Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii ce constituie, în acelaşi timp, o infracţiune, dar şi un delict civil. Decesul făptuitorului înaintea de condamnarea penală. Transmiterea obligaţiei de reparare a prejudiciului din patrimoniul autorului prin moştenir
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia a II-a civila Decizie nr. 531 din data de 31.05.2016
Răspunderea civilă delictuală este o sancțiune civilă, care se aplică nu atât în considerarea persoanei care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, cât în considerarea patrimoniului său.
Existența răspunderii civile delictuale naște obligația de dezdăunare în patrimoniul persoanei care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii și, chiar dacă, înainte de a se fi stabilit întinderea răspunderii, autorul prejudiciului a decedat, aceasta se transmite moștenitorilor săi, conform dispozițiilor art.650 cod civil din anul 1864, în temeiul legii sau prin testament.
Transmisiunea moștenirii este guvernată de principiul universalității, adică totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale, care au aparținut defunctului. Se transmite atât activul, cât și pasivul moștenirii, conform art.774, coroborat cu art.777 Cod civil din anul 1864, potrivit cărora coerezii contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, fiecare în proporție cu ce ia, respectiv coerezii plătesc datoriile și sarcinile succesiunii, fiecare în proporție cu partea sa ereditară.
În pasivul succesoral lăsat de defunct intră sarcinile moștenirii și obligațiile patrimoniale ale acestuia, indiferent de izvorul lor (ca urmare a săvârșirii de către defunct a unor fapte ilicite sau prin încheierea unor contracte ce nu au caracter "intuitu personae";), delicte, cvasidelicte, contracte ori cvasicontracte.
Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii poate să constituie, în același timp, o infracțiune, dar și un delict civil, astfel, că, în același timp cu pedeapsa penală prevăzută de lege, făptuitorului i se va aplica și sancțiunea civilă a obligării la plata despăgubirilor.
Dacă sancțiunea pedepsei prevăzute de Codul penal nu se mai pronunță, întrucât, înainte de condamnare, făptuitorul decedează, iar procesul penal încetează, obligația de dezdăunare născută în patrimoniul persoanei care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii se transmite moștenitorilor săi, în temeiul devoluțiunii legale și al principiului transmisiunii universale succesorale.
Prin sentința nr.424/2015 din 24 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr.6216/63/2014*, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta BGSGSA - GC, în contradictoriu cu pârâții JMP, JD și JA.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanta BGSGSA și-a întemeiat acțiunea împotriva pârâților JMP, JD și JF, pe dispozițiile art. 998, art. 774 Cod Civil.
Tribunalul a constatat că dispozițiile art. 998-999 Cod Civil consacră regula de principiu potrivit căreia obligația de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct și nemijlocit autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Fiecare persoană răspunde numai pentru faptele sale prejudiciabile.
De asemenea, instanța de fond a constatat că, niciun text din Vechiul Cod Civil nu prevede răspunderea colectivă, iar potrivit dispozițiilor art.998 Cod Civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală l-a ocazionat, a-l repara.
În speță, tribunalul a reținut că, fapta care a produs prejudiciul reclamantei nu a fost săvârșită de pârâți, ci de autorul lor.
Instanța de fond a constatat că, Vechiul cod civil reglementează și răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia (răspunderea delictuală indirectă): răspunderea părinților pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori (art. 1000 (2) și 1000 (5) Cod civil), răspundere comitenților pentru prejudiciile cauzate de prepușii lor în executarea funcțiilor încredințate (art. 1000 (3) Cod civil), răspunderea institutorilor și meseriașilor pentru prejudiciile cauzate de elevii și ucenicii aflați sub supravegherea lor (art. 1000, alin 4-5 Cod civil).
Tribunalul a reținut că, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, nu poate fi angajată răspunderea colectivă a pârâților pentru fapta prejudiciabilă a autorului acestora, JF. Pe de altă parte, instanța de fond a considerat că nu poate fi antrenată nici răspunderea delictuală indirectă a pârâților, pentru fapta defunctului JF, având în vedere că legea limitează categoriile de persoane și situațiile în care această răspundere complementară poate fi angajată.
