Drept de creanta. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi
Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 461 din data de 10.05.2018
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. X din data de 05.10.2016 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.X/207/2016 s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtele N E P și C E, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta C M, împotriva pârâtelor N E P și C E V.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 15.000 lei către reclamantă, reprezentând contribuția acesteia la edificarea imobilului casă de locuit situată în DO, strada , jud. O.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 1115,46 lei către reclamantă, reprezentând plata impozitelor și asigurarea obligatorie pentru imobilul situat în DO, strada Cpt , jud. Ot, către reclamantă.
S-a respins cererea formulată de pârâte privind obligarea reclamantei la plata echivalentului lipsei de folosință a imobilului în cuantum de 100 Euro/lună pe ultimii 3 (trei)ani calculați anterior introducerii cererii de chemare în judecată, reprezentând suma de 16.073 lei (perioada 15.04.2011-15.04.2014), ca neîntemeiată.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 812 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr. X/207/0216, pe rolul Judecătoriei Caracal, reclamanta C M a chemat în judecată pe pârâtele N E P și C E V, solicitand instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa fie obligate la plata dreptului de creanță din valoarea casei, imobil construit împreună cu autorul C N, situat în orașul DO, str., județul O. (cerere disjunsă din dosarul nr. X/207/2014 al Judecătoriei Caracal).
Ulterior, reclamanta C M a precizat cererea în sensul că a conviețuit cu defunctul C N, decedat la data de 02.12.2010, timp de mai bine de șaisprezece ani, la reședința comuna din D - Ot, str., județul O. Deși era căsătorit la data decesului cu C E V, chiar daca in fapt, acestia nu doar ca nu mai locuiau împreuna, ci nu aveau niciun fel de relație matrimoniala inca din 13 ianuarie 1994 (asa cum reiese din acțiunea de divorț în dosarul nr X/1994 deschisa de C V, acțiune respinsă la Curtea de Apel).
În susținerea afirmațiilor sale, se poate verifica marturia tuturor cunoscuților acestora comuni, inclusiv a vecinilor si rudelor. La data decesului lui C N, vecinii si cunoscuții au fost surprinși sa afle ca acesta nu divorțase legal, întrucat nu văzaseră si nu auziseră nimic care sa demonstreze ca reclamanta nu ar fi fost soția acestuia.
În toata perioada conviețuirii, adică mai bine de 16 ani, arata reclamanta ca s-au comportat ca o famI, acordandu-și reciproc sprijin si susținere necondiționata. Imobilul de la adresa din D - Ot, județul O a fost ridicat in timpul conviețuirii acestora in relatia de concubinaj, din veniturile amândurora, pe terenul achiziționat in aceasta perioada.
Construcția casei in cauza a început în anul 2003 in baza autorizației de construcție nr. X din 27.03.2003 si a certificatului de urbanism Nr X din 27.03.2003 si prelungite cu Autorizația de construcție locuința Nr. X din 26.02.2004 și a Certificatului de urbanism Nr. X din 18.02.2004 toate eliberate de Primăria D-O si a fost încheiata la finalul anului 2005, asa cum se constata in procesul verbal de predare-primire nr. X din 02.11.2005 eliberat de Primăria orașului D-Ot.
Menționează reclamanta ca s-au instalat in noul imobil construit in anul 2006, odată cu incheierea contractelor la energie electrica si utilități. Terenul pe care au construit casa a fost cumpărat de la Primăria D-O, dar din cauza unei erori administrative nu reieșea faptul ca partenerul acesteia era proprietarul acelui teren. Ca urmare a acestui eveniment, a urmat un proces in instanța in anul 2009, acest lucru ducând la reeditarea certificatului de recepție al imobilului cu data de 18 august 2009.
Întrucât in anul 2008, defunctul C N s-a îmbolnăvit de cancer la colon, pentru care a urmat mai multe tratamente medicale, investigații medicate, analize, deplasări la medici, etc . ceea ce a necesitat multe cheltuieli, fapt care l-a determinat pe autor sa vanda un apartament la data de 21.05.2009 pentru suma de 28.000 ron, iar cea mai mare parte a banilor obținuți din vânzare au fost înmânați fiicei acestuia E N, diferența din bani fiind folosita in tratamente.
