Luarea măsurii arestării preventive ca urmare a existenţei indiciilor temeinice de comitere a unei fapte prevăzute de legea penală. Respectarea prezumţiei de nevinovăţie
| Comentarii |
|
Măsura arestării preventive trebuie să asigure îndeplinirea scopului măsurilor preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C.proc.pen., respectiv asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Dispoziţiile art. 143 alin. (1) C.proc.pen. impun existenţa unor indicii temeinice de comitere a unei fapte prevăzute de legea penală de către inculpat. Prin indicii temeinice se înţelege, conform art. 681C.proc.pen., presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta. Astfel, luarea măsurii arestării preventive se întemeiază pe existenţa indiciilor temeinice de comitere a unei fapte prevăzute de legea penală, fără ca măsura preventivă să înfrângă prezumţia de nevinovăţie, consacrată de art. 52C.proc.pen. şi art. 66 alin. (1) C.proc.pen., întrucât, potrivit legislaţiei naţionale şi jurisprudenţei Curţii Europene, pentru luarea măsurii arestării preventive nu este necesar să se stabilească în mod clar că o infracţiune s-a comis sau care este natura exactă a infracţiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua cercetările în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării. Faptele ce au dat naştere suspiciunii nu trebuie să fie la acelaşi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzaţie ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ş.a. contra Marii Britanii - CEDO).
Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Încheierea nr. 70 din 18 iunie 2012
Prin încheierea nr. 102/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 6921/118/2012 s-au dispus următoarele:
în baza art. 1491 alin. (9) teza I C.proc.pen. admite propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța - ca fondată.
în baza art. 1491 alin. (10) C.proc.pen. raportat la art. 143 C.proc.pen. și art. 148 alin. (1) lit. e) și lit. f) C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului A.N. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 13.06.2012 și până la data de 11.07.2012.
în baza art. 1491 alin. (10) C.proc.pen. raportat la art. 143 C.proc.pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatei S.V. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 13.06.2012 și până la data de 11.07.2012.
în baza art. 1491 alin. (10) C.proc.pen. raportat la art. 143 C.proc.pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatei C.M. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 13.06.2012 și până la data de 11.07.2012.
Respinge cererile privind luarea față de inculpatele S.V. și C.M., a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ca nefondate.
în baza art. 1491 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (10) C.proc.pen., dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaților.
Măsura dispusă se comunică în conformitate cu dispozițiile legale.
în baza art. 192 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rezoluția dată în dosarul nr. 17 D/P/2012 din 7.06.2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța - s-a dispus începerea urmăririi penale, iar la data de 12.06.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale față de A.N., S.V. și C.M., pentru următoarele infracțiuni: de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, șantaj în formă continuată și dare de bani cu dobândă, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 194 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 3 din Legea nr. 216/2011 - primul inculpat; de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și complicitate la dare de bani cu dobândă, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 26 C.pen. raportat la art. 3 din Legea nr. 216/2011 - al doilea inculpat -; de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (asupra părților vătămate P.N.G. și P.S.I.), complicitate la dare de bani cu dobândă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal și înșelăciune în formă continuată (asupra părților vătămate D.N. și G.G.), prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 26 C.pen. raportat la art. 3 din Legea nr. 216/2011, art. 25 C.pen. raportat la art. 189 alin. (1, 2) C.pen. și art. 215 alin. (1, 3) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. - al treilea inculpat.
Instanța a constatat că la data de 23.01.2012, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța - a fost sesizat de partea vătămată P.N.G. cu privire la faptul că A.N. și C.M., alături de alte persoane, au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii de infracțiuni de înșelăciune cu ocazia încheierii și executării unor contracte de împrumut fără dobândă, care ascund în fapt dobânzi cămătărești, în unele cazuri camăta fiind obținută prin șantaj, amenințare și lipsire de libertate, aceasta fiind una dintre victimele acestui grup.
Au fost identificate și audiate o parte dintre victime, respectiv P.N.G., P. (fostă Ț.) S.I., C.G., C.P., P.R., D.N., G.V. și S.D.
