INFRACŢIUNI PREVĂZUTE ÎN LEGI SPECIALE. Cămătăria. Infracţiunea prev de art 3 din Legea 216/2011.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia Penala Decizie nr. 1608 din data de 19.12.2014
Existența a numai două acte materiale (corespunzător acțiunii incriminate de textul art.3 din Legea nr. 216/2011) nu satisface cerința săvârșirii activității infracționale ca îndeletnicire, ca obișnuință, fiind insuficiente pentru caracterizarea lor ca infracțiune.
Prin sentința penală nr. 3128 din data de 30 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. 1606/318/2013, în baza art. 194 alin 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul R.M a câte două pedepse de 4 ani închisoare (părți vătămate C. R. și G. M.).
În baza art 3 alin 1 din Legea nr 216/2011 a fost condamnat același inculpat la câte 2 pedepse de 4 ani închisoare (părți vătămate C. R. și G. M. ).
În baza art 25 raportat la art 292 Cod penal a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art 290 Cod penal a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art 33 lit a) Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art 88 Cod penal s-a dedus din această pedeapsă durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 23.02.2012 ora 21:50.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art 64 alin 1 lit a) teza a II-a și b) Cod penal pe durata prev. de art 71 Cod penal .
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată C. R. și a fost obligat inculpatul R. M. la 4000 euro daune morale către partea civilă C. R.
În baza art 3 alin 2 din Legea nr 216/2011 a fost confiscată de la partea civilă C. R. domiciliată în Târgu Jiu, B-dul .., nr ., jud Gorj suma de 10.000 euro și de la inculpatul R. M. suma de 3.000 lei (primită de la partea vătămată G. M.).
În baza art 292 Cod penal a fost condamnat inculpatul T.E.L. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art 31 alin 2 raportat la art 289 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art 260 alin 1 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art 33 lit a) Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa de 2 ani închisoare pe care inculpatul o va executa.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art 64 alin 1 lit a) teza a II-a și b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art 86 indice 1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani , compusă din pedeapsa aplicată de 2 ani închisoare și un termen de 3 ani stabilit de instanță potrivit art 86 indice 2 Cod penal.
S-a dispus anularea următoarelor contracte de împrumut încheiate între inculpați și partea vătămată C.R., autentificate sub: nr.3085/09.12.2010; nr 1518/09.06.2011; nr 1674/24.06.2011, nr 1864/08.07.2011 și nr 1970/22.07.2011.
Au fost obligați inculpații la câte 250 lei cheltuieli de judecată către partea civilă C. R., domiciliată în Târgu Jiu, B-dul .., nr ., jud Gorj, reprezentând onorariu avocat.
Au fost obligați inculpații la câte 1500 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și inculpații R. M și T. E.L
În ce privește apelul declarat de inculpatul R. M., din perspectiva criticilor invocate de apărare, a motivelor invocate cu ocazia dezbaterilor publice de către reprezentantul Ministerului Public, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele :
Prima problema care se impune a fi analizată este cea referitoare la incriminarea infracțiunii de cămătărie, Curtea opinând în sensul incidenței prevederilor art. 16 lit.b) teza I Cod procedură penală, referitoare la neprevederea faptei în legea penală.
Inculpatul este acuzat că, la data de 09.12.2010, prin intermediul inculpatului T. E.C., a împrumutat părții civile C. R. suma de 10.000 euro, încheind contractul nr. 3085/9.12.2010 autentificat de BNP Natalia Mănoiu, care prevedea ca împrumut suma de 19.000 euro, din care diferența de 9000 euro reprezenta dobânda percepută. Ulterior, întrucât partea civilă nu a restituit suma împrumutată, s-au încheiat mai multe contracte succesive de împrumut, fictive, pentru sume cuprinse între 1500 lei și 11.000 euro, care reprezentau dobânzile pe care inculpatul le impunea părții civile. Totodată, inculpatul mai este acuzat că, la sfârșitul lunii decembrie 2011, ar fi acordat un împrumut cu dobândă părții vătămate G. M., în valoare de 200 lei, în schimbul căruia a solicitat prin amenințări cu acte de violență suma de 3000 lei. De asemenea, în actul se sesizare se mai reține că, R. M. avea ca îndeletnicire împrumuturile de bani cu camătă, susținând că victime au mai fost și alte persoane.
Cu referire la prevederea faptei în legea penală, se constată că, infracțiunea de cămătărie a fost incriminată prin Legea nr. 216/2011, acest act normativ intrând în vigoare la data de 26 noiembrie 2011, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Art. 3 din Lege incrimina fapta de a da bani cu dobândă, ca îndeletnicire, legiuitorul considerând că fapta constituie infracțiune o infracțiune de obicei, al cărei element material se realizează prin repetarea faptei prevăzute de norma de incriminare de un număr suficient de ori încât să indice obișnuința persoanei în a o săvârși. Fiecare act material de executare privit ut singuli nu prezintă relevanță infracțională, însă este necesar ca din ansamblul faptelor să rezulte obișnuința, conducând astfel la reținerea caracterului infracțional
Fiind vorba de o unitate legală de infracțiune, trebuie luate în considerare toate faptele din care rezultă îndeletnicirea (obiceiul) de a comite un anumit act de executare prevăzut de legea penală, realizându-se astfel o structură infracțională compactă. Din această perspectivă, cu referire la încadrarea juridică, instanța de apel subliniază că, nu există atâtea infracțiuni câte părți vătămate sunt (parchetul și prima instanță reținând două infracțiuni de cămătărie în concurs în raport de două părți vătămate C. R. și G. M.), ci o singură unitate legală de infracțiune (de obicei), însă instanța de apel nu va mai proceda la schimbarea încadrării juridice, deoarece aceasta apare, în contextul incidenței art. 16 lit.b) teza I Cod procedură penală, ca fiind pur formală.
