Liberarea provizorie pe cauţiune. Necesitatea evaluării cererii de liberare provizorie prin prisma verificării a trei categorii de condiţii, referitoare la legalitatea măsurii arestării preventive, admisibilitatea cererii de liberare provizorie pe cauţiun
| Comentarii |
|
În conformitate cu Decizia nr. 17/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în prealabil verificării condiţiilor referitoare la admiterea cererii de liberare provizorie, instanţa este datoare să examineze subzistenţa temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, deoarece, în cazul în care aceste temeiuri au dispărut, se impune revocarea măsurii arestării preventive potrivit art. 139 alin. (2) C.proc.pen., iar nu liberarea provizorie. După parcurgerea acestui examen, urmează a fi verificate condiţiile de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie pe cauţiune şi în final al celor relative la fondul unei atari cereri, conform art. 1602C.proc.pen. alin. (1) şi alin. (2). În fine, în cadrul examenului rezervat cerinţelor de fond, se impune analizarea componenţei referitoare la oportunitatea luării măsurii liberării provizorii pe cauţiune, în contextul concret al cauzei şi în raport de persoana inculpaţilor.
Secţia penală, Decizia nr. 1143 din 29 august 2012
Prin încheierea din 23 august 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. 2907/115/2012, în baza art.160^8a# alin. (6) C.proc.pen., s-a respins cererile de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpații A.R.P. și G.V.
în fapt, se reține în actul de inculpare, în esență, că prin procesul-verbal de sesizare din oficiu înregistrat în data de 23 august 2011 la DNA - Serviciul Teritorial Timișoara sub numărul 107/P/2011, s-a sesizat cu privire la faptul că inculpatul A.R.P., în cursul anului 2011, în urma acordului concordant cu mai mulți administratori ai unor societăți comerciale, a inițiat și constituit o asociere infracțională, pretinzând și primind de la acești administratori, în numele său personal și al primarilor unor localități din județul Caraș-Severin, diverse sume de bani în lei și valută, reprezentând 1/6 respectiv 1/3 din valoarea totală a lucrărilor decontate de primării din fondurile primite ca subvenții pentru efectuarea lucrărilor de întreținere a pajiștilor comunale. în schimbul acestor sume, inculpatul A.R.P. a propus și s-a angajat față de administratorii firmelor că îi va determina pe primarii localităților să-și exercite necorespunzător prerogativele și atribuțiile, în sensul de a încredința direct aceste lucrări societăților comerciale vizate, eludând dispozițiile legale imperative cu privire la organizarea de licitații.
în acest sens, inculpatul A.R.P. a mijlocit primirea de către primarii care au aderat ulterior la asocierea infracțională a sumelor oferite ca mită, determinându-i pe primari ca la datele alimentării conturilor primăriilor cu sumele reprezentând subvențiile să încheie contracte de lucrări antedatate, ca și cum aceste lucrări ar fi fost deja efectuate, pentru a se putea deconta facturile emise în aceleași zile.
Astfel, în urma constituirii asocierii infracționale cu inculpatul J.T.I., în cursul anului 2011, inculpatul A.R.P. a exercitat activități intens persuasive pe lângă primarul comunei S. din județul Caraș-Severin, inculpatul G.V., captând interesul și acordul acestuia de a se alătura tandemului infracțional deja constituit. Ca urmare a interesului și acceptului inculpatului G.V. de a adera la asocierea infracțională, în data de 28 septembrie 2011 inculpatul A.R.P. și inculpatul J.T.I. au remis inculpatului G. o primă parte a sumei totale ce au stabilit că ar reveni primarului, respectiv 1/3 din valoarea totală a contractelor, remițând efectiv inculpatului G.V. suma de 5.000 de lei din suma totală de 25.000 de euro pretinsă de inculpatul G.V. Ulterior acestei date, în cursul lunii octombrie 2011 au avut loc mai multe discuții între inculpați și inculpatul J., aceștia convenind detaliile punerii în aplicare a înțelegerilor anterioare, astfel că în data de 27 octombrie 2011 la sediul APIA Caraș-Severin inculpatul G.V. a încheiat un număr de patru contracte de prestări servicii antedatate cu două dintre societățile comerciale administrate/controlate de inculpatul J.T.I., documentele fiind completate de către inculpatul G.V. împreună cu făptuitoarea J.R., după ce cu o zi înainte inculpatului G.V. îi mai fusese remisă și suma de 50.000 lei din suma totală pretinsă, iar diferența de 12.200 de euro a primit-o ulterior, în echivalent monedă națională, prin intermediul inculpatului A.R.P., acesta din urmă beneficiind de o sumă echivalentă cu suma totală remisă inculpatului G.V.