Pe baza declarațiilor acestora a rezultat că, încă din anul 2006, inculpații A.N., C.M. și S.V., constituiți într-un grup infracțional organizat, desfășoară o amplă activitate de inducere în eroare a victimelor, cu ocazia încheierii și executării unor contracte de împrumut de bani, iar în cadrul grupului, s-a conturat rolul de lider al inculpatului A.N., acesta fiind împrumutător în cadrul contractelor încheiate. Victimele erau recrutate de A.N. (C.P., P.R., S.D.) și C.M. (părțile vătămate P.N.G., P.S.I., D.N.), apoi convinse de aceștia să primească împrumuturi de bani cu camătă, dar încheind contracte notariale simulate, de împrumut fără dobândă, cu termen de rambursare de o lună, pentru sume ce includ și dobânda mascată, având prevăzută doar clauza perceperii de penalități în cazul nerestituirii banilor la scadență. De asemenea, unul dintre cei doi inculpați se înțelegea verbal cu victimele să achite împrumutul atunci când vor putea, plătind în schimb dobândă, lunar, fără încheierea vreunui înscris. Atât înainte, cât și după semnarea contractelor autentice, victimele erau asigurate, în mod repetat, de către inculpatul A.N., de inculpata S.V. - persoană însărcinată cu ținerea evidenței contractelor, plăților, cu colectarea cametei - ori de inculpata C.M., că dispozițiile contractului autentic privind termenul de restituire a împrumutului și clauza penală, sunt menționate numai pentru că așa este formularul biroului notarial, însă nu reprezintă nimic. La începutul activității infracționale, inculpatul A.N. oferea noi împrumuturi cămătărești, manifestând interes pentru îmbunătățirea situației materiale a persoanelor împrumutate, în realitate însă fiecare nou act autentic semnat includea, pe lângă suma primită efectiv, dobânda aferentă acesteia, cât și dobânda datorată pentru sumele din contractele anterioare, ceea ce nu însemna că victimele erau scutite de plata separată a dobânzilor aferente fiecărui contract. Prin diferite metode, se urmărea trecerea unei perioade mai mari de timp, în care sumele împrumutate să nu fie plătite, persoanele împrumutate să încheie alte contracte de împrumut pentru sume mai mari, dar de cele mai multe ori numai pentru camăta restantă aferentă contractelor de împrumut anterioare, penalitățile de întârziere prevăzute în contracte să crească, în timp ce se încasa lunar dobânda, fără eliberarea vreunei dovezi (chitanțe), pentru ca în final, să fie executate silit toate bunurile de valoare ale victimelor, în considerarea recuperării sumelor integrale așa cum erau prevăzute în contractele autentice simulate. Pentru nicio sumă achitată de victime în contul împrumutului nu se elibera vreun înscris doveditor, nici chiar în cazurile în care acestea solicitau expres chitanță, astfel că persoanele aflate în atare situație nu puteau dovedi achitarea totală sau parțială a sumelor prevăzute în contractele notariale. Când camăta devenea împovărătoare, inculpatul amenința cu executarea silită a sumelor integrale din toate contractele anterioare, determinând astfel victimele să încheie contracte notariale numai pentru camăta restantă sau să convingă alte persoane să semneze contractele simulate, în aceleași condiții, însă fără a primi vreo sumă de bani. în această situație, s-au aflat partea vătămată C.G. și numitul P.G. (în prezent decedat).
Toate creanțele erau recuperate prin intermediul SC M. Recuperări Creanțe SRL, societate administrată de către inculpata C.M.
în faza de executare silită, pentru a determina victimele să semneze noi contracte de împrumut ori pentru a achita dobânzile lunare, inculpații proferau amenințări direct sau prin intermediul altor persoane pe care le trimiteau, care să constrângă sau să lipsească victimele de libertate. Dintre aceste persoane a fost identificat inculpatul B.H. zis „L”, cercetat în prezenta cauză, care din dispoziția inculpatei C.M. a lipsit de libertate pe partea vătămată P.S.I. timp de aproximativ nouă ore, în sediul SC J.B. SRL, solicitând pentru eliberarea sa ca P.N.G. să plătească o sumă de bani sau să semneze un contract de amanet pentru autoturismul concubinului său C.G., pe care să-l și aducă la sediul societății. La o altă dată, care nu a putut fi stabilită până în prezent, însoțind tot pe inculpata C.M., B.H. s-a deplasat la domiciliul părții vătămate C.P., proferând amenințări legate de incendierea locuinței.
Din actele efectuate a reieșit că victimele erau constrânse atât la plata lunară a cametei, dar și la plata unor sume pretinse pentru întârziere în plata dobânzilor (uneori doar cu câteva zile) sau cu titlul de „salariu” cuvenit unor „angajați”, pentru recuperarea unor taxe imaginare.
S-a mai stabilit de către organele de urmărire penală că inculpata C.M. a desfășurat activități de înșelăciune și printr-o altă modalitate, anume prin promisiuni mincinoase de a facilita cumpărarea unor imobile, pentru a determina persoanele vătămate să îi acorde sume de bani, cu titlu de împrumut sau cu un alt titlu, pe baza unor înscrisuri olografe, fără vreo intenție reală de a-și îndeplini obligația de restituire a sumelor sau de intermediere ori facilitare a cumpărării imobilelor. Aceasta este situația în cazul părților vătămate D.N. și G.V.
Conform art. 1491C.proc.pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C.proc.pen. și există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. a) - f) C.proc.pen.
Articolul 143 C.proc.pen. prevede posibilitatea luării măsurii arestării preventive, dacă există probe, ca elemente de fapt, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea făptuitorului sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, adică din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.
Sunt indicii temeinice, conform art. 681C.proc.pen., atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală, a săvârșit fapta.
în art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, una din condițiile prevăzute pentru măsurile preventive privative de libertate este să existe „motive verosimile” de a bănui că persoana a săvârșit o infracțiune. Prin motive verosimile, Curtea Europeană a Drepturilor Omului înțelege motive plauzibile, acestea bazându-se pe fapte care trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că persoana față de care s-a luat măsura este posibil să fi comis respectiva infracțiune.
