Infracţiunea de tentativă la omor calificat. Distincţie fată de infracţiunea de loviri sau alte violente.
| Comentarii |
|
Fapta inculpaţilor care au acţionat conjugat, prin acţiuni comune aplicând lovituri simultane şi repetate victimei, unul dintre inculpaţi lovind victima cu o scândură, în urma loviturii victima fiind doborâtă la pământ, după care toţi inculpaţii i-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, fiindu-i cauzate leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, constituie infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 rap la art. 174, 175 lit i Cod penal cu aplicarea art 75 lit a Cod penal, neavând relevanţă că unele dintre lovituri au fost de intensitate mai mică şi numai lovitura aplicată de unul dintre inculpaţi a fost de natură să producă rezultatul periculos, cât timp loviturile aplicate în comun de cei trei inculpaţi au fost de natură să slăbească puterea victimei de a se apăra.
Prin sentinţa penală nr.124 din 28 iunie 2012, Tribunalul Olt, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 rap la art. 174 - 175 alin. 1 lit. i) Cod penal pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii M.I.M. şi G.I.F. în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzute şi pedepsite de art. 180 alin. 2 Cod penal.
S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii M.M., M.I.M. şi G. I. F. în infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal.
Au fost condamnaţi inculpaţii la pedepse cu închisoarea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpaţii.
Prin decizia nr 374/07 12 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dos nr 44/104/2012 au fost admise apelurile, fiind desfiinţată sentinţa penală în parte, sub aspectul laturii penale în ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi sub aspectul înlăturării dispoziţiilor art. 75 lit. a Cod penal, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, pentru fiecare dintre inculpaţi.
Pentru a pronunţa această decizie, s-au reţinut în esenţă următoarele:
Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel constată că aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă, în sensul că desfăşurarea conflictului a avut loc în două etape, respectiv iniţial în seara de 8 septembrie 2011, în jurul orei 22:00, cei trei inculpaţi au avut conflict cu martorul G.I, iar în cursul acestui conflict inculpatul M.M. a aplicat lovituri acestui martor dar şi martorului B.C.T, care a intervenit în favoarea martorului G.I, după care, acest din urmă martor s-a retras în curtea locuinţei părţii vătămate. Conflictul a continuat între inculpatul MI şi martora AI (fiica părţii vătămate), pe fondul unei neînţelegeri pe care au avut-o anterior în cursul aceleiaşi zile, inculpatul reproşându-i acesteia că a râs de el în cursul zilei, motiv pentru care a intenţionat să o lovească, însă în apărarea acesteia a intervenit martorul B T, care s-a interpus între cei doi, fiind astfel lovit de inculpat. Această primă etapă a conflictului s-a terminat, inculpaţii plecând de la faţa locului, însă au revenit în scurt timp şi au început să arunce cu pietre în curtea locuinţei părţii vătămate, după care au pătruns fără drept în curte, fără permisiunea acesteia, ocazie cu care, inculpaţii au avut un nou conflict cu martorii AI şi BT. În cursul acestui conflict, toţi trei inculpaţii au fost înarmaţi cu scânduri, aspect recunoscut de inculpatul G.F, inculpatul relatând că în timp ce se deplasau spre domiciliul părţii vătămate, atât el, cât şi ceilalţi doi inculpaţi, au rupt câte o scândură din gardul celor care locuiau pe uliţă (fila 39-40 dosar u.p.).
În aceste condiţii, partea vătămată a ieşit în curte, în încercarea de aplanare a conflictului, le-a solicitat inculpaţilor să părăsească curtea locuinţei, aceştia s-au conformat, însă, ajungând în faţa porţii, partea vătămată a fost lovită de inculpatul M.M. cu o scândură în zona feţei, în urma loviturii aplicate, partea vătămată fiind doborâtă la pământ, după care inculpatul M.M. a mai lovit-o pe partea vătămată cu scândura şi în zona toracelui, apoi toţi cei trei inculpaţi au lovit victima cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului, în timp ce era căzut la pământ, după care au părăsit locul faptei, lăsând-o pe partea vătămată în stare de inconştienţă.
În mod corect a reţinut prima instanţă că loviturile cu scândura au fost aplicate părţii vătămate numai de către inculpatul M.M., având în vedere probatoriul just administrat de instanţa de fond.
Astfel, deşi la urmărirea penală toţi martorii audiaţi au susţinut că toţi cei trei inculpaţi au lovit pe partea vătămată cu scândurile, ulterior, fiind audiaţi în instanţă martorii au precizat că inculpatul M.M. a lovit-o pe partea vătămată cu scândura, iar ceilalţi doi inculpaţi au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, elocvente în acest sens fiind depoziţiile martorilor A. M, A.I şi A.E (filele 93-95 dosar instanţă de fond).
