Inadmisibilitatea contestaţiei împotriva unei încheieri prin care s-a dispus asupra plângerii formulate de inculpat împotriva unei măsuri preventive dispuse de către procuror, potrivit art. 213 C.pr.pen.
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă penală nr. 73/2015 din data de 25.09.2015
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva încheierii nr. 14 din data de 21.09.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. în dosarul nr. X.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns intimatul petent C.I., asistat de avocat M.T., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, a fost ascultat intimatul inculpat, după care, constatând că nu mai sunt alte cereri s-a acordat cuvântul:
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii judecătoriei și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
A susținut că în mod greșit judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond a admis plângerea formulată de petentul C.I. împotriva ordonanței nr. Y /P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T., prin care s-a dispus măsura controlului judiciar de către procuror și a modificat obligațiile impuse acestuia, întrucât potrivit dispozițiilor art. 215 alin. 8 C.pr.pen. această obligație de impunere de noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial revine organului judiciar care le-a impus.
A apreciat că în prezenta cauză nu există nici un motiv temeinic care să justifice modificarea obligațiilor, putându-se observa că este vorba de o faptă care se săvârșea chiar părăsind localitatea de domiciliu.
Avocat M.T. pentru intimatul C.I. a solicitat respingerea contestației și menținerea încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
A arătat că petentul a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului potrivit dispozițiilor art. 213 alin. 1 C.pr.pen. solicitând revocarea măsurii controlului judiciar în baza dispozițiilor art. 213 alin. 6 C.pr.pen., iar ca o teză subsidiară a solicitat înlocuirea obligației de a nu depăși limita teritorială a județului cu aceea de a nu depăși limita teritorială a țării și, totodată, înlăturarea obligației de a nu conduce nici o categorie de vehicule pe drumurile publice, menținându-se celelalte măsuri. Astfel, a considerat că dispunerea oricărei măsuri preventive trebuie evaluată și în raport cu situația personală a inculpatului, care a recunoscut încă de la început faptele de care este acuzat, are un minor în întreținere, desfășoară activități lucrative în mod legal și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Referitor la admisibilitatea prezentei contestații, a arătat că, în opinia sa, încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la judecătorie este definitivă, deci fără drept de contestație.
Intimatul C.I., având cuvântul, a solicitat respingerea contestației.
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI
Prin încheierea 14 din data de 21.09.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. în dosarul nr. X, a fost admisă plângerea formulată de petentul C.I., cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. 1 C.pen. ( 2 fapte) cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., împotriva ordonanței din data de 17.09.2015 adoptată în dosarul nr. Y /P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 17.09.2015, ora 13:30 până la data de 15.11.2015, față de petent.
A fost modificată obligația stabilită de procuror în sensul că la punctul 2 litera d petentului i s-a impus obligația "să nu depășească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar.";
A fost înlăturată obligația petentului de a nu conduce nici o categorie de vehicule pe drumurile publice, prevăzută la pct. 2 lit. f din ordonanța contestată și au fost menținute celelalte obligații impuse petentului C.I. prin aceasta.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 18.09.2015 sub nr. X petentul C.I. a formulat contestație împotriva ordonanței din 17.09.2015 adoptată în dosarul nr. Y/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de acesta pe o perioadă de 60 zile începând cu data de 17.09.2015, ora 13.30 până la data de 15.11.2015.
În motivare s-a solicitat desființarea ordonanței contestate și judecarea sa în stare de libertate, iar în subsidiar a solicitat ca limita să fie extinsă la nivelul întregii țări, întrucât a colaborat cu organele de cercetare penală, nu a discutat cu martorii sau alte părți și a avut o conduită adecvată, fără a tergiversa soluționarea cauzei, solicitând să i se permită să părăsească raza județului Gorj și să aibă libertate de mișcare pe întreg teritoriul țării pentru a se putea angaja în calitate de conducător auto conform profesiei sale.
