Infracţiunea  de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere

Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă penală nr. 20 din data de 28.01.2015

Constată că prin rechizitoriul nr. .../P/2014 al Parchetului Moinești, jud. Bacău și înregistrat sub nr. .../260/2014 pe rolul Judecătoriei Moinești, a fost trimis în judecată inculpatul D.G. 10 clase, stagiul militar neîndeplinit, căsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, faptă prev.și ped. de art. 335 al.1 C.pen.

În actul de sesizare a instanței se arată că inculpatul D.G. la data de 03.04.2014 a condus pe DC 138 C , autoturismul cu nr......, fără a poseda permis de conducere.

Din probatoriul administrat în cauză, materialul de urmărire penală și declarațiile date în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut următoarele:

La data de 03.04.2014 inculpatul D.A. , a condus pe DC C autoturismul cu nr. ....., a pierdut controlul volanului și a intrat într-o poartă metalică de la locuința numitei P.V. , iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere

Inculpatul prezent în instanță a recunoscut faptele și a solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 375 alin. (1) și (2) rap. la art. 396 alin. (10) N.C.proc.pen.

Faptele au fost dovedite prin : proces verbal de sesizare din oficiu fl.3; proces - verbal de cercetare la fața locului fl.9-11 ;adresă Serviciul Rutier fl.19;

declarație martori A.A. și P.V. fl.24,26,27 ;declarații inculpat fl.16,17.

Efectuându-se verificări la Serviciul Public Comunitar Regi Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bacău, prin adresa nr.66272/2014 s-a comunicat faptul că D.A. nu figurează în evidențe ca fiind deținător de permis de conducere.

Situația de fapt fiind dovedită , în drept fapta inculpatului D.A. care la data de 03.04.2014 a condus pe DC 138 C... , autoturismul cu nr....., fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, faptă prev.și ped. de art. 335 al.1 C.pen.

La individualizarea pedepsei , conform art. 74 NCP se va face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Inculpatul nu a mai fost condamnat , așa cum rezultă din fișa cazier , a avut o atitudine sinceră , colaborând cu organele de urmărire penală .

Conform art.83 Cod penal , instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege , în baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. se va dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Bacău.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.88 Cod penal dacă pe parcursul termenului de supraveghere , cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța va revoca amânarea și va dispune aplicarea și executarea pedepsei.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va fi obligat pe inculpatul la plata sumei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracţiunea  de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere