Legitima apărare - condiţii Legitimă apărare
| Comentarii |
|
În redarea situaţiei de fapt s-a arătat că în noaptea de 9/10 februarie 2003 inculpatul implicat într-un conflict a fost lovit şi doborât la sol de către partea vătămată G.G., căruia i s-a alăturat şi martorul I.A..
Ridicându-se de la pământ, inculpatul a cerut părţii vătămate explicaţii cu privire la motivaţia conduitei sale, dar imediat printr-o lovitură de secerare aplicată de martor a fost iarăşi trântit la pământ şi apoi lovit de către partea vătămată.
Inculpatul a reuşit din nou să se ridice şi fiind puternic tulburat emoţional şi-a scos cuţitul din bocancul drept, s-a retras câţiva paşi în spatele părţii vătămate şi când a văzut că acesta se apropie cu intenţia de a-l agresa, i-a aplicat o lovitură în partea stângă a pieptului, după care s-a îndepărtat în fugă.
În urma loviturii cu cuţitul, partea vătămată G. G. a suferit o plagă tăiată înţepată în treimea medie stângă a hemitoracelui cu hemopneumotorax stâng şi emfizen subcutanat masiv bilateral, leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale.
Tribunalul Suceava, reţinând din materialul probator existent la dosar, că inculpatul, fiind trântit de două ori la pământ şi lovit, a recurs la săvârşirea faptei pentru înlăturarea atacului la care fusese supus, astfel că sunt îndeplinite cerinţele art. 44 al. 2 şi 4 Cod penal privitor la depăşirea legitimei apărări, prin sentinţa penală nr. 313 din 21 septembrie 2005 a dispus achitarea pentru infracţiunea prev. de art.20, 174, 175 lit. i Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod pr.penală.
Sentinţa a fost apelată de către procuror care a motivat că anterior săvârşirii faptei, între partea vătămată şi inculpat a avut loc un conflict minor care nu putea induce o stare de temere ci doar o tulburare emoţională specifică circumstanţei legale a provocării. A susţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art.44 alin.2 şi 4 Cod penal privitoare la legitima apărare ci doar cele privitoare la scuza provocării, astfel încât soluţia de achitare este nelegală şi netemeinică.
Critica s-a dovedit a fi întemeiată şi prin decizia penală nr.11 din 16.01.2006 a Curţii de Apel Suceava a fost admis apelul, desfiinţată în parte sentinţa şi în rejudecare a fost condamnat inculpatul pentru tentativă la omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174, 175 lit.”i” Cod penal cu aplic. art.73 lit.”b” Cod penal şi art.76 alin.2, 3 Cod penal.
Pentru a se reţine depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului, trebuie să se constate că s-a exercitat un atac în condiţiile art.42 alin.2 Cod penal, care ar fi justificat necesitatea înlăturării atacului, iar excesul de apărare al făptuitorului s-ar datora tulburării sau temerii acestuia, provocată de agresiunea injustă.
Din probatoriul administrat în cauză (declaraţiile olografe de recunoaştere ale inculpatului, depoziţiile a 4 martori oculari) rezultă că între cele două grupuri de tineri s-a iscat un conflict spontan în cadrul căruia inculpatul a fost trântit de două ori la pământ şi apoi lovit cu pumnii şi picioarele de către partea vătămată. Apoi conflictul s-a aplanat, dar la un moment dat partea vătămată s-a îndreptat din nou către inculpat, împrejurare în care acesta din urmă a scos un cuţit şi a lovit victima în partea stângă a pieptului.
Ori în aceste împrejurări, atacul părţii vătămate care fără a fi înarmată în vreun fel se îndrepta spre inculpat, nu l-a expus pe acesta din urmă unui pericol grav şi nu era de natură să-i inducă o puternică stare de tulburare sau temere sub impulsul căreia să fi comis fapta supusă judecăţii, astfel că nu sunt îndeplinite cerinţele art.44 alin.2 şi 4 Cod penal.
Că este aşa, o dovedesc şi numărul relativ mic de 7-8 zile îngrijiri medicale, necesare pentru vindecarea leziunilor cauzate inculpatului în timpul conflictului.
Desigur, atitudinea provocatoare a părţii vătămate a generat o stare emoţională sub imperiul căreia a acţionat inculpatul, fiind justificată reţinerea scuzei provocării.