Reclamantele susțin că imobilul din str C D a fost ridicat cu banii obținuți din vânzarea apartamentului, însă din actele de la dosar rezulta ca acest imobil a fost construit in perioada martie 2003 - noiembrie 2005, ceea ce rezulta si din depozitiile martorilor mentionati în precizare N G, N I, S G, A A., N S, M S, Z T ș.a.
Precizează reclamanta în continuare că dupa decesul lui C N a plătit facturile restante si regularizările, impozitele si penalitățile aferente pentru toate bunurile partenerului său, atat pentru cele din D-O, cat si pentru cele din V.
De asemenea, a achitat impozitele de peste 3000 lei RON, asigurarea casei de 100 euro, etc. pentru bunurile acestuia dupa decesul lui si pana in prezent, anexând chitanțe doveditoare. Tot aceasta a organizat pomenirile atat pentru partenerul său, cat si pentru părinții acestuia (1000 ron x 5 ani).
În această perioadă de 16 ani, arata ca a achiziționat bunuri comune cu care a mobilat si utilat casa din C D: cOarul de piele ecologica din sufragerie, electrocasnicele din bucătărie, mașina de spălat, salteaua relaxa din dormitor, baia, etc.
Reclamanta nu este de acord cu plata unei taxe de 100/euro pe luna pentru faptul ca a locuit dupa moartea autorului C N in casa pe care au construit-o împreună, deoarece a continuat sa ingrijească de acest imobil, fiind de buna-credinta, deoarece era posesoarea unui testament valabil, asupra căruia au fost derulate mai multe procese pentru anularea acestuia, deși inițial fuseseră de acord să dezbată succesiunea, dar ulterior, pârâtele s-au razgândit.
La data de 28.03.2016, pârâtele N E P și C E V au depus la dosar întâmpinare la cererea precizatoare depusă la termenul din 14.03.2016, prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună în principal respingerea cererii reconvenționale ca fiind prescrisă și în subsidiar respingerea ca neîntemeiată, atât cu privire la cheltuielile pe care pârâta-reclamantă a pretins ca le-a efectuat în legătura cu imobilul din masa succesorală, în perioada cuprinsă între anii 2003-2005, cât și cu privire la suma de 1.115,46 lei, reprezentând cheltuielile făcute de aceasta în calitatea sa de la acel moment de moștenitor testamentar, pentru plata impozitelor și asigurarea obligatorie pentru imobilul situat în orașul DO, strada, impozitelor pentru terenurile situate în loc. V și a autoturismul marca Renault.
Cu privire la cheltuielile pe care pârâta-reclamanta a pretins ca le-a efectuat în legătura cu imobilul situată în orașul DO, strada, în perioada cuprinsă între anii 2003-2005, s-a solicitat în principal, să fie respinsă ca fiind prescrisă, prin raportare la data introducerii cererii reconvenționale - la 13.03.2014, potrivit filei 45 din dosarul nr. X/207/2014 - termenul de prescripție de 3 ani fiind împlinit astfel, la data de 02.11.2008, prin raportare la perioada indicată de pârâta-reclamantă că acumulat pretinsul drept de creanță pentru ca a "contribuit" la edificarea imobilului din masa succesorală, susținând că a fost finalizată la data de 02.11.2005.
Astfel, în opinia acestora se poate cel mult constata că pretinsul drept al pârâtei reclamante s-a născut în timpul vieții defunctului și ar fi fost, cel mult, susceptibil de transmisiune pe cale succesorală către moștenitori.
Pentru a dispune în sensul celor arătate mai sus în expunerea pe larg în întâmpinare, sunt invocate disp. art. 1 din Decretul nr 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, sustinand faptul că față de momentul începerii curgerii dreptului la acțiune cu privire la contravaloarea creanței solicitate de reclamanta-pârâta (02.11.2005), data introducerii cererii reconvenționale, respectiv 13.03.2014 - fila 45 din dosarul nr. X/207/2014, se situează în afara termenului de prescripție de trei ani care s-a împlinit la data de 02.11.2008.
