EXCEPŢIE DE NECONSTITUŢIONALITATE. SUSPENDAREA JUDECĂRII CAUZEI. OBLIGAŢIA PRONUNŢĂRII ASUPRA MĂSURILOR PREVENTIVE.
| Comentarii |
|
Ori de câte ori cauza se suspendă pe motiv că dosarul este trimis altui organ jurisdicţional, instanţa învestită cu soluţionarea fondului are obligaţia să se pronunţe asupra măsurilor preventive.
în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 215 alin. 4 Cod penal şi a art. 148 lit. hCod procedură penală, motiv pentru care instanţa de fond a dispus suspendarea judecării cauzei şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională, potrivit art. 23 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată.
în perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de fond a prelungit, prin încheiere, arestarea preventivă a inculpatului, cu 30 zile, pe considerentul că subzistă temeiurile care au stat la baza acestei măsuri preventive.
Recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri de şedinţă, pentru motivul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală vizează nelegalitatea încheierii, în sensul că, potrivit art. 23 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, pe perioada soluţionării excepţiei de constituţionalitate judecarea cauzei este suspendată, împrejurare ce conduce la concluzia că, în cauza respectivă, nu mai poate fi îndeplinit nici un act procesual şi, deci, soluţia de prelungire a arestării este dată cu încălcarea legii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că soluţia de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatului de către instanţa de fond este corectă, pe considerentul că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
împrejurarea că art. 23 din Legea nr. 47/1992 nu prevede, pe lângă dispoziţia de suspendare a judecării cauzei şi a măsurii referitoare la starea de arest a inculpatului, atunci când se aplică alin. 5 din acest articol, nu poate conduce, în mod logic, la concluzia că, în acest caz, instanţa nu se poate pronunţa asupra măsurilor preventive.
în conformitate cu dispoziţiile art. 338 Cod procedură penală, în cazurile de restituire, potrivit art. 332, art. 333 şi art. 335 Cod procedură penală şi de trimitere a cauzei la procuror, în cazurile prevăzute de art. 336 şi 337 Cod procedură penală, instanţa dispune şi asupra măsurilor preventive.
Chiar dacă acest text nu face trimitere directă şi la art. 23 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, instanţa de fond a interpretat logic dispoziţiile acestei norme juridice şi a procedat corect, dispunând asupra prelungirii arestării preventive a inculpatului.
Concluzia justă cu privire la această situaţie este aceea că, ori de câte ori cauza se suspendă, pe motiv că dosarul este trimis altui organ jurisdicţional, instanţa învestită cu judecarea fondului are obligaţia să se pronunţe asupra măsurilor preventive.
Este adevărat că, pe timpul suspendării cauzei, prima instanţă nu mai poate efectua nici un act procesual, însă numai cu privire la fondul cauzei; în această perioadă instanţa are obligaţia legală de a se pronunţa asupra măsurilor preventive, care au regim juridic distinct de cel al judecării fondului cauzei.
în acelaşi timp, Curtea a reţinut că prelungirea arestării preventive a inculpatului, în situaţia suspendării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, nu echivalează cu o pronunţare a instanţei de fond asupra excepţiei de neconstituţionalitate, invocate de inculpat, care este de competenţa Curţii Constituţionale. (Judecator Stan Mustata - sectia I penala CAB)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 1.383/1999)
