LITIGIU DE MUNCA. CUMULUL DE RĂSPUNDERI. INADMISIBILITATE.

LITIGIU DE MUNCA. CUMULUL DE RĂSPUNDERI.INADMISIBILITATE.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond penalul ţine în locdisciplinarul în acelaşi mod în care ţine în loc civilul. Răspunderea penală, odată declanşată, produce sistarea răspunderii disciplinare, prin urmare, nueste posibil cumulul de răspunderi simultan, ci doar subsecvent,condiţionat, angajatorul având posibilitatea, pe parcursul procesului penal,doar la suspendarea din funcţie a salariatului.Abia după finalizarea procesului penal, ca urmare a stabilirii în moddefinitiv a vinovăţiei salariatului, angajatorul ar fi avut dreptul să aplice princumul, răspunderea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, printr-odecizie legală şi temeinică.Decizia nr. 203/R-CM/ 18.04.2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti -Secţiacivilă conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Constată că, prin acţiunea civilă promovată la data de 16.12.2002 şiînregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, sub nr.58/2003, contestatorul M. V., aformulat contestaţie împotriva deciziei nr.889/15.11.2002 emisă de AsociaţiaJudeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş privind desfacerea contractuluiindividual de muncă în temeiul art.130 lit.i din vechiul Cod al muncii, solicitândinstanţei să dispună anularea acesteia ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că din cuprinsul deciziei lipsescmenţiunile prevăzute în mod imperativ de dispoziţiile codului muncii, respectivexpunerea motivelor pentru care s-a decis desfacerea contractului de muncă,menţiunea posibilităţii de atac în 30 de zile la instanţa competentă; în decizie seconsemnează în mod lapidar, emiterea ei ca urmare a unei fapte ce i se impută deconducerea societăţii, fără a se preciza în nici un fel în ce constă fapta culpabilăsăvârşită şi care ar reprezenta în opinia intimatei, abaterea disciplinară gravă sauîncălcarea repetată a obligaţiilor de muncă.

A mai arătat contestatorul că s-a menţionat ca justificare a măsurii desfaceriicontractului de muncă, cercetarea sa prealabilă în dosarul penal nr.1806/2002 alParchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, apreciind în contestaţie, cămenţiunile prezentate în decizia de desfacere, nu sunt reale, prejudiciul nefiindstabilit cu certitudine, nefiind explicitat care este valoarea acestuia şi care suntmodalităţile culpabile prin care ar fi produs acel prejudiciu.

Contestaţia a mai fost motivată în sensul că existenţa unei plângeri penale şia unor cercetări prealabile nu pot constitui motive ale desfacerii contractului demuncă.

În susţinerea contestaţiei, a fost depusă decizia nr.889/15.11.2002 (f.3).

Ulterior contestatorul şi-a completat motivele contestaţiei în sensul cădesfacerea contractului de muncă a fost efectuată în timpul când se afla înconcediu medical, depunând în acest sens xerocopia carnetului de muncă seria Bfnr.0685600.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei întrucât,în perioada 1999 - 2002 acesta a adus prejudicii unităţii, fiind cercetat în dosarulpenal nr.1806/P/2002 şi emiţându-se decizia de imputaţie nr.703/23.09.2002,pentru suma de 414.926.000 lei şi respectiv 4.276.900 lei.

S-a mai arătat în întâmpinare că, obiectul cercetării penale a contestatorului, îlconstituie activitatea frauduloasă a acestuia, în sensul că datele din unele chitanţeaduse de membrii vânători nu corespund cu copiile care au fost predate decontestator la serviciul contabilitate, constatându-se prin referatulnr.546/26.07.2002 că, la rubrica anuală, a fost menţionată doar suma care nucorespunde cu cea din contabilitate iar ca urmare a verificărilor efectuate s-aconstatat un prejudiciu creat de contestator în sumă de 414.926.000 lei, la care s-amai adăugat suma de 4.276.900 lei reprezentând lipsa la reviste, almanahuri şicalendare pe care le-a avut în primire acesta.

Intimata, prin aceeaşi întâmpinare a mai făcut cunoscut că din cuprinsulnotei explicative date sub nr.358/17.05.2002, contestatorul recunoaşte că nu aţinut o evidenţă strictă a carnetelor membrilor vânători şi prin neglijenţă, nu a maioperat în registru de evidenţă a vânătorilor.

Prin sentinţa civilă nr.642/CM/16.11.2005 pronunţată de TribunalulArgeş, cu opinie majoritară, instanţa a respins contestaţia şi l-a obligat pecontestator la 1200 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a reţinut că decizianr.889/15.11.2002 contestată, respectă condiţiile de formă impuse de vechiul cod almuncii (art.134 din Legea nr.10/1972) în sensul existenţei motivelor de fapt şi dedrept pentru care a fost emisă.