Însă în cauză curge un termen separat de prescripție în ceea ce privește cheltuielile care ar putea greva succesiunea defunctului (cheltuieli de înmormântare) termenul a început să curgă mai târziu la data de 02.12.2010, data deschiderii succesiunii, astfel cum reiese și din certificatul de deces depus la dosarul cauzei. În aceste condiții, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 02.12.2013.
Având in vedere cele expuse, s-a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și să se respingă acțiunea ca prescrisă, iar în subsidiar, dacă va fi respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, se arata de catre pârâte că C E V și C N s-au căsătorit la data de 12.08.1973, iar la data de 07.06.2002, căsătorii fiind, C N a adjudecat prin licitație de la Orașul D-O, suprafața de 1000 mp teren intravilan situat în orașul D-O, fiind întocmit un proces verbal de adjudecare de plată integrală a prețului de 1.510 lei. Întrucât autoritatea locală a refuzat să se prezinte la notariat în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare, C N a formulat acțiune în instanță ce a format obiectul dosarului nr. X/207/2009 în care Judecătoria Caracal a pronunțat sentința civilă nr. X din 09.11.2009 prin care a constatat că reclamantul (C N subl.n.) este proprietarul suprafeței de 1000 mp teren intravilan situat în DO, Jud. O, (lotul 54) cu vecini N- D I, 5- str., E-S8 teren primărie, V- Drum de acces.
Casa situată pe terenul din Orașul D-O, str. a fost construită în timpul căsătoriei, începând cu anul 2004 fiind compus din casă de locuit construită din chirpici de pământ, compusă din parter și etaj și beci, acoperită din țiglă veche, tencuită interior și exterior, racordată la gaz. Parterul se compune din hol intrare, hol mare, dormitor, bucătărie, sufragerie, și baie pardosite cu parchet laminat. Scara ce urcă la etaj este nefinisată și fără balustradă, fiind blocată cu placaj. Etajul este compus din trei camere (dormitoare) pardosite cu dușumea din lemn. Imobilele se aftă construite pe terenul în suprafață de 1.000 mp, fiind împrejmuit cu gard din plasă de sârmă, iar la stradă gard din zid de cărămidă (erodată) și laturi din fier forjat și plasă metalică.
Deși, inițial C N a mai obținut autorizația de construire nr. X din 27.03.2003 eliberată de Primăria orașului D-O, de vreme ce nu a avut bani să se apuce de construit, a fost nevoit să obțină un an mai târziu o nouă autorizație, nefiind posibilă o prelungire în acest caz a vechii autorizații.
Mai târziu, după 1 an și 10 luni de la eliberarea celei de a doua autorizații, observând că nu terminase de construit, la finele anului 2015, a solicitat o informare cu privire la o recepție parțială a imobilului.
Prin adresa nr. X din 02.11.2005 Primăria D-O îl informează pe autor despre faptul că finalizarea lucrării se constată printr-un proces-verbal de recepție finală a clădirii. Clădirea fiind încă în execuție, acest proces verbal de recepție finală nu a fost încheiat niciodată cu reprezentanții Primăriei D-O. În continuare, fondurile fiindu-i insuficiente, C N, vinde bunurile imobile aflate în coproprietate cu C E V, cât și bunurile proprii ale acestuia, anexand contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X din 21.05.2009 și încheierea de rectificare nr. X din 11.11.2009 întocmite de BNPA I L și E T.
În primul rând, la data de 05.07.2007, C N vinde soților T imobilul moștenit de la părinții săi, situat în com. V, sat. V, Jud. O, având nr. cadastral , intabulat în CF nr. al localității V, Jud. O, pentru suma de 14.000 lei, preț pe care l-a "primit 8.000 de lei înainte de autentificarea antecontractului de vânzare-cumpărare sub nr. X/din 11.06.2007 (...)".
