DREPT PENAL . Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
Comentarii |
|
Judecătoria VĂLENII DE MUNTE Sentinţă penală nr. 39 din data de 15.02.2013
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă (…) nr. (…/…) a fost trimis în judecată inculpatul (…), pentru săvârsirea infractiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art. 184 alin. 1 si alin. 3 cod penal.
S-a retinut prin rechizitoriu că în data de (…), în jurul orelor (…) în timp ce conducea autoutilitara marca (…) cu nr. de înmatriculare nr. (…) în localitatea (…), pe DN (…) și a accidentat partea vătămată (…), pe trecerea de pietoni, cauzându-.i leziuni care au necesitat 70-80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Cauza a fost inregistrată pe rolul instantei sub nr. (…)
Inainte de începerea cercetării judecătoresti, la solicitarea instantei, inculpatul a arătat că este de acord cu aplicarea prevederilor art. 320 indice 1 cod procedură civilă, motiv pentru care instanta a procedat la ascultarea acestuia, după care a acordat cuvantul părtilor.
Analizand probele administrate in cauza, instanta a retinut urmatoarele :
În data de (…), în jurul orei (…) inculpatul (…) a condus în localitatea (…), pe DN (…) pe banda nr. II de circulație, autoutilitara marca (…) cu nr. de înmatriculare (…) ce aparținea firmei (...)
În momentul în care a ajuns la Km. (…) m, pe un sector de drum în aliniament, în condiții de carosabil uscat și condiții de vizibilitate bună, inculpatul (…) a accidentat-o pe partea vătămată (…) care traversa drumul public pe marcajul pietonal, de la dreapta la stânga, pe sensul de mers al autoturismului condus d e inculpat.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată (…) a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale.
Vinovatia inculpatului in forma culpei cu prevedere reglementata de art 19 pct 2 lit a c.p. reiese din declaratiile inculpatului care a recunoscut savarsirea infractiunii comise, care se coroboreaza cu procesul verbal de cercetare la fata locului incheiat de organele de politie la data de (…) (f. … d.u.p.), plansa fotografica intocmite de organele de politie (f. … d.u.p.)
În drept, fapta inculpatului (…) care în In data de (…), în jurul orei (…) în timp ce conducea în localitatea (…), pe DN (…) pe banda nr. II de circulație, autoutilitara marca (…) cu nr. de înmatriculare (…) ce aparținea firmei (…), a accidentat-o pe partea vătămată (…) care traversa drumul public pe marcajul pietonal întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. 2 și 4 din CP.
La stabilirea pedepsei ce i se va aplica se va ține seama de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C.p.
Infracțiunea prev. de art. . 184 alin. 2 și 4 din CP este prevăzută cu o pedeapsă între 6 luni și 3 ani.
Având în vedere că a recunoscut fapta iar judecata s-a făcut potrivit procedurii simplificate, limitele pedepsei se reduc potrivit art. 320 ind. 1 alin. 7 din C.P.P. cu o treime acestea fiind între 4 luni și 2 ani.
Inculpatul este infractor primar și a recunoscut săvârșirea faptei.
Se va avea însă în vedere și faptul că în urma acestui accident de circulație au rezultat consecințe foarte grave pentru partea vătămată aceasta necesitând 70-80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Pe de altă parte nu trebuie trecut cu vederea faptul că, datorită neatenției inculpatului, consecințele ar fi putut fi mai grave.
În raport de cele ce precedă, ținând seama și de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele comise, de circumstanțele personale ale inculpatului precum și de circumstanțele reale ale cauzei, se apreciază că pedeapsa cu închisoarea de 1 an pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este proporțională cu toate elementele de individualizare prevăzute de Codul penal și totodată constituie un avertisment pentru ca, pe viitor, inculpatul să nu mai încalce valorile ocrotite de legea penală.
Instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal. Această modalitate de executare reprezintă cel mai eficient mijloc de reeducare, raportat la toate elementele concrete ale cauzei.
În baza art. 82 Cod penal, inculpatului i se va stabili un termen de încercare de 3ani , punându-i-se în vedere și dispozițiile art. 83 Cod penal cu privire la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
Astfel, art. 83 Cod penal se referă la revocarea în cazul săvîrșirii unei infracțiuni
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a savirsit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitiva chiar după expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea condiționată, dispunînd executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvîrșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. Dacă infracțiunea ulterioara este săvîrșită din culpa, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. In acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvîrșită după rămînerea definitiva a hotărîrii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidiva.
Potrivit art. 84 CP, dacă pînă la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărîrea de condamnare, instanta dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul cînd cel condamnat dovedește ca nu a avut putința de a îndeplini acele obligații
Totodată, în baza art. 71 alin. 1 și 2 C.p., inculpatul i se va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p., nejustificându-se și interzicerea celorlalte drepturi prevăzute la art.64 C.p., raportat la dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 71 alin. 5 C.p., această pedeapsă accesorie urmează să fie de asemenea suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale,
În ceea ce priveste latura civila a procesului penal se constată că partea vatamată (…) s-a constituit parte civila in cauză cu suma de (…) lei reprezentand daune materiale și (…) reprezentând daune morale, respectiv suferința suferită.
Deși în cauză nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că s-a plătit (…) lei pe zi pentru persoanele care au ajutat-o pe partea vătămată la transport și a persoanelor care au îngrijit-o și ajutat-o să se ridice din pat aceste cheltuieli sunt inevitabile. Efectuarea lor este susținută și de declarația martorei (…)
Din coroborarea declarațiilor inculatului cu actele de la dosar rezultă că acesta a achitat mai multe sume de bani pentru îngrijirea părții vătămate (…).Din actele depuse la dosarul cauzei cu privire la dovedirea daunelor materiale a rezultat o valoare de (…)
Cu privire la daunele morale rezultate din suferința produsă victimei instanța va avea în vedere numărul foarte mare de zile de îngrijiri medicale vârsta relativ ridicată a părții civile astfel încât suferința produsă este prezumată în cauză.
Instanța apreciază că suma de (…) lei este proporțională cu suferința suferită
Spitalul de Urgență (…) s-a constituit parte civilă cu suma de (…) lei despăgubiri civile depunând înscrisuri doveitoare în acest sens motiv pentru care instanța va admite această acțiune civilă și-l va obiga pe inculpat la plata sumei de (…) lei către Spitalul de Urgență (…)
Trebuie precizat că autoturismul marca (…) cu nr. de înmatriculare (…) condus de inculpat se afla în folosința firmei (…) iar acesta se afla în timpul atribuțiilor de serviciu.
Pentru aceste motive va răspunde alături de inculpat și partea responsabil civilmente (…)
Autoturisnul (…) cu nr. de înmatriculare (…) era asigurat la data producerii accidentului la (…)
Urmează deci, ca pe latură civilă, alături de inculpat, având în vedere și prevederile art. 50 și 54 din Legea numărul 136/1995 urmează să răspundă în solidar atât partea responsabilă civilmente (…) cât și asigurătorul (…)
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de (…) lei cheltuieli judiciare către stat.
Având în vedere că, deși partea civilă (…) a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de (…) lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, la dosarul cauzei nu au fost depuse chitanțele doveditoare, astfel că, în baza art. 193 alin. 1instanța va respinge cererea formulată de partea civilă (…) privind obligarea inculpatului la plata sumei de (…) lei cu titlu de onorariu de avocat ca neîntemeiată.