NECONCEPTAREA ŞI NECITAREA UNEI INSTITUŢII SUBORDONATE A MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE CA PARTE CIVILĂ. CITAREA DOAR A UNITĂŢII CENTRALE. NELEGALITATE.

Neconceptarea şi necitarea unei instituţii subordonate a Ministerului Finanţelor Publice ca parte civilă. Citarea doar a unităţii centrale. Nelegalitate.Judecătoria Alexandria prin sentinţa penală nr. 328/2008 i-a condamnat pe inculpaţii I.N. şi E.N. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 lit.b din Legea nr. 241/2005 şi a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - D.G.F.P. Teleorman în parte.Tribunalul Teleorman a admis apelurile inculpaţilor şi D.G.F.P. Teleorman - A.N.A.F. pentru Statul Român, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.A constatat instanţa de control judiciar că în cauză a fost citată ca parte civilă Statul Român prin A.N.A.F. Bucureşti, deşi în cauză ar fi trebuit conceptată şi citată ca parte civilă Statul Român prin M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Teleorman ( aşa cum, de altfel, într-un tîrziu - mai precis doar în dispozitivul hotărârii apelate - a menţionat şi instanţa fondului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre NECONCEPTAREA ŞI NECITAREA UNEI INSTITUŢII SUBORDONATE A MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE CA PARTE CIVILĂ. CITAREA DOAR A UNITĂŢII CENTRALE. NELEGALITATE.