Drept civil. Pretenţii - contractul de împrumut –legea aplicabilă, condiţii şi acordare dobânzi penalizatoare.
| Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Sentinţă civilă nr. 310 din data de 16.03.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2376/103/2015 la data de 31.08.2015, reclamantul F.R.chemat în judecată pe pârâtul B.A. solicitând obligarea acestuia la plata creanței de 273.185 lei (ce urmează a se actualiza până la data plății efective în funcție de rata inflației), ce este o creanță certă, lichidă, exigibilă și constatată printr-un înscris, compusă din:
- suma de 221.765 lei (echivalentul a 50.000 euro) - debitul principal;
- suma de 51.420 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare datorată de pârât pentru întârzierea în plată aferentă perioadei 31 august 2012 - 28 august 2015.
A motivat că, la data de 27.06.2011, a încheiat un contract de împrumut cu pârâtul, având ca obiect împrumutul sumei de 100.000 euro, cu obligația de a restitui suma în două tranșe egale (50.000 euro până la data de 31 decembrie 2011, iar diferența de 50.000 euro urmând să fie restituită până la data de 31 august 2012).
Deși obligația de plată a sumei de 50.000 euro a ajuns la scadență (31 august 2012), debitorul nu și-a respectat obligația de plată ce îi revenea conform prevederilor din contractul de împrumut încheiat, motiv pentru care s-a născut dreptul de a calcula și pretinde penalități de întârziere. Dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 28 august 2015 (pentru suma de 221.765 lei, echivalentul a 50.000 euro ce trebuia restituită la 31 august 2012), se ridică la nivelul sumei de 51.420 lei.
Întrucât creanța ce face obiectul prezentei cereri este constatată printr-un contract asumat de pârâtul - debitor, iar obligația de plată a ajuns la scadență, în temeiul art. 1576 și urm. cod civil de la 1864 a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 273.185 lei (ce urmează a se actualiza până la data plății efective în funcție de rata inflației), la plata dobânzii legale penalizatoare de la momentul introducerii acțiunii și până la plata efectivă a creanței, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedire, reclamantul a depus o anexă detaliind modul de calcul al sumei solicitate cu titlul de dobânzi legale penalizatoare, iar în copie a depus ordonanța nr. 9267/2.05.2012 a Judecătoriei Iași, contractul de împrumut încheiat între părți, purtând încheierea de dată certă nr. 830/27.06.2011 a avocatului M.H., un contract de împrumut încheiat între aceleași părți și datat 1.04.2008, extras din registrul dată certă anul 2011 al Cabinetului de Avocat H.M. și a solicitat efectuarea de verificări în baza de date privind evidența persoanelor pentru verificarea seriilor și numerelor actelor de identitate deținute de pârât de-a lungul timpului, audierea martorului H.M., luarea unui interogatoriu pârâtului.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune. În excepția insuficientei timbrări a acțiunii nu s-a mai insistat la primul termen de judecată fixat în ședință publică, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă la termenul din 2.12.2015, pentru considerentele arătate în încheierea redactată pentru acel termen.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În privința contractului de împrumut încheiat la data 25.06.2011, atașat de reclamant cererii sale, a arătat că acesta cuprinde nereguli grave, care conduc la concluzia că este un înscris întocmit pro causa, care nu conține date reale, începând de la identitatea părților și până la conținut, semnături și atestarea cu dată certă făcută de către avocat.
A precizat pârâtul că nu a încheiat niciodată un astfel de contract cu reclamantul, pe care îl cunoaște din anumite cercuri de cunoștințe comune, iar nu din vreun raport contractual pe care să-l fi stabilit cu acesta.
Datele de identificare ale împrumutatului nu sunt ale sale, întrucât numele său complet este B.A.D. (și NU B.A.D., cum scrie în contract), adresa de domiciliu de la data încheierii acelui contract era _____ (și NU în ____), iar seria de buletin …. (și NU ..).
Data pretinsei încheieri a acestui contract figurează ca fiind 25.06.2011. La acea dată, poseda cartea de identitate emisă la 26.03.2010, deci cu un an înaintea întocmirii înscrisului, astfel încât, dacă ar fi fost prezent și legitimat cu buletinul de identitate, datele ar fi fost corect consemnate în contract.
