achitare a plaților restante mai mari de 90 de zile.

După comunicarea făcută de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, inculpatul P.C., în calitate de primar, a propus rectificarea bugetului local al Comunei H. cu suma alocată, de 250.000 lei, și repartizarea sumei la anumite capitole bugetare. Prin Hotărârea 34/30.04.2012, Consiliul Local H. a hotărât aprobarea rectificării bugetului. Bugetul astfel rectificat a fost avizat la data de 09.05.2012, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad.

Modul în care suma de 250.000 lei a fost utilizată, a făcut obiectul unui control efectuat de către organele Curții de conturi și de finanțe din Arad.

Din Nota de constatare nr. 1113/28.06.2012 și anexele aferente, rezultă că, la data intrării în vigoare a H.G. nr. 255/2012 (06.04.2012), Primăria Comunei H. înregistra arierate pentru cheltuieli curente și de capital care să se încadreze în destinația prevăzuta de H.G. nr. 255/2012, în cuantum de 45.000 lei (anexa nr. 1 la nota), iar la data de 08.05.2012 (data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 15/2012), nu se înregistrau proiecte cu finanțare externă nerambursabilă care sa necesite cofinanțare (anexa nr. 2 la nota).

În perioada 11.05 - 14.06.2012, s-a constatat că la nivelul Primăriei Comunei H. s-au efectuat un număr de 5 plăți si s-a utilizat suma de 223.500 lei, fără respectarea destinației prevăzute de H.G. nr. 255/2012 (anexa 3B la Nota de constatare). Din anexa 3A la notă rezultă că nu s-a utilizat cu respectarea destinației vreo suma de bani din cele alocate.

Din actele de urmărire penala efectuate în cauză rezultă faptul că, inculpatul P.C., în perioada de 03.09.2012 - 20.12.2012, a dispus și utilizarea sumei de 26.500 lei, rămasă neutilizată, astfel că prejudiciul total s-a majorat la suma de 250.000 lei - întreaga sumă alocată prin H.G. nr. 255/2012. Utilizarea acestei sume s-a efectuat printr-un număr de 3 plăți.

Prin nota de constatare s-a mai stabilit și faptul că la data întocmirii actului de control - 29.06.2012, mai existau arierate neachitate de 45.000 lei, reprezentând o fracție din suma de 231.149,67 lei, facturata prin factura 331/02.10.2009, emisă de S.C. E.M. S.R.L. Această din urmă constatare a fost însă infirmată de probele administrate în cauză, respectiv de situația cu facturile și plățile efectuate de către Primăria Comunei H., către S.C. E.M. S.R.L. și ordinele de plată nr. 58/ 22.03.2012, nr. 120/31.05.2012 și 324/21.11.2012 (plata finală lucrare alimentare cu apă H.-C.). Prin aceste ultime ordine de plată s-au achitat sumele de 50.000 lei, 20.000 lei, respectiv 20.454 lei. Prin urmare, nivelul real al arieratelor existente la data de 06.04.2012, era de 20.454 lei, sumă care a fost achitată la data de 21.11.2012.

Organele Curții de conturi, prin nota de constatare întocmită, au dispus ordonatorului de credite să vireze suma de 223.500 lei, la bugetul de stat.

Ministerul Finanțelor Publice a făcut solicitări de restituire a sumei și s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 250.000 lei, după cum rezultă din adresa 2832/18.09.2013 din dosarul de urmărire penală. Prin adresa se precizează că, constituirea de parte civilă se face, în principal, față de partea responsabila civilmente Comuna H., în solidar cu persoanele vinovate de comiterea prejudiciului.

Inculpatul, în apărare, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, a declarat că nu a intenționat să creeze vreun prejudiciu, iar noțiunea de arierat nu era definită la data comiterii faptei. De asemenea, inculpatul a precizat că în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu a avut posibilitatea de a dispune personal de modul de cheltuire a bugetului comunei și că, deasupra sa se aflau membrii Consiliului local, împreună cu care a fost adoptată hotărâre 34 din 30 aprilie 2012, hotărâre prin care s-a stabilit modul de calcul a celor 250.000 lei. Plățile au vizat stingerea unor datorii ale Comunei H., iar plățile au fost efectuate cu respectarea condițiilor de legalitate, conform Legii 273/2006, care în opinia sa este lege organică și nu a fost încălcată. La data de 9 mai 2012, hotărârea Consiliului local, a avizată și de Direcția finanțelor publice Arad, care, după această dată, a dispus virarea sumei de 250.000 lei în contul comunei.

Inculpatul mai susține că, după ce a fost adoptată hotărârea, aceasta a fost trimisă la Instituția Prefectului din Arad, pentru a primi viza de legalitate.

De asemenea, a precizat că parte din sumă a fost, deja, restituită și că intenționează restituirea întregii sume la bugetul de stat.

La urmărire penală, martorul D.A.F., contabil la Primăria Comunei H., a confirmat starea de fapt și constatările organelor de control prin declarația data in fata organelor de cercetare penală.