A susținut totodată că se impune eliminarea obligației de a nu conduce vreo categorie de vehicule pe drumurile publice, întrucât infracțiunile nu au legătură cu regimul circulației, iar pe de altă parte este îngrădit dreptul la muncă, în condițiile în care este singurul întreținător al familiei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 213 C.pr.pen.
S-a dispus atașarea dosarului nr. Y/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., din analiza cuprinsului căruia reiese că prin ordonanța din data de 17.09.2015 s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 17.09.2015, orele 13:30, până la data de 15.11.2015, față de inculpatul C.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. 1 C.pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmând să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria T. și la I.P.J Gorj - Serviciul de Investigații Criminale (care efectuează cercetările în prezenta cauză), ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria T. și I.P.J Gorj - Serviciul de Investigații Criminale cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția Orașului Rovinari jud. Gorj, conform programului de supraveghere întocmit de Compartimentul Supraveghere Judiciară din cadrul Poliției oraș Rovinari sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depășească limita teritorială a județului Gorj decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T.;
e) să nu se apropie de inculpații S.G.R., G.V.N., B.L., Ș.C.M., V.M., N.D.V., C.C., L.I., I.N., T.N., F.V., H.C.P., B.L., P.A., B.P., N.I., G.D.A., B.V.M., B.G.E., C.S.D., B.N., M.P.I., R.C.G., M.A.D., B.I.D., C.C. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu conducă nicio categorie de vehicule pe drumurile publice;
g) să comunice periodic săptămânal, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele de existență;
Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. 3 C.pr.pen., inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Prin ordonanța din data de 04.09.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva a unui număr de 27 de inculpați, printre care și inculpatul petent C.I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. l C.pen.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
1. În cursul lunii aprilie 2015 suspectul C.I. a dobândit cantitatea de 7,6 tone cărbune pe care a încărcat-o în autoutilitara cu nr. de înmatriculare GJ-29-Z pentru a o transporta în vederea valorificări ulterioare. Suspectul C.I. intenționa să înstrăineze, la rândul săi cărbunele astfel dobândit, în afara județului Gorj.
În data de 19.04.2015 organele de poliție din cadrul I.P.J. Gorj efectuând un control în parcarea situată în comuna P., sat I. DI 79, au identificat autoutilitara cu numărul de înmatriculare GJ-29-V abandonată care era încărcată cu cărbunele sustras. Suspectul C.I. nu a prezentat documente pentru a justifica proveniența cărbunelui transportat. Totodată, din înscrisurile existente au rezultat indicii care întemeiază presupunerea rezonabilă că autoturismul ulterior indisponibilizat a fost modificat sau adaptat în scopul realizării valorificării minereului sustras.
2. Numitul B.N. locuiește într-un imobil situat în comuna F. sat R., jud. Gorj, iar prin spatele curții casei acestuia trece banda T401A care transportă cărbunele provenind de la exploatarea minieră Rovinari din cadrul S.C Complexul Energetic Oltenia S.A. Profitând de acest fapt, în data de 26.10.2015, fiul acestuia, numiți B.N.F. a sustras de pe banda transportoare o cantitate de cărbune pe care a depozitat-o într-o grămadă aflată în curtea imobilului susmenționat. În aceeași dată, cărbunele astfel sustras a fost înstrăinat de către numitul B.N.F. suspectului C.I. care a încărcat minereul sustras în autoutilitara cu nr. de înmatriculare GJ-29-Z.
Procurorul a apreciat că, în cauză există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul C.I. a săvârșit infracțiunea de tăinuire (2 infracțiuni), prevăzută de art. 270 alin. l C.pen. cu aplicarea art. 38 C.pen., apreciind că măsura controlului judiciar este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, precum și al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, neexistând nicio cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale pentru infracțiunea mai susmenționată și că această măsură este proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului, asigurând un just echilibru cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia.
