încuviinţarea părăsirii teritoriului româniei, pentru o perioadă de 30zile-pe durata termenului de supraveghere al suspendării executării pedepsei. art.557al.10 cpp coroborat cu art.46 din l.253/2013 cu referire la art.93al.2 lit.d c.penal
Comentarii |
|
Tribunalul IAŞI Hotărâre nr. 128 din data de 07.09.2017
Prin cererea formulată la data de 29.08.2017 înregistrată pe rolul instanței sub nr. /99/2017, petentul ZB a solicitat instanței încuviințarea părăsirii teritoriului României, pentru o perioadă de 30 de zile.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe o perioadă de 4 ani, care constituie termen de supraveghere. Printre alte obligații impuse în cadrul supravegherii este și aceea de a nu părăsi teritoriul țării fără acordul instanței de executare. A arătat petentul că până în prezent s-a suspus măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse în cadrul măsurii conduită constatată de consilierul de probațiune. A învederat petentul că în prezent solicită să i se permită să părăsească țara pe o durată de 30 de zile întrucât a contractat un împrumut la o instituție de credit, având o rată lunară de 3.487,62 lei, iar pentru a putea achita ratele lunare la timp și pentru a avea venitul necesar rambursării la timp a creditului a încheiat la distanță, un contract de muncă cu "Tax &Legal Centre cu sediul la Londra, prin care a fost angajat în calitate de constructor cu un venit de 9 lei /oră, 12 ore/zi, 6 zile/săptămână, începând cu data de 28.08.2017 pe o perioadă de doi ani. În această modalitate, la angajatorul britanic își poate asigura în 30 de zile un venit de 2000 de lire sterline, care i-ar permite să acopere trei rate lunare de împrumut. În caz contrar ar fi supus riscului de a fi declarat în centrala incidentelor de plată și să își piardă imobilele ipotecate (constituite din teren și casă de locuit din sat) pentru obținerea creditului. A mai arătat petentul că deși a încercat să se angajeze în țară la diverse firme de construcții, cu veniturile salariale plătite de angajatorii români nu ar putea achita nici măcar o treime din rata lunară de împrumut.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 557 alin. (10) C. proc. pen., art.46 din Legea nr.253/2013 rap. la art.93 alin.2 lit.d C.penal, art.41 alin.1, art.44 alin.1 din Constituția României, art.15 și art.17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Petentul a depus în susținerea cererii înscrisuri, fiind atașate la dosarul cauzei următoarele acte în copie conformă cu originalul: contract de ipotecă imobiliară și contractul de credit pentru nevoi personale cu garanție reală imobiliară nr.1179/09.11.2016, contractul de angajare încheiat la 07.07.2017 între Tax&Legal Centre și ZB în traducere legalizată.
Instanța, din oficiu, a dispus atașarea la dosarul cauzei a copiei sentinței penale nr.242 NCPP din 24.03.2015 a Tribunalului Iași, însoțită de un referat privind stadiul executării pedepsei întocmit de Biroul executări penale, precum și depunerea la dosar a contractului de angajare încheiat de petent cu angajatorul britanic, în original.
Consilierul de Probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, prezent în instanță a arătat că petentul se află sub supravegherea Serviciului încă din aprilie 2015 și că pe toată durat supravegherii, persoana supravegheată a respectat obligațiile și măsurile de supraveghere, ultima întrevedere cu acesta având loc la data de 2.08.2017, ocazie cu care petentul a adus la cunoștință că a identificat un loc de muncă în Anglia, cu contract de muncă și a motivat că dorește să plece pentru a-și achita aceste credite bancare. Având în vedere că aceasta a respectat și obligația de a presta muncă neremunerată, pe care a executat-o deja și a răspuns solicitărilor consilierului de probațiune, consilierul de probațiune a aratat că este de acord cu solicitarea petentului de a i se acorda permisiunea de a părăsi teritoriul României, atrăgându-i atenția că are obligația să respecte în continuare măsurile de supraveghere impuse.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 242NCPP/24.03.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, rămasă definitivă prin neapelare, petentul ZB a fost condamnat (în urma admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției) la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 alin.1 și 3 C.penal, complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni ilegale cu disozitive sau programe informatice, prev. de art.48 alin. 1 C.penal rap. la art.365 alin.2 C.penal și complicitate la infracțiunea de fabricare, primire, deținerea de echipamente, inclusiv hardwere, software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. de art.48 rap. la art.314 alin.2 C.penal, toate cu aplicarea art.5 NCP și art.38 NCP), pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 91 C. proc. pen., pe un termen de supraveghere de 3 ani, în condițiile art. 92 C. proc. pen.
Pe durata termenului de supraveghere, instanța a impus petentului, printre altele, obligația de a nu părăsi teritoriul României fără încuviințarea instanței.
Din actele dosarului rezultă că petentul a contractat în anul 2016, un împrumut în valoare de 90.000 lei pentru stingerea unor datorii, pentru care firma de credit a instituit o ipotecă imobiliară asupra unei construcții- casă de locuit și teren, aparținând petentului.
Având în vedere că în prezent, petentul întâmpină dificultăți în achitarea creditului, a solicitat permisiunea de a pleca să muncească o perioadă de 30 de zile, la Londra, Marea Britanie, sens în care a făcut dovada existenței unui contract de muncă încheiat cu un angajator "Tax &Legal Centre"; cu sediul în Londra (44 Broadway, Stradford, E15 1XH), valabil o perioadă de 2 ani, începând cu 28.08.2017. În cadrul contractului, petentul și-a dat acordul de a fi angajat în calitate de constructor cu un venit de 9 lire sterline/oră, cu un program de maxim 12 ore/zi, 6 zile/săptămână.
Instanța reține că potrivit art.41 alin1 din Constituție Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă. Împrejurarea că petentul are posibilitatea realizării unor venituri și în România nu poate fi opusă acestuia, decât în situația în care îngrădirea dreptului acestuia de a se deplasa pentru realizarea unei activități producătoare de venituri într-o altă țară ar fi necesară și totodată proporțională cu scopul instituirii obligației impusă petentului de a nu părăsi teritoriul țării decât cu încuviințarea instanței.
Or, instanța reține că petentul se află în cursul unui termen de încercare de 4 ani fixat în cadrul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată de Tribunalul Iași, termen pe durata căruia ( de la debut, din aprilie 2015) a respectat toate măsurile și obligațiile impuse prin hotărârea de condamnare - astfel cum rezultă din susținerile consilierului de probațiune din cadrul Tribunalului Iași și că nu există motive obiective pentru a se considera că acordarea permisiunii (unice în interval de 1 an) de a părăsi țara pentru durata maximă de 30 de zile permisă de lege, pentru a acorda posibilitatea petentului de a munci în acest interval în străinătate, unde ar putea obține o sumă de bani necesară pentru stingerea parțială a creditului contractat de acesta, ar putea împieta în vreun fel asupra supravegherii ce se exercită în continuare asupra sa de către Serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Iași.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 557 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art.46 din Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instanța va admite cererea petentului ZB, și va încuviința părăsirea de către acesta a teritoriului României, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.09.2017 și până la 07.10.2017 inclusiv, pentru a se deplasa în Marea Britanie, Londra - în vederea desfășurării de activități lucrative, conform contractului de muncă încheiat.
Copie de prezenta încheiere definitivă se va comunica de îndată Serviciului de Probațiune din cadrul Tribunalului Iași, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Direcției Generale de Pașapoarte.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.