În fața instanței, martorul precizează că, după ce au fost înștiințați de primirea sumei de 250.000 lei de la Guvern, pentru plata, cu prioritate, a unor datorii mai vechi, a întocmit un referat, pe care l-a înaintat inculpatului, pentru a iniția o ședință de consiliu, în care să se discute aprobarea acestei sume. Martorul mai declară că, abia mai târziu a aflat că arieratele "se referă la plăți restante mai mari de 90 de zile,"; precum și faptul că "Nici primarul, nici secretarul, nici contabilul și nici Consiliul local nu au avut intenția de a da o altă destinație fondurilor primite, ci doar aceea de a acoperi cheltuielile cu investițiile făcute";(f. 110 dosar instanță).

În drept:

Texte legale incidente în cauză:

- articolul 307 alin. 1 actualul Cod penal:

- articolul 35 alin. 1 actualul Cod penal:

- articolul 3021 alin. 1 Cod penal 1969:

- articolul 41 alin. 2 Cod penal 1969:

- articolul 5 actualul Cod penal:

Contextul juridic și acte normative incidente în cauză:

1. Prin H.G.255/03.04.2912, intrată în vigoare la data de 06.04.2012, s-au alocat bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale prevăzute in Anexa la hotărâre, sume din Fondul de rezerva bugetara la dispoziția Guvernului, pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, precum si pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile. Prin hotărâre s-a prevăzut ca ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare a sumei alocate, iar hotărârea s-a întemeiat pe prevederile constituționale si ale art. 30, alin. 2 si 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

2. Prin art. 111 din O.U.G. 8/03.04.2012, s-a derogat de la prevederile art. 30, alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în sensul că din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, până la sfârșitul anului 2012, prin hotărâre a guvernului, sume și pentru plata arieratelor. Din preambulul actului normativ rezultă că acesta s-a emis având în vedere "prevederile Aranjamentului stand-by dintre România si Fondul Monetar Internațional, referitoare la eliminarea plaților restante"; și "blocajul financiar cu care se confrunta operatorii economici datorat neachitării obligațiilor de plata de către instituțiile publice...., în vederea...eliminării arieratelor unităților administrativ teritoriale";.

3. În ceea ce privește înțelesul noțiunii de "arierat";, acesta a fost definit din anul 2009, prin O.U.G. nr. 99/22.09.2009, publicată in Monitorul Oficial nr. 629/22.09.2009, privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România si Fondul Monetar Internațional, dar si prin O.U.G. nr. 10/2010, privind ratificarea Scrisorii de intenție, semnată de autoritățile române la București la 05.02.2010, Legea nr. 257/14.12.2010 privind ratificarea Scrisorii de intenție, semnată de autoritățile române la București la 29.06.2010 și Legea nr. 84/2011 privind ratificarea Scrisorii de intenție, semnată de autoritățile române la București la 24.09.2010. Conform acestor acte normative, "arierat"; înseamnă sume de plata trecute de scadenta cu 90 zile.

4. În ceea ce privește înțelesul noțiunii de "cofinanțare";, aceasta este definită prin O.U.G. 64/03.06.2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul de convergență, unde la art. 2, alin. 3, lit. e, noțiunea de cofinanțare publică este definita ca fiind "orice contribuție pentru finanțarea cheltuielilor eligibile din sumele aprobate in bugete...precum si alte cheltuieli similare, în sensul art. 2 alin. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006";. Din acest ultim act normativ "cheltuiala publică înseamnă orice participare publică la finanțarea unor operațiuni provenită din bugetul statului"; iar "operațiune înseamnă un proiect sau un grup de proiecte selecționat de către autoritatea de gestionare a programului operațional...";. Prin urmare, din interpretarea coroborata a acestor prevederi, rezultă că în categoria cofinanțărilor se încadrează atât cheltuielile eligibile, cât și cheltuielile neeligibile. Prin HG nr. 255/2012, legiuitorul nu a distins intre cofinanțarea cheltuielilor eligibile și cofinanțarea cheltuielilor neeligibile.

5. Prin OUG nr. 15 din 08.05.2012 , intrată în vigoare la aceeași data, la art. V se prevede faptul că sumele alocate prin HG nr. 255/2012, neutilizate până la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se restituie de către ordonatorii de credite la bugetul de stat în contul din care acestea au fost încasate.

6. Prevederile art. V din OUG 15/2012 au fost nuanțate de către Curtea Constituțională a României, prin Decizia 558/24.05.2012, publicată în Monitorul Oficial 382/07.06.2012, care a decis că prevederile art. V din OUG 15/2012 sunt constituționale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 și neutilizate de către unitățile administrativ teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente si de capital și nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a OUG 15/2012. Din interpretarea "per a contrario"; a acestei decizii rezultă că sumele nu trebuiau restituite, dacă la nivelul unităților administrativ teritoriale existau arierate sau cofinanțări.

