Ordin de protecţie. Noţiunea de rudă. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I civilă Decizie nr. 146/A din data de 03.04.2015

Apelanta M A este nora reclamanților, iar apelanții C M și C V sunt părinții acesteia, astfel că niciunul dintre pârâți nu poate fi considerat membru de familie al reclamanților în accepțiunea Legii 217/2003. Părțile nici nu conviețuiesc și, mai mult, C M și C V nu locuiesc nici măcar în aceeași localitate cu reclamanții.

Prima instanță a asimilat relația de afinitate dintre noră și socrii celei dintre părinți și copii printr-o interpretare extensivă a textului art. 5 al. 1 lit. c din Legea 217/2003 republicată( art. 2 indice 2 lit. c din Legea 25/2012), însă când legea cuprinde o enumerare limitativă a împrejurărilor în care se poate aplica, cum este și cazul Legii 217/2003 rep. în care legiuitorul a definit exact noțiunea de "membru de familie";, nu se admit interpretări extensive.

Mai mult, pentru că ingerința asupra drepturilor fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul este foarte serioasă, instituția ordinului de protecție reglementată de Legea 217/2003 nu-și găsește aplicabilitatea decât în condițiile prevăzute de actul normativ special care o reglementează.";

DECIZIA CIVILĂ NR.146/A/3 aprilie 2015

Prin sentința civilă nr. 2644 din 7 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis cererea formulată de reclamanții M V și M A, prin mandatar M M, în contradictoriu cu pârâții M A, C M și C V.

În temeiul art. 23 din Legea nr. 217/2033, modificată cu Legea nr. 25/2012, s-a dispus emiterea ordinului de protecție pe o durată de 6 luni în sensul obligării pârâților M A, C M și C V, să păstreze o distanță minimă de 3 m, față de locuința reclamanților situată în localitatea Desești, nr.264, jud. Maramureș.

S-a limitat pârâtei M A, dreptul de folosință asupra curții comune ale celor două locuințe ale părților, cu nr. 264 și 264/A , situate în localitatea Desești, până la limita de 3 m de locuința reclamanților.

S-a interzis pentru pârâți, orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanții.

Au fost obligați pârâții să plătească în favoarea statului suma de 300,00 lei cheltuieli judiciare, câte 100,00 lei pentru fiecare pârât, reprezentând onorariu avocațial din oficiu pentru cabinet de avocat P.G.S. din cadrul Baroului Maramureș, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea formulată la data de 15.10.2014 prin mandatar M M, reclamanții au solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâților, învederând că în data de 04.10.2014 au fost agresați fizic și verbal în locuința lor de părinții nurorii lor, C M și C V.

Anterior, în luna septembrie 2014, nora M A i-a zdrobit mâinile reclamantului, agresiunea fiind dovedită cu certificatul medico-legal.

La data de 03.11.2014, s-a comunicat pe fax din partea reclamanților o precizare cu privire la cererea introductivă, care a fost semnată de către aceștia, însușindu-și cererea introductivă.

Postul de Poliție al comunei Desești, a comunicat răspunsul la solicitarea instanție, prin adresa de la fila 27, la care au fost depuse, procesul verbal de sesizare din data de 04.10.2014.

Reclamanții au depus prin mandatar, la fila 29 și 30, o precizare la cererea depusă și certificatul medico-legal nr. 572/22.09.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 217/2003, republicată, persoA a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe din următoarele măsuri- obligații sau interdicții: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă aceste este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și după caz, a copiilor, în locuința familiei; limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Din dispozițiile legale prezentate, rezultă că trebuie să fie îndeplinită următoarele condiții: să existe un act de violență, actul de violență să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei și actul de violență să provină din partea unui membru de familie sau asimilat acestuia.

Art. 2 indice 1 din Legea nr.25/2012, prevede modalitatea în care se manifestă violența verbală, psihologică, fizică, etc.

Art. 2 indice 2 din aceeași lege, prevede la litera "c";, că prin membrii de famI se înțelege și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc.

Relațiile dintre părți pot fi asimilate textului, în condițiile în care pârâta de rândul 1, a fost căsătorită cu un fiu al reclamanților care a decedat în anul 2014, din care au rezultat 2 copii, ce au calitatea de nepoți ai reclamanților, iar pârâții de rândul 2 sunt pârâții primei pârâte și cuscrii reclamanților, iar conform obiceiului local, aceste relații dintre cei prezentați, pot fi considerate în sfera relațiilor de familie. Reclamanții au o locuință proprie, iar pârâta de rândul 1, are și ea o casă situată în aceeași curte unde locuiește împreună cu fii, care sunt nepoții reclamanților. Prin urmare relația poate fi asimilată unei relații de conviețuire, chiar dacă nu locuiesc în același imobil.

Asupra reclamanților au fost exercitate acte de violență fizică și psihologică, atât de către pârâta de rândul 1, cât de către ceilalți pârâți, care ulterior s-au ascuns în locuința fiicei lor. Aspectele sunt dovedit cu actul medico-legal depus la dosar și sesizarea organelor de urmărire penală. Actele de violență s-au exercitat prin pătrunderea fără drept de către pârâți în locuința reclamanților, care sunt persoane în vârstă lipsite de apărare și cu handicap fizic.