Nu a împrumutat niciodată, nici de la reclamant, nici de la o altă persoană fizică, o sumă atât de mare de bani și se naște întrebarea "Cine ar fi împrumutat o sumă atât de mare printr-un contract atestat cu dată certă de către un avocat, care conține date nereale și fără o garanție imobiliară/ipotecă în caz de nerestituire a sumei la termenul stabilit? "
La începutul contractului se precizează că a fost încheiat la data de 25.06.2011, iar la finalul contractului se precizează că a fost redactat și procesat la data de 27.06.2011. Chiar pe aceeași pagină apar date diferite ale încheierii contractului, respectiv 25.06.2011 și 27.06.2011.
Mai grav este faptul că avocatul a atestat cu dată certă și identitatea părților, în condițiile în care, arată pârâtul că nu ar fi fost niciodată în fața acestui avocat, cu vreun înscris pe care să și-l fi asumat.
Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. c din Legea nr. 51/1995, activitatea avocatului se realizează prin redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datelor prezentate spre autentificare.
Avocatul este obligat să țină evidența actelor întocmite conform art. 3 din lege și să le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor. În procedura de atestare a identității părților, a consimțământului și a conținutului actului, avocatul este obligat să identifice părțile care au solicitat serviciile cabinetului de avocat. Or, dânsul nu s-a prezentat niciodată, cu niciun fel de contract încheiat cu reclamantul, în fața acestui avocat și nu i-a solicitat serviciile de atestare cu dată certă.
Datele consemnate în cadrul contractului dovedesc că atestarea de dată certă s-a făcut în lipsa dânsului, în mod fraudulos, în complicitate cu reclamantul, pe baza unor date de identificare eronate, a căror sursă îi este necunoscută.
Întrucât nu se poate vorbi despre un contract asumat de pârât, care să ateste drepturi și obligații, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedire, pârâtul a solicitat luarea unui interogatoriu reclamantului.
În răspuns la întâmpinare, reclamantul a făcut apărări față de cele două excepții invocate de pârât, iar pe fondul cauzei, a arătat că pârâtul a încheiat mai multe contracte de împrumut cu dânsul, la care și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei împrumutate, printre care și cel din data de 27.06.2011 în fața avocatului H.M..
Pentru a demonstra contrariul afirmației că pârâtul nu ar fi încheiat niciodată un contract de împrumut cu reclamantul, a arătat că depune copia unui contract de împrumut încheiat cu pârâtul la data de 01.04.2008, scris, datat și semnat de mâna pârâtului.
Cu privire la afirmația că actul de identitate i-a fost emis pârâtului la data de 26.03.2010, cu un an înaintea întocmirii înscrisului, a arătat că pârâtul a venit (probabil) în fața avocatului cu cartea de identitate veche, iar pentru că se cunoșteau de foarte mult timp și avea încredere în pârât, nu a verificat când și dacă este expirată cartea de identitate.
Deși susține că numele complet este B.A.D. și nu B.A.D., cu datele de identificare: …, se pune întrebarea cum își explică pârâtul contractul scris în întregime de el?
Faptul că în contract apare data de 25.06.2011, este, evident, o eroare de tehnoredactare, cât timp în josul contractului apare data de 27.06.2011, dată ce se repetă și pe spatele contractului (redactat și procesat sub nr. 830/27.06.2011). De asemenea, din Registrul de dată certă al Cabinetului de avocat "H.M." se poate observa că acesta a fost încheiat la data de 27.06.2011.
Chiar și în aceste condiții, nu au relevanță aspectele invocate prin întâmpinare pentru raportul juridic născut la data de 27.06.2011, atât timp cât pârâtul și-a asumat contractul prin semnarea acestuia, iar pentru verificarea semnăturii, aceasta se poate compara cu contractul de împrumut încheiat între părți la data de 1.04.2008, scris în întregime și semnat de pârât.