În acest sens s-a avut în vedere modul în care inculpatul a conceput și a desfășurat activitatea infracțională, ușurința luării de către inculpat a hotărârii de a săvârși infracțiunea reținută în sarcina acestuia, capacitatea redusă de a conștientiza gravitatea faptei comise și a consecințelor produse. Activitatea infracțională a inculpatului, întemeiază presupunerea rezonabilă că infracțiunea reținută în sarcina sa a fost săvârșită din cauza înclinației pentru comiterea unei fapte antisociale și nu ca urmare a unui complex de împrejurări care a contribuit ca inculpatul să se abată de la conduita sa obișnuită.
De asemenea, s-a considerat că modul de săvârșire al acestei fapte determină temerea repetării sale afectându-se astfel normala și pașnica desfășurare a relațiilor sociale, fiecare socotindu-se amenințat de eventuala ivire a unor noi fapte, de natura celor săvârșite de către inculpați.
În ceea ce privește proporționalitatea măsurii controlului judiciar, s-a avut în vedere interesul general al desfășurării cu celeritate a procedurii penale, precum și valorile sociale ocrotite de lege, încălcate prin săvârșirea faptei care face obiectul prezentei acuzații penale.
Pe de altă parte, s-a apreciat că există suspiciunea cu privire la o posibilă înțelegere ulterioară între inculpatul C.I. și celelalte persoane implicate în desfășurarea activității infracționale descrise mai sus, în sensul influențării cursului procesului penal, prin împiedicarea aflării adevărului, ceea ce face să se nască în continuare un risc semnificativ cu privire la obstrucționarea justiției.
Apreciind starea de fapt conturată, în urma examinării probatoriului, judecătorul de drepturi și libertăți de la judecătorie a constatat întemeiată în parte plângerea petiționarului.
Măsura controlului judiciar este o măsură preventivă ce constă în îndatorirea inculpatului acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de a se supune obligațiilor impuse de lege sau de organul judiciar care a dispus măsura în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Totodată această măsură trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației adusă inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. Astfel, în lumina C.E.D.O și a jurisprudenței interne trebuie să existe o proporționalitate, un just echilibru între restricția libertății de circulație și scopul urmărit prin luarea sau menținerea unei astfel de măsuri, prin raportare la circumstanțele cauzei, gravitatea infracțiunii, situația personală sau profesională a inculpatului.
În cauza de față judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul C.I. a săvârșit infracțiunea de tăinuire (2 infracțiuni), prevăzută de art. 270 alin. l C.pen. cu aplicarea art. 38 C.pen., constatând că măsura controlului judiciar este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, precum și al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, neexistând nicio cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale pentru infracțiunea mai susmenționată și că această măsură este proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului, asigurând un just echilibru cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia.
S-a avut în vedere împrejurarea că probatoriul cauzei nu a fost finalizat, existând totodată suspiciunea unei posibile înțelegeri a acestuia cu celelalte persoane implicate în procesul penal, în scopul îngreunării corectei stabiliri a stării de fapt, cu riscul împiedicării aflării adevărului și tragerii la răspundere penală a potențialilor vinovați de comiterea unor fapte prevăzute de legea penală.
Analizând cu privire la conținutul obligațiilor măsurii solicitarea petentului de a se extinde limita teritorială a interdicției de depășire și de a se înlătura obligația de a nu conduce vreo categorie de vehicule pe drumurile publice, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că este întemeiată.
Astfel, s-a apreciat disproporționată în raport de gravitatea acuzațiilor și persoana făptuitorului, impunerea măsurii de a nu depăși limita teritorială a județului, și totodată nejustificată obligația de a nu conduce nici o categorie de vehicule pe drumurile publice, întrucât faptele pentru care este cercetat nu au legătură cu regimul circulației rutiere, adăugându-se împrejurarea că petentul este conducător auto (conform adeverinței nr. 10/2015) și se află în căutarea unui loc de muncă (potrivit aceleiași adeverințe a încetat contractul de muncă anterior iar conform unui alt înscris, acesta a desfășurat activitate sezonieră și în Republica Federală Germania).