Mai mult, contestatorul a îndeplinit funcţia de secretar al Filialei Câmpulunga Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, asociaţie carepotrivit HG 259/22.01.2001 este recunoscută ca fiind de utilitate publică.

Conform atribuţiilor de serviciu contestatorul, în calitatea sa de secretar defilială, încasa cotizaţiile de la membrii filialei, cotizaţii ce trebuiau depuse încontul asociaţiei, în termen de cel mult 5 zile de la încasare.

Intimata a procedat la o verificare contabilă în anul 2002, pentru perioada1999 - 2002, constatînd o lipsă în gestiune de 414.926.000 lei, sesizând organele deurmărire penală în data de 03.10.2002.

S-a reţinut din probatoriul administrat că M. V. şi-a însuşit diverse sume debani din cotizaţiile plătite de membrii filialei, iar pentru a nu se observa diferenţadintre sumele încasate şi cele depuse la intimată, contestatorul întocmea exemplarulnr.2 al chitanţei, în care menţiona în fals o sumă mai mică decât cea încasatăefectivă şi o altă dată de emitere, ulterioară. Apoi depunea la contabilitateaintimatei exemplarele nr.2 falsificate, însuşindu-şi suma de 53.000.000 lei.

În alte situaţii, contestatorul încasa cotizaţia de la membrii asociaţiei făcândmenţiunea despre faptul încasării numai în permisele de vânătoare, fără a maielibera chitanţe şi fără a mai depune ulterior sumele la intimată, în felul acesta şi-aînsuşit suma de 67.550.000 lei.

S-a mai reţinut că prin faptele săvârşite de contestator, intimata a suferit unprejudiciu actualizat de 438.812.931 lei, din care 210.562.931 lei nu au fostrecuperaţi.

De altfel, prin sentinţa penală nr.429/29.09.2004 pronunţată de JudecătoriaCâmpulung, definitivă prin decizia penală nr.271/R/14.06.2005 a Curţii de ApelPiteşti, contestatorul a fost condamnat în baza art.2151 alin.1 Cod penal cuaplic.art.41 alin.2 Cod penal la 2 ani închisoare, constatând graţiată în întregimepedeapsa în baza art.1 din Legea 543/2002.

În baza art.289 alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal contestatorul a fostcondamnat la 2 ani închisoare iar în baza art.291 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2Cod penal a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a Cod penal şi art.34 lit.b Cod penal, contestatorul urma săexecute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, iar în baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 4 anifiind declarate false în temeiul art.445 Cod pr.penală exemplarele nr.2 alechitanţelor aflate la fila 38 şi s-a dispus anularea lor.

Prin aceeaşi sentinţă contestatorul a fost obligat la plata către intimată asumei de 190.969.248 lei, reprezentând despăgubiri civile.

Prin decizia nr.889 emisă în data de 15.11.2002 intimata a procedat ladesfacerea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art.130 lit.i din Legea10/1972 (vechiul cod al muncii), începând cu data de 15.11.2002 (f.3 dosar), cumotivarea că în perioada 1999-2002, a adus prejudicii, fiind cercetat în dosarulnr.1806/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru infracţiuneade fals, uz de fals, înşelăciune, gestiune frauduloasă şi delapidare.

Procesul verbal încheiat de intimată la data de 14.11.2002, cu nr.deînregistrare 877, face dovada invitării contestatorului la sediul intimatei pentru a fiascultat în legătură cu prejudiciul adus unităţii precum şi a cauzelor care audeterminat acel prejudiciu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal,contestatorul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru motivele de recursprevăzută de art.304 pct.8 şi 9 Cod proc.civilă, astfel:

1. Sentinţa recurată este nelegală, întrucât, prima instanţă în modnelegal a respins excepţia nulităţii deciziei nr.889/15.11.2002, prin care s-a dispusdesfacerea disciplinară a contractului de muncă, deşi contestatorul se afla înincapacitate temporară de muncă, fiind încălcate dispoziţiile art.146 din Legeanr.10/1972. Această dispoziţie legală din vechiul cod al muncii a fost preluată şi deactuala reglementare prevăzută de art.60 alin.1 din Legea nr.53/2003, aşa cum a fostmodificată prin OUG nr.65/2005.

2. Instanţa de fond nu a ţinut seama de motivul de nulitate absolutăprevăzută de art.134 din Legea nr.10/1972, dispoziţie preluată şi de art.268 pct.2litera a-f din Legea nr.53/2003, publicată în M.Of.nr.72/05.02.2003, conformcăruia, decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă trebuie să cuprindămotivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.