De asemenea, instanța de fond a considerat că, pârâții nu pot fi chemați să răspundă delictual nici direct (art. 998-999 Cod civil), nici indirect (art. 1000 Cod civil) pentru faptele altei persoane, fie ea și autorul lor.
A reținut tribunalul că, potrivit art. 774 Cod civil, coerezii contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, fiecare în proporție cu ce ia și a considerat că, reclamanta nu a avut o creanță certă împotriva defunctului la data deschiderii succesiunii acestuia, astfel încât să poată pretinde achitarea ei de către moștenitorii legali conform art. 774, art. 777 Cod civil, ca pasiv succesoral.
Instanța de fond a considerat că faptul că patrimoniul pârâților s-a mărit pe seama patrimoniului reclamantei fără justă cauză (art. 992 Cod civil) nu are legătură nici cu obligația acestora de plată a pasivului succesoral (art. 774, art. 777 Cod civil), nici cu obligația lor de reparare a prejudiciilor cauzate prin fapta proprie (art. 998-999 Cod civil).
Având în vedere considerentele reținute, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj a declarat apel, în termen legal, reclamanta BGSGSA GC prin BGSGSA SC, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O critică invocată de apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC vizează faptul că, instanța de fond a soluționat cauza, analizând, în mod exclusiv, cererea, prin prisma dispozițiilor art.998 Cod civil, în condițiile în care au fost invocate și dispozițiile art.713, art.774, art.777 și art.778 Cod civil, dispoziții prin care se instituie obligația de reparare a prejudiciului creat prin fapta ilicită a persoanei decedate, în sarcina succesorilor acestuia, care sunt obligați de a suporta sarcinile succesiunii, proporțional cu partea ereditară a fiecăruia
Apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a mai invocat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut, drept temei juridic, răspunderea pentru fapta altuia, reglementată de dispozițiile art.1000 Cod civil, întrucât, în speță, se impunea doar analizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, în sarcina autorului JF, inculpat în procesul penal, referitoare la săvârșirea faptei, existența prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și transmiterea, pe cale devoluțiunii succesorale, a obligației de reparare a acestui prejudiciu, către succesorii acceptanți ai autorului faptei ilicite.
Apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a susținut că, în speță, a fost dovedită îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prin întregul material probator efectuat cu ocazia urmăririi penale și în faza judiciară, prin hotărârile penale, pronunțate la Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât procesul penal, în ceea ce-l privește pe defunctul JF, a încetat, ca urmare a decesului său, în schimb, ceilalți inculpați, membri ai grupului infracțional, constituit chiar de către defunct, au fost condamnați.
Apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a mai susținut că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că intimații pârâți JMP, JD și JF nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte ilicite și nici nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile pentru fapta altuia, întrucât, prin cererea formulată, nu s-a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a succesorilor inculpatului defunct JF, pentru fapta proprie a acestora ori pentru fapta defunctului autor, ci obligarea pârâților, în calitate de moștenitori, de reparare a consecințelor prejudiciabile ale faptei ilicite a acestuia, ce a fost transmisă succesorilor.
La data de 25.02.2016, intimații JMP, JD și JF au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării, intimații JMP, JD și JF au mai invocat că, pretențiile reclamantei vizează repararea prejudiciului rezultat din săvârșirea faptei de natură penală, de către defunctul JF și de angajarea răspunderii succesorilor cu titlu universal ai defunctului, ignorându-se faptul că, în cursul procesului penal, acesta a decedat, astfel încât răspunderea penală a acestuia nu s-a putut stabili, iar litigiul s-a stins, în temeiul art.10 alin.1 lit.g din Vechiul Cod de procedură penală, potrivit căruia acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, iar, când a fost pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit decesul făptuitorului.