7. La data de 12.04.2012 Ministerul Finanțelor Publice a emis Circulara nr. 350964/2012 către D.G.F.P., prin care se solicita transmiterea, de către D.G.F.P., către unitățile administrativ teritoriale beneficiare de sume alocate prin H.G. 255/2012, să utilizeze cu prioritate aceste sume pentru achitarea arieratelor mai vechi de 90 de zile. Având in vedere că în conținutul circularei se face referire la plata arieratelor și la plata cofinanțărilor, prioritatea se referă la cele două posibile destinații ale sumelor alocate.

În raport cu starea de fapt descrisă mai sus, cu actele normative în vigoare la data săvârșirii faptei, precum și cu cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpat, instanța va analiza dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive a infracțiunii de deturnare de fonduri.

Referitor la încadrarea juridică

La data de 19.03.2015 (f. 111-113 dosar instanță), inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice, cerere susținută și în dezbateri, din infracțiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 307, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 302 ind. 1 alin. 1, cu aplicarea art. 42 alin. 2 Cod penal de la 1969.

În motivarea cererii se arată că vechea reglementare este mai favorabilă, deoarece, în reglementarea anterioară, deturnarea de fonduri presupune producerea unui rezultat, respectiv o tulburare a activității economico-financiară sau o pagubă unui organ sau instituții din cele prevăzute la art. 145 Cod penal de la 1969.

Analizând conținutul infracțiunii de deturnare de fonduri, astfel cum este reglementat în vechiul Cod penal și noul Cod penal, instanța constată că dispozițiile Codului penal 1969, sunt mai favorabile inculpatului, urmând ca in baza art. 386 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal, să admită cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracțiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată, prevăzută de art. 307 alin 1, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, în infracțiunea de deturnare de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 3021 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal.

Potrivit art. 302 ind. 1, alin. 1 Cod penal de la 1969, infracțiunea de deturnare de fonduri, este o infracțiune de rezultat, în sensul că, prevede condiția ca fapta să cauzeze o perturbare a activității economico-financiare sau să producă o pagubă unui organ ori unei instituții de stat sau unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 Cod penal 1969.

În actuala reglementare, prevăzută la articolul 307 din noul Cod penal, infracțiunea de deturnare a de fonduri este infracțiune de pericol, conduita producerii rezultatului, nemaifiind prevăzută de lege. Pe de altă parte, limita minimă de pedeapsă, este de 6 luni închisoare, în vechea reglementare, pe când în actuala reglementare, este de 1 an închisoare.

La încadrarea juridică a infracțiunii de deturnare de fonduri, în art. 302 ind. 1 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, instanța are, deci, în vedere conținutul constitutiv al infracțiunii, și anume latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii.

Așa cum s-a arătat mai sus, latura obiectivă a infracțiunii, nu este realizată. Sub acest aspect, elementul material a infracțiunii constă în acțiunea de a schimba destinația fondurilor sau a resurselor materiale, respectiv, în utilizarea lor în alt scop decât cel stabilit de lege. Pentru existența infracțiunii este necesar să se producă o perturbare a activității economico-financiare sau să se producă o pagubă unui organ ori unei instituții de stat sau unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 Cod penal 1969, acestea fiind urmarea imediată a infracțiunii.

Între acțiunea incriminată și urmarea produsă trebuie să existe raport de cauzalitate, iar consumarea infracțiunii are loc în momentul în care se produce, ca urmare a acțiunii făptuitorului, fie perturbarea activității, fie paguba unui organ sau instituții de stat ori altei unități din cele prevăzute la art. 145 Cod penal 1969.

Din conținutul raportului de expertiză contabilă, necontestat de partea civilă, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, reținem că nu există latura obiectivă a infracțiunii. Raportul de expertiză reține că suma de 250.000 lei, primită de comuna H. de la Guvern, a fost folosită prin rectificarea bugetului comunei, iar cheltuirea efectivă a acestei sume, s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, prin exercitarea controlului financiar preventiv, deschidere de credite bugetare, aprobate de filialele Trezoreriei statului din orașul I., jud. Arad, la care comuna este arondată. Majoritatea acestor cheltuieli au fost direcționate pentru finanțarea cheltuielilor de capital, la o lucrare începută în anul 2011 și continuată în anul 2012-amenajare zona centrală a localității H..

Faptul că unele plăți restante, de natura arieratelor, au fost achitate din credite bugetare curente, înscrise în bugetul comunei pe anul 2012 și evidențiate apoi în mod corect în execuție, la capitolele și subcapitolele corespunzătoare clasificației bugetare, iar suma de 250.000 lei, primită de la Guvern nu a fost bugetată și folosită pentru plata unor cheltuieli curente, dar scadente, acest lucru nu a afectat și nu a perturbat, în nici un fel activitatea economico-financiară a comunei, cu atât mai puțin a altei instituții.

Dacă arieratele pe care le-a avut comuna au fost achitate din creditele curente și din cele primite expres de la Guvern, iar suma de 250.000 lei primită de la Guvern, ar fi fost restituită imediat Ministerului Finanțelor, cum au dispus organele de control ale Curții de Conturi, în mod sigur, comuna ar fi intrat în incapacitate de plată, pentru obiectivele și acțiunile menționate în hotărârea nr. 34/30.04.2012, mai ales dacă demersurile pentru obținerea fondurilor necesare plății acestor categorii de cheltuieli ar fi tărăgănat o perioadă mai mare de timp.