Din cuprinsul deciziei nr.889/15.11.2002 rezulta că nu sunt descrisefaptele sau fapta ce constituie abatere disciplinară, ci doar în preambulul deciziei searată că în perioada 1999-2002, contestatorul a adus prejudicii intimatei, fiindcercetat penal în dosarul nr.1806/2002, pentru infracţiunile de uz de fals, fals,înşelăciune, gestiune frauduloasă şi delapidare, neprecizându-se în concret care suntprejudiciile cauzate A.J.V.P.S. Argeş.

3. În mod greşit prima instanţă nu a sancţionat lipsa cercetăriidisciplinare prealabile impusă de art.13 din Legea nr.1/1970. Nu exista nici un actcare să confirme efectuarea cercetării disciplinare prealabile a faptei şi ascultareacontestatorului privind săvârşirea abaterilor grave de la disciplina muncii, procedurapreluată şi de actualul cod al muncii, în art.267 alin.1.

4. Pe fondul cauzei, contestaţia era întemeiată, deoarece, la data cânds-a luat măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă, nu era stabilităvinovăţia contestatorului cu privire la faptele pentru care era cercetat penal,hotărârea judecătorească de condamnare fiind rămasă irevocabilă la data de14.06.2005, prin decizia penală nr.271/2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

Deci, în mod nelegal s-a procedat la desfacerea disciplinară acontractului de muncă, cu trei ani înainte de a se stabili vinovăţia contestatorului cuprivire la săvârşirea unora dintre infracţiunile pentru care a fost cercetat penal,încălcându-se astfel, principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate ce pot fiîncadrate în motivul de recurs prevăzute de art.304 pct.9 Cod proc.civilă şi având învedere actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este fondat,urmând a fi admis.

Astfel, primul motiv de recurs este fondat.

Instanţa de fond a dat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilorLegii nr.10/1972, în ceea ce priveşte verificarea aspectelor de nelegalitate a decizieinr.889/2002 emisă de intimată.

Legalitatea deciziei nr.889/2002 emisă de intimată trebuia analizatăatât prin prisma dispoziţiilor Codului muncii anterior-sub imperiul căruia a fostîntocmită, cât şi a altor acte normative aflate în vigoare la data respectivă-15.11.2002) şi abrogate la data de 01.03.2003 cu ocazia intrării în vigoare a Legiinr.53/2003-Noul cod al muncii.

În acest sens, se reţine că, primul aspect de nelegalitate invocat decontestatorul-recurent se referă la aceea că intimata i-a desfăcut contractulindividual de muncă din iniţiativa sa, în perioada în care salariatul se afla înincapacitate temporară de muncă, fiind în concediu medical.

În speţă, din actele dosarului (f.3,14,79-84) reiese într-adevăr că,salariatul s-a aflat în concediu medical atât anterior lunii noiembrie 2002 (respectivîn perioada lunilor iunie, iulie, august, septembrie 2002) cât şi în perioada01.11.2002-15.11.2002, prin urmare, decizia nr.889/1.11.22002, nu putea fi emisăde către intimată decât cu încălcarea dispoziţiilor art.146 din vechiul Cod al munciichiar dacă concediul medical s-ar fi acordat în chiar ziua emiterii deciziei, atâta timpcât veridicitatea sa nu a fost contestată.

Dispoziţia legală încălcată este aplicabilă şi în situaţia în caresalariatului i-a încetat raportul de muncă în temeiul art.130 alin.1 litera i" din Legeanr.10/1972, fără a avea relevanţă sub acest aspect temeinicia/netemeinicia abateriigrave/ sau a încălcării obligaţiilor de muncă săvârşite de salariat.

Cu alte cuvinte este vorba de o sancţiune care vizează nerespectareaunor condiţii de legalitate a deciziei de concediere mai înainte de a fi analizată pefond măsura concedierii şi ca atare, nu poate fi ignorată, astfel cum a procedatprima instanţă.

Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.13 alin.3 din Legea nr.1/1970 privinddisciplina muncii (aplicabile în speţă, faţă de data emiterii decizieinr.889/15.11.2002 aşa cum s-a subliniat anterior), desfacerea contractului individualde muncă pe motive disciplinare nu putea fi realizată decât după cercetareaprealabilă a faptei presupuse a fi săvârşite de salariat şi după ascultarea acestuia înlegătură cu respectiva abatere.

Lipsa cercetării prealabile-condiţie ce garantează respectarea dreptuluila apărare a salariatului pe durata în care are loc cercetarea disciplinară-reprezintăîncălcarea unei cerinţe legale imperative şi nu poate fi sancţionată decât cu anulareadeciziei de concediere, întocmită în aceste condiţii.