Din examinarea mijloacelor de probă administrate până la data sesizării cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, instanța apreciază că există indiciile temeinice prevăzute de art. 143 C.proc.pen. raportat la art. 681 C.proc.pen. și de art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care justifică presupunerea rezonabilă că cei trei inculpați au săvârșit acte materiale specifice infracțiunilor pentru care se efectuează urmărirea penală. Instanța a reținut ca fiind relevante în acest sens: declarațiile părților vătămate și înscrisuri depuse de acestea în susținerea declarațiilor; înregistrările convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de membrii grupului; înregistrări ambientale ale unor întâlniri între părțile vătămate și membrii grupului; procesele - verbale de percheziție domiciliară și înscrisuri ridicate cu ocazia perchezițiilor; declarațiile inculpaților.
Referitor la susținerea apărării că nu subzistă încadrarea juridică a faptelor, instanța a reținut că nu se impune la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă a se efectua de către judecător o încadrare judicioasă a faptei într-o anumită infracțiune, totodată că aspectele vizând încadrarea juridică într-o anumită infracțiune exced aprecierilor referitoare la măsura arestării preventive, câtă vreme nu se pune în discuție însăși existența faptei sau încadrarea într-o infracțiune care nu ar putea atrage luarea măsurii arestării preventive.
Totodată, instanța a apreciat că sunt cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de textele legale incriminatoare pentru infracțiunile cercetate este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsați în stare de libertate, inculpații ar prezenta pericol concret pentru ordinea publica, având în vedere gravitatea sporită a infracțiunilor, raportat la natura și modalitatea de săvârșire a faptelor, întinderea activității infracționale estimată pană la momentul prezent, desfășurată după un plan prestabilit, prin implicarea mai multor persoane, prin mijloace de eludare a legii și acțiuni gândite a împiedica organele judiciare să descopere elementele acestei activități ilicite, acest tip de activități perpetuându-se în timp prin inducerea în eroare a victimelor în scopul obținerii foloaselor nejustificate, profitând și de naivitatea acestora, determinându-le să încheie acte autentice care să dea aparență de legalitate raportului juridic, lejeritatea cu care inculpații au înțeles să-și pună în aplicare planul infracțional pentru a-și satisface propriile interese, în detrimentul legii, raportat și la mijloacele uzitate atât pentru recuperarea banilor cât și pentru a-și masca implicarea, rezultând și elemente că, în realizarea scopului propus, A.N. ajutat și de C.M. au proferat amenințări ori au sechestrat victime (părți vătămate C.P. și P.N.).
Pericolul concret pentru ordinea publică este relevat de orice manifestare aptă a vătăma climatul social firesc, optim pentru funcționarea normală a instituțiilor statului, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, a ordinii de drept. Raportat la datele cauzei, în stadiul procesual actual, activitatea infracțională posibil comisă evidențiază o vădită stare de pericol pentru ordinea publică în accepțiunea art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. și prin prisma relațiilor sociale lezate, a rezonanței sociale negative, prin starea de profundă indignare și dezaprobare publică dar și de insecuritate și reclamă măsuri ferme din partea organelor judiciare competente, inclusiv cu caracter preventiv.
Instanța a mai constatat în privința inculpatului A.N., prezența temeiului prevăzut de art. 148 lit. e) C.proc.pen., având în vedere existența datelor că a exercitat presiuni asupra părții vătămate P.G.N., în sensul că pentru a semna procesul verbal de distribuție a prețului rezultat din vânzarea apartamentului din Constanța, str. B.P.H., inculpatul solicită susnumitei să-și retragă o plângere penală depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (așa cum rezultă din convorbirea telefonică din data de 10.06.2012. ora 10:15).
Nu pot fi reținute temeiurile de arestare prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. c) și lit. b) C.proc.pen., întrucât datele în acest sens nu pot fi extrase din împrejurări de genul celor invocate de procurorul instrumentator, ele circumscriindu-se activității infracționale care face obiectul urmăririi penale.
în aceeași ordine de idei, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive corespunde scopului măsurilor preventive prevăzut în art. 136 C.proc.pen., privind buna desfășurare a procesului penal, având în vedere particularitățile și complexitatea cauzei, multitudinea mijloacelor de probă, asigurarea prezenței inculpaților la dispoziția organului judiciar în vederea efectuării actelor de urmărire penală, verificării apărărilor, evitarea riscului de fugă și sustragerea de la procedura în curs din partea inculpaților, a unor posibile înțelegeri între părțile implicate, ceea ce ar avea drept rezultat denaturarea mijloacelor de probă și ar îngreuna aflarea adevărului, astfel că la acest moment procesual nu se justifică luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.
Circumstanțele personale invocate de apărare - persoane cu studii superioare, antecedente penale, conduita procesuală cooperantă - sunt contrabalansate de gravitatea acuzațiilor, prioritate având la momentul prezent apărarea ordinii publice și ocrotirea interesului general.
Prin urmare, cererile de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpate au fost respinse ca nefondate.
