Diferență încadrare juridică furt și tâlhărie; acte materiale asimilate noțiunii de violență; conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie
| Comentarii |
|
Judecătoria MANGALIA Sentinţă penală nr. 76 din data de 16.03.2016
Cu privire la încadrarea juridică instanța constată că s-a reținut în rechizitoriu faptul că la data de 10.12.2015, în jurul orelor 2030, inculpatul prin violență, a sustras un portofel ce conținea suma de 300 lei și mai multe documente de la persoana vătămată ........., în timp ce se afla în scara ........ a bl. ....... de pe str. ......... din Mangalia, apreciindu-se de către procuror că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii tâlhărie calificatăfaptă prev. de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d din C. pen.
Instanța observă că pentru adoptarea acestei încadrări juridice procurorul a avut în vedere declarația dată de persoana vătămată în cursul urmăririi penale, respectiv faptul că sustragerea a avut loc concomitent cu sucirea mâinii la spate a persoanei vătămate de către inculpat. Acest aspect este însă inexact câtă vreme instanța constată, potrivit declarației date de persoana vătămată în cursul judecății, că inculpatul nu a procedat în acest mod ci, după ce a avut loc sustragerea portofelului, inculpatul a împins persoana vătămată pentru a scăpa de loviturile acesteia și pentru a fugi din casa scării, persoana vătămată dezechilibrându-se și căzând într-o parte.
Sub aspectul încadrării juridice această inexactitate nu este însă relevantă câtă vreme art. 233 C.pen. prevede că fapta constituie tâlhărie și dacă furtul a fost urmat de întrebuințarea de violențe pentru ca făptuitorul să își asigure scăparea, în speță fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind săvârșită chiar în această modalitate normativă.
Mai mult decât atât, conform declarației date în fața instanței, persoana vătămată a arătat că, deși inculpatul nu a întrebuințat violențe directe asupra sa, s-a simțit amenințat prin apariția inculpatului și modalitatea de a acționa, aspect perfect credibil în opinia instanței, apariția intempestivă a inculpatului în fața persoanei vătămate în scara blocului, pe întuneric, și prin apropierea bruscă în vederea sustragerii portofelului, fiind aptă să producă o temere justifică asimilabilă amenințării.
În acest context instanța nu poate reține susținerile inculpatului în sensul că împingerea persoanei vătămate a avut loc exclusiv pentru că inculpatul s-a apărat de loviturile primite de la persoana vătămată, pe de o parte pentru că reacția persoanei vătămate poate fi justificată de acțiunea inițială a inculpatului, iar pe de altă parte, scopul urmărit de inculpat prin împingerea persoanei vătămate nu a fost doar unul de a se apăra ci și de a-și asigura scăparea cu portofelul ce fusese deja sustras.
Pe cale de consecință instanța reține că nu se impune schimbarea încadrării juridice reținute în rechizitoriu, fapta săvârșită de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată iar nu pe cele ale infracțiunii de furt calificat.