Instanța a avut în vedere și faptul că locuințele reclamanților și ale pârâtei de rândul 1, sunt situate într-o zonă izolată, fără posibilitatea ca reclamanții să poată apela la ajutorul unor vecini, iar viața acestora este pusă realmente în pericol.

Față de cele prezentate, instanța a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată privind emiterea ordinului de protecție, iar apărările pârâților pe considerentul că nu sunt întrunite condițiile privind membrii de famI, nu pot fi primite fiind înlăturate. Excepțiile de nulitate a cererii privind emiterea ordinului de protecție și a excepția inadmisibilității cererii pe considerentul că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul art.5 din Legea nr. 217/2003, fiind respinse.

Prin dispozițiile Legii nr.25/2012, s-a prevăzut că cererea trebuie să fie redactată potrivit unui formulat cadru din anexa acestei legii, care poate fi înregistrată chiar dacă nu este redactată conform acestei dispoziții din anexă. Cererea poate fi formulată de orice persoană, iar reclamanții o pot însuși ulterior, astfel că prevederile art.196 din NCPC, invocate de către pârâți privind nulitatea cererii, nu sunt aplicabile în această procedură specială.

Prin urmare instanța a admis cererea reclamanților, cu consecința emiterii ordinului de protecție, cu caracter provizoriu pe o durată de 6 luni, prin care s-au dispus următoarele măsuri: stabilirea obligației în sarcina pârâților de a păstra o distanță minimă de 3 m, de locuința reclamanților din comune Desești nr. 264; limitarea pârâtei de rândul 1, a dreptului de folosință asupra curții comune ale locuințelor părților, până la limita de 3 m de locuința reclamanților; interzicerea pârâților de a avea orice contact, telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanții.

Pârâții au fost obligați să plătească în favoarea statului suma de 300,00 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu pentru cabinet de avocat P.G.S., ca urmare a serviciului de asistență juridică gratuită acordat reclamanților, respectiv suma de câte 100 lei pentru fiecare pârât.

Conform dispozițiilor Legii nr. 217/2003, modificată și completată cu Legea nr.25/2012, ordinul emis este executoriu, fără somație sau trecerea vreunui termen.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 03.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr.2742/307/2014 au declarat recurs recurenții M A, C M și C V care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia Civilă nr. 48/R/05.02.2015, raportat la dispozițiile art. 457 al. 3 Cod procedură civilă.

Reclamanta M A a decedat la data 07.02.2015.

La data de 20.02.2015 pârâții au formulat apel împotriva încheierii din data de 03.11.2014, dar și a sentinței civile nr. 2644 din 7 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârilor atacate, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a numitului M M la sesizarea instanței și anularea cererii de emitere a ordinului de protecție.

În subsidiar, au solicitat schimbarea celor două hotărâri și respingerea cererii de emitere a ordinului de protecție.

În motivarea apelului apelanții au susținut că instanța de fond a procedat la judecarea cererii redactată și semnată de către M M în numele părinților săi, numiții M V și M A, fără ca acesta să facă dovada calității de reprezentant legal în prezenta cauză, fiind astfel omise dispozițiile art. 25 alin. 2 și 3 din Legea nr. 217/2003, renumerotat și transpus în art. 27 indice 1 alin. 1 și 2, prin Legea nr. 25/2012, text de lege care precizează limitativ persoanele care pot formula cererea pentru emiterea ordinului de protecție, apreciind în mod greșit că numitul M M are calitatea de reprezentant legal al intimaților M V și M A. De asemenea, instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 80, 82, 83, 86, 174, 175, 176, 177, 178 și 196 din N.C.P.C.

Referitor la reprezentarea legală, N.C.P.C. stabilește, prin dispozițiile art. 80, formele reprezentării. Raportându-se la prezenta cauză, apelanții au arătat că M M nu avea calitatea de reprezentant legal al intimaților, întrucât, reprezentarea legală a persoanelor fizice, intervine în cazul lipsei capacității de exercițiu, potrivit dispozițiilor art. 80 alin. 2 N.C.P.C., lipsă a capacității care, în prezenta cauză, nu este dovedită, intimații nefiind lipsiți de capacitatea de exercițiu. Ținând seama de aceste aspecte, potrivit art. 82, în lipsa dovezii calității de reprezentant, instanța acordă un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă aceste lipsuri nu sunt acoperite, se impune anularea cererii.

De asemenea, instanța a considerat în mod eronat că viciul lipsei semnăturii de pe cererea inițială a fost acoperit prin depunerea unui înscris, act scris de M M, cu semnătura M V și M A, (de asemenea, precizează că acel înscris nu îndeplinește condițiile de fond și formă a procurii speciale pentru reprezentare), întrucât potrivit dispozițiilor art. 196 alin. 2 din N.C.P.C, reclamantul care lipsește la termenul la care s-a invocat lipsa de semnătură, este obligat să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat despre aceasta prin citație. Această obligație procesuală nu a fost îndeplinită în prezenta cauză, aprecierea instanței că actul depus conține semnătura reclamanților, nu are acoperire legală, iar în aceste condiții cererea trebuia anulată.