Intimații pârâți JMP, JD și JF au invocat că, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive, autorul defunct JF se bucură de prezumția de nevinovăție, iar hotărârea penală pronunțată nu are autoritate de lucru judecat în civil, în ceea ce privește existența faptei, a persoanei care săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
În opinia intimaților pârâți JMP, JD și JF, antrenarea răspunderii succesorilor poate interveni doar în caz de condamnare a autorului, ipoteză neîntrunită în prezenta cauză, raportat la impedimentul intervenit cu privire la exercitarea acțiunii penale și, implicit, și a acțiunii civile.
Intimații pârâți JMP, JDS și JF au mai invocat că, apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC nu poate invoca dispoziții legale care nu erau incidente la momentul soluționării cauzei penale, care să-i permită formularea unei acțiuni civile, întrucât faptei penale i se aplică dispozițiile de la momentul săvârșirii acesteia și numai inculpatul poate beneficia de legea penală mai favorabilă.
Intimații JMP, JD și J au susținut că, nu există dovada acceptării succesiunii, actul de partaj voluntar, autentificat prin încheierea nr.148 din 19.03.2010, la Biroul Notarului Public BE, fiind anulat prin decizia definitivă pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr.11580/63/2009, iar promovarea unei acțiuni civile împotriva acestora nu poate interveni decât în urma introducerii în cauza penală a succesorilor, întrucât probele de la urmărirea penală și din faza judiciară a procesului penal nu le sunt opozabile.
La data de 04.04.2016, apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a depus răspuns la întâmpinare.
În ceea ce privește fondul cauzei, apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a arătat că, obligația intimaților pârâți JMP, JD și JF, de reparare a prejudiciului, nu este o expresie a răspunderii civile pentru fapta proprie a acestora, ci este urmarea transmiterii pasivului succesoral al autorului JF.
Apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a invocat că, nu se poate reține nici prezumția de nevinovăție a autorului decedat, întrucât toți ceilalți coinculpați au fost condamnați la pedepse privative de libertate și obligați în solidar la repararea prejudiciului, astfel că, sub aspectul săvârșirii faptelor, vinovăției și prejudiciului produs, decizia penală pronunțată în procesul penal are autoritate de lucru judecat.
Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că apelul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Direcția Teritorială Timiș, întocmit la data de 15.05.2008, în dosarul nr.12/D/2008, a fost trimis în judecată inculpatul JF, alături de alți șase inculpați și doi învinuiți, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat, instigare la furt calificat, instigare la infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor informatice, instigare la infracțiuni informatice și spălare de bani (filele 51-72, dosar nr.6216/63/2014* al Tribunalului Dolj).
Prin sentința penală nr.417, pronunțată la data de 7.10.2011, în dosarul nr.3944/30/2008, de Tribunalul Timiș (filele 73-87, dosar nr.6216/63/2014* al Tribunalului Dolj), toți inculpații au fost găsiți vinovați și au fost condamnați la pedepse privative de libertate, cu excepția inculpatului JF, față de care s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a decesului, iar, în ceea ce privește latura civilă, toți inculpații și moștenitorii inculpatului JF, respectiv JMP, JD și JF, introduși în cauză, au fost obligați, în solidar, ultimii trei, în limita activului succesoral, la plata sumei de 1.400.728,86 lei, cu dobânda legală până la data plății efective, către partea civilă, apelanta reclamantă BGSGSA GC.
Această sentință a fost menținută de Curtea de Apel Timiș, prin decizia penală nr.40/A, pronunțată la data de 6.03.2012, în dosarul nr.3944/30/2008, însă ulterior, prin decizia penală nr.3701, pronunțată la data de 14.11.2012, de Înalta Curte de Casație și Justiție hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timiș, urmare a admiterii recursurilor inculpaților ORSS, FE, MD, MPV, BMR, TO, TA și PDV, a fost casată în totalitate și în parte sentința penală nr.417 din 7.10.2011 a Tribunalului Timiș, sub aspectul laturii penale, a fost modificat cuantumul pedepselor aplicate fiecărui inculpat, iar recursurile moștenitorilor JMP, JD și JF au fost admise și, constatându-se că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelului declarat de aceștia, acesta a fost trimis Curții de Apel Timiș, în vederea soluționării.