Cu privire la aprecierea oportunității măsurii arestării preventive în funcție de circumstanțele ce caracterizează pe fiecare inculpat, cu referire la starea de boală a inculpatului A.N., Tribunalul a reținut că legiuitorul a instituit un text de lege expres pentru această situație, și anume art. 1391C.proc.pen., care reglementează posibilitatea efectuării tratamentului sub pază a persoanei arestate preventiv, asigurându-se astfel atât desfășurarea instrucției penale cât și dreptul la sănătate al persoanei.
împotriva încheierii nr. 102/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 6921/118/2012 au declarat recurs inculpații A.N., C.M. și S.V., care au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate, rejudecarea cauzei și respingerea propunerii de arestare preventivă; în subsidiar, inculpatele C.M. și S.V. au solicitat luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, iar inculpatul A.N. a solicitat luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a măsurii obligării de a nu părăsi țara, pentru motivele indicate în practicaua încheierii.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor formulate de recurenți și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., curtea constată următoarele:
Inculpații A.N., C.M. și S.V. sunt cercetați pentru comiterea mai multor infracțiuni, după cum urmează: inculpatul A.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, șantaj în formă continuată și dare de bani cu dobândă, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 194 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 3 din Legea nr. 216/2011; inculpata S.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și complicitate la dare de bani cu dobândă, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 26 C.pen. raportat la art. 3 din Legea nr. 216/2011; inculpata C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (asupra părților vătămate P.N.G. și P.S.I.), complicitate la dare de bani cu dobândă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal și înșelăciune în formă continuată (asupra părților vătămate D.N. și G.G.), prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 26 C.pen. raportat la art. 3 din Legea nr. 216/2011, art. 25 C.pen. raportat la art. 189 alin. (1, 2) C.pen. și art. 215 alin. (1, 3) C.pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C.pen.
Curtea reține că, potrivit art. 1491 alin. (1) C.proc.pen., instanța poate dispune arestarea inculpatului în faza de urmărire penală dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, fiind în interesul urmăririi penale luarea acestei măsuri preventive.
Măsura arestării preventive trebuie să asigure îndeplinirea scopului măsurilor preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C.proc.pen., respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Dispozițiile art. 143 alin. (1) C.proc.pen. impun existența unor indicii temeinice de comitere a unei fapte prevăzute de legea penală de către inculpat. Prin indicii temeinice se înțelege, conform art. 681C.proc.pen., presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Astfel, luarea măsurii arestării preventive se întemeiază pe existența indiciilor temeinice de comitere a unei fapte prevăzute de legea penală, fără ca măsura preventivă să înfrângă prezumția de nevinovăție, consacrată de art. 52C.proc.pen. și art. 66 alin. (1) C.proc.pen., întrucât, potrivit legislației naționale și jurisprudenței Curții Europene, pentru luarea măsurii arestării preventive nu este necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua cercetările în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării. Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ș.a. contra Marii Britanii - CEDO).
Drept urmare, indiciile temeinice de comitere faptei nu impun a se clarifica pe deplin acuzația penală adusă inculpatului și a se lămuri întreaga stare de fapt, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță, care a făcut referire la necesitatea lămuririi cauzei sub toate aspectele. Scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, dar acest scop trebuie atins pe măsură ce procesul penal avansează, iar nu de la momentele imediate începerii urmăririi penale și chiar punerii în mișcare a acțiunii penale ori pentru luarea unei măsuri preventive.
Cu toate acestea, trebuie identificate, în raport de fiecare dintre acuzațiile aduse inculpaților, mijloacele de probă din care pot fi extrase datele ce conturează presupunerea rezonabilă ce comitere a fiecărei fapte, întrucât examenul obiectiv al instanței trebuie să vizeze fiecare dintre acuzațiile ce fac obiectul urmăririi penale, chiar dacă nu din perspectiva unei anumite încadrări juridice, ci a comiterii unei fapte prevăzute de legea penală.
Prima instanță a procedat la redarea stării de fapt ce constituie acuzarea adusă inculpaților A.N., C.M. și S.V., făcând o apreciere generică asupra existenței indiciilor temeinice de comitere a faptelor, în raport de toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, cu trimitere la mijloacele de probă administrate până în prezent.
Curtea apreciază că se impune analiza punctuală a fiecărei acuzații adusă inculpaților, în acest fel putând contura existența indiciilor temeinice în raport de fiecare acuzație, dar și incidența cazului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., care poate fi extras din natura și gravitatea faptelor presupus a fi comise.
în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, se susține constituirea unui grup organizat încă din anul 2006 de către cei 3 inculpați, în vederea inducerii în eroare a mai a multor persoane cu prilejul încheierii și executării unor contracte de împrumut.
Deși, în actualul stadiu nu se face o analiză aprofundată a elementelor constitutive ale infracțiunii, totuși instanța trebuie să examineze existența aparenței rezonabile a comiterii faptei, astfel că trebuie avute în vedere condițiile de existență a infracțiunii.
Constituie infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.
în accepțiunea legii, grupul infracțional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Printre infracțiunile grave ce intră în scopul grupului organizat pot fi infracțiunile de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal ori infracțiuni contra patrimoniului, care au produs consecințe deosebit de grave, reținute și în sarcina unora dintre cei 3 inculpați.
