Omor asupra a două persoane Infracţiune unică Concurs de infracţiuni
Comentarii |
|
C.S.J., secţia penală, nr. 2048 din 11.12.1991
Săvârşirea infracţiunii de omor asupra a două sau mai multor persoane constituie o singură infracţiune de omor prevăzută în art. 174 raportat la art. 176 lit. b) C. pen. sau, după caz, o singură tentativă la această infracţiune şi se aplică o singură pedeapsă în limitele prevăzute în lege.Ca atare, este nelegală hotărârea prin care fapta se încadrează în prevederile art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 lit. b) C. pen., dar se face şi aplicarea art. 33 lit. a) şi 34 lit. a) din acelaşi cod, stabilindu-se două pedepse contopite conform textelor de lege menţionate. Tribunalul Judeţean Buzău, prin sentinţa penală nr. 30 din 11 decembrie 1991, a condamnat pe inculpatul G.P. la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 lit. b), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen.Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) din acelaşi cod, s-a dispus ca inculpatul să execute 3 ani închisoare, cu un spor de 6 luni, în total 3 ani şi 6 luni închisoare.Instanţa a reţinut că, în urma acţiunilor provocatoare ale celor două părţi vătămate, A.G. şi PA., inculpatul a încercat să le ucidă prin lovituri aplicate cu un cuţit, fapta fiind săvârşită cu ocazia aceleiaşi altercaţii dintre părţi.Recursurile declarate de procuror şi de inculpat sunt întemeiate.Infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 lit. b) C. pen. este o infracţiune complexă care cuprinde în conţinutul său cel puţin două fapte de omor. Fiind vorba, deci, de o infracţiune unică, în cazul în care, în aceeaşi împrejurare, chiar prin săvârşirea unor acţiuni diferite, cum este cazul în speţă, s-a încercat uciderea a două persoane, în sarcina inculpatului urmează a se reţine o singură tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, iar nu două tentative de omor, în concurs real.Prima instanţă a reţinut în mod corect, prin încadrarea juridică dată faptei, săvârşirea unei singure tentative la infracţiunea de omor deosebit de grav, însă a făcut, în mod greşit, aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni, condamnând pe inculpat la două pedepse de câte 3 ani închisoare, cu aplicarea unui spor.Aşa fiind, urmează a se înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen. şi, în consecinţă, sporul de 6 luni închisoare.