În concluzie, a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârât și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține acțiunea reclamantei a fi întemeiată, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul legii aplicabile rationae temporis, acțiunea formulată trebuie analizată din perspectiva reglementărilor Codului civil de la 1864, dat fiind că, potrivit art. 5 al. 1 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile Codului civil (nou) se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, iar potrivit art. 102 al. 1 din aceeași lege, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. În cauză, actul juridic încheiat între părți a intervenit la data de 27.06.2011, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil la data de 1.10.2011.
Prin acțiunea promovată, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtul un contract de împrumut, din care tranșa de 50.000 euro, ce trebuia restituită la data de 31.08.2012, nu i-a fost returnată de pârât, din acest motiv acționându-l în judecată.
Contractul de împrumut este, potrivit art. 1576 Cod civil, un contract real și unilateral, prin intermediul căruia "una dintre părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate."; Contractul de împrumut este unul consensual, ce poate fi încheiat prin simplul acord al părților, întocmirea unui înscris fiind necesară doar în vederea probării acestuia. Pentru ca reclamantul să solicite restituirea unei sume de bani în temeiul unui contract de împrumut, el trebuie să facă dovada existenței acelui contract. Astfel, în dovedirea pretențiilor sale, reclamantul a depus copia contractului de împrumut încheiat la data de 25.06.2011, ce a primit dată certă, potrivit art. 1182 Cod civil, prin atestarea de către avocatul M.H., în temeiul art. 3 al. 1 lit. c din Legea nr. 51/1995 a identității părților, a conținutului și a datei actului prezentat, sub nr. 830 din data de 27.06.2011.
Întrucât înscrisul prezentat de reclamant a fost încheiat sub imperiul Codului civil din 1864, instanța, în virtutea art. 26 Cod de procedură civilă, va avea în vedere acest Cod civil în analiza condițiilor de admisibilitate și a puterii doveditoare a probelor preconstituite.
În considerarea art. 1180 Cod civil, înscrisul prezentat de reclamant în dovedirea pretențiilor sale are valoarea unui înscris sub semnătură privată. Potrivit art. 1176 Cod civil, "actul sub semnătura privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are același efect ca actul autentic, între acei care i-au subscris și între cei care reprezintă drepturile lor.";
Pârâtul a susținut că nu a împrumutat niciodată vreo sumă de bani de la reclamant, că nu s-a prezentat niciodată în fața avocatului H.M. și că abia dacă îl cunoaște pe reclamant din anumite cercuri de cunoștințe comune, susțineri care sunt contrazise de probele administrate în cauză, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Pârâtul a contestat veridicitatea înscrisului depus în copie la fila 7 și faptul că semnătura i-ar aparține. La termenul din 2.12.2015, reclamantul a prezentat instanței originalul înscrisului aflat în copie la fila 7, iar instanța a constatat că la dosar a fost depusă o copie conformă cu originalul prezentat. Astfel, reclamantul a respectat prevederile art. 292 al. 2 Cod de procedură civilă, care stipulează că, ";dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul și, la cerere, să îl prezinte instanței, sub sancțiunea de a nu se ține seama de înscris";.
Potrivit art. 301 al. 1 Cod de procedură civilă, "acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura.";
Art. 302 al. 1 Cod de procedură civilă reglementează că, pentru situația "când una dintre persoanele menționate la art. 301 contestă scrierea sau semnătura ori declară că nu le cunoaște, instanța va proceda la verificarea înscrisului prin:
1. compararea scrierii și semnăturii de pe înscris cu scrierea și semnătura din alte înscrisuri necontestate;
2. expertiză;
3. orice alte mijloace de probă admise de lege.";
În vederea efectuării procedurii de verificare a înscrisului, instanța a dispus citarea pârâtului cu mențiunea "personal la interogatoriu";. Pentru termenul fixat în acest sens, cel din 13.01.2016, s-a omis citarea pârâtului cu această mențiune, iar acesta a solicitat, oricum, amânarea judecății din motive de boală, depunând o adeverință medicală. Instanța a dispus amânarea judecății, considerând întemeiată cererea pârâtului. Pentru următorul termen de judecată fixat în cauză, cel din 9.03.2016, pârâtul a fost citat cu mențiunea ";personal la interogatoriu";, potrivit art. 229 al. 2 pct. 3 Cod de procedură civilă.