Astfel cum se va menționa în continuare, în cauză nu sunt date suficiente pentru a se contura la acest moment procesual existența unor indicii temeinice de comitere a unor infracțiuni de genul celor mai sus menționate, respectiv șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal ori infracțiuni contra patrimoniului, care au produs consecințe deosebit de grave, așa încât nu se poate aprecia nici asupra existenței indiciilor temeinice de comitere a infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Suplimentar, grupul organizat trebuie să existe pentru o perioadă de timp, să acționeze în mod coordonat, în înțelegere, urmând a se analiza numărul participanților și relațiile funcționale dintre aceștia, rolul asumat de fiecare participanți, vechimea relațiilor dintre aceștia, existența unei conduceri, dacă activitatea desfășurată asigura realizarea unui profit și modul de distribuire al acestuia.
Dacă în ce-i privește pe inculpații A.N. și C.M. rezultă relația strânsă dintre aceștia, durata lungă a acesteia, rolul pe care fiecare dintre aceștia îl realiza în cadrul grupului (inculpatul A.N. dădea împrumuturile și asigura încheierea contractelor, iar inculpata C.M. era implicată în executarea contractelor de împrumut), modul în care fiecare obținea un profit (inculpata C.M. obținea o cota parte din sumele executate), în legătură cu inculpata S.V. nu se aduc suficiente argumente privind implicarea sa în cadrul grupului, iar nu doar în cadrul unei anumite activități infracționale. Inculpata S.V. era angajata inculpatului A.N. și executa sarcinile care îi reveneau în virtutea atribuțiilor de serviciu, rolul său fiind de executant al unor sarcini de serviciu. Deși vechimea relațiilor dintre inculpata S.V. și inculpatul A.N. face posibilă presupunerea rezonabilă că aceasta avea cunoștință despre mecanismul de funcționare a schemei de împrumuturi pusă la punct de inculpatul A.N., având un rol încheierea și executarea contractelor, nu rezultă beneficiile pe care le obținea aceasta și nici existența unei unități de voință a acesteia de a adera la un grup infracțional organizat.
De altfel, din modul cum este expusă starea de fapt de către procuror, rezultă o implicare mai redusă a inculpatei S.V. și doar în anumite etape ale inducerii în eroare a victimelor (rezoluția de începere a urmăririi penale face trimitere doar la o activitate infracțională față de părțile vătămate P.N.G. și P.S.I.). Ca atare, nu se poate reține implicarea a cel puțin 3 persoane care să formeze potențialul grup infracțional organizat.
în consecință, nu s-au prezentat suficiente date care să caracterizeze existența unui grup infracțional organizat, în sensul art. 2 din Legea nr. 39/2003, motiv pentru care nu poate fi reținută existența indiciilor temeinice de comitere a faptei prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 pentru niciunul dintre inculpații S.V., A.N. și C.M.
Pentru inculpatul A.N. s-au mai reținut infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 194 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 3 din Legea nr. 216/2011.
Infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., insuficient individualizată în cadrul actelor procesuale emise de procuror, ar putea avea în vedere posibile amenințări adresate părților vătămate P.N.G. și P.S.I. privind executarea silită a sumelor integrale din toate contractele de împrumut, astfel cum se menționează în rezoluția de începere a urmăririi penale. Din modalitatea în care este formulată acuzația penală, ce vizează executarea legală a unor contracte de împrumut, nu rezultă elemente suficiente pentru a reține existența indiciilor temeinice de comitere a faptei prevăzute de art. 194 alin. (1) C.pen.
Pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 216/2011 nu se indică actele materiale ce ar intra în conținutul constitutiv al acestei infracțiuni. Legea nr. 216/2011 a intrat în vigoare la data de 25.11.2011, iar după această dată se regăsesc încheiate de inculpatul A.N. 3 contracte de împrumut de bani fără dobândă încheiate cu numita M.A.M. la datele de 30.12.2011, 29.11.2011, 09.12.2011, ce ar putea atrage incidența normei incriminatoare.
Deși aceste contracte apar ca fiind fără dobândă, urmează același tipar ca restul contractelor de împrumut în legătură cu care s-a afirmat că ar avea un caracter simulat, în realitate reprezentând contracte de împrumut cu dobândă.
Ținând seama de declarația dată în cauză de numita M.M.M., mama numitei M.A.M., dar și de declarațiile celorlalte părți vătămate privind natura juridică reală a contractelor de împrumut, curtea reține că pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 216/2011 sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C.pen.
De asemenea, sunt indicii temeinice de comitere a infracțiunii de înșelăciune, din perspectiva faptului că inculpatul A.N., deși încheia contracte de împrumut de bani cu dobândă, în actele scrise se menționa că sunt contracte de împrumut de bani fără dobândă, cu o scadență la o lună de regulă, pentru ca acestea să devină exigibile într-un termen scurt și a putea să fie puse în executare oricât considera inculpatul A.N. Contractele încheiate în formă scrisă contraziceau convenția verbală a părților; persoanele împrumutate, plătind dobânda lunară conform convenției, aveau reprezentarea că nu se va pune în executare contractul scris, însă în realitate, astfel cum rezultă și din înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală, se cerea executarea integrală a convențiilor scrise, încheiate cu inducerea în eroare a părților vătămate, care erau în imposibilitatea de a dovedi plata împrumuturilor sau a ratelor dobânzii, dat fiind că nu se eliberau chitanțe pentru sumele plătite. Plecând de la această stare de fapt, susținută de declarațiile părților vătămate, interceptările telefonice, înscrisuri, rezultă presupunerea rezonabilă de comitere a infracțiunii de înșelăciune.