Ulterior, prin decizia penală nr.77/A, pronunțată de Curtea de Apel Timiș, la data de 8 aprilie 2013, apelurile declarate de succesorii inculpatului JF, respectiv JMP, JD și JF, au fost respinse, însă, prin decizia nr.1136, pronunțată la data de 31 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul moștenitorilor inculpatului JF și, reținând incidența dispozițiilor art.25 din Noul Cod procedură penală, de imediată aplicare, conform art.3 din Legea nr.255/2013, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată împotriva acestuia, întrucât decesul inculpatului nu mai permite instanței penale să se mai pronunțe asupra acesteia.
Prin cererea introductivă promovată la data de 23.04.2014, astfel cum a fost precizată, la data de 25.05.2015 (fila 22, dosar nr.6216/63/2014* al Tribunalului Dolj), reclamanta BGSGSA GC prin BGSGSA SC a solicitat, în temeiul art.998 coroborat cu art.774, art.777 și art.778 Cod civil din anul 1864, obligarea pârâților JMP, JD și JF, în solidar, la plata sumei de 1.400.728,86 lei, cu dobânda legală până la data achitării efective, reprezentând prejudiciu produs de autorul acestora, defunctul JF, ca urmare a săvârșirii faptelor ilicite reținute prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - DTT și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În conformitate cu dispozițiile art.998 Cod civil din anul 1864, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art.999 din același act normativ, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Textul de lege consacră instituția răspunderii civile delictuale angajată pentru săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, care presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu produs ca urmare a acestei fapte, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanei care a comis fapta ilicită, sub forma intenției sau culpei.
Dacă, inițial, răspunderea civilă delictuală, ca sancțiune specifică dreptului civil, aplicată pentru săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, a avut caracter de pedeapsă, ulterior, aceasta s-a constituit ca o sancțiune de sine-stătătoare, numai cu scop reparator.
Având în vedere acest caracter reparator, răspunderea civilă delictuală este o sancțiune civilă, care se aplică nu atât în considerarea persoanei care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, cât în considerarea patrimoniului său.
Prin urmare, existența răspunderii civile delictuale naște obligația de dezdăunare în patrimoniul persoanei care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii și, chiar dacă, înainte de a se fi stabilit întinderea răspunderii, autorul prejudiciului a decedat, aceasta se transmite moștenitorilor săi, conform dispozițiilor art.650 Cod civil din anul 1864, în temeiul legii sau prin testament.
Aceasta deoarece transmisiunea moștenirii este guvernată de principiul universalității, ce se referă la întreg patrimoniul persoanei decedate, adică totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale, care au aparținut defunctului. Așadar se transmite atât activul, cât și pasivul moștenirii, conform art.774, coroborat cu art.777 Cod civil din anul 1864, potrivit cărora coerezii contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, fiecare în proporție cu ce ia, respectiv coerezii plătesc datoriile și sarcinile succesiunii, fiecare în proporție cu partea sa ereditară.
Transmisiunea activului și pasivului succesoral operează de drept, de la defunct la succesorii săi, de la data deschiderii succesiunii (care este momentul încetării din viață a celui care lasă moștenirea), iar în pasivul succesoral lăsat de defunct intră sarcinile moștenirii și obligațiile patrimoniale ale acestuia, indiferent de izvorul lor (ca urmare a săvârșirii de către defunct a unor fapte ilicite sau prin încheierea unor contracte ce nu au caracter "intuitu personae";), delicte, cvasidelicte, contracte ori cvasicontracte.
De asemenea, caracterul de sancțiune fără caracter de pedeapsă al răspunderii civile delictuale face posibilă asocierea, de exemplu, a sancțiunii civile cu o pedeapsă penală.
Prin urmare, este posibil ca fapta ilicită cauzatoare de prejudicii să constituie, în același timp, o infracțiune, dar și un delict civil, cele două sancțiuni păstrându-și însă natura juridică distinctă, astfel, că, în același timp cu pedeapsa penală prevăzută de lege, făptuitorului i se va aplica și sancțiunea civilă a obligării la plata despăgubirilor.