În al doilea rând, de asemenea, C N a mai încasat în avans și prețul de 28.000 de lei din vânzarea apartamentului cu 3 camere situat în D-O, Str. Județul O. Acest apartament, era deținut în codevălmășie de fam. C, în baza Contractului de vânzare cumpărare nr. X/1992 legalizat conform încheierii de legalizare nr. X din 02.04.1992, emis de R.A.G.C.L. S, Jud. O.
Astfel, C N încasând prețul în avans, fără știrea lui C E V, cu mult timp înaintea autentificării contractului sub nr. X din 21.05.2009, aspect care reiese din alin. 6 din acest contract, a întocmit contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X din 21.05.2009 doar de defunct în calitate de vânzător.
Ulterior, cumpărătorii - soții J C și R M - având probleme cu intabularea contractului, C E V a întocmit procura specială nr. X din 27.08.2009 la BNP O T, prin care a acoperit mandatul de vânzare a apartamentului și încasare a prețului pentru apartamentul aflat în codevălmășie.
Ulterior, a fost întocmită și încheierea de rectificare nr. X din 11.11.2009 întocmite de BNPA I L și E T, prin care s-a arătat că a vândut acest apartament și în calitate de mandatar al acesteia.
În al treilea rând, C N a mai încasat în avans prețul integral din vânzarea unei alte proprietăți, tot în baza unei promisiuni de vânzare cumpărare. în acest caz după ce ia prețul în avans de la soții S I O și Mna și pe care il folosește la construirea casei, ulterior, nu s-a mai prezentat la notariat pentru perfectarea actelor în formă autentică. în aceste condiții, cumpărătorii S I O și Mna au promovat o acțiune în instanță ce a format obiectul dosarului nr. X/207/2009 prin care Judecătoria Caracal, prin sentința civilă nr. X din 02.04.2009 a constatat intervenită vânzarea cumpărarea între părți, sentința ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În al treilea rând, alte sumele de bani care au fost folosite la edificarea casei au fost obținute prin credite; Astfel, prin creditul în sumă de 21.300 lei obținut de la Banca Românească, la data de 05.10.2007, potrivit contractului de credit bancar nr. X; prin creditul în sumă de 23.072 lei obținut de la RAIFFEISEN BANK SA la data de 29 octombrie 2008, potrivit contractului de credit nr. X din data de 29.10.2008, potrivit căruia intimata RAIFFEISEN BANK SA era "banca împrumutătoare", autorul nostru C N avea calitatea de "împrumutat". Durata rambursării creditului a fost stabilită până la data de 29.10.2012.
Contractului de credit nr. X /29.10.2008, a fost pus în executare de creditoarea RAIFFEISEN BANK SA, făcând obiectul dosarului de executare nr. X/E/2011 din 12.05.2015 al BEJ S M pentru achitarea sumei de 22.558,65 lei reprezentând debitul inițial de 15.975,95 lei și actualizarea soldului precum și cheltuieli de executare.
Astfel,se solicita de catre pârâte respingerea cererii reconvenționale cu privire la suma de 1.115,46 lei, reprezentând cheltuielile făcute în calitate sa de moștenitor testamentar la acea dată necesare conservării proprietății succesorale, pentru plata impozitelor și asigurarea obligatorie pentru imobilul situat în orașul DO, strada, impozitelor pentru terenurile situate în loc. V și a autoturismul marca Renault.
Învederează pârâtele că testamentul autentificat sub nr. X din 04.11.2010 de Biroul Notarului Public N A a fost anulat prin sentința civilă nr. X din 14.12.2014 pronunțată în dosarul nr. X/207/2011* de Judecătoria Caracal.
Cheltuielile au fost făcute anterior anulării testamentului, în perioada 02.10.2012 -03.10.2013, în calitatea sa de moștenitor testamentar la acea dată.