Nu se poate reține forma agravată prevăzută de alineatul 5 al art. 215 C.pen., întrucât se invocă un prejudiciu de peste 200.000 lei, dar nu se indică un cuantum precis al prejudiciului și nu se explică din ce este format prejudiciul, ori în această fază procesuală procurorul este cel care trebuie să individualizeze prejudiciile, cel puțin cu caracter aproximativ, pentru a se putea reține probabilitatea producerii unor consecințe deosebit de grave.
în concluzie, pentru inculpatul A.N., curtea reține doar existența indiciilor temeinice de comitere a unor fapte penale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și cămătărie.
în sarcina inculpatei S.V. au fost reținute infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 26 C.pen. raportat la art. 3 din Legea nr. 216/2011.
Pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 curtea a arătat deja că nu se poate aprecia îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 alin. (1) C.pen., concluzie ce își găsește aplicabilitatea și cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 216/2011, dat fiind că nu sunt identificate informații obiective privind modalitatea de implicare a inculpatei S.V. în săvârșirea acestei infracțiuni, care nu poate viza decât fapte ulterioare datei de 25.11.2011, când a intrat legea în vigoare și fapta de cămătărie a fost incriminată ca infracțiune. De altfel nici procurorul nu individualizează ce fapte ar atrage această încadrare juridică.
Singura infracțiune pentru care se impunea reținerea indiciilor temeinice de comitere a faptei este cea de înșelăciune, dar nu în varianta agravată prevăzută de art. 215 alin. 5 C.pen., întrucât din declarațiile părților vătămate identificate până în prezent în cauză rezultă implicarea inculpatei S.V. în activitatea de inducere a unora dintre părțile vătămate și încasare a ratelor lunare ale dobânzilor percepute pentru inculpatul A.N. (în acest sens sunt declarațiile părților vătămate P.N.G. și P.S.I. și procesele verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpata S.V.).
în sarcina inculpatei C.M., curtea apreciază că sunt indicii temeinice de comitere a faptei din perspectiva infracțiunilor de înșelăciune comise în raport de părțile vătămate P.N.G. și P.S.I., pe de o parte, respectiv D.N. și G.G., în timp ce pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 26 C.pen. raportat la art. 3 din Legea nr. 216/2011, art. 25 C.pen. raportat la art. 189 alin. (1, 2) C.pen. și art. 215 alin. (1, 3) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.
Pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, considerentele care determină curtea să aprecieze asupra neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 143 alin. (1) C.pen. au fost expuse mai sus, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C.pen. raportat la art. 3 din Legea nr. 216/2011, argumentele coincid cu cele expuse în cazul inculpatei S.V.
Declarația numitei M.M.M. nu oferă date obiective privind implicarea inculpatei C.M. în comiterea acestei infracțiuni, fiind o presupunere nesusținută de alte mijloace de probă.
Infracțiunea prevăzută de art. 25 C.pen. raportat la art. 189 alin. (1, 2) C.pen. a fost reclamată de partea vătămată P.S.I., însă declarațiile acesteia nu sunt susținute de alte mijloace de probă; alte persoane care fac referire la posibilitatea comiterii acestei fapte redau aspecte cunoscute tot de la partea vătămată P.S.I., iar în convorbirile telefonice, înregistrate după depunerea plângerii penale de către părțile vătămate P.N.G. și P.S.I. și audierea acestora, referirile la comiterea acestei fapte sunt tot ale părții vătămate P.S.I. Declarațiile părții vătămate P.S.I., deși oferă anumite indicii privind săvârșirea faptei, nu sunt suficiente pentru a aprecia că aceste indicii pot fi considerate temeinice, de natura a convinge un observat independent, în condițiile în care relațiile cu inculpații sunt vădit contradictorii, nu se cunoaște data comiterii, iar cadrul în care a fost comisă nu este deloc lămurit.
Pentru infracțiunile de înșelăciune, presupunerea rezonabilă a implicării inculpatei C.M. este susținută de declarațiile părților vătămate, înscrisurile care atesta implicarea sa în executarea contractelor de împrumut, interceptările convorbirilor telefonice, dar chiar și declarația sa din data de 12.06.2012 în care descrie mecanismul de împrumut pus la cale de inculpatul A.N., de unde rezultă că acesta cunoștea adevăratele convenții de împrumut, care nu erau reflectate în contractele încheiate în forma scrisă, dar s-a implicat în activitatea de punere în executare a unor contracte fictive; de asemenea, atât declarațiile părților vătămate, cât și interceptările telefonice, relevă date privind posibila implicare a inculpatei și în activitatea de colectare a ratelor lunare de dobândă. în referire la părțile vătămate D.N. și G.G. indiciile temeinice sunt oferite de declarațiile acestora, care se coroborează cu înscrisurile privind investițiile făcute de aceștia în societatea inculpatei, fără a rezulta minime date că inculpata ar fi intenționat altceva decât obținerea unor foloase materiale de la părțile vătămate.
