Înşelăciune în convenţii. Latura subiectivă. Dovedirea intenţiei
| Comentarii |
|
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 2 şi 3 C. pen., pe lângă producerea unei pagube, legea impune şi o intenţie specială, calificată, caracterizată de scopul urmărit de legiuitor.
Faptul că au plătit un avans şi au achitat prima rată, este o dovadă evidentă că în momentul iniţial al încheierii contractului nu au acţionat, în plan subiectiv, cu intenţia de a înşela.
Această intenţie, calificată, de a induce în eroare, în scopul de a obţine pentru sine un folos injust, reprezentând echivalentul sumei de bani ce trebuie dedusă prin raportare la mijlocul fraudulos folosit, ci trebuie dovedită, sarcina probei revenind organului de acuzare şi instanţei de judecată.
(Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, decizia nr. 498 R din 3 octombrie 2002)
CURTEA,
Examinând actele şi lucrările dosarului, deliberând, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 781 din 23 martie 2000, pronunţată de Judecătoria Piteşti au fost condamnaţi inculpaţii:
- B. S. S., fiul lui Z. şi E., născut la 24.04.1963 în Amman - Iordania, domiciliat în Amman - Iordania, cu reşedinţa în Piteşti, str. R., studii superioare, serviciul militar satisfăcut, patron la S.C. „E. G. S.“ Piteşti, cu antecedente penale la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
în baza dispoziţiilor art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se termen de încercare de 5 ani conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să respecte dispoziţiile art. 863 alin. 1 lit. b-d C. pen., iar cu privire la dispoziţiile art. 863 alin.
1 lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul să se prezinte la sediul Poliţiei Piteşti în ultima zi de vineri a fiecărei luni.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen. a fost achitat inculpatul pentru fapta de complicitate la înşelăciune.
în baza dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată pedeapsa de 1 an închisoare şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 din aceeaşi lege.
în baza art. 120 C. pen. s-a redus termenul de încercare la 4 ani.
- C. FI.^J., fiul lui natural şi E., născut la 4.09.1967 în Piteşti, domiciliat în Piteşti, str. R., cetăţean român, studii - 10 clase, serviciul militar nesatisfăcut, căsătorit, are 2 copii minori, fără antecedente penale, la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 290
C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
în baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se termen de încercare de 4 ani conform art. 862 C. pen.
în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată pedeapsa şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 din aceeaşi lege.
în baza dispoziţiilor art. 120 C. pen. s-a redus termenul de încercare la 3 ani şi 6 luni.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen. a fost achitat inculpatul pentru fapta de înşelăciune.
în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b)C. pr. pen. raportate la art. 10 lit. g) C. pr. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C. FI., fiul lui I. si T., născut la 7.03.1969 în Piteşti, decedat la 1.09.1999.
A. G. D., fiul lui C. şi I., născut la 23.04.1969 în Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, studii -12 clase, serviciul militar satisfăcut, fără ocupaţie, căsătorit, un copil minor, domiciliat în Piteşti, str. P., nerecidivat, la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită la art. 290
C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în condiţiile art. 57,71 C. pen.
în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. raportate la art. 10 lit. d) C. pr. pen. a fost achitat inculpatul pentru fapta de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
în baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. pr. pen. s-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii civile S.C. „G.“ S.A. Piteşti.
în baza dispoziţiilor art. 189 şi urm. C. pr. pen. au fost obligaţi inculpaţii B. S. S. şi C. FI. J. la câte
1.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpatul A. Gh. D. la 1.300.000 lei din care
300.000 lei onorariul de avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
1. în luna iulie 1996, inculpatul C. FI. a luat hotărârea să cumpere o combină frigorifică de la S.C. „G.“ S.A. Piteşti, în rate, şi pentru aceasta trebuia să prezinte unităţii de la care urma să achiziţioneze combina frigorifică trei adeverinţe de salariat, una pe numele său şi celelalte după numele altor persoane, care aveau calitatea de giranţi.
în acest scop, inculpatul s-a deplasat la S.C. „E. G.“ S.R.L. al cărui asociat era inculpatul B. S. S. şi a solicitat acestuia să-i elibereze trei adeverinţe din care să rezulte că el şi numitele B. L., A. G., au calitatea de angajaţi ai acestei societăţi comerciale.
