Măsuri asiguratorii. Instituirea sechestrului fără verificarea prealabilă a calităţii de proprietar a inculpatului. Lipsa considerentelor încheierii penale Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Măsuri asiguratorii. Instituirea sechestrului fără verificarea prealabilă a calităţii de proprietar a inculpatului. Lipsa considerentelor încheierii penale. Consecinţe.

Încheierea penală prin care instanţa a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului fără a verifica în prealabil calitatea de proprietar a inculpatului şi fără a expune considerentele pe care aceasta se întemeiază, este supusă cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 9 şi 10 Cod procedură penală.

Secţia penală – Decizia penală nr.810/20 decembrie 2007

Prin încheierea penală din 19 octombrie 2007 a Tribunalului Hunedoara în dosar penal nr. 41/97/2005 în baza art.163 Cod procedură penală a fost admisă cererea de luare a măsurilor asiguratorii până la concurenţa sumei de 1.500.000 USD dispunându-se instituirea sechestrului asupra unor bunuri, bani şi părţi sociale deţinute la diferite societăţi comerciale de către inculpaţii: C.I., H.S., N.A. ŞI N.M.

Pentru a dispune astfel Tribunalul Hunedoara a reţinut că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 163 Cod procedură penală, fără a expune alte argumente.

Împotriva încheierii a declarat recurs în termen inculpaţii C.I., H.D., N.A. şi N.M, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul nemotivării acesteia şi a omisiunii instanţei de a verifica în speţă, calitatea de proprietar asupra bunurilor sechestrate.

Recursul este fondat.

Încheierea penală atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia .

Prima instanţă nu a examinat în nici un mod apărările formulate de inculpaţi în contradictoriu cu cererea promovată de Parchet.

Tribunalul a dispus instituirea acestei măsuri fără a solicita şi a dispune de acte şi înscrisuri suficiente care să-i permită evaluarea corectă a condiţiilor impuse de art. 163 Cod procedură penală apreciind fără nici un temei probator şi justificat faptul că bunurile asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului aparţin inculpaţilor.

Tribunalul a respins argumentele formulate de inculpaţi în apărare, trecând fără nici un temei peste acestea.

Ca atare recursul a fost admis, iar încheierea penală casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de fond , Tribunalul Hunedoara.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Măsuri asiguratorii. Instituirea sechestrului fără verificarea prealabilă a calităţii de proprietar a inculpatului. Lipsa considerentelor încheierii penale Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)