În speţă, Curtea reţine că nota explicativă din data de 17.05.2002,completată la data de 29.07.2002 (f.25-27 dosar fond) reprezintă acte proceduraleefectuate în cadrul cercetării prealabile anterioare emiterii decizieinr.547/26.07.2002 privind schimbarea din funcţie (la care face referire adresanr.15373/14.12.2002 a I.T.M. Argeş-Serviciul control relaţii de muncă-f.28 dosarfond) şi nu a prezentei decizii contestate, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţade fond, iar intimata nu a fost în măsură, pe parcursul soluţionării cauzei, să facădovada respectării dispoziţiilor art.13 alin.3 din Legea nr.1/1970 în raport de ultimadecizie emisă.

Prin urmare, decizia nr.889/15.11.2002 apare ca fiind nelegală şi subacest aspect.

Deosebit, Curtea a mai reţinut că, şi sub aspectul încălcăriidispoziţiilor art.134 din Legea 10/1972-preluate de altfel şi de noul cod al muncii înart.26 alin.2 litera a-f, criticat de recurent în cuprinsul celui de-al treilea motiv derecurs, hotărârea instanţei de fond este nelegală.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.134 din Legea nr.10/1972, desfacereacontractului de muncă, în toate cazurile, presupune dispoziţia scrisă a angajatorului,cu arătarea motivelor pe care aceasta se întemeiază.

Or, în preambulul deciziei contestate, intimata nu arată decât că, înperioada 1999-2002, contestatorul ar fi adus prejudicii materiale Asociaţiei Judeţenea Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, fiind cercetat în dosarul nr.1806/2002 alParchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru săvârşirea infracţiunii defals, uz de fals, înşelăciune, gestiune frauduloasă şi delapidare, neprecizând înconcret faptele care, existente la momentul desfacerii disciplinare a contractuluiindividual de muncă, au justificat o atare măsură faţă de salariat.

Faptul că, împotriva salariatului se desfăşurau cercetării penale, nuechivala în momentul emiterii deciziei, cu stabilirea vinovăţiei acestuia, cu atât maimult, cu cât, vinovăţia salariatului, sub aspect penal, a fost stabilită în mod definitivabia după trei ani de la data desfacerii contractului individual de muncă, prin deciziapenală nr.271/R/14.06.2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarulnr.265/P/2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.265/P/2005(f.38-43 dosar fond).

Or, caracterul de legalitate a deciziei contestate nu poate fi întregitdupă trei ani de la data emiterii sale, intimata putându-se prevala de rezultatulprocesului penal abia ulterior finalizării acestuia.

În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care, cu încălcarea prezumţieide nevinovăţie a salariatului, angajatorul ar trece la desfacerea, din motivedisciplinare, a contractului individual de muncă, mai înainte ca asupra acestorînvinuiri să se fi pronunţat un tribunal imparţial şi independent în accepţiunea art.6paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe care România aratificat-o prin Legea nr.30/1994, astfel cum în mod just s-a apreciat în opiniaseparată, încălcându-se cel puţin 2 drepturi procedurale care se concretizează îngaranţii cu privire la punerea în valoare a drepturilor şi libertăţilor individului.

În sfârşit, în analiza ultimului motiv de recurs, Curtea mai reţine că,intimata nu putea proceda la aplicarea sancţiunii disciplinare paralel şi separat deprocesul penal aflat în curs de desfăşurare.

Abia după finalizarea procesului penal, ca urmare a stabilirii în moddefinitiv a vinovăţiei salariatului, angajatorul ar fi avut dreptul să aplice prin cumul,răspunderea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, printr-o decizie legală şitemeinică.

Prin urmare, faţă de cele expuse mai sus, Curtea a constatat cărecursul este fondat, urmând a-l admite în temeiul dispoziţiilor art.312 Codproc.civilă raportat la art.291 Codul muncii.Pe cale de consecinţă, a fost modificată sentinţa în sensul admiterii contestaţiei şi aanulării deciziei nr.889/15.11.2002 emisă de intimata A.J.V.P.S. Argeş, şi areintegrarii contestatorului pe postul deţinut anterior, cu obligarea intimatei la platadrepturilor băneşti cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până lareintegrarea efectivă, potrivit dispoziţiilor art.78 din Codul muncii.

LITIGIU DE MUNCA. CUMULUL DE RĂSPUNDERI. INADMISIBILITATE.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre LITIGIU DE MUNCA. CUMULUL DE RĂSPUNDERI. INADMISIBILITATE.