Furtul. Jurisprudență Furt

Judecătoria CARACAL Sentinţă penală nr. 164 din data de 23.11.2015

Prin rechizitoriul nr. 3023/P/03.07.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal și înregistrat pe rolul acestei instantei la data de 29.07.2015, sub nr. de dosar …./207/2015, a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național, faptă prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit a și alin. 2 lit b din Legea nr. 46/2008.

Din continutul actului de sesizare rezultă că, în noaptea de 19/20.10.2014, în jurul orei 02,00, inculpatul M. I. a sustras, fără drept, 6 arbori specia stejar și un arbore specia jugastru, din pădurea Reșca, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 4389,615 lei(f.28).

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit următoarea situație de fapt: la data de 19.10.2014, în jurul orei 21,00, G. A., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Caracal, s-a deplasat împreună cu martorii L. V. și N. N., în pădurea Reșca, întrucât aveau informații că în pădure se taie ilegal lemne. La marginea pădurii au observat șanțul care delimitează pădurea astupat, motiv pentru care au efectuat pândă, până în jurul orei 02,00. In acest interval de timp au auzit zgomote specifice tăieturilor de topor și ale arborilor în cădere.

Ulterior, la fața locului au apărut și organele de poliție, iar în jurul orei 02,00 au observat patru căruțe încărcate cu lemne care ieșeau din pădure. Persoanele care se aflau în căruțe au fugit, abandonând lemnele, iar organele de poliție au reușit să-1 imobilizeze și să-1 identifice pe inculpatul M. I. (pr.v.depistare, f.6).

Din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului rezultă că au fost identificate cioatele a șase arbori specia stejar având diametrele de 21X20 cm, 43X44cm, 46X48 cm, 41X41 cm, 47X50 cm, 40X40 cm și un arbore specia jugastru cu diametrul la cioată de 25X26 cm (f. 10).

Situația de fapt descrisă anterior este concordantă cu depoziția martorilor L. V. (f.63,108) și N. N.(f.57) aceștia declarând că, în noaptea de 19/20.10.2014, în jurul orei 21,00 au fost sunați de către colegul lor, pădurarul G. A. (f.60,105) care le-a solicitat să-1 însoțească, întrucât a fost informat că se taie arbori ilegal, în pădurea Reșca. Ulterior, în jurul orei 02,00 l-au observat pe inculpatul M. I. care intenționa să părăsească pădurea Reșca cu o căruță plină cu lemne.

Pe parcursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei constatări criminalistice traseologice, ocazie cu care s-a constatat că vârfurile de cioate găsite în căruța inculpatului M. I. fac corp comun cu cele ridicate de organele de poliție cu ocazia cercetării la fața locului.(f.32-52).

Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că a sustras ilegal arbori din pădurea Reșca, cu mențiunea că arborii i-a găsit în pădure deja tăiați (f.73,113).

Situația de fapt reținută în actul de sesizare se susține cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu(f.6), proces verbal de cercetare la fața locului (10) și planșe foto anexe(f. 12-15), proces verbal de examinare a arborilor sustrași (f. 17) și planșe foto anexe (21 -24), raport de constatare criminalistică nr.86590 din data de 03.12.2014 (f.32-52), declarații martor V. T. (f.54), declarații martor N. N. (f.57 ), declarații martor G. A. (f.60 ), declarații martor L. V. (f.63 ), declarații martor N. I. (f.66 ),declarații martor N. M. (f.69 ),adresă prejudiciu(f.28),declarație suspect M. I. (f.73),declarație inculpat M. I. (f.113),declarație suspect A. J. (f.79),declarație martor A. A. I. (f.84),declarație suspect A. A. I. (f.88),anchetă socială (f.92),declarație martor D. M.(f.98),declarație suspect D. M. (f. 101).

Fapta inculpatului M. I. care, în data de 19/20.10.2014, în jurul orei 02,00 a sustras, rară drept, arbori din pădurea Reșca, cauzând un prejudiciu în cuantum de 4389,615 lei, părții civile Direcția Silvică Olt, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național, prev. de art.l 10 alin.l lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr.46/2008.