Revenind la problema aplicării legii în timp, în cazul infracțiunii de obicei, așa cum este cazul în speță, Curtea reține că, incidența normei de incriminare se va analiza în raport cu actele materiale care au fost săvârșite după intrarea în vigoare a legii, actele de executare comise anterior incriminării, neputând fi luate în considerare, fiind fără relevanță penală.
Prin urmare, în cauză, se vor examina numai actele comise după data de 26.11.2011, acestea constând în încheierea unui singur contract cu partea vătămată C. R. (contractul nr. 782 din 28 decembrie 2011) și acordarea unui împrumut părții civile G.M. Cât privește celelalte "victime"; reținute în rechizitoriu se constată că, împrumutul acordat persoanei Ș. A. R. și soției sale Ș. G. A., a avut loc în cursul anului 2008., în mod similar, stând lucrurile și în cazuri împrumuturilor acordate celorlalte persoane: H. M. M. (anul 2010), M.M.E.(anul 2009), darea de bani, cu dobândă având loc anterior datei de 26.11.2011. Astfel, celelalte activități de dare de bani cu dobândă, nefiind incriminate la momentul săvârșiri, ies din sfera ilicitului penal.
În acest sens, s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Puhk contra Estoniei, cauză în care a decis că, în cazul infracțiunilor continuate sau continui, dacă în prima perioadă a săvârșirii faptelor acestea nu au fost incriminate, fapta se încadrează potrivit legii de incriminare, dar se ține seama numai de actele comise după incriminare, nu și de cele anterioare. Deși în cauza de față se pune problema unei infracțiuni de obicei, sunt valabile aceleași considerente, raționamentul fiind identic și în acest caz, datorită faptului în ambele cazuri este vorba de o unitate legală de infracțiune, când activitatea infracțională, deși cuprinzând mai multe acte de executare, este unică, prin voința legiuitorului.
Așa fiind pentru a ajunge la concluzia existenței sau inexistenței infracțiunii de obicei de cămătărie, instanța de apel va avea de analizat dacă actele materiale comise după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de cămătărie.
În ceea ce o privește pe partea vătămată C.R, este evident că, încheierea ultimului contract fictiv de împrumut din 28.12.2011, reprezintă un act de executare a rezoluției infracționale subsumat elementului material al infracțiunii de cămătărie (art. 3 din legea nr. 216/2011 prevăzând că darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani), această împrejurarea necomportând discuții. Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, analiza probatoriului administrat în cauză a confirmat împrejurarea că inculpatul a acordat părții vătămate C. R. un împrumut de bani, cu dobândă, Curtea însușindu-și sub acest aspect, argumentele din sentința apelată, această posibilitate fiind statuată de practica CEDO, potrivit căreia poate constitui o motivare și preluarea motivelor instanței inferioare (a se vedea cauza Helle împotriva Finlandei), din această perspectivă criticile apelantului vizând achitarea sa, în temeiul art. 16 lit.a) Cod procedură penală, fiind nefondate.
În mod similar, în ceea ce privește acordarea împrumutului acordat părții vătămate G. M., se constată că, probele (corect coroborate de instanța de fond, ale cărei argumente sunt însușite și de către instanța de control judiciar) confirmă că, darea de bani s-a făcut în vederea perceperii unei dobânzi.
Cu toate acestea, existența numai a două acte materiale (corespunzător acțiunii incriminate de textul art.3 din Legea nr. 216/2011) nu satisfac cerința săvârșirii activității infracționale ca îndeletnicire, ca obișnuință, fiind insuficiente pentru caracterizarea lor ca infracțiune.
Curtea constată că inculpatul fost acuzat și sancționat pentru o activitate infracțională, compusă în majoritate din acte materiale comise anterior intrării în vigoare a noilor dispoziții penale, ca elemente ale unei infracțiuni de obicei.
Or, Curtea constată că la data comiterii acelor acte materiale fapta nu putea să cadă sub incidența legii penale, întrucât una dintre condițiile de existență ale infracțiunii -incriminarea în legea penală - nu era îndeplinită. În consecință, instanța de fond a aplicat retroactiv o lege penală, ceea ce contravine art. 7 din Convenția Europeană a drepturilor Omului și art. 1 alin.1 și 2 Cod penal și, în lumina considerentelor anteriore, singura soluție care respectă principiile fundamentale expuse anterior este aceea a achitării inculpatului, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Ca urmare, analizând cauza din perspectiva principiului legalității și neretroactivității legii penale, consacrate atât de legislația română (art. 1 alin.1 și 2 Cod penal), dar și de art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice sancționarea unei fapte care nu întrunea condițiile de existență ale unei infracțiuni la data comiterii, Curtea constată că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 16 lit.b) teza I Cod procedură penală.
În lumina acestor considerente, în baza art. 421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, Curtea a admis apelul inculpatului dispunând în baza art.17 alin.2 rap. la art. 16 lit. b Cod procedură penală, achitarea inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 3 alin 1 din Legea nr. 216/2011.