Și în acest caz, dacă sancțiunea pedepsei prevăzute de Codul penal nu se mai pronunță, întrucât, înainte de condamnare, făptuitorul decedează, iar procesul penal încetează, obligația de dezdăunare născută în patrimoniul persoanei care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii se transmite moștenitorilor săi, în temeiul devoluțiunii legale și al principiului transmisiunii universale succesorale, enunțate anterior.
În acest sens, practica judiciară și literatura juridică au statuat că moartea infractorului nu afectează însă aplicabilitatea sancțiunii civile a reparării prejudiciului, întrucât această sancțiune, neavând caracter de pedeapsă, se va transmite moștenitorilor infractorului, care au acceptat succesiunea.
În speță, Curtea a constatatat că, apelanta reclamantă BGSGSA GC a făcut dovada, conform dispozițiilor art.1169 Cod civil din anul 1864, a îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, în sarcina inculpatului JF și a obligației de dezdăunare în patrimoniul său, obligație ce s-a transmis, urmare a decesului său, moștenitorilor săi, astfel încât criticile acesteia sunt fondate, instanța de fond făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale.
Astfel, Curtea a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - DTT, întocmit la data de 15.05.2008, în dosarul nr.12/D/2008 și prin decizia penală nr.3701, pronunțată la data de 14.11.2012, de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care tuturor celorlalți inculpați le-a fost stabilită răspunderea penală și cea civilă, fiindu-le aplicate pedepse penale și sancțiunea civilă a reparării prejudiciului, se face dovada săvârșirii de către autorul defunct JF a faptelor ilicite, ce constituie și infracțiuni, de constituire de grup infracțional organizat, instigare la furt calificat, instigare la infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor informatice, instigare la infracțiuni informatice și spălare de bani.
Prin săvârșirea acestor fapte, inculpatul defunct JF a încălcat norme de drept obiectiv, respectiv art.7 din Legea nr.39/2003, art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și alin.4 Cod penal, art.25 Cod penal și art.42 alin.1 și 3 și art.49 din Legea nr.161/2003 și art.23 lit.a, b și c din Legea nr.656/2002, dar și drepturile subiective ale apelantei reclamante BGSGSA GC, căreia i-a produs o vătămare, constând în lipsa din patrimoniul său a sumei de 8.000.000 lei, din care a rămas nerecuperată suma de 1.400.728,86 lei.
Atât rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - DTT, întocmit la data de 15.05.2008, în dosarul nr.12/D/2008, cât și decizia penală nr.3701, pronunțată la data de 14.11.2012, de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au întemeiat pe actele de urmărire penală, declarațiile coinculpaților, ale martorilor și înregistrările audio, necontestate de inculpatul JF.
În acest context, Curtea a considerat că apărările intimaților pârâți JMP, JD și JF, ce vizează faptul că autorul acestora, JF, nefiind condamnat, se bucură de prezumția de nevinovăție și că hotărârea pronunțată în cauza penală nu are autoritate de lucru judecat, sunt nefondate, întrucât neangajarea răspunderii penale și neaplicarea pedepsei penale, ce s-au datorat decesului său, intervenit în cursul fazei judiciare a procesului penal, care a încetat, în acest temei, nu înlătură angajarea răspunderii civile delictuale a autorului defunct. Independent de aceste împrejurări, pe baza probelor administrate, se constată că, faptele ilicite săvârșite de autorul defunct JF, cauzatoare de prejudicii, astfel cum au fost enunțate anterior, constituie și un delict civil și, în temeiul său, se poate angaja răspunderea civilă delictuală a acestuia, în condițiile în care sunt îndeplinite și celelalte condiții referitoarea la existența prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției.
În speță, intimații pârâți JMP, JD și JF nu au propus sau administrat nicio probă, prin care să facă dovada contrară, respectiv că autorul acestora nu a săvârșit faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, anterior menționate.
De altfel, în cauză, nu se reține autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, cum, în mod neîntemeiat, susțin intimații pârâți, însă hotărârea pronunțată în procesul penal constituie, din punct de vedere probator, înscris autentic, fiind prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, întrucât adevărul constituie temeiul, rațiunea și fundamentul social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești.