S-a reținut în actul de sesizare că în ceea ce priveste pe suspecții A. J., A. A. I. și D. M., din probele administrate pe parcursul urmării penale nu s-a stabilit cu certitudine că au participat la săvârșirea infracțiunii, față de aceștia dispunându-se clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori din fondul forestier național, prev. de art.l08 alin.l lit.a și art.110 alin.l lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr.46/2008, fiind aplicabile dispozițiile art.l6 lit.c C.p.p.

De asemenea, față de suspectul M. I. s-a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art.l08 alin.l lit.a din Legea nr.46/2008, întrucât, din probatoriul administrat nu există probe care să stabilească vinovăția acestuia, sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.l6 lit.c C.p.p.

Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii este în cuantum de 4389,615 lei, sumă cu care Direcția Silvică Olt s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 29.07.2015, sub nr. de dosar …/207/2015, fiind repartizată aleatoriu Judecătorului de Cameră Preliminară pentru verificarea competenței și legalității sesizării instanței dar și a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în conformitate cu dispoz. art. 342 și urm. din NCP.

Inculpatului i-a fost comunicată copia certificată a rechizitoriului, conf. disp. art. 344 alin. 2 Cpp.

Întrucât nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat și nici din oficiu nu se impuneau a fi invocate, Judecătorul de cameră preliminară a constatat prin încheierea nr. 100/12.10.2015, legalitatea rechizitoriului cu nr. 3023/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, întrucât au fost respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen.; a administrării probelor, respectiv audierea martorilor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 C.p.p., iar a inculpatului s-a făcut cu respectarea disp. art. 107 - 110 din același cod, precum și a actelor de urmărire penală, constând în sesizarea organului de urmărire penală, rezoluția de dispunere a începerii urmăririi penale a organului de cercetare penală, rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale de către procurorul de caz și referatul organului de cercetare penală cu propunerea de emitere a rechizitoriului, punerii în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului și a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național, faptă prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit.a și alin 2 lit b din Legea nr. 46/2008.

În cauza a fost fixat primul termen de judecată la data de 26.10.2015.

În ședința publică din data de 26.10.2015, a fost audiat inculpatul M. I., cu privire la acuzația adusă, în prezența apărătorului ales, ocazie cu care a recunoscut faptele așa cum sunt descrise în actul de sesizare, solicitand sa se faca aplicarea disp. art. 374 rap. la art. 396 alin. 10 Cpp, in sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, fiind de acord ca in cazul in care instanța se va orienta spre o pedeapsa neprivativa de libertate, să presteze muncă nerenumerată în folosul comunitatii (f. 18).

Inculpatul a depus la dosar chitanța nr. 603/26.10.2015, reprezentând dovada achitării prejudiciului în cuantum de 4389, 615 lei către Ocolul Silvic Caracal (f. 19), acte în circumstanțiere respectiv caracterizare întocmită de Postul de Politie Fălcoiu și Primăria com. Fălcoiu, jud. Olt și certificate de naștere privind pe minorii pe care îi are în întreținere.

La dosar a fost înaintată fișa de cazier judiciar a inculpatului.

La solicitarea instantei, Direcția Silvică Olt- Ocolul Silvic Caracal a comunicat prin adresa nr. 4756/04.11.2015 ca nu se constituie parte civilă, întrucat inculpatul a achitat c/v prejudiciului de 4389, 615 lei, fiind atașată chitanța nr. 603/26.10.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, precum și probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești și apreciindu-le, în ansamblu și în urma evaluării tuturor conform art. 103 alin. 1 C.p.p., instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 19.10.2014, în jurul orei 21,00, G. A., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Caracal, s-a deplasat împreună cu martorii L. V. și N. N., în pădurea Reșca, întrucât aveau informații că în pădure se taie ilegal lemne.

La marginea pădurii au observat șanțul care delimitează pădurea astupat, motiv pentru care au efectuat pândă, până în jurul orei 02,00. In acest interval de timp au auzit zgomote specifice tăieturilor de topor și ale arborilor în cădere.

Ulterior, la fața locului au apărut și organele de poliție, iar în jurul orei 02,00 au observat patru căruțe încărcate cu lemne care ieșeau din pădure.

Persoanele care se aflau în căruțe au fugit, abandonând lemnele, iar organele de poliție au reușit să-1 imobilizeze și să-1 identifice pe inculpatul M. I. (pr.v.depistare, f.6).