Așadar, este neîntemeiată pretenția pârâtei reclamante prin care solicită cheltuielile făcute pentru plata impozitelor și asigurarea obligatorie pentru imobilul situat în orașul DO, strada, impozitelor pentru terenurile situate în loc. V și a autoturismul marca Renault, potrivit înscrisurilor depuse de aceasta și centralizate potrivit tabelului de mai jos.
În aceste condiții, s-a solicitat respingerea cererii reconvenționale cu privire la suma de 1.115,46 lei, reprezentând cheltuielile făcute în calitate sa de moștenitor testamentar la acea dată necesare conservării proprietății succesorale.
Cu privire la probatoriul solicitat , pârâtele invocă disp. art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă, solicitând decăderea pârâtei reclamante din probatoriul solicitat, suplimentar prin cererea precizatoare, față de cererea depusă inițial.
Prin cererea reconvențională ("întâmpinarea") depusă de pârâta reclamantă reconvențional, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și proba cu doi martori.
Prin cererea precizatoare pârâta reclamantă reconvențional a solicitat proba cu mai mulți martori, iar in subsidiar daca se va trece peste aceasta excepție, invocă inadmisibilitatea probei cu martori solicitată de pârâta-reclamantă pentru probarea actelor juridice (negotium juris) privind pretinse plăți pentru casa de locuit situată în orașul DO, , avându-se in vedere disp. art. 1191 alin. (1) C.civ.
Au fost anexate înscrisuri, contract de vanzare -cumpărare autentificat sub nr. X/21.05.2009, contract de vanzare -cumpărare autentificat sub nr. X/5 iulie 2007, sentința civ. nr. X/9 nov. 2009, copie contracte de credit ( f. 105-11), sent. civ. nr. X/14 martie 20916 pronunțata in dosarul nr. X/207/2014 de Judecătoria Caracal.
În ședința publică din data de 04.04.2016, reclamanta C M a depus o precizare în sensul că a apreciat valoarea obiectului cererii la aproximativ 30.000 lei, urmând a stabili valoarea reală în funcție de expertiza ce se va efectua în cauză.
În dovedirea celor susținute, a solicitat probele cu interogatorii, înscrisuri, expertiză , martori, iar referitor la cererea reclamantelor pârâte privind obligarea la plata unei sume în cuantum de 100 euro/ lună , reprezentând despăgubirea acestora pentru lipsa de folosință al imobilului, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că , reclamanta nu a împiedicat pe cele două pârâte să locuiască sau să folosească în orice alt mod imobilul respectiv ; acestea nu și-au manifestat niciodată intenția să folosească imobilul respectiv, în condițiile în care, pârâta N E P obișnuia , cu foarte mulți ani în urmă , să vină în vacanțele școlare în locuința respectiva.
În cauza instanța de fond a pronunțat sentința nr. X din data de 05.10.2016.
Împotriva Sentinței civile nr. X din data de 05.10.2016 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.X/207/2016, apelantele reclamante-pârâte N E P și C E V au declarat apel, iar prin decizia civila nr.X/08.06.2017 Tribunalul O a admis apelul declarat de apelantele reclamante pârâte reconvențional N E P și C E V, împotriva sentinței civile nr. X/05.12.2016 și împotriva încheierilor din 16.05.2016 și 28.11.2016 pronunțate de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă reclamantă reconvențional C M.
S-a anulat sentința și s-a reținut cauza, pentru rejudecare.
Pentru a dispune astfel tribunalul, a reținut in esență necesitatea ca pârâta reclamantă reconvențional C M, să lămurească, cu respectarea dispoz art.478 al.3 C.pr.civ, obiectul cererii pe care a formulat-o, cu indicarea temeiului de drept pe care se întemeiază, atât in ceea ce priveste contributia la edificarea imobilului din , cât si in privința obligării apelantelor reclamante pârâte reconventional la plata impozitelor si a asigurarii obligatorii pentru imobil, a facturilor pentru utilități, cerere ce se va lămuri atât sub aspectul sumelor solicitate, a perioadelor in care s-au plătit, cât si sub aspectul temeiului de drept in baza căruia s-au solicitat.