Prin urmare, drepturile recunoscute sau constatate printr-o hotărâre definitivă, nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces.
De asemenea, Curtea a constatat că sunt nefondate și susținerile, ce vizează faptul că procesul penal s-a stins, iar acțiunea penală, nefiind exercitată, nu mai poate fi pusă în mișcare și, implicit, nici cea civilă, întrucât procesul penal, în ceea ce îl privește pe inculpatul JF, a încetat, ca urmare a decesului acestuia, însă acțiunea penală a fost pusă în mișcare, în condițiile în care inculpatul JF a decedat în cursul judecății procesului penal. Acțiunea penală este pusă în mișcare fie în cursul urmăririi penale, fie, cel mai târziu, o dată cu trimiterea în judecată a inculpatului și începerea fazei judiciare a procesului penal.
Punerea sau nu în mișcare a acțiunii penale nu produce însă nicio consecință în plan juridic, în ceea ce privește posibilitatea apelantei reclamante de a promova o acțiune în răspundere civilă delictuală a lui JF, pentru săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu și aplicarea sancțiunii civile constând în antrenarea răspunderii sale civile delictuale și obligarea acestuia de a-l repara, întrucât, deși pentru fapta ilicită săvârșită nu i se mai poate antrena răspunderea penală, cu consecința aplicării pedepsei penale, aceasta poate constitui însă un delict civil.
În ceea ce privește existența prejudiciului produs prin fapta ilicită săvârșită de autorul JF, Curtea a constatat că și această condiție este îndeplinită, întrucât acesta este cert, atât în privința existenței, cât și a întinderii și nu a fost încă reparat integral.
Astfel, în speță, potrivit sentinței penale nr.417, pronunțată la data de 7.10.2011, în dosarul nr.3944/30/2008, de Tribunalul Timiș, ce constituie titlu executoriu, fiind rămasă definitivă și irevocabilă, prin decizia penală nr.3701, pronunțată la data de 14.11.2012, de Înalta Curte de Casație și Justiție (fila 122 dosar fond), prejudiciul nerecuperat de către apelanta reclamantă BGSGSA GC este de 1.400.728,86 lei, aceasta reușind să recupereze suma de 6.599.271 lei, ca urmare a ridicării sechestrului asigurător asupra conturilor bancare deținute de doi coinculpați. Apelanta reclamantă BGSGSA GC a acoperit integral paguba de 8.000.000 lei, produsă SCCDC, prin faptele ilicite săvârșite de către inculpatul JF și ceilalți inculpați, constând în efectuarea de plăți neautorizate și neordonate de titularul contului SCCDC, deschis la această bancă.
Totodată, Curtea a constatat că este dovedită și îndeplinirea condiției existenței legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite săvârșite de inculpatul defunct JF și prejudiciul produs apelantei reclamante BGSGSA GC, întrucât însușirea fără drept a sumei de 8.000.000 lei din contul SC CDC, deschis la BGSGSA GC, de către grupul infracțional condus de inculpatul JF, i-a produs apelantei reclamante această pagubă, întrucât, astfel cum s-a relevat, societatea bancară a acoperit integral suma sustrasă din contul acesteia.
În fine, aceste fapte ilicite sunt imputabile autorului lor, inculpatul JF, autorul intimaților pârâți JMP, JD și JF, care a acționat cu vinovăție atunci când le-a săvârșit, urmărind să-și însușească, fără drept, suma de 8.000.000 lei, din contul SCCDC, deschis la BGSGSA GC.
Prin urmare, fiind dovedită întrunirea cumulativă a condițiilor legale, Curtea a constatat declanșată răspunderea civilă delictuală a defunctului inculpat JF, autorul intimaților pârâți JMP, JD și JF, cu consecința aplicării sancțiunii civile, concretizată în nașterea obligației civile de reparare a prejudiciului, cauzat apelantei reclamante BGSGSA GC, în patrimoniul acestuia.