Pentru acest termen, pârâtul, prin apărătorul ales, a adus la cunoștința instanței împrejurarea că nu a fost citat la domiciliul procedural ales, cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu. A detaliat că, prin întâmpinarea depusă în cauză, și-a indicat domiciliul procedural ales la Cabinetul de Avocat A.C. în mun. Iași, unde ar fi trebuit să ajungă toate comunicările, întrucât nu mai locuiește la adresa din mun. Roman.
Tribunalul a apreciat că pentru termenul de judecată din 9.03.2016, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu pârâtul. S-a avut în vedere că, deși pârâtul a fost citat la domiciliul indicat în mun. Roman, iar prin întâmpinare acesta, într-adevăr, își alesese domiciliul procedural la cabinetul avocatului său, în mun. Iași, înscrisul depus de acesta la fila 60, în cuprinsul căruia se face referire la termenul din 9.03.2016, atestă faptul că pârâtul are cunoștință de termenul fixat în cauză, de unde rezultă că scopul trimiterii citației, acela de încunoștințare a părții despre termenul stabilit, a fost atins. În plus, deși pârâtul reclamă faptul că nu a fost citat la domiciliul ales, reprezentat de cabinetul avocatului, aducerea la cunoștință a acestei împrejurări a fost făcută tocmai prin avocat.
S-a mai luat în considerare și faptul că, pentru primul termen de judecată fixat în cauză, cel din 2.12.2015, pârâtul a fost citat tot la domiciliul indicat în mun. Roman, iar apărătorul său a fost prezent în instanță și nici nu a invocat vreun viciu de procedură, așa cum l-ar fi obligat dispozițiile art. 160 al. 1 și 2 Cod de procedură civilă. Potrivit acestora, "; (1) Dacă partea prezentă în instanță, personal sau prin reprezentant, nu a primit citația sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citația sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părții interesate.
(2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului";.
Mai mult decât atât, domiciliul din Roman este cel pe care și l-a indicat pârâtul, împrejurarea că acesta nu mai locuiește acolo neavând vreo relevanță din punct de vedere procedural, față de prevederile art. 172 Cod de procedură civilă, conform cu care ";dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.";
Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că procedura a fost legal îndeplinită, iar pârâtul nu a intenționat decât să obțină o tergiversare a judecății.
În consecință, Tribunalul va face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 306 al. 3 Cod de procedură civilă, potrivit cu care ";dacă partea care a denunțat înscrisul ca fals lipsește, refuză să răspundă sau își retrage declarația de denunțare, înscrisul va fi considerat ca recunoscut"; și ale art. 358 Cod de procedură civilă, potrivit cu care ";dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.";
De altfel, criticile aduse de pârât înscrisului pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile nu au niciun fundament. Faptul că în înscrisul aflat în copie la fila 7 prenumele pârâtului este trecut a fi Da, în loc de D., poate reprezenta o eroare materială sau poate avea semnificația faptului că acesta este prenumele sub care pârâtul este cunoscut de către apropiați.
Adresa de domiciliu menționată în înscrisul încheiat și seria și numărul cărții de identitate ale pârâtului, deși nu corespundeau celor din actul de identitate deținut de pârât la momentul 27.06.2011, reprezentau adresa și datele de identificare atestate de cartea de identitate anterioară a pârâtului, valabilă până în data de 26.03.2010, când pârâtul și-a schimbat cartea de identitate, întrucât și-a schimbat domiciliul. Aceste aspecte sunt atestate de fișa de evidență a pârâtului, extrasă de instanță din baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazei de Date și atașată la fila 48 dosar. Avocatul H.M., audiat în cauză, a arătat că, la data de 27.06.2011, la momentul la care a fost solicitat a da dată certă înscrisului în cauză, când a dorit să-l legitimeze pe pârât, acesta i-a adus la cunoștință că nu are asupra sa actul de identitate și i-a solicitat avocatului să-i dea posibilitatea să o contacteze telefonic pe soția sa, pentru a-i comunica datele necesare din actul de identitate. Datele inserate în contractul căruia i s-a dat dată certă sunt cele care i-au fost comunicate de către pârât în urma convorbirii telefonice avute. Totodată, a arătat martorul că, cel puțin cu ocazia dării de dată certă unui alt contract de împrumut încheiat între aceleași părți și în aceleași calități în anul 2010, a vizualizat actul de identitate al pârâtului, avocatul în cauză cunoscându-l atât pe reclamant, cât și pe pârât.
