Penal. Distincţia intre infracţiunea de omor calificat şi cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului constând în aceea că a aplicat victimei lovituri în mod repetat, în diferite zone ale corpului, cu intensitate, victima fiind lovită şi în timp ce era doborâtă la pământ, iar ca urmare a acestor lovituri victima a intrat într-o stare de comă, după care a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor şi nu ale infracţiunii de lovri sau vătămări cauzatoare de moarte, rezultând din modul de comitere a faptei şi din intensitatea loviturilor aplicate, faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie, chiar dacă indirectă, în sensul că a prevăzut că forţa şi numărul acestor lovituri pot conduce la moartea victimei şi, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului.
Prin sentinţa penală nr.28 din 26 februarie 2013, Tribunalul Olt, s-a respins cererea privind aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 alin 8 Cod procedură penală formulată de inculpatul G. I., ca nefondată.
In baza art. 334 Cod procedură penală s-a respins cererea formulată de acelaşi inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 174 alin 1 raportat la art. 175 alin 1 lit. i Cod penal în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzut de art. 183 Cod penal ca nefondată.
In baza art. 174 alin 1 - art. 175 alin 1 lit. i Cod penal, a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe o durată de 5 ani ca pedeapsă complementară.
In baza art.71 alin.2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a si lit. b Cod penal.
In baza art. 88 alin 1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă reţinerea si arestarea preventivă şi în baza art. 350 Cod penal s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Impotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale sub aspectul laturii penale, în sensul schimbării încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 Cod penal. În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a provoca decesul victimei, ci numai cu intenţia de a-i aplica acestei a o corecţie, decesul survenind ulterior. De asemenea au fost invocate critici sub aspectul nereţinerii circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal, inculpatul susţinând că a acţionat violent sub stăpânirea unei puternice tulburări şi emoţii determinată de acţiunea victimei care l-a acuzat pe nedrept de furtul bicicletei, numindu-l „hoţul satului”. Au fost invocate critici şi sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitându-se reţinerea dispoziţiilor art.
320/1 Cod procedură penală şi art. 74 alin 1 lit. c Cod penal, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, motivele de apel, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin 2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, în sensul că, în data de 02 09 2012, victima C.V., aflată în stare de ebrietate, s-a deplasat la domiciliul inculpatului, acuzându-l pe nedrept de faptul că i-a sustras bicicleta şi o plasă cu obiecte personale (victima uitând că bicicleta şi plasa au fost luate chiar de soţia lui, în timp ce se afla la bar). În aceste condiţii între cei doi a avut loc o altercaţie verbală care a degenerat, inculpatul aplicând victimei lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, la nivelul capului şi abdomenului. În urma loviturilor aplicate, victima a căzut la pământ iar inculpatul a continuat să o lovească, producându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.
Încadrarea juridică a faptei a fost corect reţinută de prima instanţă, fiind neîntemeiate criticile inculpatului prin care solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 Cod penal.
Ceea ce diferenţiază infracţiunea de omor de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este intenţia cu care inculpatul acţionează.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată, în sensul că lovirea sau vătămarea corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă - decesul persoanei, survine din culpă.
În speţă, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă inculpatul a aplicat victimei lovituri în mod repetat, în diferite zone ale corpului, cu intensitate, victima fiind lovită şi în timp ce era doborâtă la pământ, iar ca urmare a acestor lovituri victima a intrat într-o stare de comă, după care a decedat, rezultând din modul de comitere a faptei şi intensitatea loviturilor aplicate, faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie, chiar dacă indirectă, în sensul că a prevăzut că forţa şi numărul acestor lovituri pot conduce la moartea victimei şi, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului.
Sunt de asemenea neîntemeiate criticile formulate de inculpat referitoare la omisiunea reţinerii scuzei provocării, raportat la atitudinea victimei care l-a acuzat de furtul bicicletei.
Este adevărat că victima s-a deplasat la locuinţa inculpatului şi l-a acuzat pe acesta pe nedrept de furtul bicicletei, însă această atitudine nu poate constitui circumstanţa atenuantă a provocării întrucât nu se poate concluziona că inculpatul s-a aflat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii determinate de acţiunea provocatoare a victimei.
Un simplu reproş de acest gen din partea victimei nu justifică o ripostă de o asemenea violenţă din partea inculpatului şi nu poate conduce la concluzia că l-a adus pe inculpat într-o stare de puternică tulburare sau emoţie, cu atât mai mult cu cât victima era în stare vădită de ebrietate, astfel că în mod corect nu au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 73 lit. b Cod penal.
Sunt însă întemeiate criticile formulate de inculpat referitoare la omisiunea de a fi aplicate dispoziţiile art. 320/1 Cod procedură penală.
Conform acestor dispoziţii legale, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, în şedinţa publică din data de 04.12.2012, inculpatul a declarat că recunoaşte comiterea faptei, solicitând ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate.
Cu toate acestea, deşi erau îndeplinite condiţiile legale pentru ca judecata să se desfăşoare conform dispoziţiilor art. 320/1 Cod procedură penală, instanţa din oficiu, apreciind că situaţia de fapt nu este lămurită a procedat la a administrarea de probe.
Împrejurarea că au fost administrate din oficiu probe de către instanţă pentru lămurirea situaţiei de fapt şi a încadrării juridice a faptei, nu poate fi imputată inculpatului şi nu îl poate priva pe acesta de dreptul de a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime conform dispoziţiilor art. 320/1 alin 7 Cod penal.
Pentru aceste considerente, apelul inculpatului va fi admis, în sensul de a se reţine în favoarea acestuia dispoziţiile art. 320/1 Cod penal.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, criticile formulate de inculpat se constată ca fiind întemeiate, pedeapsa aplicată de instanţa de fond fiind prea aspră raportat la circumstanţele reale de comitere a faptei, împrejurarea că victima a fost cea care a declanşat conflictul acuzându-l pe inculpat pe nedrept de furtul bicicletei sale, împrejurarea că este tânăr, a recunoscut şi regretat comiterea faptei.
Sunt nefondate criticile formulate de inculpat referitoare la nereţinerea circumstanţelor atenuante.
Nu se justifică reţinerea în cauză de circumstanţe atenuante, faţă de gradul de pericol social ridicat al faptei comise prin care a fost suprimată viaţa unei persoane şi faţă de datele care caracterizează persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni de furt calificat.
În consecinţă, luând în considerare toate criteriile de individualizare a pedepsei conform dispoziţiilor art. 72 Cod penal inclusiv limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 320/1 alin 7 Cod penal, instanţa de apel apreciază că scopul educativ-preventiv al pedepsei va fi realizat prin aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza II, lit. b Cod penal.
Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, se va admite apelul inculpatului, se va desfiinţa în parte sentinţa apelată, sub aspectul laturii penale. În baza art.174, 175 al.1 lit.i Cod penal, cu aplic. art.320/1 alin.1,7 Cod procedură penală va fi condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza II, lit. b Cod penal.
Constatând că temeiurile care au justificat arestarea preventivă subzistă în continuare şi nu s-au modificat, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în continuare pericol pentru ordinea publică, se va deduce în continuare detenţia preventivă la zi şi se va menţine arestarea preventivă a inculpatului.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. (Decizia penală nr. 181/16 05 2013 - Secţia penală şi pentru cauze de minori, rezumat judecător Claudia Lăutaru)