După ce i-a precizat motivul pentru care i se solicită aceste adeverinţe, inculpatul B. S. S. a completat trei formulare pe care a aplicat sigiliul societăţii, după care i le-a înmânat inculpatului C. FI. Cu aceste acte inculpatul s-a prezentat la magazinul S.C. „G.” S.A. unde a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 5455 din
2.08.1996, prin care a achiziţionat o combină frigorifică în valoare de 2.250.030 lei. Nici inculpatul
C. FI. si nici giranţii săi nu aveau calitatea de salariaţi la S.C. „E. G.“ s! R. L.
2. în luna noiembrie 1996, inculpatul A. G. D. a procedat în acelaşi mod ca şi inculpatul C. FI., în sensul că i-a solicitat inculpatului B. S. S. trei adeverinţe, din care să rezulte că atât el cât şi cele două girante, C. A. şi O. FI., sunt salariatele S.C. „E. G.“ S.R.L., deşi în realitate aceste persoane nu aveau calitatea respectivă.
Adeverinţele au fost eliberate de inculpatul B. S.
S., iar cu ajutorul acestor acte, inculpatul A. G. D. a încheiat cu S.C. „G. “ S.A. Piteşti contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 6820 din
14.11.1996, ce avea ca obiect un televizor D., în valoare totală de 1.979.678. lei.
3. Ca şi ceilalţi inculpaţi menţionaţi mai sus, instanţa de fond a reţinut şi în sarcina inculpatului C. FI. J. aceeaşi activitate infracţională, constând în aceea că în data de 21 noiembrie 1996 a încheiat cu unitatea S.C. „G.“ S.A. Piteşti, contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate cu nr. 6916 având ca obiect un televizor marca D. în valoare de 2.309.424 lei, în baza a trei adeverinţe eliberate de inculpatul B. S. S., una pe numele inculpatului C. FI. J., iar celelalte pe numele de L. C. şi S. E., adeverinţe în care se menţiona că aceste trei persoane au calitatea de salariaţi, ceea ce nu era conform cu realitatea.
După încheierea acestor contracte de către cei trei inculpaţi, respectiv de C. FI., A. G.-D. şi C. Fl.-J., ratele lunare pentru bunurile achiziţionate nu au mai fost plătite de către nici unul dintre cei trei inculpaţi.
în raport de această situaţie de fapt, aşa cum a fost expusă mai sus, prima instanţă a concluzionat că inculpatul B. S. S. a săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar ceilalţi trei inculpaţi, C. FI., A. G.-D. şi C. Fl.-J., infracţiunea de instigare la fals, având ca obiect eliberarea acelor adeverinţe, respectiv instigarea la eliberarea acestora, prin care se atestă în mod nereal că beneficiari ai acestor adeverinţe, precum şi giranţii lor sunt angajaţi la S.C. „E. G.“ S.R.L.
în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune cu care a fost sesizată instanţa de judecată, s-a apreciat că inculpaţii nu au avut intenţia să inducă în eroare societatea vânzătoare, ci au avut intenţia să cumpere bunurile respective, însă, ulterior, din cauza problemelor lor financiare, nu au mai putut achita ratele, şi în consecinţă instanţa a dispus achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de înşelăciune, având în vedere lipsa intenţiei.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că pedepsele aplicate inculpaţilor B. S. S. şi C. Fl.-J, intră sub incidenţa Legii nr. 137/1997 de graţiere a acestor pedepse şi după ce în prealabil s-a orientat spre modalitatea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 861 C. pen., a şi făcut aplicarea decretului sus-menţionat, reducând în mod corespunzător termenul de încercare vizând suspendarea pedepsei sub supraveghere cu durata pedepsei care a fost graţiată.
în ceea ce priveşte pe inculpatul A. G.-D., întrucât acesta a săvârşit fapta de instigare de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. în condiţiile dispoziţiilor art. 37 lit. b C. pen., acesta fiind recidivist, nu a mai beneficiat de actul de graţiere menţionat, astfel că instanţa de fond a dispus executarea pedepsei pentru această infracţiune în condiţiile art. 57 şi 71 C. pen.
De menţionat că în timpul procesului inculpatul
C. FI. a decedat, instanţa dispunând încetarea procesului penal faţă de acest inculpat, în baza art.
11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g C. pr. pen.
întrucât prejudiciul a fost între timp recuperat, prima instanţă a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile păgubite S.C. „G.“ S.A. Piteşti, a fost recuperat.
împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti care a criticat soluţia instanţei pentru nelegalitate şi netemeinicie, reformulând motivele scrise, susţinând că:
- încadrarea juridică a faptelor este greşită în sens că pentru inculpatul B. S. S. nu trebuia reţinută forma continuată a infracţiunii de fals, ci două infracţiuni concurente de fals, iar pentru ceilalţi inculpaţi, trebuia să fie reţinută infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 3, în loc de infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 2 şi 3 C. pen.
- în mod greşit au fost achitaţi inculpaţii trimişi în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune.
Pe lângă parchet, împotriva sentinţei au declarat apel şi inculpaţii B. B. S., care susţine că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât nu a existat intenţia de a comite un fals şi A. G.-D., care a susţinut că în mod greşit a fost condamnat pentru instigare la fals, întrucât nu l-a determinat în nici un fel pe inculpatul
B. S. S. să elibereze adeverinţe false şi că tot în mod greşit i s-a reţinut starea de recidivă.
Tribunalul Argeş, prin decizia penală nr. 993 din 21 decembrie 2000, pronunţă în dosarul nr. 1236/ 2000 a respins ca nefondate toate apelurile declarate şi a obligat pe cei doi inculpaţi apelanţi la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat-inculpatul B. S. S., respectiv la 450.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 250.000 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu - inculpatul A. G. D.
în motivarea deciziei pronunţate, tribunalul a apreciat că nici unul dintre motivele invocate nu pot fi reţinute.
Astfel, sub aspectul încadrării juridice invocate de parchet, tribunalul a apreciat că această încadrare juridică, aşa cum a fost reţinută prin sentinţă este corectă.
Totodată, tribunalul a statuat că şi achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de înşelăciune cu care a fost sesizată instanţa este corectă, întrucât din modul în care au acţionat inculpaţii, achitând la data încheierii contractelor sume în avans, rezultă că aceştia au avut intenţia să cumpere bunurile respective şi nu au urmărit obţinerea unui folos material injust, aceştia neachitând ratele din cauza unor probleme financiare, astfel că sub aspectul laturii subiective, vinovăţia sub forma intenţiei, calificată prin existenţa unui scop vizând obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, nu poate exista.
în ceea ce priveşte susţinerea inculpatului B. S. S. că acesta, eliberând adeverinţele nu a avut intenţia de a comite falsul, nu a fost reţinută pentru că în
momentul în care a eliberat aceste adeverinţe, persoanele vizate nu erau angajaţi ai firmei cu contract de muncă, ci erau angajaţi ca zileri, convenţiile civile depuse la dosar fiind întocmite pro causa, ele nefiind înregistrate la Camera de muncă, aşa cum cere legea.
De asemenea, nici critica inculpatului A. G. D. nu a fost reţinută pentru că instigarea se realizează nu numai prin ameninţări şi promisiuni, ci şi prin rugăminţi, aşa cum este cazul în speţă şi care constituie o instigare simplă pentru care a fost condamnat. Nu a putut fi reţinută critica aceluiaşi inculpat privind reţinerea nelegală a stării de recidivă întrucât, avându-se în vedere fişa de cazier judiciar, la data săvârşirii faptei, ce face obiectul judecăţii, termenul de reabilitare nu se împlinise.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpaţii
B. S. S. şi A. G-D.
Parchetul critică soluţia pentru nelegalitate, avându-se în vedere, în esenţă, două motive:
1. Greşit s-a apreciat de către tribunal că se impune achitarea inculpaţilor în prezenta cauză pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 2 şi 3 C. pen. - inculpaţii A. G.-D-, C. Fl.-J., respectiv complicitate la această înşelăciune -inculpatul B. S. S., deoarece chiar dacă au plătit prima rată, o atare situaţie nu-i poate absolvi de răspundere penală, adeverinţele false folosite, care constituie mijlocul fraudulos, neputând fi disociate de rezultatul urmărit, respectiv păgubirea S.C. „G.“ S.A. Piteşti de acest caracter fraudulos. Chiar dacă ar fi existat buna-credinţă a inculpaţilor în momentul încheierii contractelor, totuşi subzistă intenţia de inducere în eroare a părţii civile pe parcursul executării acestor contracte, deoarece nu au restituit bunurile decât după ce au fost sesizate organele de poliţie sau la cererea părţii civile; după începerea cercetărilor în cauză.
2. Deşi s-a dispus condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată respectiv instigarea la această infracţiune, nu s-a dispus anularea înscrisurilor false potrivit art. 348 C. pr. pen.