Faptul că în partea inițială a contractului se menționează data de 25.06.2011, iar la finalul contractului se precizează că a fost redactat și procesat la data de 27.06.2011, aceasta din urmă fiind și data încheierii de dată certă aplicată de avocatul H.M., nu reprezintă o împrejurare de natură a vicia actul juridic prezentat. Avocatul H.M., audiat în cauză, a arătat că a fost solicitat a da dată certă unui număr de două - trei convenții de împrumut intervenite între părți în aceleași calități, iar uzanța era că reclamantul îl contacta telefonic pentru a-i aduce la cunoștință că i-a împrumutat pârâtului sau că urma să-i împrumute o anumită sumă de bani, din acest motiv fiind posibil ca momentul intervenirii convenției dintre părți și al remiterii sumei împrumutate să nu coincidă cu data la care avocatul dădea dată certă înscrisului, putând fi diferență de o zi sau două. Din acest motiv, instanța reține că este posibil ca înțelegerea dintre părți, în sensul de negotium juris, să fi intervenit la data de 25.06.2011, iar instrumentum probationes, înscrisul în care este evidențiată înțelegerea, să se fi întocmit la data de 27.06.2011.
S-a mai apărat pârâtul în sensul că nu a împrumutat niciodată, de la nimeni, o sumă atât de mare de bani, însă la fila 32, reclamantul a depus copia unui alt înscris încheiat între părți și intitulat ";contract de împrumut";, din care rezultă că la data de 1.10.2008, pârâtul avea împrumutată de la reclamant o sumă totală de 46.250 euro. Prin urmare, pârâtul a mai împrumutat de la reclamant sume considerabile de bani, apărările pârâtului fiind nereale. Cât despre întrebarea retorică pe care și-o pune pârâtul în întâmpinare, legată de persoana care ar împrumuta o sumă atât de mare fără a avea o garanție imobiliară pentru cazul nerestituirii sumei la termenul stabilit, este evident că numai între persoane legate de o puternică legătură de încredere poate surveni o astfel de convenție neînsoțită de garanții. Avocatul H.M., audiat în cauză, a arătat că îl cunoaște pe reclamant de 15 ani, iar pe pârât de 5-6 ani și știe că părțile erau foarte buni prieteni, întocmind înscrisurile constatatoare ale împrumuturilor nu neapărat ca garanție, întrucât relația lor era bazată pe încredere, ci mai mult pentru a contoriza suma ce era împrumutată.
Avocatul în cauză și-a îndeplinit obligația legală de a ține evidența actelor întocmite, în ordinea întocmirii lor, contrar celor invocate de pârât. Astfel, la fila 33 dosar, a fost depus în copie un extras din registrul de dată certă din anul 2011, ținut de avocatul H.M., în care la poziția 830 apare înregistrat, la data de 27.06.2011, contractul de împrumut încheiat între cele două părți ale prezentului litigiu.
Același martor a mai arătat că, în mod cert, ambele părți au semnat contractul în discuție în fața lui, astfel că, din lipsa pârâtului la interogatoriu, coroborată cu declarația martorului audiat în cauză, instanța concluzionează asupra faptului că semnătura de la rubrica ,,împrumutat"; de pe contractul de împrumut purtând încheierea de dată certă nr. 830/27.06.2011 a fost executată de către pârâtul B.A.D..
Prin înscrisul prezentat, în cauză au fost respectate prevederile art. 1191 și urm. Cod civil, referitoare la modul de dovedire a unor convenții având un obiect cu o valoare mai mare de 250 lei, atât cu privire la dovada contractului de împrumut, ca acord de voință, dar și cu privire la dovada remiterii efective a sumei de bani, în înscris pârâtul menționând că a primit suma de 100.000 euro cu titlul de împrumut.