în executarea aceleași rezoluții infracționale, inculpatul A.R.P. a propus și inculpatului I.S.-S., primar al orașului O.R., județul Caraș-Severin, să adere la asocierea infracțională deja constituită cu inculpatul J.T.I., astfel că la începutul lunii decembrie 2011 inculpatul I.S.-S. și-a exprimat și manifestat adeziunea, implicându-se în punerea în aplicare a planului infracțional, sens în care a solicitat emiterea unei facturi pentru plata lucrărilor încă înainte de a fi încheiat contractul, după care, împreună cu făptuitoarea J.R. a întocmit și semnat o situație falsă de lucrări, pentru a crea aparența că obiectul contractului de prestări servicii ar fi fost realizat și pentru ca astfel să poată dispune virarea sumelor către firma inculpatului J.T.I. Pentru participația sa la săvârșirea infracțiunilor, inculpatului I.S.-S. i s-a remis în data de 19 decembrie 2011 suma de 15.000 lei, banii fiind predați de către inculpatul J.T.I. soției inculpatului I.S.-S., la domiciliul din comuna G. […]. Diferența de 15.000 de lei din valoarea contractului, după achitarea impozitelor, a fost împărțită în mod egal între inculpatul A.R.P. și inculpatul J.T.I.
Prin încheierea penală nr. 42/CC din 27.04.2012 pronunțată în dosar nr. 3326/30/2012, Tribunalul Timiș a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Timișoara și a dispus arestarea preventivă a inculpaților A.R.P., I.S.-S. și G.V., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 27.04.2012 la 25.05.2012 inclusiv, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 29, 30 și 31/27.04.2012. încheierea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 703/ R din 03.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Ulterior măsura prelungirii stării de arest preventiv a celor trei inculpați a fost dispusă prin decizia penală nr. 818/R din 24.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Prin încheierea camerei de consiliu din 21 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. 2907/115/2012, Tribunalul Caraș-Severin a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților A.R.P., I.S.-S. și G.V. și a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, pe o perioadă de 40 de zile, începând cu data de 21.06.2012, până la data de 30.07.2012, inclusiv având termen de judecată fixat la data de 19.07.2012. încheierea a rămas definitivă prin decizia nr.984/ R din data de 25.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Prin încheierea de ședință din data de 19 iulie 2012, s-a menținut starea de arest a inculpaților A.R.P., G.V. și I.S.-S. pe o perioadă de 60 de zile, până la data de 16 septembrie 2012, inclusiv.
Ulterior termenului de judecată din data de 19 iulie 2012, s-a formulat de către inculpatul I.S.-S. cerere de liberare provizorie pe cauțiune, cerere care a fost respinsă de Tribunalul Caraș-Severin, însă prin decizia penală nr. 1080/R din 30.07.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, această cerere a fost admisă, hotărârea fiind definitivă.
Inculpații A.R.P. și G.V. au formulat cereri de liberare provizorie pe cauțiune, care au fost verificate sub aspectul îndeplinirii condițiilor formale la termenele anterioare de judecată, fiind audiați inculpații ca și titulari ai cererilor respective, fixându-se ca termen de depunere a cauțiunilor termenul de astăzi. La acest termen, inculpații au depus cauțiunile stabilite de către instanță, iar cererile au fost puse în discuție.
Potrivit art. 1602 Cod procedură penală, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă și al celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie pe cauțiune nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Tribunalul a constatat că inculpații au făcut dovada achitării cauțiunii fixate de instanță, fiind depuse la dosar recipisele nr. 807029/1/20.08.2012 emisă de CEC Timișoara pentru inculpatul A.R.P. și nr. 336164/1/21.08.2012 emisă la CEC Bank SA Sucursala Reșița pentru inculpatul G.V.
Sub aspect formal, rezultă că inculpații au vocație la liberare provizorie pe cauțiune, în raport cu faptul că îndeplinesc condițiile impuse de art. 1606C.proc.pen., iar pe de altă parte, în raport cu faptul că îndeplinesc condițiile cerute de art. 1602 alin. (1) C.proc.pen. și nu se află în nici unul din cazurile exceptate expres în alin. (2) al aceluiași text de lege, iar cauțiunile legal datorate au fost depuse.