De asemenea, dacă suma ar fi fost virată Ministerului Finanțelor, unica posibilitate pentru comuna H., în vederea desfășurării unei activități normale, ar fi fost tot demersul către Ministerul Finanțelor, pentru acordarea altor mijloace de echilibrare, deoarece veniturile proprii ale comunei nu permiteau, sub nici o formă, acoperirea cheltuielilor bugetului local, decât în proporții reduse (autofinanțarea în anul 2012, a fost de numai 28,9%).

Prin cheltuirea banilor, nu s-a făcut dovada vreunei pagube vreuneia din unitățile prevăzute la art. 145 vechiul Cod penal. Întreaga sumă a fost folosită, strict, în interesul comunei, deci a tuturor locuitorilor și nu s-a constatat că ar fi fost însușită de cineva sau că ar fi fost folosită în alte scopuri.

Datorită activității desfășurate în cadrul primăriei H., H. a fost inclus în luna martir 2012, în ghidul oficial "Cele mai frumoase sate din România";.

Pe de altă parte, pentru a se conforma celor dispuse de organele camerei de Conturi, suma de 250.00 lei, primită de la Guvern, a fost restituită integral în cursul anului 2015. Din conținutul ordinelor de plată existente la dosar la f. 115, pentru suma de 87.000 lei, la f. 221, pentru suma de 41.400 lei, la f.284, pentru suma de 63.100 lei, se constată că atât la plătitor, cât și la beneficiar (desigur cu conturi diferite), apare comuna H.. Drept urmare, apare, în mod logic, întrebarea: cum a fost perturbată activitatea sau care este paguba, în sensul art. 302 ind. 1 alin. 1 vechiul Cod penal?

În raport cu prevederile HG nr. 255/2012, OUG nr. 15/2012, Legea 500/2002 și Legea 273/2006, cheltuirea sumei nu poate produce vreun prejudiciu, nici pentru comună, deoarece suma a rămas în bugetul comunei și nici pentru bugetul statului, pentru că, așa cum s-a mai arătat, dacă suma se restituia, în locul acesteia Ministerul Finanțelor, trebuia să aloce alte fonduri, pentru plata cheltuielilor a căror finanțare nu era acoperită, respectiv, pentru plata cheltuielilor de modernizare a comunei și, in mod obligatoriu, pentru plata cheltuielilor ocazionate de alegerile locale din 2012.

Față de cele de mai sus, instanța concluzionează că nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii, prevăzute de art. 302 ind. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1969.

Referitor la latura subiectivă a infracțiunii, reținem că infracțiunea de deturnare de fonduri, se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, după cum inculpatul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui sau prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui.

Inculpatul susține că nu cunoștea noțiunea de "arierate"; și că aceasta a fost definită și clarificată abia în prin OUG nr. 47/01.09.2012, intrată în vigoare la data de 06.09.2012, prin care s-au adus modificări Legii nr. 273/2006 (art. I) și Legii 500/2002 (art. II).

Astfel, conform art. I din OUG nr. 47/01.09.2012, la articolul 2 alin. 1, după punctul 4 din Legea nr. 273/2006, se introduce un nou punct, 41 "arierate"; - plăți restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, calculată de la data scadenței. În continuare, prin prevederile art. 41 și 42 se dispun măsuri de eliminare a arieratelor și se prevăd norme privind măsuri de evidențiere și reducere a arieratelor. Conform art. II din OUG nr. 47/2012, se modifică Legea nr. 500/2002, în sensul că după aliniatul 3 se introduce un nou punct, 31, cu următorul cuprins: arierate, plăți restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, calculată de la data scadenței. La articolul 2 pct. 35, se introduce un nou punct, 351, cu următorul cuprins: plăți restante, sume datorate și neachitate care au depășit termenul de plată prevăzut de actele normative sau de contract/factură.

De precizat că, prin actele normative prin care a fost reglementată noțiunea de arierate, respectiv OUG 99/22.09.2009, Legea nr. 84/06.09.2011, OUG nr. 10/2010, Legea nr. 257/14.12.2010 și Legea nr. 24/2011, au fost ratificate acorduri și aranjamente internaționale dintre România și Fondul Monetar Internațional, scrisori de intenție și nu se face nicio referire la modificarea legislației naționale privind finanțele publice și finanțele locale.

Nu este de neglijat acest aspect dar, este indiferent dacă inculpatul a înțeles sau nu noțiunea arieratelor și, indiferent de data când a fost lămurită această noțiune, inculpatul nu a putut prevedea că, prin acțiunea sa, s-ar produce vreo consecință sau pagubă, pe care să le fi urmărit sau acceptat să se producă, cu atât mai mult cu cât el a acționat în baza hotărârii consiliului local, hotărâre care nu a fost contestată sau anulată în contencios administrativ.

Succesiunea de legi de legi apărute în cursul anului 2012, pentru punerea în acord, cu întârziere a prevederilor tratatelor, la care România a aderat, a creat o oarecare bulversare, în interpretarea actelor normative.