Potrivit art. 1584 Cod civil, împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate și la timpul stipulat. Potrivit convenției dintre părți, reclamantul a împrumutat pârâtului suma de 100.000 euro, sumă în privința căreia părțile au convenit următoarele termene de restituire: la data de 31.12.2011 să se restituie suma de 50.000 euro, iar la data de 31.08.2012 să se restituie diferența rămasă, de 50.000 euro. Ambele scadențe au expirat.
În condițiile în care reclamantul a făcut dovada existenței contractului de împrumut dintre părți, a cuantumului sumei împrumutate și a datei scadenței, în sarcina pârâtului incumba obligația de restituire a sumei primite cu titlul de împrumut. Pârâtul nu a făcut dovada executării acestei obligații de restituire, în sensul că nu a putut înfățișa o chitanță liberatorie semnată de reclamantul împrumutător, astfel că instanța va admite capătul principal de cerere al reclamantului, astfel cum a fost formulat și va obliga pârâtul, în considerarea art. 969 al. 1 și art. 1584 Cod civil, să plătească acestuia suma de 221.765 lei (echivalentul sumei de 50.000 euro scadentă la data de 31.08.2012), cu titlul de împrumut nerestituit.
Potrivit art. 1073 Cod civil, ";creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare";, astfel că reclamantul este îndreptățit a obține de la pârât, în cazul nerespectării obligației de plată a acestei sume la data rămânerii definitive a prezentei, dată la care sentința capătă putere executorie, și a prejudiciului suferit prin devalorizarea monedei naționale. În consecință, tribunalul a dispus ca pârâtul să plătească reclamantului cuantumul sumei datorate, actualizat în funcție de rata inflației de la momentul plății efective.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului și la plata de dobânzi legale penalizatoare pentru întârzierea la plată, începând de la data de 31.08.2012 (data scadenței împrumutului) și până la data de 28.08.2015 (data introducerii acțiunii pe rolul instanței de judecată), precum și în continuare, până la plata efectivă a creanței.
Potrivit art. 1586 Cod civil, ";dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoarea lor, trebuie să plătească și dobânzi de la ziua cererii prin judecată a împrumutului."; În același sens, art. 1081 Cod civil stipulează că ";daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligația sa";. În cauză, reclamantul nu a făcut dovada că l-ar fi pus pe pârât în întârziere așa cum cere art. 1079 al. 1 Cod civil. Potrivit acestuia, ";dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său."; Faptul că reclamantul l-a chemat în judecată pe pârât în cadrul dosarului nr. 10056/245/2012 al Judecătoriei Iași, având ca obiect somație de plată, nu echivalează cu o punere în întârziere a pârâtului, așa cum s-a apărat reclamantul. Din conținutul ordonanței nr. 9267/2.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, depusă la filele 62-63 dosar, rezultă că acel litigiu a avut ca obiect suma de 50.000 euro reprezentând prima rată scadentă a împrumutului, ce trebuia restituită la data de 31.12.2011. Așadar, este vorba de un obiect diferit de cel al prezentei judecăți. De altfel, la momentul pronunțării ordonanței din dosarul nr. 10056/245/2012, ultima rată a împrumutului, e drept, tot în cuantum de 50.000 euro, ce face obiectul prezentei judecății, nici nu ajunsese la scadența sa din 31.08.2012.
Având în vedere și dispozițiile art. 1088 al. 1 și 2 Cod civil, potrivit cărora ";(1) La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
(2) Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.";, Tribunalul a admis în parte capătul de cerere accesorie referitoare la obligarea pârâtului la plata de dobânzi. Astfel a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare reglementată de O.G nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, aferentă sumei de 221.765 lei, calculată începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 28.08.2015 și până la data plății efective.
Față de dispozițiile art. 1586 și art. 1088 al. 2 Cod civil, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei de 221.765 lei, pentru perioada anterioară introducerii acțiunii, respectiv perioada 31.08.2012 - 27.08.2015, a fost respinsă ca nefondată.
Făcând în cauză și aplicarea dispozițiilor art. 453 al. 1 Cod de procedură civilă, pârâtul, ca parte care a pierdut procesul, a fost obligat a plăti reclamantului, parte care a avut câștig de cauză, cheltuielile de judecată dovedite a fi fost efectuate, constând în cuantumul taxei judiciare de timbru.