Depoziţiile martorului B.C.T, audiat la instanţa de fond care a relatat că şi ceilalţi doi inculpaţi ar fi lovit-o pe victimă cu scândura (fila 91 dosar instanţa de fond), este singulară şi nesusţinută de celelalte probe administrate, motiv pentru care pe acest aspect nu va fi avută în vedere.
Cu toate acestea, împrejurarea că numai inculpatul M.M. a lovit-o pe victimă cu scândura nu poate conduce la o altă concluzie asupra încadrării juridice a faptei, care a fost corect reţinută de prima instanţă, criticile formulate de inculpaţi sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Astfel, în mod corect s-a reţinut de prima instanţă contribuţia tuturor celor trei inculpaţi în calitate de coautori, în condiţiile în care au acţionat conjugat, săvârşind împreună acte de violenţă asupra părţii vătămate, neavând relevanţă faptul că unele lovituri, respectiv cele aplicate de inculpaţii G.F. şi M.I. au fost de o gravitate mai redusă şi nu puteau singure să producă rezultatul periculos.
Astfel, acţiunea inculpatului M.M. de a aplica victimei două lovituri cu scândura în zona feţei şi a toracelui s-a întrepătruns cu acţiunea celorlalţi doi inculpaţi care au continuat să lovească victima cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului în timp ce era doborâtă la pământ.
În consecinţă, în mod just în raport de probatoriile administrate (declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor audiaţi la urmărirea penală) s-a reţinut participarea tuturor inculpaţilor la comiterea faptei, şi de asemenea a fost corect reţinută forma de vinovăţie sub forma intenţiei indirecte, criticile formulate de inculpaţi sub acest aspect fiind nefondate.
În susţinerea tezei de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, inculpaţii au mai invocat şi lipsa unui mobil şi existenţa unor relaţii anterioare bune între părţi.
Cu toate acestea, pentru stabilirea existenţei intenţiei de a ucide nu pot fi luate în considerare numai elemente izolate, ca relaţiile anterioare bune între părţi şi lipsa unui mobil, atâta timp cât consecinţele faptei penale au la bază circumstanţele reale în care inculpaţii au acţionat, respectiv lovituri repetate, aplicate de cei trei inculpaţi împreună, fiind astfel evident că, deşi nu au urmărit, au acceptat totuşi posibilitatea producerii rezultatului.
De asemenea, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că după ce au adus victima în stare de inconştienţă, inculpaţii au plecat de la locul faptei şi nu au întreprins nimic pentru a înlătura consecinţa faptelor, fiindu-le indiferentă posibilitatea de agravare a stării în care victima se afla.
În apelurile formulate de inculpaţii M.I. şi G.I au fost invocate critici şi în sensul că se impunea încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal raportat şi la concluziile actelor medico-legale, în sensul că leziunile care au pus în primejdie viaţa victimei sunt cele de la nivelul toracelui, iar acestea au fost aplicate cu un corp contondent (posibil scândură) - iar din probe nu rezultă că aceşti doi inculpaţi ar fi lovit victima cu scânduri.
Curtea constată ca fiind neîntemeiate aceste critici pentru argumentele arătate anterior, în sensul că inculpaţii au acţionat conjugat, prin acţiuni comune, aplicând lovituri simultane şi repetate victimei cu pumnii şi picioarele, împreună cu inculpatul M.M., după ce acesta lovise victima cu scândura şi o doborâse la pământ, practica judiciară statuând în mod constant că în această situaţie există coautorat la infracţiunea de tentativă de omor, neavând relevanţă că unele dintre lovituri au fost de o intensitate mai mică şi numai loviturile aplicate de unul dintre inculpaţi a fost de natură să producă rezultatul periculos, cât timp prin loviturile aplicate în comun aceştia au slăbit puterea victimei de a se apăra.
Pentru toate aceste considerente, se constată ca fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpaţi, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor, care au fost just reţinute de instanţa de fond în dispoziţiile art.20 raportat la art.174, 175 lit.i Cod penal, cu aplic.art.75 lit.a Cod penal.
În ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, se constată că în mod greşit a fost aplicată inculpaţilor circumstanţa de agravare prevăzută de art.75 lit.a Cod penal, referitoare la comiterea infracţiunii de trei sau mai multe persoane împreună, în condiţiile în care această agravantă este prevăzută pentru forma calificată a infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzute de art.192 alin.2 Cod penal, astfel că s-a dat o dublă semnificaţie aceleiaşi circumstanţe de agravare, criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind întemeiate.
Constatând că această critică este şi în favoarea inculpaţilor, se va admite atât apelul parchetului, cât şi apelurile inculpaţilor, pentru acest motiv, urmând a se desfiinţa sentinţa penală, în sensul de a se înlătura circumstanţele agravante, prevăzute de art.75 lit.a Cod penal, reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei trei inculpaţi pentru infracţiunea prevăzută de art.192 alin.1,2 Cod penal.
(Decizia penală nr. 374/07.12.2012 - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin decizia penală nr. 931/18.03.2013 a ICCJ, rezumat judecător Claudia Lăutaru)