De altfel, în "Raportul public pe anul 2012"; (f. 143-146), Curtea de Conturi a României, reține că în cauză nu s-ar fi comis vreo infracțiune de deturnare de fonduri, din cele alocate prin HG. nr. 255/2012 și, printre alte constatări, se precizează că "nu au existat criterii clare și formalizate de clasificare a cheltuielilor care au fost finanțate din fondul de rezervă bugetară, în vederea includerii acestora în categoria cheltuielilor urgente.";

De asemenea, se mai constată că "sumele din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, sunt primite de ordonatorii principali de credite, fără a exista obligația de a fi rambursate și fără a exista un control din partea MFP pentru verificarea gradului de atingere a obiectivelor finale prevăzute în actul normativ pentru care au fost alocate";.

În legătura cu succesiunea de legi, în timp, potrivit cărora s-au alocat anumite sume de bani pentru plata arieratelor, respectiv: HG nr. 255/03.04.2012, intrată în vigoare la data de 06.04.2012; OUG nr. 8/03.04.2012; OUG nr. 15/08.05.2012; Decizia Curții Constituționale nr. 558/24.05.2012, se impun anumite precizări.

Aceste acte normative, au creat confuzie în interpretarea lor. Numai o normă previzibilă poate determina, în mod clar, conduita subiecților de drept, destinatari ai legii.

În acest sens, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, a reținut că una din cerințele principiului respectării legii, vizează calitatea actelor normative și că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea enumerându-se previzibilitatea, ceea ce înseamnă că actul normativ trebuie să fie clar și precis, pentru a putea fi aplicat.

În sensul celor de mai sus este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în repetate rânduri, că legea trebuie să fie previzibilă, în ceea ce privește efectele sale. "Pentru a satisface exigențele de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorității în domeniul respectiv, ținând cont și de scopul legitim urmărit, pentru a oferi cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. În plus, nu poate fi considerată "lege"; decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta";. Apelând la nevoie, la consiliere de specialitate, el trebuie să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită conduită";( hotărârea 04.05.2000, în cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 25.01.2007 în cauza Sissanis vs. România).

Or, în cauză, apariția actelor normative, mai sus enunțate, finalizate cu Decizia Curții Constituționale 558/24.05.2012, care a explicat că prevederile art. V din OUG 15/2012, sunt constituționale în măsura în care se aplică doar sumelor alocate prin HG 255/2012 și neutilizate de unitățile administrativ teritoriale, care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital și nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă la data intrării în vigoare a OUG 15/2912, pun la îndoială claritatea și previzibilitatea legii.

La dosar există dovada că, urmare a publicării deciziei Curții Constituționale (f. 122) mai mulți primari au solicitat Curții Constituționale unele lămuriri, privind interpretarea deciziei CC nr. 558/2012.

Datorită lipsei atributelor legii, mai sus menționate, atât practica parchetelor, cât și practica instanțelor este diferită, în sensul că, în unele situații parchetele au dispus, fie clasarea, fie renunțarea la urmărire penală, în temeiul art. 314, 315 Cod procedură penală, iar instanțele, fie soluții condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, fie renunțare la aplicarea pedepsei, fie au fost respinse cererile de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulate de parchete.

Această diferență de tratament, determinată de interpretarea legii, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate deveni discriminatorie atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă.

Existența unor divergențe profunde de interpretare, în cadrul sistemului român de drept a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în numeroase cauze, cu consecința condamnării statului român (Cauza Viașu vs. România-2008, Străin și alții vs. România s.a.). Astfel, în cauza Pădureanu vs. România-2005, Curtea EDO, a statuat că "în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii instanțelor naționale, asemenea divergențe profunde de jurisprudență, ce persistă în timp și țin de un domeniu ce prezintă un mare interes social, sunt de natură să dea naștere unei incertitudini permanente și să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă unul din componentele statului de drept.";

Având în vedere toate considerentele de mai sus, apreciind că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deturnare de fonduri, în baza art. 396 alin. 5, rap. la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, inculpatul va fi achitat, pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 3021 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal.

Referitor la acțiunea civilă exercitată în cauză, reținem că, Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 250.000, sumă care până la data de 14.01.2015 nu era recuperată. Ulterior, în cursul judecății, inculpatul a depus ordinele de plată nr. 128 din 13.03.2015 (f. 115), nr. 196 din 20.04.2015 (f. 221), 455 din 14.07.2915 (f. 284) și nr. 461 din 22.07.2015 (f. 285), prin care a făcut dovada achitării întregului prejudiciu, în sumă de 250.000 lei, astfel că, în baza art. 397 alin. 1, raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, va constata reparat prejudiciul cauzat părții civile Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva sentinței penale nr. 338 din data de 30.09.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4974/108/2014, a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 20.10.2015 sub nr. 4974/108/2014.