în consecință, sunt îndeplinite condițiile liberării provizorie pe cauțiune, așa cum sunt ele stabilite prin dispozițiile art. 1604C.proc.pen., raportate și la dispozițiile art. 1602 alin. (1) și (2) C.proc.pen., iar cererile formulate de către inculpați sunt, în principiu, admisibile, motiv pentru care în temeiul art. 1608 alin. (2) C.proc.pen., instanța le-a și admis, urmând a fi soluționate pe fond.
Examinarea unor cereri de liberare provizorie pe cauțiune este condiționată de constatarea prealabilă a instanței că în cauză inculpații care au formulat cererile se află într-o stare de arest preventiv temeinic și legal instituită/menținută. Această constatare a fost făcută de către instanța de fond și cea de recurs, atunci când s-a făcut aplicarea art. 3001 și 3002 C.proc.pen. Aceiași constatare o face, deopotrivă și această instanță, desigur numai pe cale incidentală, fără a statua propriu-zis asupra măsurii preventive în discuție, motivele de fond pe care se întemeiază constatarea fiind identice cu acelea expuse de către acele instanțe. în esență, faptele pentru care sunt trimiși în judecată cei doi inculpați, așa cum au fost aceste fapte expuse anterior, sunt fapte având un ridicat grad de pericol social, ele denotând, prin modul de săvârșire și prin consecințele avute și o periculozitate socială a celor care le-au săvârșit (la nivel prezumtiv), fiind pedepsite cu pedepse al căror maxim special depășește pedeapsa de 4 ani închisoare. Așadar, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C.proc.pen., care permit luarea/prelungirea față de inculpați a măsurii arestării preventive.
Potrivit art. 136 C.proc.pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre măsurile preventive enumerate în cuprinsul acelui articol, respectiv reținere, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara, arestarea preventivă.
în cuprinsul alineatului 2 al aceluiași articol se prevede în mod expres că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Așadar, liberarea provizorie este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a substitui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, însă instanța este datoare să asigure buna desfășurare a procesului penal și să prevină comiterea de alte fapte penale.
Art. 5, paragraful 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează dreptul oricărui inculpat de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi pus în libertate sub rezerva unor garanții care să asigure prezența persoanei la audiere. Regula este, prin urmare, ca judecarea inculpatului să se realizeze cu persoana în stare de libertate, iar excepția este privarea de libertate. Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar arestarea persoanei este permisă numai în cazurile și procedura prevăzută de lege (art. 23 din Constituția României).
în această cauză, după cum s-a arătat, sunt respectate dispozițiile legale privind instituirea și menținerea stării de arest preventiv a celor doi inculpați, aceștia se află încarcerați de circa patru luni - perioadă care se încadrează în accepțiunea jurisprudenței pentru termenul rezonabil. De asemenea, tribunalul are în vedere că în anumite cazuri legea îngăduie ca interesul particular, acela de a fi cercetat și judecat în stare de libertate, să poată fi îngrădit (având prioritate interesul general, public de soluționare în condiții bune, optime a oricărei cauze penale, în vederea aflării adevărului; acest fapt nu aduce atingere prezumției de nevinovăție), îngrădirea constând tocmai în supunerea inculpaților la măsura arestării preventive.
în acest stadiu procesual, inculpații nu au fost audiați; în cursul urmăririi penale, aceștia nu au recunoscut faptele, iar atitudinea lor față de acuzațiile ce le-au fost aduse sunt de asemenea aspecte care trebuiesc avute în vedere, în acest moment procesual, când se analizează temeinicia și oportunitatea aceste cereri. Desigur că inculpații au și păstrează dreptul de a adopta orice atitudine procesuală față de învinuirile aduse și pentru care au fost trimiși în judecată, și instanța nu intenționează să dea atitudinii menționată conotații negative, în realitate ceea ce instanța subliniază este lipsa conotațiilor pozitive pe care le-ar fi putut da unei alte atitudini, dacă inculpații ar fi dorit să o aibă. Instanța are în vedere ocaziile în care inculpații au fost deja audiați în cursul urmăririi penale și în instanță.
Deși în mod formal la condițiile liberării provizorii pe cauțiune legea prevede în mod expres doar anumite condiții care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a dispozițiilor legale aplicabile în materie rezultă și o condiție subînțeleasă, și anume aceea ca lăsarea în libertate a unei persoane sub control judiciar și cu garanția oferită de achitarea de către inculpat a cauțiunii stabilite de către instanță să nu prezinte pericol pentru ordinea publică și să se asigure desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Procedura liberării presupune astfel mai multe etape de verificare, într-un final instanța având să se pronunțe asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată în raport cu motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.