În aceste condiții, printr-un înscris denumit ,,Precizare"; depus la dosar la data de 19.10.2017 pârâta reclamantă reconvențional C M a arătat că obiectul cererii privind contribuția la edificarea imobilului este reprezentat de obligarea reclamantelor pârâte la plata sumei de 30.000 lei, cu acest titlu, în considerarea principiului îmbogățirii fără justă cauză. Obiectul cererii privind plata impozitelor, a asigurării si a utilităților este reprezentat de suma de 3500 lei ceruta cu acest titlu, pentru perioada de la data decesului def. C N si până la data de 14.03.2016, temeiul juridic fiind reprezentat tot de principiul imbogățirii fără justa cauza.
La data de 18.01.2018 printr-o nouă ,,Precizare"; s-a explicitat din dispozitia instanței, ce anume reprezinta sumele solicitate de pârâta reclamantă reconvențional C M: 30.000 lei se compune din : 18.000 lei- materiale, 7.000 lei- muncă fizică a pârâtei reclamante la edificarea imobilului; 5.000 lei- achiziție alimente; suma de 3.500 lei reprezintă: 3.000 lei impozit pe clădire aferent perioadei 2010-2015, cca 600 lei/an, iar suma de 500 lei reprezintă asigurare imobil, in per. 2010-2015, cca 20 euro/an.
La termenul din data de 29.03.2018 s-au pus in discuția contradictorie a părtilor excepțiile inadmisibilității cererii principale - invocata de catre pârâta reclamanta reconventional si respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune - invocată de reclamantele pârâte reconvențional.
In rejudecare s-a administrat proba cu înscrisuri si proba testimonială, sens in care au fost audiați martorii B Mn M si S L, declarațiile acestora fiind consemnate si atașate la dosar.
Analizând excepția inadmisibilității cererii principale, prin care s-a invocat caracterul subsidiar al actiunii intemeiată pe îmbogîățirea fara justa cauza față de aceea in raspundere civilă delictuală, Tribunalul constata ca acesta este neîntemeiată, în condițiile in care nu se pune problema in cauza a săvârșirii vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii de catre pârâta-reclamantă reconvențional C M.
Asupra excepției prescripției dreptului material la actiune invocata de catre reclamantele pârâte reconvențional, Tribunalul retine următoarele:
Prin cererea reconvenționala dedusa judecății, pârâta reclamantă C M invocă , in contradictoriu cu reclamantele pârâte reconvențional, existența unui drept de creanță constând din sumele solicitate în temeiul îmbogățirii fără justă cauza: 30.000 lei - suma ce se compune din : 18.000 lei- materiale, 7.000 lei- muncă fizică a pârâtei reclamante la edificarea imobilului; 5.000 lei- achiziție alimente; respectiv suma de 3.500 lei, ce reprezintă: 3.000 lei impozit pe clădire aferent perioadei 2010-2015, cca 600 lei/an, iar suma de 500 lei reprezintă asigurare imobil, in per. 2010-2015, cca 20 euro/an.
Se reține că dreptul material la acțiune al pârâtei reclamante este supus termenului general de prescripție de trei ani, instituit de dispoz art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Independent de perioada in care constructia a fost edificata, respectiv finalizata (2003-2005- potrivit susținerilor pârâtei reclamante reconvențional, sau 2004-2009- potrivit susținerilor reclamantelor pârâte reconvențional), cererea de față vizeaza o datorie/o sarcina a succesiunii defunctului C N, ceea ce înseamnă ca se îndreaptă împotriva mostenitorilor acestuia.
Or, pârâta reclamanta reconvențional C M a fost legatar universal al defunctului până în momentul anulării testamentului autentificat sub nr.X/04.11.2010 de BNP N A, prin sent civ nr.X/04.12.2014 pronuntata de Judecătoria Caracal in dosar nr.X/207/2011*, rămasă irevocabila prin dec civ nr.X/07.09.2015 pronunțată de Tribunalul O in același dosar.