Având în vedere infracțiunile în raport de care s-a reținut existența indiciilor temeinice de comitere a faptelor pentru fiecare dintre inculpații A.N., C.M. și S.V., curtea apreciază că măsura arestării preventive este justificată doar pentru inculpații A.N. și C.M., dar nu și pentru inculpata S.V.
Pentru inculpații A.N. și C.M., curtea reține că este incident cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., întrucât prin punerea în libertate a inculpaților se creează un pericol concret pentru ordinea publică, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile în raport de care s-a reținut incidența art. 143 alin. (1) C.proc.pen. este închisoarea mai mare de 4 ani.
în cauză, inculpații sunt acuzați de comiterea unor fapte penale, prin inducerea în eroare a numeroase persoane, cărora le împrumutau sume de bani, încheind în forma scrisă convenții care le dădeau posibilitatea ulterior să execute silit victimele, în condiții total diferite de convențiile inițiale, ajungându-se în situația în care persoanele împrumutate pierdeau bunuri importante pentru sume modice împrumutate; în această activitate inculpatul A.N. era cel care acorda împrumuturile, în timp ce inculpata C.M. se ocupa în principal de executarea silită a contractelor. Modalitatea în care au acționat inculpații, durata activității infracționale, numărul mare al potențialelor victime, importantele pierderi patrimoniale produse prin acest gen de activitate infracțională, faptul că se profita de persoane vulnerabile financiar dovedesc că inculpații sunt lipsiți de orice scrupule în atingerea scopului oneros urmărit, neavând nicio reținere în a aduce atingere unor valori patrimoniale importante pentru victime, care erau lipsite de bunurile cele mai de valoare.
Cu toate că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, detenția preventivă este justificată atunci când sunt date obiective ce relevă o reală cerință de interes public care prevalează asupra dreptului la libertate individuală consacrat de art. 23 din Constituția României, dar și de art. 5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (redat și în jurisprudența CEDO, de ex. cauza McKay împotriva Regatului Unit).
Comiterea unei fapte grave justifică o măsură preventivă imediat după comiterea și descoperirea faptelor, pentru a evita reacțiile negative ce se pot manifesta în comunitate, ca răspuns la conduite ilicite grave, prin care se aduce atingere unor valori umane fundamentale, dar și pentru a reliefa riposta fermă a autorităților față de anumite fapte grave.
Curtea reține că ordinea publică este definită drept climatul social firesc, optim, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora, iar pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și prin starea de neliniște, de sentimentul de insecuritate în rândul societății generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Plecând de la înțelesul noțiunii de pericol concret pentru ordinea publică în jurisprudența națională și jurisprudența CEDO (de ex. cauza Letellier vs. Franța, Tomasi vs. Franța), se acceptă privarea de libertate a unei persoane atunci când se constată o stare de neliniște, de indignare sau de dezamăgire a cetățenilor față de lipsa unei riposte ferme a autorităților în raport de comiterea anumitor fapte penale. Se recunoaște de către instanța de contencios european că gravitatea lor particulara si reacția publicului la săvârșirea unor infracțiuni pot sa provoace o tulburare socială, de natura a justifica o detenție provizorie.
Faptele reținute în sarcina inculpaților A.N. și C.M., pentru care sunt indicii temeinice de comitere a faptei, sunt în măsura să suscite o stare de neliniște în rândul societății, care justifică luarea măsurii arestării preventive, în vederea protejării cu precădere a interesului general.
Prima instanță în mod corect a reținut pentru inculpatul A.N. incidența cazului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. e) C.proc.pen., întrucât din convorbirile telefonice interceptate rezultă intenția inculpatului A.N. de a ajunge la o înțelegere frauduloasă cu părțile vătămate, făcându-se referire la condiționarea acestora să-și retragă plângerea penală în schimbul semnării unui înscris, probabil procesul verbal de distribuție a prețului rezultat din vânzarea unui apartament.
Inculpatul A.N. a invocat starea de sănătate precară, care nu îi permite suportarea stării de privare de libertate. în primul rând, curtea constată că inculpatul nu a depus înscrisuri care să ateste eventualele afecțiuni medicale grave de care suferă. în al doilea rând, astfel cum a motivat și prima instanța, dispozițiile art. 1391C.proc.pen. permit persoanei private de libertate să beneficieze de asistență medicală adecvată și pe perioada arestării preventive. Astfel, acest motiv nu poate conduce la respingerea propunerii de arestare preventivă.