în ceea ce priveşte recursurile declarate de inculpatul B. S.S. şi A. G.-D, aceştia critică decizia pentru nelegalitate în sensul că se impunea achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. pr. pen., lipsind elementul constitutiv al infracţiunii, respectiv intenţia de a comite falsul prevăzut de art. 290 C. pen., pentru care au fost condamnaţi, respectiv instigarea la această activitate infracţională, în subsidiar, solicitând aplicarea unei amenzi administrative în conformitate cu prevederile art. 10 lit. b^1 C. pr. pen, raportat la art. 18^1 C. pen.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385^14 C. pr. pen., respectiv art. 385^6 C. pr. pen. şi luând în considerare cazurile prevăzute de art. 385^9 C. pr. pen., Curtea constată că motivele invocate inculpaţilor recurenţi sunt neîntemeiate, urmând a fi admis recursul parchetului pentru considerentele ce vor urma:
în ceea ce priveşte recursul parchetului vizând greşita achitare pentru infracţiunea de înşelăciune a inculpaţilor, se constată următoarele:
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 215 alin. 2 şi 3 C. pen., care face trimitere şi la alin. 1 al acestui articol, pe lângă producerea unei pagube, legea impune şi o intenţie specială calificată, caracterizată de scopul urmărit de legiuitor, certificată de formula „în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust”.
Or, inculpaţii A. D., C. FI. J., în momentul în care au încheiat contractele cu unitatea păgubită S. C. „G“ S. A Piteşti - care este momentul consumării infracţiunii - pentru achiziţionarea unor bunuri de uz casnic cu plata în rate - câte un televizor marca D. -nu au acţionat atunci cu intenţia expresă de a nu mai plăti ratele şi de a cauza un prejudiciu unităţii reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate în rate.
Faptul că au plătit în avans şi au achitat prima rată, este dovada evidentă că în momentul iniţial al încheierii contractului nu au acţionat în plan subiectiv, cu intenţia de a înşela.
Această intenţie, calificată, de a induce în eroare, în scopul de a obţine pentru sine un folos injust reprezentând echivalentul sumei de bani ce trebuia să o plătească pentru achitarea ratelor nu trebuie dedusă prin raportare la mijlocul fraudulos folosit — aşa cum precizează parchetul - ci trebuie dovedită, sarcina probei revenind organului de acuzare şi instanţei de judecată, conform art. 65 C. pr. pen.
Or, din nici o probă a dosarului nu rezultă dovada că în momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, inculpaţii au
acţionat cu intenţia, cu reprezentarea subiectivă de a nu plăti.
Sigur, ei au determinat pe inculpatul B. S. S. să le elibereze adeverinţe false - activitate infracţională pentru care în mod corect au fost condamnaţi atât ei, ca instigatori, cât şi B. S. S. ca autor - dar a concluziona că în momentul încheierii contractului de către inculpaţii A. D. şi C. FI. J., aceştia au acţionat atunci, la acel moment, cu scopul evident de a nu plăti pe viitor ratele, este o situaţie ce nu poate fi nicicum pusă în sarcina inculpaţilor, avându-se în vedere, dacă nu lipsa de suport probatoriu - o lipsă atât de evidentă-cel puţin dubiul realmente asupra existenţei sau inexistenţei acestei intenţii calificate în momentul încheierii contractelor de către inculpaţi, ce rezultă cu prisosinţă şi de necontestat în această cauză şi care profită inculpaţilor.
Lipsind astfel această intenţie calificată, caracterizată prin scopul impus de legiuitor, ca element constituit al infracţiunii de înşelăciune, în opinia Curţii se apreciază că în mod corect instanţa de fond şi de apel a apreciat că în cauză subzistă achitarea pentru această infracţiune în baza art. 10 lit. d C. pr. pen. pentru inculpaţii autori C. FI. J. si A. G.D.
Neexistând pe acest temei juridic o atare infracţiune în sarcina autorilor, pe cale de consecinţă nu se poate reţine infracţiunea de complicitate pentru inculpatul B. S. S. la această infracţiune, care în mod corect a fost achitat şi el sub aspectul acestei activităţi infracţionale.
