Obiectul camerei preliminare. Limite. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 4/CU/CP din data de 29.04.2014
În camera preliminară, competențele judecătorului de cameră preliminară se limitează, potrivit art. 54 C. pr. pen., la verificarea legalității trimiterii în judecată dispuse de procuror, a administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală. În virtutea acestor prerogative, judecătorul de cameră preliminară cercetează, pe de o parte, regularitatea rechizitoriului, mai precis conformitatea acestuia cu prevederile art. 328 C. pr. pen. (art. 263-264 C. pr. pen. din 1969), iar, pe de altă parte, valabilitatea probelor și a actelor procesuale specifice urmăririi penale, respectiv conformitatea acestora cu principiile și normele de procedură care le tratează.
Atribuțiile judecătorului de cameră preliminară nu se întind asupra cercetării temeiniciei trimiterii în judecată și a efectuării urmăririi penale, problemele legate de temeinicia urmăririi penale și a sesizării instanței urmând să fie dezbătute și dezlegate de către instanța de judecată pe parcursul fazei ulterioare -a judecății.
C. pr. pen., art. 342
Prin încheierea penală pronunțată la data de 7 martie 2014 de către judecătorul de cameră preliminară de la tribunalul Mureș în dosarul nr. 4946/102/2013, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Mureș:
-a respins ca nefondate excepțiile invocate de inculpații E. (C.) A. și C. S. R..
-în baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 409/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș privind pe inculpații C. S. R., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, spălare de bani prevăzută de art. 29 alin.1 lit. a,c din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.25 Cod penal raportat la art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și uz de fals prevăzută de art.291 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. Cod penal și E. (C.) A. trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevîzută de art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații C. S. R. și E. (C.) A..
În motivarea acestei hotărâri, judecătorul a reținut că rechizitoriul întocmit în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpaților, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.
Referitor la excepțiile invocate de inculpata E. (C.) A., le-a respins ca nefondate, având în vedere faptul că aceasta invocă chestiuni care țin de fondul cauzei, de nevinovăția sa raportat la una din faptele reținute în sarcina ei, iar aceste aspecte nu au legătură cu legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală, nefiind vorba despre vreo nulitate absolută sau relativă a vreunuia dintre aceste probe, de natură să impună restituirea cauzei la Parchet. Conform art.103 Cod procedură penală, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare cu ocazia cercetării judecătorești, instanța putând interpreta diferit materialul probator, în urma readministrării sau reanalizării acestuia, însă aceste aspecte nu țin, după cum am mai precizat, de legalitatea sau nelegalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală.
Raportat la excepția neregularității rechizitoriului, invocată de inculpatul C. S. R. și aceasta a fost respinsă ca nefondată, întrucât în speță nu se poate discuta despre necompetența materială a organului de urmărire penală cât timp prin Legea nr.202/2010, respectiv art.XVIII pct.3, s-a introdus lit.e1 la art.27 Cod procedură penală care include în sfera de competență materială a tribunalului și infracțiunea de spălare a banilor, iar art.209 alin.3 Cod procedura penală vechi nu mai prevede obligativitatea efectuării urmăririi penale și în acest caz de către procuror. Raportat la momentul începerii urmăririi penale față de inculpat, pentru această infracțiune, apreciem că procurorul putea să supravegheze actele de urmărire penală efectuate de lucrătorii poliției judiciare, fără a le efectua personal.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații E.(C.) A. și C.S.R.
În motivarea contestației, inculpata E.(C.) A. critică temeinicia încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care i-au fost respinse ca nefondate excepțiile ridicate și s-a dispus începerea judecății în cauză. Menționează că în mod greșit procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen., soluția corectă care trebuia dată în cauză fiind aceea de neîncepere a urmăririi penale, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Totodată, organele de urmărire penală nu au administrat în mod corect și complet toate probele necesare justei lămuriri a cauzei, având în vedere că nu au analizat situația din speță în ansamblul ei. În consecință, actul de sesizare este neregulat întocmit, iar procurorul nu a luat în considerare și nu a administrat toate probele în prezenta cauză penală.
În motivarea contestației, inculpatul C.S.R. critică legalitatea și temeinicia încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care i-au fost respinse ca nefondate excepțiile ridicate și s-a dispus începerea judecății în cauză. Subliniază că urmărirea penală a fost efectuată de către un organ de urmărire penală necompetent material, ceea ce duce la nulitatea actelor efectuate cu nerespectarea competenței după materie și atrage nelegalitatea probelor obținute în cauză de către organul de urmărire penală necompetent.