Acordarea liberării provizorii pe cauțiune e facultativă, e atributul instanței și e lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situația în care constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, ci și în situația în care instanța apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu e oportună. Faptul că inculpatul îndeplinește formal condițiile de admisibilitate în principiu nu conferă acestuia un drept absolut de a fi liberat provizoriu pe cauțiune ci doar o vocație la aceasta.
Pe lângă circumstanțele personale ale inculpatului instanța trebuie să aibă în vedere și modul, împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, gradul de pericol social al faptei comise, relațiile cărora li s-a adus atingere, impactul pe care fapta comisă l-a avut asupra membrilor comunității și asupra credibilității populației cu privire la activitatea organelor judiciare.
Prin activitatea lor, inculpații A.R.P. și G.V. au adus atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea populației în buna funcționare a instituțiilor publice, în măsurile și hotărârile luate de către acestea. La analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie avute așadar în vedere circumstanțele concrete ale comiterii faptei, rezonanța socială a acesteia și dacă scopul pentru care s-a dispus arestarea preventivă poate fi atins și prin liberarea provizorie pe cauțiune.
Natura infracțiunii săvârșite și calitatea în care inculpații au acționat reclamă menținerea stării de privare de libertate a acestora. Asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional, cu atât mai mult cu cât fenomenul corupției a luat amploare devenind un fenomen instituționalizat.
într-adevăr, luate în mod singular elementele ce caracterizează persoana inculpaților le-ar putea fi favorabile - faptul că nu au antecedente penale, au familii și copii, au o bună reputație socială anterioară, erau bine integrați în societate - însă aceste elemente nu pot să aibă prin ele însele un rol determinant și covârșitor, întrucât ele nu pot fi analizate separat de restul elementelor de fapt și de drept pe care le-a menționat anterior instanța.
Admiterea pe fond a unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune constituie un drept al inculpatului arestat preventiv, însă dispunerea unei asemenea soluții nu reprezintă și o obligație absolută a instanței de judecată nici chiar dacă sunt întrunite condițiile de admitere a cererii, însă aceasta din urmă ar fi inoportună.
Atingerea scopului procesului penal poate fi compromisă, această finalitate putând fi cauzată de aspecte ce țin de periculozitatea socială a inculpaților și de pericolul social al faptelor prezumtiv săvârșite de către aceștia.
Dacă inculpații sunt acuzați de săvârșirea unor fapte care, prin modul și mijloacele la care s-a recurs pentru comiterea lor, ca și prin consecințele lor concrete și prin rezonanța lor socială, sunt de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială, este inoportună cercetarea acestora în stare de libertate, fie aceasta și controlată judiciar și garantată prin plata cauțiunii, întrucât dacă s-ar dispune în acest din urmă sens, sentimentul de insecuritate socială ar persista și s-ar amplifica, ca și sentimentul de neîncredere în actul de justiție. Este și situația care se regăsește în speța de față.
Numai cântărirea argumentelor ce vizează circumstanțele reale ale comiterii faptelor în balanță cu circumstanțele personale ale inculpatului, cu luarea în considerare a rezultatelor infracțiunilor, a atingerii aduse securității relațiilor sociale ocrotite de normele penale, a rezonanței sociale a descoperirii și aducerii la cunoștința publică a acestor fapte, care sunt fapte de corupție, poate duce la o justă concluzie finală asupra cererilor de liberare provizorie pe cauțiune formulate.
Potrivit celor analizate anterior, concluzia este aceea a netemeiniciei cererilor formulate de către cei doi inculpați, prin prisma aspectului oportunității unei puneri în libertate a acestora.
împotriva încheierii penale din data de 23 august 2012, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 2907/115/2012 au declarat recurs inculpații A.R.P. și G.V., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1604C.proc.pen.
Recursurile nu a fost motivate în scris, ci doar oral în ziua judecății, potrivit dispozițiilor art. 385 10 alin. (3) C.proc.pen. raportat la art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., de către apărătorii inculpaților, astfel cum au fost menționate în practicaua prezentei decizii.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (1) și (3) C.proc.pen, tribunalul constată că recursurile promovat de inculpați sunt fondate, pentru următoarele considerente.