Intimatul M V prin întâmpinarea depusă a invocat excepția tardivității apelului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Excepția tardivității cererii de apel este neîntemeiată și urmează a fi respinsă din considerentele ce succed:

Conform art. 457 al. 3 Cod procedură civilă dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Decizia Civilă nr. 48/R/05.02.2015 a Tribunalului Maramureș i-a fost comunicată apelantei M A la data de 19.02.2015, iar apelanților C M și C V la data de 25.02.2015, cererea de apel înregistrată la data de 20.02.2015 fiind formulată în termenul prevăzut de art. 30 din Legea 217/2003, de 3 zile de la comunicare.

Apelul declarat împotriva încheierii din data de 03.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr.2742/307/2014 este nefondat.

Cererea privind emiterea ordinului de protecție a fost formulată de fiul reclamanților M V și M A, M M, în cuprinsul cererii indicându-se voința primilor de a fi reprezentați de acesta. Este adevărat că dovada calității de reprezentant nu a fost a alăturată cererii corespunzător dispozițiilor art. 194 lit. b Cod procedură civilă, dar instanța a aplicat corect prevederile art. 82 al. 1 Cod procedură civilă acordând un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor.

Lipsa dovezii calității fiului M M de reprezentant al reclamanților a fost acoperită la termenul de judecată acordat prin depunerea procurii judiciare autentificate de notar Public B Steluța sub nr. 3710/06.11.2014.

Susținerea apelanților potrivit căreia raportat la dispozițiile art. 25 al. 2 și 3 din Legea 271/2003 cu modificările și completările ulterioare cererea pentru emiterea ordinului de protecție nu putea fi introdusă printr-un reprezentant convențional nu poate fi primită.

Scopul adoptării Legii nr. 217/20003 a fost acela de a preveni și combate violența în familie, de a consolida, ocroti și sprijini familia și de a asigura respectarea principiilor fundamentale ale legislației referitor la familie.

Art. 25 al. 2 din Legea 271/2003 cu modificările și completările ulterioare prevede că cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal, dar, în opinia tribunalului, această dispoziție trebuie interpretată în sensul în care legiuitorul, pentru a urmărit, pentru ipoteza victimei lipsite de capacitate procesuală de exercițiu (ex. copilul minor), să instituie o excepție de la regula prevăzută în art. 57 al. 2 Cod procedură civilă potrivit cărora partea care nu are exercițiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condițiile prevăzute de legile, iar nu să restrângă dreptul victimei de a fi reprezentată convențional.

Ca urmare, tribunalul apreciază că prima instanță a procedat corect acordând reprezentantului convențional al reclamanților termen pentru a-și dovedi calitatea.

În ce privește apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2644 din 7 noiembrie 2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației, tribunalul apreciază că este fondat.

Potrivit art. 5 din Legea 271/2003 cu modificările și completările ulterioare, în sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoA copilului; e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoA cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.

Apelanta M A este nora reclamanților, iar apelanții C M și C V sunt părinții acesteia, astfel că niciunul dintre pârâți nu poate fi considerat membru de famI al reclamanților în accepțiunea Legii 217/2003. Părțile nici nu conviețuiesc și, mai mult, C M și C V nu locuiesc nici măcar în aceeași localitate cu reclamanții.

Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că în mod greșit a admis prima instanță cererea reclamanților de emitere a ordinului de protecție împotriva unor persoane în afara sferei membrilor de familie astfel cum aceasta a fost circumscrisă prin art. 5 din Legea nr. 217/2003 rep. și, în consecință, în baza art. 480 al. 2 Cod procedură civilă, a schimbat în parte sentința civilă nr. 2644 din 7 noiembrie 2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației în sensul că a respins cererea formulată de reclamanții M V și M A, decedată în cursul procesului, prin mandatar M M.

În temeiul art. 19 al. 1 din O.U.G. 51/2008, tribunalul a înlăturat dispoziția de obligare a pârâților să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli de judiciare reprezentând onorariu avocațial pentru asistența judiciară asigurată de avocat P.G.S. reclamanților, dispunând compartimentului economic al Tribunalului Maramureș să plătească Baroului Maramureș, din fondul pentru ajutor public judiciar, această sumă.

În temeiul art. 453 al. 1 și 455 Cod procedură civilă, tribunalul aobligat reclamantul M V, căzut în pretenții, să le plătească pârâților M A, C M și C V suma de 250 lei cheltuieli de judecată pentru judecata în primă instanță, constând în onorariu avocațial, iar pe moștenitorii reclamantei decedate M A, respectiv pe M M, B A M și M S E, diferența de 250 lei cheltuieli de judecată.

Apoi, în baza art. 453 al. 1 și 455 Cod procedură civilă, instanța i-a obligat intimații M V și M M să le plătească apelanților suma de 60 lei cheltuieli de judecată în apel, reținând că intimatele B A M și M S E nu s-au opus admiterii apelului.

Ordin de protecţie. Noţiunea de rudă. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ordin de protecţie. Noţiunea de rudă. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)