În motivarea apelului formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice din rechizitoriu, respectiv din infracțiunea de deturnare de fonduri în formă continuată, prev. de art. 307 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de deturnare de fonduri în formă continuată prevăzută de art. 3021 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal 1969, apreciind că legea penală mai favorabilă în privința inculpatului P.C. este Noul Cod penal, raportat și la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014 - Partea I - potrivit căreia aplicarea legii penale mai favorabile se face în mod global, cât și sub aspectul greșitei achitări a inculpatului cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 3021 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal 1969.

În ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de deturnare de fonduri, potrivit Codului penal anterior - în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului - acesta se realizează prin acțiunea de schimbare a destinațiilor fondurilor bănești sau a resurselor materiale, care presupune utilizarea resurselor financiare sau materiale în alt scop decât cele care au fost dobândite. Schimbarea destinației sau a resurselor materiale trebuie să se facă fără a respecta, dispozițiile legale, urmarea socialmente periculoasă putând consta fie printr-o perturbare a activității economico-financiare, fie într-o pagubă adusă unui organ ori unei instituții de stat sau unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 Cod penal 1969. In vederea analizării întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de deturnare de fonduri, Parchetul s-a raportat la probele administrate în cauză.

În ce privește latura obiectivă a infracțiunii de deturnare de fonduri, având în vedere probatoriul administrat, raportat și la dispozițiile legale privind destinația sumelor alocate de guvern, se constată că aceasta a fost realizată prin acțiunea de schimbare a destinației fondurilor alocate prin hotărâre de guvern, sumele nefiind utilizate pentru plata arieratelor.

În ce privește prejudiciul adus bugetului de stat, având în vedere legea veche la care s-a raportat instanța - acesta îl reprezintă suma de 250.000 lei, astfel cum rezultă din constatările organelor de control ale Camerei de Conturi și organelor fiscale, fiind atașate la dosarul cauzei ordinele de plată din care rezultă că sumele ordonanțate la plată nu vizează arierate, respectiv plata unor creanțe mai vechi de 90 zile (f 66, 73-96,106 -119 up), susținerea instanței că nu există prejudiciu fiind rezultatul greșitei interpretări a probelor administrate cât și a legii. Faptul că suma alocată de guvern a fost utilizată in interesul comunei este mai puțin important, în condițiile în care aceasta avea o destinație concretă și anume plata arieratelor, respectiv debite mai vechi de 90 zile.

De altfel, hotărârea instanței cuprinde argumente contradictorii, reținându-se pe de o parte ca nu există prejudiciu, iar pe de altă parte că acesta a fost acoperit, în dispozitivul instanței constatându-se reparat prejudiciul în sumă de 250.000 lei cauzat părții civile Ministerul Finanțelor Publice.

În ce privește latura subiectivă a infracțiunii, Parchetul s-a raportat la dispozițiile legale în domeniu coroborate cu poziția inculpatului privind interpretarea și respectarea acestora.

Raportat la starea de fapt reținută, Parchetul a apreciat că vinovăția inculpatului P.C. este dovedită, iar fapta acestuia, care în baza aceleași rezoluții infracționale, în calitate de Primar al comunei H. și ordonator de credite, în perioadele 11.05 -14.06 2012 și 3.09.-20.12.2012 a dispus efectuarea unor cheltuieli în suma de 223.500 lei, printr-un număr de cinci plăți, iar diferența de 26.500 lei a utilizat-o în alte scopuri (reparații lăcașe de cult), deși în momentul respectiv unitatea bugetară înregistra un arierat în sumă de 45.000 lei, schimbând astfel destinația fondurilor bănești alocate și cauzând un prejudiciu de 250.000 lei bugetului de stat, constituie infracțiunea de deturnare de fonduri în formă continuată.

S-a menționat și faptul că atât în practica Tribunalului Arad, cât și a instanței de control judiciar s-au adoptat soluții de renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, neputându-se reține practica neunitara în soluționarea acestor cauze.

Prin decizia penală nr. 1231/A din 16 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara în baza art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 338/30.09.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4974/108/2014, s-a desființat sentința penală atacată și rejudecând cauza:

În baza art. 80 Cod penal, s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul P.C., pentru comiterea infracțiunii de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 307 alin. 1 rap. la art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea avertismentului.

Examinând apelul declarat de procuror, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în baza prevederilor art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, instanța de apel a reținut următoarele:

Modul în care suma de 250.000 lei a fost utilizată, a făcut obiectul unui control efectuat de către organele Curții de conturi și de finanțe din Arad.

Din Nota de constatare nr. 1113/28.06.2012 și anexele aferente, rezultă că la data intrării în vigoare a H.G. nr. 255/2012 (06.04.2012), Primăria Comunei H. înregistra arierate pentru cheltuieli curente și de capital care să se încadreze în destinația prevăzuta de H.G. nr. 255/2012, în cuantum de 45.000 lei (anexa nr. 1 la nota), iar la data de 08.05.2012 (data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 15/2012), nu se înregistrau proiecte cu finanțare externă nerambursabilă care sa necesite cofinanțare (anexa nr. 2 la nota).