De aceea, a fost admisă plângerea, s-a modificat obligația impusă de procuror în sensul că la punctul 2 litera d petentului i s-a impus obligația "să nu depășească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar"; și a fost înlăturată obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe drumurile publice, fiind menținute celelalte obligații stabilite prin ordonanța contestată.
Totodată, s-a considerat de către judecătorul de drepturi și libertăți de la judecătorie că, fiind în prezența unei plângeri împotriva ordonanței privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar așa cum rezultă și din literatura de specialitate (procedură penală, partea generală, Mihail Udroiu, Editura CH Beck, București 2014, paginile 539-540), judecătorul de drepturi și libertăți are posibilitatea pronunțării asupra admiterii plângerii cu consecința modificării sau înlăturării ca disproporționate sau nejustificate a unora dintre obligațiile stabilite prin ordonanța procurorului, altfel ar rămâne fără efect posibilitatea contestării acestei măsuri.
Împotriva acestei încheierii a formulat contestație Parchetul de pe lângă Judecătoria T., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea contestației a arătat că în mod greșit judecătorul de drepturi și libertăți a admis plângerea formulată de petentul C.I. împotriva ordonanței nr. Y/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T., prin care s-a dispus măsura controlului judiciar de către procuror și a modificat obligațiile impuse, deoarece în cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura are facultatea de a dispune cu privire la obligațiile ce trebuie respectate de inculpat.
Astfel, conform dispozițiilor art. 213 alin. 6 C.pr.pen., judecătorul de drepturi și libertăți poate revoca măsura dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a acesteia, iar potrivit prevederilor art. 215 alin. 8 C.pr.pen., în cursul urmăririi penale procurorul care a luat măsura, poate dispune din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanță, impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial dacă apar motive temeinice care justifică aceasta după audierea inculpatului.
S-a susținut că deci, competența de a dispune modificarea conținutului măsurii controlului judiciare revine autorității judiciare care a impus-o, sesizarea în vederea modificării putând să fie făcută din oficiu sau la cererea inculpatului. A mai arătat că în prezenta cauză, în cursul urmăririi penale au fost respectate dispozițiile legale de luare a măsurii controlului judiciar față de inculpatul C.I..
Inculpatul a fost adus în fața procurorului, i s-au adus la cunoștință, de îndată, în limba română, infracțiunile de care este suspectat și motivele luării măsurii controlului judiciar, măsura fiind dispusă după audierea inculpatului în prezența avocatului ales, iar înaintea audierii inculpatului i-au fost aduse la cunoștință drepturile, întocmindu-se în acest sens proces-verbal.
Raportat la cele expuse anterior, s-a apreciat că au fost respectate dispozițiile legale referitoare la luarea măsurii controlului judiciar și nu se impunea, în raport de dispozițiile legale prevăzute de art. 213 alin. 6 C.pr.pen. și art. 215 alin. 8 C.pr.pen. modificarea controlului judiciar, acest atribut fiind al procurorului care a dispus măsura în cursul urmăririi penale.
De asemenea, s-a arătat că, judecătorul de drepturi și libertăți a menționat că încheierea pronunțată este definitivă însă, s-a considerat că o astfel de contestație este admisibilă, neputându-se susține că dispozițiile art. 213 C.pr.pen. exclud aplicarea dispozițiilor art. 204 C.pr.pen.
Astfel, s-a considerat că faptul că dispozițiile art. 213 alin. 7 C.pr.pen. prevăd un termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii în care dosarul se restituie procurorului, nu conduc la concluzia contrară, legiuitorul lăsând posibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți de a restitui dosarul procurorului, în ipoteza în care nu se formulează contestație.
În concluzie s-a solicitat admiterea contestației, casarea încheierii penale atacate pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul T.G., examinând contestația formulată constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Verificând actele aflate la dosar, judecătorul constată că, în speță, prezenta contestație este formulată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus admiterea unei plângeri formulată împotriva unei măsuri preventive dispuse de către procuror.