Liberarea pe cauțiune reprezintă o măsură procesuală alternativă la măsurile preventive privative de libertate a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [art. 1602 alin. (1) din Codul de procedură penală] și care presupune îndeplinirea unor condiții expres reglementate privind cuantumul pedepsei închisorii pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din punct de vedere al condițiilor ce trebuie îndeplinite, legea procesual penală [art. 1606C.proc.pen.] face distincție între elementele de admisibilitate (referitoare la modul de sesizare a instanței, momentul la care poate fi formulată cererea, numele, prenumele, domiciliul și calitatea persoanei care formulează cererea, precum și mențiunea cunoașterii dispozițiilor legii privitoare la cazurile de nerestituire a cauțiunii) și cerințele referitoare la temeinicie și oportunitate [prevăzute de art. 1602 alin. (1) și alin. (2) C.proc.pen.].
Așa cum a reținut înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 17/2011 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii: „examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune, în primul rând, verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, întrucât pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării să fi fost legal luată, prelungită și menținută. în caz contrar sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. (2) din același cod, care prevăd revocarea măsurii atunci când, printre altele, nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei”.
Dacă se constată că măsura arestării preventive a fost legal luată, prelungită, menținută, iar temeiurile subzistă, se vor verifica condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și alin. (2) C.proc.pen. precum și aptitudinea pe care măsura liberării provizorii o va avea de a asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive (cerința oportunității).
Condițiile de admisibilitate în principiu a cererilor de liberare pe cauțiune sunt cele prevăzute de art. 1606 alin. (1), (2), (3) și art. 1608 alin. (2) C.proc.pen, fiind întrunite în cauză. Astfel, cererile de liberare provizorie au fost formulate în cursul judecății, se referă la persoane care au calitatea de inculpat arestat preventiv, cererile cuprind: numele, prenumele, domiciliul și calitatea persoanei care a făcut-o, mențiunea cunoașterii dispozițiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii, obligația depunerii cauțiunii și mențiunea cunoașterii dispozițiilor legii privind cazurile de nerestituire a cauțiunii, cauțiunea stabilită de tribunal (în cuantum de 50.000 lei) fiind depusă conform recipiselor de consemnare nr. 807029/1/20.08.2012 emisă de CEC Timișoara pentru inculpatul A.R.P. și nr. 336164/1/21.08.2012 emisă la CEC Bank SA Sucursala Reșița pentru inculpatul G.V.
Condițiile de fond ale cererii sunt prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C.proc.pen., condiții care sunt întrunite în speță, inclusiv cerința subzistenței temeiurilor care au justificat privarea de libertate a inculpaților.
Inculpatul A.R.P. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 26 C.pen. raportat la art. 254 C.pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (două acte materiale); art. 257 alin. (1) C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (două acte materiale); art. 25 C.pen. raportat la art. 290 C.pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (patru acte materiale); art. 323 C.pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., iar inculpatul G.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art.254 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (două acte materiale); art. 290 C.pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (patru acte materiale); art. 323 C.pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., infracțiuni pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea ce nu depășesc 18 ani.
Este de subliniat ca de la momentul luării măsurii preventive și până în prezent acuzarea nu a făcut dovada faptului ca inculpații ar intenționa sa fugă sau sa se sustragă de la judecarea cauzei ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date ca ar încerca să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
Fiind întrunite cerințele de admisibilitate și temeinicie prevăzute de lege, urmează a fi examinată oportunitatea liberării provizorii în contextul concret al cauzei și în raport de persoana inculpaților.
Prin decizia nr. 17/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că „în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului. Pentru punerea în libertate provizorie trebuie să fie reținute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat un învinuit sau inculpat, ci trebuie cercetate toate circumstanțele apte a conduce la concluzia că, într-o cauză concretă, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate. Totodată, judecătorul trebuie să aprecieze în funcție de datele concrete din dosar dacă temeiurile inițiale justifică sau nu în continuare privarea de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale și sănătatea acestuia.
Astfel, gravitatea unei acuzații nu este prin sine însăși un motiv pertinent și suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă se bazează pe date concrete, de natură să demonstreze că eliberarea persoanei deținute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publică, iar după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii respective detenția provizorie nu mai poate fi menținută exclusiv în considerarea naturii infracțiunilor și a impactului lor asupra ordinii publice.
