Intenţie iniţială de a lovi victima. Luarea la cunoştinţă, imediat după epuizarea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, de la concubina victimei, a faptului că victima are asupra sa un telefon mobil. Aplicarea unei noi lovituri şi punerea victimei în s
| Comentarii |
|
Încadrarea juridică este dispoziţia legală aplicabilă unei fapte concrete săvârşite de un inculpat.
Activitatea infracţională, astfel cum a fost reţinută şi descrisă în considerentele precedente a îmbrăcat două etape.
Într-o primă etapă, cei trei inculpaţi l-au lovit pe CP, aplicându-i, fiecare cu câte un par, lovituri în zona capului, dar şi peste tot corpul, ultima lovitură din această serie fiind aplicată de inculpatul MM, în capul victimei care, urmare a acestei lovituri, a căzut la pământ. Faţă de numărul de îngrijiri medicale de care a avut nevoie victima pentru vindecare, respectiv de 16-18 zile, faptele inculpaţilor MM, MRG şi M. Miluţă întrunesc, sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen, cu aplicarea art. 75 lit. a C.pen. Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii s-a concretizat prin acţiunile fiecăruia dintre inculpaţi de a aplica cu parul lovituri victimei. În ceea ce priveşte rezultatul socialmente periculos, acesta s-a concretizat prin producerea părţii civile CP a unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale. Legătura de cauzalitate dintre acţiunile inculpaţilor şi rezultatul socialmente periculos este una directă, fără a fi însă exclusivă, pe aceasta suprapunându-se acţiunea ulterioară de lovire exercitată de inculpatul MM, peste zona lombară a părţii civile CP. Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind lovirea şi producerea de leziuni părţii civile, premeditat şi din dorinţa de răzbunare. Acţiunea concertată a celor trei inculpaţi atrage incidenţa circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. a C.pen.
Imediat după căderea la pământ a victimei CP, cât acesta încă mai ea conştient, concubina sa i-a cerut să îi arunce telefonul pentru a suna la poliţie.
Acesta este momentul care marchează debutul celei de a doua etape a activităţii infracţionale, desfăşurată de această dată doar de inculpatul MM, care, după ce a auzit că partea civilă CP are asupra sa un telefon mobil, a luat rezoluţia de a îl sustrage, motiv pentru care, pentru a asigura imobilizarea victimei, i-a mai aplicat acestuia o lovitură cu parul în zona lombară, peste şale, moment în care partea civilă şi-a pierdut cunoştinţa, iar apoi a exercitat acte de violenţă şi asupra părţii vătămate BE. Această activitate infracţională a inculpatului MM întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiect elementele constitutive ale infracţiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 C.pen.
Sub aspectul elementului material din conţinutul laturii obiective, infracţiunea de tâlhărie se realizează prin doua activităţi, dintre care o activitate principală, corespunzătoare furtului şi o activitate secundara, constând in folosirea de ameninţări sau de alte acte de violenţă. Ceea ce este specific infracţiunii complexe de tâlhărie este tocmai legătura de la mijloc la scop care exista între activitatea secundară, în speţa între exercitarea de acte de acte de violenţă, care reprezintă mijlocul si obţinerea bunurilor, care constituie scopul activităţii infracţionale.
În ceea ce priveşte activitatea principala, corespunzătoare furtului, care lezează relaţiile sociale referitoare la posesia si detenţia bunurilor mobile, aceasta se concretizează în cauza de faţă prin luarea, fără consimţământul părţii vătămate CP a unor bunuri mobile (portofel conţinând suma de 300 lei şi telefon mobil), din posesia acesteia.
In ceea ce priveşte activitatea secundară, aceasta a constat în exercitarea de acte violenţă asupra părţii vătămate CP, respectiv aplicarea, după ce a aflat că partea civilă are telefon mobil asupra sa (pentru că BE i l-a cerut pentru a suna la poliţie), a unei lovituri cu parul peste zona lombară a victimei, în scopul anihilării definitive a voinţei şi rezistenţei acestuia, pentru a-şi uşura acţiunea de sustragere, urmare a cărei lovituri, victima şi-a pierdut cunoştinţa. De asemenea, în cadrul infracţiunii complexe de tâlhărie comise de către inculpatul MM intră şi actele de violenţă pe care acesta le-a exercitat asupra părţii civile BE, întrucât acestea s-au grefat peste acţiunea de sustragere a bunurilor şi au fost exercitate pentru ca inculpatul MM le-a comis pentru a îşi asigura/uşura scăparea. Astfel, partea civilă BE a intervenit după de inculpatul MM a luat rezoluţia infracţională de a-l tâlhări pe CP, după ce l-a lovit decisiv pe acesta, cu consecinţa punerii în stare de inconştienţă şi după ce i-a sustras bunurile. În acest context, este evident că actele de violenţă săvârşite de inculpat nu au fost rezultatul unei rezoluţii infracţionale distincte, ci au fost urmarea actelor de violenţă şi de sustragere comise asupra lui CP. De altfel, infracţiunea complexă de tâlhărie are un conţinut normativ alternativ, furtul putând fi săvârşit fie prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, fie urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii. Săvârşirea actelor de violenţă atât pentru asigurarea bunului sustras, cât şi pentru păstrarea acestuia nu scindează unitatea infracţiunii complexe de tâlhărie.
Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin prejudiciul cauzat părţii vătămate CP, constând în ieşirea din patrimoniul acestuia a valorilor materiale reprezentate de bunurile sustrase (portofel şi telefon) si, corelativ, aproprierea acestor bunuri de către inculpat.De asemenea, urmare a acţiunii de lovire din cadrul infracţiunii complexe de tâlhărie s-au produs leziunile atestate de certificatele medico-legale asupra părţilor civile CP şi BE.
Legătura de cauzalitate, între acţiunea care constituie elementul material al laturii obiective si urmarea imediată, se impune cu evidenţă, reieşind din materialitatea faptelor, fiind directă si exclusiva sub aspectul sustragerii, directă sub aspectul leziunilor suferite de CP şi directă şi exclusivă cu privire la leziunile suferite de BE.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cp, intenţie calificată prin scop. În aceste sens, inculpatul a avut prefigurarea mentală a rezultatului acţiunii sale, rezultat pe care l-a urmărit. Scopul acţiunii inculpatului a fost acela de a îşi însuşi pe nedrept telefonul părţii civile CP.
În mod corect a susţinut apărătorul inculpatului MM că săvârşirea faptei de către inculpatul MM pe ogorul părţii civile CP şi în prezenţa inculpaţilor MRG şi M. Miluţă (care nu au calitatea de coinculpaţi în această infracţiune), precum şi a martorului Coviţ Ionuţ Sebastian atrage încadrarea în forma simplă şi nu calificata a infracţiunii de tâlhărie, astfel cum este prevăzută de art. 211 alin 1,2 lit. c C., respectiv în public. Astfel, prin săvârşirea faptei în loc public, în înţelesul art. 152 lit. a Cpen se înţelege locul care prin natura sau destinaţia lui este întotdeauna accesibil publicului (condiţii care evident nu sunt îndeplinite în speţă), chiar dacă nu este prezentă nici o persoană. În accepţiunea art. 152 lit. b C.pen se înţelege orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane. Or, ogorul părţii civile Coviţ Petrică, fiind o proprietate agricolă privată, nu constituie un loc accesibil publicului, nici în sensul art. 152 lit. b C.pen. Prin loc accesibil publicului în sensul art. 152 lit. b C.pen. se înţelege un loc care, fără a fi întotdeauna accesibil publicului prin natura sau destinaţia sa (cum este de pildă drumul public), este totuşi, la momentul comiterii faptei, accesibil publicului, în sensul că orice persoană poate să intre în acel loc, în mod legal. Or, dat fiind natura ogorului de proprietate privată, nu orice cetăţean are ab initio permisiunea de a intra pe acel ogor, deci nu este accesibil publicului. Faptul că este o proprietate neîngrădită, şi că oricine ar putea să intre, fără a avea însă acest drept, pe terenul respectiv, nu îl transformă pe acesta în „loc public” în accepţiunea art. 152 lit. b C.pen.
În ceea ce priveşte reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut de art. 211 alin 2 indice 1 C.pen, respectiv săvârşirea faptei de către o persoană având asupra sa o armă, instanţa reţine că după momentul luării rezoluţiei de a îl deposeda pe partea civilă de telefonul mobil, inculpatul MM i-a aplicat acestuia o lovitură cu parul, iar ulterior deposedării lui Coviţ Petrică de portofel şi de telefon, a exercitat violenţe constând în aplicarea de lovituri cu parul părţii civile BE, pentru a îşi uşura scăparea. Prin „arme” în sensul art. 151 alin. 2 se înţeleg şi orice alte obiecte de natură a fi folosite ca arme şi care a u fost întrebuinţate pentru atac. Or, inculpatul a folosit pentru atac un par (drug de la căruţă), fiind astfel incidentă agravanta prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 indice 1 C.pen.
Întrucât în sarcina inculpatului MM se reţine săvârşirea a două infracţiuni , mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanţa va reţine pluralitatea de infracţiuni sub forma concursului real.