Pe aceleaşi considerente, a lipsei intenţiei calificate aşa cum a fost argumentată mai sus, nu se poate reţine în cauză că ar exista, dacă nu inducerea şi menţinerea în eroare cu prilejul încheierii contractului, cel puţin inducerea sau menţinerea în eroare cu prilejul executării contractului, aşa cum invoca în subsidiar parchetul în recursul său. Aceasta pentru că nu poate fi vorba de procedură de executare a unui contract care a fost indusă sau menţinută în eroare prin mijloace dolosive - nefiind nici o dovadă în acest sens - ale părţii care s-a angajat să execute acest contract, aceasta nemaiexecutându-l, nu uzitând de mijloace frauduloase ci din imposibilitatea realizării unor venituri curente în achitarea debitului. Mai mult, sub acest aspect al executării contractului se poate aprecia că în cauză poate fi reţinută eventualitatea existenţei unui litigiu civil, şi nu existenţa unei fapte penale.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv invocat de parchet şi anume faptul că nu s-a dispus anularea înscrisurilor false, potrivit art. 348 C. pr. pen., deşi inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de fals sub înscris sub semnătură privată, respectiv instigare la această infracţiune, critica este întemeiată.
Potrivit art. 348 C. pr. pen., instanţa trebuie să dispună desfiinţarea înscrisurilor false, întocmite urmare activităţii infracţionale a inculpaţilor, ceea ce a omis să facă şi în consecinţă, sub acest aspect, recursul parchetului va fi admis şi se vor anula aceste înscrisuri false, respectiv cele 9 adeverinţe de salariat, emise de S.C. „E. G.“ S. R. L. şi privind pe inculpaţii A. G.-D., C. FI. J., precum şi pe inculpatul decedat C. FI., în privinţa căruia s-a dispus încetarea procesului penal, precum şi pe giranţii acestora.
Cu referire la recursurile declarate de inculpaţi prin care se solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C. pr. pen., pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., privind pe inculpatul B. S. S., respectiv instigare la fals privind pe inculpatul A. G. D., Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen., pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză, este evident că inculpatul recurent A.G.D., precum şi ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză l-au rugat pe inculpatul
B. S. S. să semneze şi să certifice în fals, printr-o adeverinţă girată de ştampila unităţii patronate de acest inculpat, că sunt angajaţi la această unitate şi că au un anumit salariu, vinovăţia sub acest aspect fiind evidentă.
De asemenea, tot la fel de evidentă este şi vinovăţia inculpatului B. S. S. care a acceptat la rugămintea celorlalţi inculpaţi, care a fost calificată de instanţe ca fiind instigare, să emită astfel de adeverinţe, săvârşind în consecinţă infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., în calitate de autor.
în ceea ce priveşte motivul subsidiar invocat de inculpaţii-recurenţi, prin care solicită aplicarea unei amenzi administrative în conformitate cu prevederile art. 10 lit. b1 C. pr. pen., nici acesta nu este întemeiat, în opinia Curţii, dat fiind pericolul social al faptelor
comise de inculpaţii-recurenţi, precum şi multitudinea adeverinţelor false eliberate de care s-a beneficiat în prezenta cauză.
Având în vedere cele argumentate mai sus, Curtea va admite numai recursul parchetului, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., numai sub aspectul anulării înscrisurilor false, casând în parte hotărârile în acest sens, menţinând restul dispoziţiilor hotărârilor.
Respingându-se recursurile declarate de inculpaţii B. S. S. şi A. G. D., Curtea îi va obliga la câte 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat pe fiecare, iar în privinţa recurentului A. G.-D, se va dispune obligarea şi la plata sumei de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
întrucât recursul parchetului l-a vizat şi pe inculpatul C. Fl.-J., căruia i s-a asigurat asistenţă juridică din oficiu, suma de 300.000 lei reprezentând onorariu de avocat, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
OPINIE SEPARATĂ
în raport de starea de fapt reţinută, în cauză se impunea condamnarea inculpatului B. S. S. şi pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b din C. pen., iar pentru ceilalţi inculpaţi, respectiv: C. FI. J. şi A. G. D., şi pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 3 din C. pen.
în speţă, inculpatul B. S. S., prin eliberarea adeverinţelor false care atestau calitatea de salariaţi a celorlalţi inculpaţi, pentru ca aceştia să beneficieze de avantajul cumpărării de bunuri în rate, a contribuit la inducerea în eroare a părţii civile prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în scopul de a facilita celorlalţi coinculpaţi vânzarea de bunuri în rate.
Prin activitatea lor inculpaţii au urmărit inducerea în eroare a persoanei civile cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare de bunuri în rate.
Dacă nu s-ar fi eliberat adeverinţele false de către inculpatul B. S. S., cel înşelat, respectiv partea civilă nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condiţiile stipulate.
Deci, intenţia inculpaţilor de a înşela a existat înainte de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, pentru că ştiau că nu puteau profita de avantajul oferit de vânzarea-cumpărarea în rate fără a se folosi de actele false eliberate în acest sens.