Analizând contestațiile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 4946/102/2013 al Tribunalului Mureș, a motivelor invocate, a cererilor și excepțiilor formulate de către inculpați, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, s-au reținut următoarele:
Dispozițiile judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Mureș, de respingere a excepțiilor invocate de către inculpații E. (C.) A. și C. S. R., de constatare a legalității sesizării instanței , a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și de începere a judecății cauzei privind pe cei doi inculpați, precum și argumentele aduse în sprijinul acestor dispoziții sunt juste și au fost emise cu respectarea strictă a legalității, astfel încât, în lipsa vreunui motiv de desființare a încheierii atacate, pe care să-l reținem din oficiu, contestațiile promovate de inculpații E. (C.) A. și C. S. R. împotriva încheierii penale din 7 martie 2014 sunt nefondate, urmând să fie respinse ca atare, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b cu referire la art. 347 C. pr. pen.
Asupra motivelor de contestație invocate de inculpați, acestea nu au fost primite, pentru următoarele considerente:
a) Reamintim că, în camera preliminară, competențele judecătorului de cameră preliminară se limitează, potrivit art. 54 C. pr. pen., la verificarea legalității trimiterii în judecată dispuse de procuror, a administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală. În virtutea acestor prerogative, judecătorul de cameră preliminară cercetează, pe de o parte, regularitatea rechizitoriului, mai precis conformitatea acestuia cu prevederile art. 328 C. pr. pen. (art. 263-264 C. pr. pen. din 1968), iar, pe de altă parte, valabilitatea probelor și a actelor procesuale specifice urmăririi penale, respectiv conformitatea acestora cu principiile și normele de procedură care le tratează.
Atribuțiile judecătorului de cameră preliminară nu se întind asupra cercetării temeiniciei trimiterii în judecată și a efectuării urmăririi penale, problemele legate de temeinicia urmăririi penale și a sesizării instanței urmând să fie dezbătute și dezlegate de către instanța de judecată pe parcursul fazei ulterioare -a judecății.
Inculpata E. (C.) A. își susține cererea sa de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș pe de o parte pe faptul că urmărirea penală nu este completă, întrucât procurorul nu a administrat toate probele necesare aflării adevărului, iar pe de altă parte pe împrejurarea că titularul rechizitoriului nu a interpretat corect dovezile instrumentate în cursul urmăririi penale, dovezi care ar fi justificat mai degrabă o dispoziție de neurmărire decât cea de trimitere în judecată. Toate aceste chestiuni țin de temeinicia acuzației și a dispoziției de trimitere în judecată. Nici inculpata și nici judecătorul din oficiu nu a identificat vreun viciu care să afecteze regularitatea actului de sesizare, legalitatea sau valabilitatea probelor instrumentate în faza de urmărire penală ori a actelor specifice acesteia. În acest context, în mod corect judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a respins excepțiile invocate de către inculpata E. (C.) A..
b) Urmărirea penală a început în cauză față de cei doi inculpați la data de 28 iunie 2011 și s-a finalizat la 25 septembrie 2013. În această perioadă, pentru infracțiunile care formează obiectul acuzei legea procesual penală (Codul de procedură penală din 1969 sau vreo lege specială care să conțină și dispoziții procesual penale) nu prevedea urmărirea penală proprie a procurorului. Art. 209 alin. 3 C. pr. pen. din 1968 făcea referire, între altele, la cazurile prevăzute de art. 27 pct. 1 lit. b-e C. pr. pen. din 1968. Infracțiunea de spălare de bani era enumerată la art. 27 pct. 1 lit. e1 C. pr. pen. din 1968 (introdus prin Legea nr. 202/2010), or art. 209 C. pr. pen. din 1968 nu conținea o dispoziție de trimitere și la art. 27 pct. 1 lit. e1 din același cod.
În plus, chiar dacă la momentul efectuării urmăririi penale, vreuna din infracțiuni ar fi fost de competența procurorului, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010, privind Codul de procedură penală, necompetența materială a organelor de urmărire penală este abandonată din rândul nulităților absolute și devine o nulitate relativă, pentru constatarea căreia partea care o invocă trebuie să indice și să demonstreze vătămarea procesuală cauzată de actul anulabil. În cauză, d-l C. S. R. nu a arătat care este vătămarea procesuală pe care ar fi încercat-o în cauză prin îndeplinirea de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare a actelor procesuale și procedurale enumerate de inculpat.
În aceste circumstanțe, este justă dispoziția judecătorului de cameră preliminară de la tribunal, de respingere și a excepțiilor invocate de către inculpatul C. S. R..