De asemenea, reacția opiniei publice nu poate să justifice, în mod singular, privarea de libertate, acceptarea concluziei contrare echivalând cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond de către instanța de judecată, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii.
în concluzie, analizând temeinicia cererii de liberare provizorie atât prin prisma textelor de lege incidente din dreptul intern, cât și a jurisprudenței instanței europene, judecătorul poate constata că măsura liberării provizorii este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind o măsură restrictivă de drepturi și libertăți care, prin seria de obligații ce pot fi stabilite de instanță în sarcina inculpatului și prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcării obligațiilor fixate, asigură garanțiile respectării acestora și a realizării finalității avute în vedere de legiuitor”.
Curtea reține că urmărirea penală, în integralitatea sa, s-a desfășurat cu inculpații în stare de privare de libertate (începerea urmăririi penale a avut loc în data de 23.04.2012, iar din data de 26.04.2012 inculpații au fost reținuți iar apoi arestat preventiv).
Nu există date că inculpații ar fi încercat să influențeze în vreo modalitate mersul anchetei penale. Referitor la persoana inculpaților, din datele aflate la dosarul cauzei nu rezultă indicii că aceștia ar intenționa să se sustragă de la judecată.
Pericolul social al presupuselor fapte infracționale este, indubitabil, un criteriu în evaluarea oportunității admiterii unei astfel de cereri, însă trebuie ținut cont de faptul că legiuitorul a evaluat în abstract această împrejurare atunci când a impus condiția ca pedeapsa prevăzută de lege (în cazul infracțiunilor intenționate) să nu depășească 18 ani. Prin urmare gravitatea „abstractă” a infracțiunilor are o evaluare legală, iar în cazul de față situația juridică a inculpaților se înscrie în limita impusă de legiuitor.
Calitățile avute de inculpați la data comiterii pretinselor fapte de natură penală (director APIA și respectiv primar al comunei S.), sumele de bani pretinse, scopul urmărit și natura relațiilor cărora li s-a adus atingere, deși sunt elemente ce pot caracteriza pericolul social și au fost avute în vedere pentru justificarea privării de libertate (la luarea măsurii, la prelungire și apoi la menținere) nu sunt suficiente în prezent, în opinia Curții, pentru a înlătura de la beneficiul liberării provizorii persoana inculpatului.
De altfel, soluția preconizata de instanța este în concordanță si cu dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, potrivit cărora „orice persoana arestată sau deținută… are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garanții care sa asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere”, dar si cu jurisprudența instanței europene.
Astfel, în mai multe cauze Curtea a arătat ca avantajele pe care le prezintă detenția preventiva nu pot fi negate (împiedica persoana suspectă sa fugă, se evită distrugerea unor probe, se împiedică săvârșirea unor noi infracțiuni) dar că aceasta are și o serie de inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial și profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.
în cauza Neumaister c. Austriei, Curtea a decis că temerea ca acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familiala, dacă are cazier etc.
Or, în speță, inculpații nu au antecedente penale, au familii și copii, au o bună reputație socială anterioară, erau bine integrați în societate.
Dacă măsura arestării preventive a fost oportună la momentul luării ei, având în vederea stadiul procesului penal în curs, perioada de detenție preventivă, garanțiile prezentate de către inculpați, în prezent nu se mai justifică menținerea ei.
Totodată analizând măsurile alternative detenției, prevăzute de codul de procedură penală, se reține ca măsura liberării provizorii, prin care se suspendă arestarea preventivă, fiind o măsură restrictivă de libertate și drepturi, prin seria de obligații în sarcina inculpaților care pot fi stabilite de instanța și prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcării obligațiilor fixate, se constată că este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
Scopul procesului penal poate fi suficient asigurat prin garanțiile pe care le oferă persoana inculpaților si obligațiile care li se impun la liberare, dispozițiile art. 136 alin. (2) C.proc.pen prevăzând în mod expres că scopul masurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Ca atare, în cazul de față nu se poate retine nici un fel de argument care să explice și să justifice în concret de ce doar privarea de libertate este singura măsură care este necesară pentru buna - desfășurare a procesului penal și a protecției ordinii publice.
Așa fiind, pentru motivele mai sus menționate, Curtea apreciază fondat recursul formulat de inculpați împotriva încheierii penale din data de 23.08.2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin secția penală în dosarul nr. 2907/115/2012.
Va casa încheierea penală recurată și, rejudecând:
în baza art. 160^8a# alin. (2) C.proc.pen., va admite cererile de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpați.
