Penal - actualizarea fişei de cazier judiciar pe parcursul cercetării judecătoreşti şi revocarea pedepselor stabilite anterior.

Penal - actualizarea fişei de cazier judiciar pe parcursul cercetării judecătoreşti şirevocarea pedepselor stabilite anterior.

Prin sentinţa penală nr. 130/14.06.2007 a Judecătoriei Lieşti, inculpatul IC a fostcondamnat la o pedeapsă 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.86 alin. 2, teza III din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 13 c. pen. şi art. 37 lit.a" c. pen.

Conf. art. 83 c. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepselor de 4luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1504/31.05.2005 a Judecătoriei Botoşani şi apedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2490/28.09.2005 a JudecătorieiBotoşani.

Conf. art. 36 c. pen. în referire la art. 33 lit. a" şi art. 34 lit. a" c. pen. -s-a dispuscontopirea pedepselor de 4 luni închisoare şi 9 luni închisoare, urmând a executa pedeapsa ceamai grea şi anume aceea de 9 luni închisoare.

Conf. art. 83 c. pen. s-a dispune ca pedeapsa de 9 luni închisoare să fie executatăalături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând a executa în total 1(unu) ani şi 7 (şapte) luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b" c. pen. durata prev. de art. 71 c. pen.

Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a formulat apel deoarece pedepsele reţinute deinstanţa de fond nu mai pot fi revocate.

Prin decizia penală nr. 49/04.02.2008 a Tribunalului Galaţi s-a reţinut că apelulinculpatului este fondat.

S-a reţinut că deşi instanţa de fond a făcut o temeinică cercetare judecătorească şi astabilit corect vinovăţia inculpatului, nu a actualizat situaţia antecedentelor inculpatului,dispunând in mod greşit revocarea suspendării condiţionate pentru pedepsele anterioare de 4luni şi 9 luni închisoare.

Din copiile sentinţelor penale anterioare ataşate la dosar în apel s-a constatat căpedeapsa de 4 luni închisoare aplicată de Judecătoria Botoşani nu mai subzistă deoarece,inculpatul a fost achitat in apel, iar cu privire la pedeapsa de 9 luni închisoare s-a constatat căaceasta fusese aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 305 c. pen., iar potrivit art.305 alin. 6 c. pen. această pedeapsă putea fi revocată doar în cazul stabilirii unei alte pedepsetot pentru aceeaşi infracţiune.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Penal - actualizarea fişei de cazier judiciar pe parcursul cercetării judecătoreşti şi revocarea pedepselor stabilite anterior.