Din actele de urmărire penala efectuate în cauză rezultă faptul că inculpatul P.C., în perioada de 03.09.2012 - 20.12.2012, a dispus și utilizarea sumei de 26.500 lei, rămasă neutilizată, astfel că prejudiciul total s-a majorat la suma de 250.000 lei - întreaga sumă alocată prin H.G. nr. 255/2012. Utilizarea acestei sume s-a efectuat printr-un număr de 3 plăți.

Prin nota de constatare s-a mai stabilit și faptul că la data întocmirii actului de control - 29.06.2012, mai existau arierate neachitate de 45.000 lei, reprezentând o fracție din suma de 231.149,67 lei, facturata prin factura 331/02.10.2009, emisă de S.C. Edil Management S.R.L. Această din urmă constatare a fost însă infirmată de probele administrate în cauză, respectiv de situația cu facturile și plățile efectuate de către Primăria Comunei H., către S.C. E.M. S.R.L. și ordinele de plată nr. 58/ 22.03.2012, nr. 120/31.05.2012 și 324/21.11.2012 (plata finală lucrare alimentare cu apă H.-C.). Prin aceste ultime ordine de plată s-au achitat sumele de 50.000 lei, 20.000 lei, respectiv 20.454 lei. Prin urmare, nivelul real al arieratelor existente la data de 06.04.2012, era de 20.454 lei, sumă care a fost achitată la data de 21.11.2012.

Organele Curții de conturi, prin nota de constatare întocmită, au dispus ordonatorului de credite să vireze suma de 223.500 lei, la bugetul de stat.

Raportat la starea de fapt reținută, instanța de apel apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de deturnare de fonduri atât în varianta reținută în codul penal anterior, cât și în varianta reglementată în noul cod penal.

Prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 3201 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 35 alin. 1 Noul Cod penal și art. 5 Noul Cod penal.

Conform art. 5 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

Deturnarea de fonduri incriminată în art. 307 Noul Cod penal are corespondent în infracțiunea cu aceeași denumire marginală prevăzută de art. 3021 Cod penal anterior.

Potrivit alin. 1 al art. 3021 Cod penal anterior, deturnarea de fonduri se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol în cazul variantei agravante pedeapsa era închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În urma intrării în vigoare a Noului Cod penal la data de 1 februarie 2014 infracțiunea de deturnare de fonduri se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. În varianta agravantă prevăzută de art. 309 coroborat cu art. 307 deturnarea de fonduri se pedepsește cu închisoare de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni.

În ambele reglementări, fapta constă în schimbarea destinației fondurilor bănești ori a resurselor materiale alocate unei autorități publice sau instituții publice. Condiția esențială necesară pentru existența infracțiunii, arătată expres în norma de incriminare din ambele Coduri penale, este acea că schimbarea destinației să aibă loc fără respectarea prevederilor legale.

Dacă incriminarea din Codul penal anterior cerea ca fapta să cauzeze o perturbare a activității economico - financiare sau să producă o pagubă unui organ ori unei instituții de stat sau unei alte instituții dintre acelea la acre se referea art. 145 din actul normativ arătat, în Noul Cod penal, cerința nu mai este prevăzută în textul de incriminare. Prin această eliminare, se reține că existența infracțiunii nu mai este condiționată de producerea unui rezultat, ceea ce înseamnă că deturnarea de fonduri a devenit o infracțiune de pericol.

Prin condițiile de incriminare, legea penală veche este mai favorabilă, întrucât conținea cerința referitoare la producerea unui rezultat material al faptei, și totodată, nu prevedea sancționarea tentativei.

Prin regimul sancționator, pentru faptele încadrabile în varianta tip a infracțiunii de deturnare de fonduri, mai favorabilă este tot legea veche, unde limita minimă specială este mai mică față de cea din legea nouă.

Infracțiunea este continuată atât în conformitate cu prevederile Codului penal anterior cât și noului Cod penal, având în vedere că schimbarea destinației sumei de 173.812, 46 lei, fără respectarea HG 255/2012, s-a efectuat în perioada 1.05 -08.06.2012 - un număr de 21 de plăți, iar în perioada 03.09.2012 - 20.12.2012 un nr. de 3 plăți în baza aceleași rezoluții infracționale, subiectul pasiv este același, și anume, statul, ca titular al bugetului, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prima instanță a reținut ca fiind mai favorabile dispozițiile codului penal anterior întrucât infracțiunea era reglementată ca o infracțiune de rezultat, iar în cauză, urmarea socialmente periculoasă, respectiv producerea unei pagube unei unități din cele la care se referă art. 145 C.pen din 1969 sau o perturbare a activității economico financiare nu s-a produs. Prima instanță a reținut și concluziile expertizei financiare întocmite în cauză.