La momentul încetării din viață a inculpatului JF și, prin urmare, la data deschiderii succesiunii, obligația de reparare a prejudiciului cauzat apelantei reclamante BGSGSA GC, prin fapta ilicită, exista în patrimoniul său, iar această obligație s-a transmis, astfel cum s-a relevat, de drept, pe cale devoluțiunii legale universale, moștenitorilor săi, intimații pârâți JMP, JD și JF.
În acest context, Curtea a constatat că, intimații pârâți JMP, JD și JF nu au fost chemați în judecată, pentru a răspunde delictual, nici direct, în temeiul art.998-999 Cod civil din anul 1864 și nici indirect, pentru fapta altei persoane, fie aceasta și autorul lor, în temeiul art.1000 din același act normativ, cum, în mod greșit, a reținut instanța de fond și au susținut intimații pârâți JMP, JD și JF, prin întâmpinarea formulată în apel, ci, astfel cum s-a relevat, obligația de reparare a prejudiciului cauzat apelantei reclamante, prin fapta ilicită a autorului lor, exista în patrimoniul acestuia, iar acesta s-a transmis intimaților pârâți JMP, JD și JF, pe calea devoluțiunii legale succesorale, la data deschiderii succesiunii, în temeiul principiului universalității transmisiunii moștenirii, adică atât activul, cât și pasivul succesoral, respectiv drepturile și obligațiile patrimoniale care au aparținut defunctului.
În speță, obiectul examinării nu îl constituie îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale a intimaților pârâți JMP, JD și JF, pentru fapta ilicită proprie a acestora sau pentru faptele săvârșite de alte persoane, cu consecința aplicării sancțiunii civile a reparării prejudiciului produs, ci ceea ce se analizează este îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale a autorului lor, inculpatul JF, decedat în cursul judecării procesului penal, pentru infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat, instigare la furt calificat, instigare la infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor informatice, instigare la infracțiuni informatice și spălare de bani și obligația de dezdăunare, născută în patrimoniul defunctului, transmis moștenitorilor, intimații pârâți JMP, JD și JF, pe cale devoluțiunii universale legale.
Prin urmare, intimații pârâți JMP, JD și JF nu răspund civil pentru că fapta care a produs prejudiciul apelantei reclamante BGSGSA GCA ar fi fost săvârșită de aceștia sau că ar răspunde pentru fapta altuia, ci pentru că obligația de reparare a prejudiciului exista în patrimoniul aparținând autorului JF și le-a fost transmisă acestora prin moștenire.
Intimații pârâți JMP, JD și JF au dobândit patrimoniul succesoral al defunctului JF prin manifestarea dreptului de opțiune succesorală, aceștia acceptând moștenirea autorului JF sub beneficiu de inventar, astfel cum reiese din examinarea certificatului de moștenitor suplimentar nr.11 din 29 mai 2009, la certificatul de moștenitor nr.6 din 11.047.2009, eliberat de Biroul Notarului Public BE, a declarației autentificate prin încheierea nr.186 din 11 aprilie 2009 (filele 98-99 și 103 dosar apel), a sentinței penale nr.417, pronunțată la data de 7.10.2011, în dosarul nr.3944/30/2008, de Tribunalul Timiș (filele 73-84 dosar Tribunalul Dolj), având în vedere că descendenții inculpatului JF erau minori la data deschiderii succesiunii.
Prin urmare, intimații pârâți JMP, JD și JF au dobândit și pasivul moștenirii autorului JF, deci și obligația de dezdăunare a apelantei reclamante BGSGSA GC, pentru prejudiciul produs prin faptele ilicite, însă, având în vedere modul de acceptare a succesiunii, aceștia vor răspunde doar în limita activului succesoral.
În consecință, având în vedere considerentele expuse și textele de lege invocate, Curtea a constatat că apelul este fondat și, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, a admis, a schimbat sentința în sensul că a admis cererea reclamantei BGSGSA GC prin BGSGSA SC și a obligat, în solidar, pe pârâții JMP, JDF și JF, succesori în drepturi ai inculpatului decedat JF, doar în limita activului succesoral, la plata sumei de 1.400.728,86 lei, cu dobânda legală până la data achitării efective.
