Parte responsabilă civilmente Comitent Omor Infracţiune săvârşită în cadrul atribuţiilor de serviciu

C.S.J., secţia penală, nr. 1357 din 18.09.1991

Inculpatul care, la locul de muncă şi în timpul când îndeplineşte o funcţie în cadrul unei unităţi, săvârşeşte un omor în urma unei neînţelegeri cu un alt angajat, nu comite fapta cauzatoare de prejudiciu în calitate de prepus, în exercitarea, fie şi abuzivă, a funcţiei ce i s-a încredinţat.Ca urmare, comitentul, persoană juridică, nu poate fi obligat în procesul penal la despăgubiri, ca parte responsabilă civilmente. Tribunalul Judeţean Brăila, prin sentinţa penală nr. 10 din 11 aprilie 1991, a condamnat pe inculpatul L.B. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută în art. 174 C. pen. şi l-a obligat, solidar cu IAS Insula Mare a Brăilei, în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata unei despăgubiri către partea civilă C.J.D.Prima instanţă a reţinut că inculpatul a lucrat ca cioban la ferma Măcin aparţinând IAS Insula Mare a Brăilei şi, în urma unei neînţelegeri cu un alt cioban, C.G., cu privire la efectuarea unor activităţi la stână, l-a ucis pe acesta aplicându-i numeroase lovituri în zone vitale ale corpului cu o bară metalică.Recursul declarat de partea responsabilă civilmente este întemeiat.În conformitate cu art. 24 alin. (3) C. proc. pen., poate fi chemată în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente persoana care răspunde, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului. Cazurile de răspundere pentru altul sunt cele prevăzute în art. 1000 C. civ. şi în Legea nr. 22/1969, situaţia recurentei neintrând în nici unul din aceste cazuri, dat fiind că inculpatul nu a comis infracţiunea în cadrul raporturilor sale de muncă ori în calitate de prepus al recurentei.Aşa fiind, neexistând temei legal care să o facă pe recurentă responsabilă de prejudiciul cauzat de inculpat prin infracţiunea comisă, prima instanţă a greşit obligând pe aceasta în calitate de parte responsabilă civilmente, solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor.Admiţându-se recursul, s-a înlăturat obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Parte responsabilă civilmente Comitent Omor Infracţiune săvârşită în cadrul atribuţiilor de serviciu