Din momentul încetării calității sale de succesor al def C N a luat nastere dreptul său la actiune împotriva succesiunii acestuia.
Pe de altă parte, s-a retinut prin Decizia nr.X/2009 a ICCJ că posesia exercitata de catre mostenitorul solvens asupra bunurilor succesorale are caracter intrerupator de prescriptie, termenul de prescriptie de 3 ani incepând sa curga, potrivit art. 17 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, republicat, de la data formularii cererii de iesire din indiviziune, ce ar putea avea ca rezultat deposedarea creditorului de bunurile succesorale.
Partajul succesoral, reductiunea liberalităților excesive si raportarea la masa succesorala a anumitor bunuri s-au solicitat la data de 24.01.2014, in dosarul nr. X/104/2014 (devenit ulterior dosar nr.X/207/2014), din care a fost disjunsa prezenta cauza, cererea reconventionala fiind formulata la data de 13.03.2014. La respectivul moment pârâta reclamanta reconventional avea calitatea de succesor, iar dreptul sau la actiune, in aceasta calitate, a început sa curgă de la data formularii actiunii de partaj, potrivit celor retinute pin Decizia nr.X/2009 a ICCJ pronunțată în recurs in interesul legii.
Independent că s-ar raporta la data anulării testamentului sau la data formularii cererii de chemare in judecata in procesul de partaj, cererea reconvenționala având la obiect dreptul de creanță solicitat de pârâta reclamanta reconventional s-a formulat in termenul general de prescripție de trei ani.
In consecință, excepția prescripției dreptului material la actiune se va respinge, ca neîntemeiată.
Pe fond, asupra cererii principale:
Reclamantele pârâte au învestit instanța de judecata cu o cerere in pretenții întemeiata pe îmbogățirea fără just temei, prin care au solicitat obligarea pârâtei reclamante reconventional la echivalentul lipsei de folosința a imobilului din str., in cuantum de 100 euro/lună pe ultimii trei ani calculați anterior formularii cererii de chemare in judecată, in total 16073 lei (pentru perioada 15.04.2011-15.04.2014).
Acțiunea în restituire întemeiată pe instituția îmbogățirii fără justă cauză impune verificarea îndeplinirii următoarelor condiții materiale: mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani (îmbogățirea pârâtului); micșorarea altui patrimoniu, ca o consecință a măririi celui dintâi (,,însărăcirea"; reclamantului); existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt, în sensul că ambele fenomene, adică atât sporirea, cât și micșorarea, să fie efectul unei cauze unice; respectiv conditii juridice: îmbogățirea respectiv însaracirea sa fie lipsite de o cauza legitimă (inexistența unui temei juridic), absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de catre cel care si-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite (caracterul subsidiar al actiunii).
In speță reclamantele pârâte erau ținute a face dovada indeplinirii cumulative a conditiilor anterior enumerate, in temeiul dispoz art.249 C pr civ.
Se constata ca o asemenea dovada nu s-a făcut in cauza. În concret, reclamantele pârâte nu au dovedit condiția micșorării propriului patrimoniu, ca urmare a folosirii imobilului in cauză de catre pârâta reclamanta C M, in perioada dedusa judecății.
Cele două reclamante pârâte nu au invocat si nu au dovedit împrejurarea că, neavând acces la imobilul din au fost nevoite sa-si asigure o alta locuință, să plăteasca chirie acolo, lipsite fiind de un spațiu locativ. Tot astfel, nu s-a făcut dovada împrejurării că aceleași reclamante pârâte ar fi închiriat imobilul respectiv daca s-ar fi aflat in posesia lui, obținând astfel sumele solicitate, cu titlu de chirie.