Instanța de apel apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și în varianta codului penal anterior Astfel, prin O.U.G. nr. 15 din 8 mai 2012, intrată în vigoare la aceeași dată, la art. V se prevede faptul că sumele alocate prin H.G. nr. 255/2012 neutilizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă, se restituie de către ordonatorii de credite la bugetul de stat în contul din care acestea au fost încasate. Prevederile art. V din OUG 15/2012 au fost nuanțate de către Curtea Constituțională a României prin Decizia 558/24.05.2012 publicată în Monitorul Oficial 382/07.06.2012 care a decis că prevederile art. V din OUG nr. 15/2012 sunt constituționale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 și neutilizate de către unitățile administrativ teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital și nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a OUG 15/2012. Așadar, întrucât la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, în cadrul Primăriei H. nu se cheltuise nici o sumă potrivit destinației pentru care a fost acordată, întreaga sumă trebuia restituită bugetului de stat, în aceasta constând paguba produsă statului român.

Infracțiunea de deturnare de fonduri, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, atât în forma prevăzută de art. 3021 alin. 1 din vechiul Cod penal (în vigoare la data săvârșirii faptei) cât și în cea prevăzută de art. 307 alin. 1 din noul Cod penal (în vigoare începând cu data de 01.02.2014) se comite, din punct de vedere al laturii subiective, cu intenție directă sau indirectă.

Evaluând materialul probator, Curtea apreciază că, în speță, inculpatul (în calitate de Primar al comunei H.) a săvârșit fapta cu intenție indirectă, acesta având reprezentarea faptului că plățile dispuse de el, din fondurile alocate de Guvern prin H.G. nr. 255/2012, nu respectă dispozițiile legale referitoare la vechimea debitelor care puteau fi plătite din banii alocați. Acționând în acest fel, inculpatul a prevăzut că va produce o pagubă bugetului de stat (mai exact fondului de rezervă bugetară al Guvernului de unde s-a făcut alocația respectivă) și, chiar dacă nu a urmărit producerea pagubei (în cuantum de 250.000 lei), a acceptat posibilitatea producerii acesteia.

Astfel, din lectura adresei nr. 16360/17.04.2012 emisă de DGFP Arad (fila 14 dos up), primită personal de inculpat la data de 18.04.2012, rezultă, fără echivoc, că acesta în calitate de ordonator de credite a fost informat în prealabil și explicit în legătură cu debitele care puteau fi achitate din alocația primită de la Guvern în baza H.G. nr. 255/2012. În ultimul paragraf al adresei se menționează următoarele: "Vă rugăm să luați măsuri de achitare a plăților restante mai mari de 90 zile astfel ca la raportarea lunară a bilanțului prescurtat și a plăților restante din luna mai (raportarea execuției lunii aprilie) să nu mai aveți aceste plăți restante";.

În concluzie, apărarea inculpatului, în sensul că noțiunea de "arierat"; nu era clar explicată în legislație astfel încât nu și-a dat seama că dispune efectuarea unor plăți în contra dispozițiilor legale referitoare la disciplina financiară, este nefondată, în contextul în care organele de specialitate ale DGFP Arad îl informaseră în prealabil și în scris despre destinația legală a alocației bugetare.

Din punct de vedere al legii penale mai favorabile, este de observat că, spre deosebire de aspectul referitor la condițiile de reținere a infracțiunii continuate, Noul Cod penal se legitimează ca o reglementare mai puțin severă decât Codul penal anterior, în privința regimului sancționator al infracțiunii continuate. Astfel, în timp ce, conform art. 42 Cod penal anterior, pedeapsa pentru infracțiunea continuată se stabilea potrivit regimului de sancționare aplicabil și în cazul concursului de infracțiuni, în prezent, pedeapsa concretă care se poate stabili pentru o infracțiune continuată nu poate depăși decât cu cel mult 3 ani maximul special al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru acea infracțiune, respectiv cu cel mult o treime din valoarea acestuia maximul special al pedepsei amenzii.

Astfel, în privința caracterului continuat al infracțiunii este mai favorabil Noul cod penal, deoarece maximul ce se poate aplica conform art. 36 alin. 1 este de 3 ani, față de maximul de 5 ani ce se putea aplica potrivit art.42 Cod penal anterior.

Față de considerentele expuse anterior și văzând Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014 - Partea I - potrivit căreia aplicarea legii penale mai favorabile se face în mod global, instanța de apel a constatat că legea penală mai favorabilă în privința inculpatului este Noul Cod penal.

Fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deturnare de fonduri în formă continuată.

Astfel, instanța de apel a reținut că în aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal, calificarea juridică corectă a faptei este art. 307 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

Raportat la modul și împrejurările în care fapta a fost comisă, scopul urmărit, acela de a plăti datoriile primăriei către creditori și de a înfrumuseța lăcașe de cult, urmarea cauzată prin infracțiune, evident mai puțin gravă, restituirea întregii sume bugetului de stat dar, având în vedere și persoana inculpatului care în mod evident are posibilități certe de îndreptare fără să i se aplice o pedeapsă, instanța de apel a apreciat că în speță sunt aplicabile disp. art. 80 Cod penal, astfel că s-a dispus la renunțarea la aplicarea pedepsei, cu convingerea că pe viitor inculpatul se va abține de la activități de încălcare a legii penale.

Deturnare de fonduri. Jurisprudență Infracţiuni

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Deturnare de fonduri. Jurisprudență Infracţiuni