Or, așa după cum și judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul J.T. a reținut referitor la caracterul definitiv al soluției ce va fi pronunțată în prezenta plângere, se apreciază că nu poate fi atacată cu contestația prevăzută de art. 204 C.pr.pen., întrucât conform reglementării sunt supuse contestației doar încheierile judecătorului de drepturi și libertăți prin care acesta dispune direct asupra măsurilor preventive de competența sa și nu încheierile dispuse de judecătorul de drepturi și libertăți în cadrul plângerii prevăzute de art. 213 din Codul de procedură penală.
Împotriva ordonanței procurorului de luare a măsurii controlului judiciar este prevăzută o singură cale de atac, respectiv plângerea prevăzută de art. 213 din Codul de procedură penală, care asigură accesul liber la justiție în sensul dispozițiilor art. 6 CEDO, cale de atac prin care măsura preventivă dispusă de procuror este supusă controlului de legalitate și temeinicie efectuat de judecătorul de drepturi și libertăți, concluzia fiind că încheierea este definitivă cum, de altfel, era și menționat în dispozitivul hotărârii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 213 alin. 1 C.pr.pen., împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.
Din observarea textului de lege al art. 213 C.pr.pen. și titlului marginal al acestuia, rezultă că împotriva măsurii controlului judiciar dispusă de procuror se poate formula cale de atac numai de către inculpat la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Astfel, calea de atac este plângerea și acesta este definitivă.
Nu ne găsim în situația dispozițiilor art. 204 C.pr.pen. ce reglementează calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, care este contestația, ce se poate declara de inculpat și procuror și se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată, urmând să fie înaintată, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
De altfel, spre deosebire de art. 213 C.pr.pen., care la alin. 7 dispune că dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii, art. 204 C.pr.pen. prevede la alin. 13 că dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației, iar la alin 14 se prevede expres că dacă încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță nu este atacată cu contestație, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestație.
Mai mult, între soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de libertăți în contestație, astfel cum sunt prevăzute de aliniatele 10 - 12 ale art. 204 C.pr.pen. nu se regăsește și analizarea temeiniciei soluției dispusă în cazul luării măsurii preventive a controlului judiciar de procuror și respingerii plângerii formulată în temeiul dispozițiilor art. 213 C.pr.pen.
Cum dispozițiile art. 204 C.pr.pen se referă la încheierile prin care în cursul urmăririi penale se dispune asupra măsurilor preventive ca sesizare principală, iar în cazul încheierii prevăzute de art. 213 C.pr.pen. se verifică încălcarea dispozițiilor care reglementează condițiile de luare a acesteia, se constată că dispozițiile menționate vizează acte procedurale diferite, dispuse sau pronunțate de organe judiciare diferite.
Totodată, se observă că în noul cod de procedură penală nu au fost reglementate alte situații în care calea de atac să cunoască două grade distincte de jurisdicție.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că dispozițiile procedurale privind căile de atac în materie penală sunt expres și limitativ prevăzute de lege.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul T.G. reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În speță, Parchetul de pe lângă Judecătoria T. a formulat contestație împotriva unei încheieri prin care s-a dispus admiterea unei plângeri formulate de inculpat împotriva unei măsuri preventive dispuse de către procuror, hotărâre care, însă, este definitivă.
Dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Așa fiind, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul T.G. urmează să respingă, ca inadmisibilă contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva încheierii nr. 14 din data de 21.09.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. în dosarul nr. X.
Referitor la motivele ce privesc starea de fapt a cauzei, respectiv oportunitatea înlăturării obligațiilor de către judecătorul primei instanțe, față de considerentele ce preced, analiza acestora apare de prisos.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva încheierii nr. 14 din data de 21.09.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. în dosarul nr. X ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința din camera de consiliu din 25.09.2015.