Curtea apreciază că pentru inculpații A.N. și C.M. singura măsură preventivă aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal este măsura arestării preventive, nefiind elemente care să justifice luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, așa cum au solicitat inculpații. în acest contextul gravității acuzațiilor aduse, dar și al încercării de a influența unele părți vătămate, ce poate fi reușită, în condițiile în care părțile vătămate sunt debitori ai inculpatului A.N., care se află într-o poziție privilegiată față de acestea, din perspectiva art. 136 alin. (1) C.proc.pen., punerea în libertate a inculpaților nu ar fi în măsura să asigure buna desfășurare a procesului penal, prezervarea probatoriului, evitarea exercitării oricăror influențe asupra celorlalte părți și martori. Inculpații A.N. și C.M. invocă datele personale favorabile, însă activitatea infracțională imputată acestora conturează un profil moral îndoielnic, care nu poate determina instanța să le acorde încredere.
Drept urmare, este întemeiată soluția primei instanțe de luare a măsurii arestării preventive a inculpaților A.N. și C.M.; deși unele dintre criticile formulate sunt întemeiate, așa cum s-a menționat mai sus, din perspectiva inexistenței indicilor temeinice pentru unele dintre infracțiunile ce fac obiectul urmăririi penale, acestea nu înlătură concluzia finală a îndeplinirii condițiilor pentru luarea măsurii arestării preventive.
Pentru inculpata S.V., acuzațiile penale pentru care există indicii temeinice de comitere a faptei vizează infracțiunea de înșelăciune, prin raportare la părțile vătămate P.N.G. și P.S.I. Așa cum rezultă din rezoluția de începere a urmăririi penale și din ordonanța de începere a urmăririi penale, infracțiunea de înșelăciune a fost reținută exclusiv în raport de părțile vătămate P.N.G. și P.S.I., iar posibila contribuție infracțională a inculpatei în săvârșirea acestei infracțiuni este mai redusă, comparativ cu ceilalți doi coinculpați din cauză. Inculpata S.V. nu pare a avea un rol de decizie în activitatea infracțională, executa atribuții de execuție cerute de inculpatul, a cărui angajata era, iar atribuțiile sale vizau în principal încasarea dobânzii lunare. Rolul mai redus al inculpatei și faptul că nu era în cunoștință de cauză asupra întregului mecanism infracțional este reliefat și de înregistrările convorbirilor ambientale, cum ar fi cea purtată cu P.N.G. la data de 23.05.2012.
Cum în cauză pericolul social concret este extras din natura și gravitatea faptelor comise, iar în cazul inculpatei S.V. nu se constată o posibilă activitatea infracțională la fel de gravă ca în cazul celorlalți 2 inculpați, având în vedere caracterul excepțional al măsurii arestării preventive, care în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. ar putea fi justificată doar de o reală necesitate de protejare a interesului public, curtea constată că nu sunt suficiente date pentru a concluziona că activitatea infracțională a inculpatei S.V. este de o gravitate care să suscite o reală stare de puternică neliniște, indignare în cadrul comunității, pentru ca natura faptei și a contribuția sa efectivă să impună luarea celei mai severe măsuri preventive.
în concluzie, pentru inculpata S.V., măsura arestării preventive nu este proporțională cu gravitatea acuzațiilor penale ce i se aduc, impunându-se luarea unei măsuri preventive restrictive de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea, care răspunde scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C.proc.pen. și asigură un control adecvat al conduitei procesuale ulterioare a inculpatei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații A.N. și C.M. împotriva încheierii nr. 102/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 6921/118/2012.
în baza art. 385 15pct. 2 lit. d) C.proc.pen., va fi admis recursul formulat de inculpata S.V. împotriva încheierii nr. 102/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 6921/118/2012.
Se va casa în parte încheierea penală recurată, cu privire la inculpata S.V. și, rejudecând:
în baza art. 1491 alin. (9) C.proc.pen. va fi respinsă ca nefondată propunerea de arestare preventivă a inculpatei S.V., formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța.
în baza art. 1403 alin. (7) C.proc.pen. se va revoca măsura arestării preventive a inculpatei S.V., dispusă prin încheierea nr. 102/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 6921/118/2012.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei S.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 138/13.06.2012 emis de Tribunalul Constanța, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
în baza art. 145 alin. (1) C.proc.pen., se va dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv com. Lumina, jud. Constanța, față de inculpata S.V., pe o perioadă de 30 zile, de la data de 18.06.2012 la data de 17.07.2012 inclusiv.
în baza art. 145 alin. (1)1lit. a)-d) C.proc.pen. și art. 145 alin. (1)2lit. c) C.proc.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpata S.V. este obligată să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
b) să se prezinte la organul de poliție din raza teritorială unde locuiește - Secția de Poliție Rurală nr. 2 Mihail Kogălniceanu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu se apropie de părțile vătămate, învinuiții, inculpații și martorii din cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
Prezenta hotărâre se va comunica instituțiilor prevăzute de art. 145 alin. (2)1 C.proc.pen.
în baza art. 145 alin. (2)2C.proc.pen. se va atrage atenția inculpatei S.V. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
Măsura dispusă se va comunica administrației locului de deținere.
Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii penale recurate.
în baza art. 192 alin. (2), (4) C.proc.pen. inculpații A.N. și C.M. vor fi obligați la plata a câte 150 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate în recursul inculpatei S.V. vor rămâne în sarcina statului.
