Ordin de protecţie; neaplicare pentru fapte anterioare intrării în vigoare a legii nr. 217/2013; neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate
| Comentarii |
|
Judecătoria MANGALIA Sentinţă penală nr. 1 din data de 06.01.2016
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, "persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora";.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar potrivit art. 5 lit. a) și b) din același act normativ, prin membru de familie se înțelege ascendenții sau descendenții, precum și soțul/soția.
Instanța apreciază că probele administrate în cauză nu relevă o conduită a pârâtului de natură să impună adoptarea unei măsuri de gravitatea celor prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 republicată; astfel, instanța constată că înscrisurile medicale depuse la dosar de reclamanți relevă faptul că reclamanta G.R. suferă de mai multe afecțiuni și că a fost internată în spital în anii 2009, 2010 și 2013, fără a face dovada, prin ele însele, că bolile de care suferă aceasta au fost provocate de eventuale acte de violență, în accepțiunea pe care art. 3 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 o conferă acestei noțiuni, exercitate de către pârât asupra mamei.
Mai mult decât atât, în privința perioadelor de internare ale reclamantei din anii 2009 și 2010, chiar dacă ar fi fost imputabile pârâtului, instanța constată că instituția ordinului de protecție a fost introdusă în cuprinsul Legii nr. 217/2003 prin Legea nr. 25/2012, care a intrat în vigoare la data de 12.05.2012, astfel că numai faptele petrecute după acea dată intră în sfera de aplicare a instituției amintite, iar, din această perspectivă, eventuale incidente petrecute anterior acestei date nu pot fi analizate în prezenta cauză.
Nici aspectele de natură medicală evidențiate prin adresa nr. …. din data de 04.01.2016 emisă de Spitalul C J U "Sf. A Ai"; C, în sensul că pârâtul a fost internat în cadrul acestei instituții medicale în perioada 16.05.2010 - 18.05.2010 cu diagnosticul "retard mintal ușor/moderat cu tulburări de comportament; dependență etanolică";, dar și în ziua de 05.06.2011 cu un diagnostic similar, nu pot conduce la concluzia că pârâtul ar fi avut un comportament de natură a justifica instituirea unui ordin de protecție câtă vreme reclamanții nu au dovedit, prin niciun mijloc de probă, că acesta a exercitat în concret acte de violență asupra lor.
Totodată, contrar susținerilor reclamanților din cererea introductivă potrivit cărora pârâtul ar fi fost sancționat contravențional de mai multe ori de către organele de poliție, instanța constată că, prin adresa nr. ........ din 05.01.2016, Poliția orașului N.V. a comunicat că la această unitate de poliție a fost înregistrată o singură plângere formulată de reclamanții G.N. și G.R. împotriva pârâtului G.D., pentru provocare de scandal la domiciliu în ziua de 06.12.2015, și că acesta din urmă a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 200 de lei în temeiul Legii nr. 61/1991.
În altă ordine de idei, din cuprinsul adresei anterior menționate rezultă că pârâtul a fost sancționat cu amendă contravențională doar pentru provocare de scandal, nu și pentru incendierea unei fețe de masă și spargerea a două geamuri de la holul casei, fapte care, dacă ar fi fost reale, ar fi intrat în sfera infracțiunilor prevăzute de Codul penal; or, din moment ce organele de poliție nu au precizat că ar fi început urmărirea penală pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, instanța consideră că, în lipsa unor mijloace de probă administrate în prezenta cauză, nu se poate reține că pârâtul a săvârșit acele fapte în maniera descrisă de reclamantul G.N. în sesizarea adresată poliției.
Cum, în aceste condiții și pe baza înscrisurilor depuse la dosar, nu se poate reține decât provocarea de către pârât, în ziua de 06.12.2015, a unui scandal la locuința comună, instanța apreciază că această împrejurare, privită individual, nu justifică emiterea unui ordin de protecție față de pârât având conținutul solicitat de reclamanți, cu atât mai mult cu cât adeverința nr. ...... din 05.01.2016 emisă de SC S.S.B. SRL Mangalia atestă faptul că pârâtul este angajatul acestei societăți în meseria de lăcătuș necalificat începând cu data de 24.09.2015 și că acesta a dat dovadă de seriozitate, disciplină și pricepere, fiind considerat de către superiori un bun meseriaș și bucurându-se astfel de aprecierea colegilor.
Pentru toate considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții G.N. și G.R. și va dispune ca onorariul apărătorului din oficiu al pârâtului, av. B. A. F., în cuantum de 260 de lei, să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de avocați Constanța.