Din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului rezultă că au fost identificate cioatele a șase arbori specia stejar având diametrele de 21X20 cm, 43X44cm, 46X48 cm, 41X41 cm, 47X50 cm, 40X40 cm și un arbore specia jugastru cu diametrul la cioată de 25X26 cm (f. 10).

Situația de fapt descrisă anterior este concordantă cu depoziția martorilor L. V. (f.63,108) și N. N.(f.57) aceștia declarând că, în noaptea de 19/20.10.2014, în jurul orei 21,00 au fost sunați de către colegul lor, pădurarul G. A. (f.60,105) care le-a solicitat să-1 însoțească, întrucât a fost informat că se taie arbori ilegal, în pădurea Reșca. Ulterior, în jurul orei 02,00 l-au observat pe inculpatul M. I. care intenționa să părăsească pădurea Reșca cu o căruță plină cu lemne.

Pe parcursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei constatări criminalistice traseologice, ocazie cu care s-a constatat că vârfurile de cioate găsite în căruța inculpatului M. I. fac corp comun cu cele ridicate de organele de poliție cu ocazia cercetării la fața locului.(f.32-52).

Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale , cât și în timpul judecății inculpatul a recunoscut că a sustras ilegal arbori din pădurea Reșca, cu mențiunea că arborii i-a găsit în pădure deja tăiați (f.73,113).

În drept, fapta inculpatului M. I. care, în data de 19/20.10.2014, în jurul orei 02,00 a sustras, rară drept, arbori din pădurea Reșca, cauzând un prejudiciu în cuantum de 4389,615 lei, părții civile Direcția Silvică Olt, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 110 alin. 1 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr.46/2008.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 110 alin. 1 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr.46/2008, instanța reține că elementul material constă în sustragerea fără drept a 6 arbori specia stejar și un arbore specia jugastru, din pădurea Reșca, jud. Olt.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

Instanța având in vedere recunoașterea inculpatului intervenită după citirea actului de sesizare, urmează să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4, 375 și art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis in judecata, vinovăția inculpatului fiind pe deplin stabilită și dovedită cu probele administrate în cauză.

Potrivit art.396 alin. 10 CPP, când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Avându-se în vedere că infracțiunea săvârșită de către inculpat dezvoltă un grad ridicat de pericol social, concret, concretizat în modul și mijloacele săvârșite a actelor materiale ce compun latura complexă obiectivă a infracțiunii săvârșite, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmările produse, instanța apreciază ca în vederea îndeplinirii scopului general și social poate să aplice inculpatului o pedeapsă neprivativă de libertate pentru fapta săvârșită, îndepărtată de minimul special .

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța conform art.74 Cp, va avea în vedere criteriile generale , respectiv faptul că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului.

Gravitatea infractiunii și periculozitatea infractorului se evalueaza după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, în temeiul art. 334 alin. 4 Cp, coroborat cu art. 375 Cod de procedură penală, raportat la art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, cu aplicare art. 5 Cp, instanța urmeaza sa condamne pe inculpatul M. I. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru pentru infracțiunea de furt de arbori din fondul forestier național, faptă prevăzută și pedepsită de disp. art. 110 alin. 1 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr.46/2008

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 1 an și 6 luni închisoare, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Față de aceste considerente, în baza art. 91 alin. 1 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. 1 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 din Codul penal, impune inculpatului M. I. ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin.3 din Codul penal, dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei comunei Fălcoiu, județul Olt.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. coroborat cu disp.a rt. 96 Cp, va atenționa inculpatul asupra conduitei sale viitoare și asupra aspectului că în cazul comiterii de noi infracțiuni sau a nerespectării măsurile de supraveghere ori a neexecutării obligațiilor ce îi revin pe durata termenului de supraveghere se expune revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Instanța urmează ca in baza art. 23 alin. 3 Cpp coroborat cu art. 25 Cpp, să ia ca Directia Silvica Olt-Ocolul Silvic Caracal nu se constituie parte civila, prejudiciul cauzat fiind recuperat prin achitarea sumei de 4389,615 lei.

În baza art. 274 alin.1 din Codul de procedură penală, instanța va obliga inculpatul M. I. la plata sumei de 650 lei (din care 500 lei in faza de urmărire penala), reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Postat 27.11.2015

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul. Jurisprudență Furt