Pentru aceste considerente se impunea condamnarea inculpaţilor şi pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune şi respectiv înşelăciune.
NOTĂ
Considerăm că opinia separată exprimată în decizia prezentată este corectă.
Infracţiunea de înşelăciune în convenţii constă, potrivit art. 215 alin. 3 C. pen. în inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Ca şi varianta simplă, şi în cazul variantei speciale a infracţiunii de înşelăciune reglementată în art. 215 alin. 3 C. pen. elementul material constă în acţiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate, care se poate face atât prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, cât şi prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
în speţă, inducerea în eroare a persoanei vătămate s-a realizat cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate, prin folosirea unor mijloace frauduloase, respectiv a unor adeverinţe ce atestau în mod fals calitatea de salariat a cumpărătorilor şi giranţilor.
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune, este necesar ca prin acţiunea făptuitorului să se creeze victimei o reprezentare falsă asupra unei anumite situaţii, reprezentare determinată în luarea unei dispoziţii patrimoniale cu caracter păgubitor pentru victimă.
Una dintre cerinţele esenţiale specifice, existente în cazul înşelăciunii în convenţii în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Altfel spus, amăgirea (prin folosirea unor mijloace frauduloase, cum este cazul în speţă), trebuie să fi fost hotărâtoare pentru victimă la încheierea sau executarea contractului. în măsura în care victima ar fi încheiat sau executat contractul respectiv, chiar şi fără să se fi exercitat asupra ei o acţiune de amăgire, nu am fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune.
în speţă, obiectul contractelor încheiate de inculpaţi l-a constituit vânzarea-cumpărarea unor bunuri în rate, activitate condiţionată de calitatea de salariat a cumpărătorului şi a celor doi giranţi, dovedită cu adeverinţe de la locul de muncă. Este evident că în lipsa acestei calităţi, vânzarea-cumpărarea bunurilor respective nu s-ar fi încheiat în condiţiile urmărite de inculpaţi, respectiv cu plata preţului în rate.
în opinia majoritară, se susţine că „faptul că au plătit un avans şi au achitat prima rată este o dovadă evidentă că în momentul iniţial, al încheierii contractului, inculpaţii nu au acţionat în plan subiectiv cu intenţia de a înşela".
Este adevărat că simpla neexecutare a unei obligaţii asumate în cadrul unei convenţii civile nu are caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a angajat că va executa obligaţia până la o anumită dată, ştiind că nu-şi va putea respecta angajamentul, însă numai în măsura în care el nu a folosit mijloace amăgitoare pentru a-l convinge pe cocontractant că va executa convenţia în termen.
Dacă inculpaţii ar fi încheiat respectivele contracte, fără a prezenta vreun înscris fals, iar ulterior nu şi-ar mai fi executat obligaţia contractuală de plată a ratelor, indiferent dacă intenţia de a nu plăti ratele a existat încă de la încheierea contractului sau a survenit ulterior, din motive obiective sau subiective, nu am fi fost în prezenţa unei fapte prevăzute de legea penală, ci a răspunderii civile contractuale, cu consecinţa achitării lor, în baza art. 10 lit. b C. pr. pen.
Or, în speţă, neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate de către inculpaţi a fost precedată de folosirea unor mijloace frauduloase, de natură a garanta părţii vătămate plata ulterioară a ratelor şi a o convinge să încheie contractul în condiţiile dorite de inculpaţi. Mai mult, folosind adeverinţele de salariat false, inculpaţii au urmărit şi realizat că un eventual demers al părţii vătămate, determinat de neplata ratelor şi bazat pe prevederile contractuale, în sensul urmăririi giranţilor pentru ratele neachitate de inculpaţi, ar fi fost astfel lipsit de eficienţă.
De altfel, intenţia de a induce în eroare partea vătămată rezultă şi din unicitatea modului de operare (prezentarea unor adeverinţe de salariat false, atât în privinţa cumpărătorului, cât şi a giranţilor, plata avansului şi a primei rate pentru bunurile cumpărate), din identitatea părţii vătămate în toate cele trei cazuri, din justificarea identică oferită pentru neplata ulterioară a ratelor (existenţa probelor abia după formularea de plângeri penale de către partea vătămată).
în consecinţă, fiind de acord cu opinia separată, se impunea condamnarea inculpaţilor şi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune sub forma autoratului, respectiv complicităţii.