Nefiind dovedita cel putin una dintre conditiile cumulative ale instituției îmbogățirii fără justa cauză, cererea reclamantelor pârâte urmeaza a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Pe fond, asupra cererii reconvenționale:
Prin cererea dedusa judecătii pârâta reclamanta reconventional C M a solicitat, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, obligarea reclamantelor pârâte reconventional la plata sumei: 30.000 lei - suma ce se compune din: 18.000 lei- materiale, 7.000 lei- muncă fizică a pârâtei reclamante la edificarea imobilului; 5.000 lei- achiziție alimente; respectiv suma de 3.500 lei, ce reprezintă: 3.000 lei impozit pe clădire aferent perioadei 2010-2015, cca 600 lei/an, iar suma de 500 lei reprezintă asigurare imobil, in per. 2010-2015, cca 20 euro/an.
A invocat faptul că aceasta suma (30.000 lei) reprezinta contributia sa la edificarea, împreuna def. C N, fostul său concubin, a unui imobil situat in orasul D-O, str. Potrivit dispozitiilor art.249 C pr civ, cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevăzute de lege.
Prin probele administrate in cauză, pârâta reclamanta nu a fost in măsura sa dovedeasca contributia pe care si-a adus-o la edificarea respectivului imobil.
Trecând peste discutiile referitoare la resursele financiare de care a beneficiat defunctul C N in perioada edificarii imobilului, ceea ce intereseaza in concret este contribuția efectiva pe care pârâta reclamanta si-a adus-o la edificarea constructiei.
Aceasta a solicitat suma de 18.000 lei cu titlu de c/val materiale, suma ce nu s-a dovedit prin înscrisuri, nefiind depuse la dosar facturi, chitante de achizitionare a respectivelor materiale de catre pârâta reclamanta. De asemenea, materialele de constructie despre care martorul B M. a făcut vorbire ca ar fi provenit de la pârâta reclamanta (cherestea, cofragi de Tego, bolțari) nu s-au putut individualiza nici cantitativ si nici valoric pe baza probelor administrate.
Chiar daca in perioada constructiei pârâta reclamanta era salariata si ar fi obținut venituri din arendarea terenurilor sale, nu s-a facut dovada utilizării acestor sume la edificarea imobilului.
Nedovedite sunt si sumele solicitate cu titlu de c/val. munca fizică la edificarea imobilului (7.000 lei=175 zile x 40 lei/zi), in sensul că nu s-au dovedit nici zilele de munca prestate - cu proba testimoniala, si nici întinderea sumei solicitate. Situația este similara si in privința sumei de 5.000 lei solicitata cu titlu de c/val alimente, pregătire si preparare hrana pentru muncitori. Nu exista niciun criteriu de stabilire sau cel putin de estimare a acestor sume, chiar si in conditiile in care la termenul de judecata din data de 19.09.2016, cu ocazia primei judecăți a fondului, i s-a pus in vedere in mod expres pârâtei reclamante reconventional sa faca dovada contravalorii hranei asigurate muncitorilor pe perioada edificarii imobilului (fila 353 verso, ds fd, vol II).
Pentru aceste considerente cererea pârâtei reclamante reconventional având ca obiect suma de 30.000 lei drept de creanță reprezentând contributia la edificarea imobilului, nu poate fi primită.
Alte este insa solutia in ceea ce priveste petitul având ca obiect suma de 3.500 lei (ce reprezintă: 3.000 lei impozit pe clădire aferent perioadei 2010-2015, cca 600 lei/an, iar suma de 500 lei reprezintă asigurare imobil, in per. 2010-2015, cca 20 euro/an), ce se va admite in parte, in limita sumei de 1206,76 lei cu titlu de impozite și asigurare imobil pentru perioada ulterioară decesului C N.
Aceasta suma se compune din: 120 lei impozit, potrivit chitantei de la fila 72 dosar fond, vol.I, 250 lei si respectiv 205 lei - impozit potrivit chitantelor de la fila 53 ds fd, 150 lei si 302 lei- impozite conform chitantelor de la fila 71 ds fd, 88,46 lei si 91,3 lei- asigurare proprietate, potrivit chitantelor de la filele 59 respectiv 57 ds fd.
Sumele sunt datorate in temeiul îmbogățirii fără justa cauza, constatându-se astfel îndeplinite condițiile anterior enumerate.
Data publicarii pe portal: 10.07.2018