Penalităţi de întârziere la plata cheltuielilor de întreţinere. Sarcina probei.
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 134/2015 din data de 04.02.2015
Penalități de întârziere la plata cheltuielilor de întreținere. Sarcina probei.
Potrivit art.249 Cod procedură civilă, "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească";, ceea ce înseamnă că reclamantului îi revine obligația de a face dovezi cu privire la existența unui drept sau unui interes dedus judecății.
În speță, reclamanta nu a făcut nicio dovadă privind modul de stabilire a penalităților pretinse de la pârâtă în sensul că aceste penalități au fost calculate cu respectarea dispozițiilor art.49 din Legea 230/2007. În apel, s-a depus la dosar un tabel cu situația facturilor înaintate asociației de proprietari de către furnizorii de servicii, dar acest înscris nu este suficient pentru dovedirea de către reclamantă a împrejurării că penalitățile au fost calculate și repartizate cu respectarea procedurii stabilită de Legea nr.230/2007, mai ales că legea face distincție între penalitățile pentru sumele restante, afișate pe lista de plată și penalitățile impuse asociației de proprietari de către terți.
Dosar nr.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr. 134/2015
Ședința publică din 04 Februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte
Judecător
Grefier
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă Asociația de Proprietari nr. împotriva sentinței civile nr. … pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. …. în contradictoriu cu intimata - pârâtă I A, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care având în vedere solicitarea apelantei - reclamante de judecare a cauzei potrivit dispozițiilor art. 223 alin 3 Noul Cod proc civ și în lipsa sa, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr…, reclamanta Asociația de proprietari nr. Motru a chemat în judecată pârâta I A, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1922,80 lei, reprezentând contravaloarea cheltuieli de întreținere restante pentru perioada parțial mai 2012 - mai 2014 și a sumei de 29,87 lei reprezentând penalități facturate de furnizori.
În motivarea cererii a arătat reclamanta că, pârâta este locatar al Asociației de Proprietari nr. și locuiește în blocul T. și deși a beneficiat de toate utilitățile, cu rea credință nu și-a achitat cheltuielile ce îi revin din cheltuielile comune, datorate pentru întreținere, astfel încât, asociația se află în imposibilitatea de a-și achita datoriile față de furnizorii de servicii, existând pericolul încetării furnizării acestor servicii și celorlalți locatari care își achită în mod lunar datoriile.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar situația cheltuielilor de întreținere a pârâtei.
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile Legii 230/2007 privind Asociațiile de Proprietari.
În baza art. 223 C.pr.civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cu respectarea dispozițiilor art. 201 C.pr.civ. cererea de chemare în judecată și înscrisurile depuse de reclamantă au fost înaintate către pârâtă care nu a depus la dosar întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 16.10.2014 instanța a solicitat reclamantei să comunice documentele contabile pe baza cărora s-au calculat penalitățile, să facă dovada tuturor cheltuielilor înscrise în fișa pârâtei și să depună la dosar regulamentul de calcul al penalităților. Relațiile fiind comunicate la termenul de judecată din data de 30.10.2014.
Prin sentința civilă nr… din 30.10.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr….. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. Motru, în contradictoriu cu pârâta I A.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 722,80 lei cheltuieli de judecată la data de 31.05.2014.
A fost respins capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâta IAeste proprietar al apartamentului situat în Motru, bl. figurează în înscrisurile prezentate de reclamantă, cu o datorie în cuantum de 1922,80 lei.
Această suma reprezintă contravaloarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari neachitate, așa cum rezultă din tabelul cu situația restanțelor pentru apartamentul proprietatea pârâtei în care sunt prezentate defalcat cotele de contribuție neachitate până în 31.05.2014.
Față de această situație de fapt, instanța a constatat că devin incidente dispozițiile art. 46, art. 49 alin. 2 și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
În conformitate dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari.
Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea nr. 230/2007, achitând numai parțial, cotele de contribuție ce îi reveneau la cheltuielile asociației de proprietari.
La data de 16.10.2014 reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie chitanța nr.0018588 din data de 10.10.2014 în sumă de 1200 lei, sumă ce a fost achitată de pârâtă după data introducerii cererii de chemare în judecată.
Cu privire la penalitățile de întârziere instanța a constatat că, nu există un mod de calcul corespunzător dispozițiilor art.49 din Legea 230/2007, respectiv acestea pot fi calculate în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere fără a putea depăși cuantumul debitului.
Cum, reclamanta nu are un regulament propriu de calcul al acestor penalități, nu cuprinde perioada pentru care sunt calculate și nici cuantumul sumelor pentru care se calculează aceste penalități, se va respinge această pretenție a reclamantei ca nefondată.
Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată în parte și, pe cale de consecință, a admis-o, în parte, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 722,80 lei debit restant la 31.05.2014, cheltuieli de întreținere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta Asociația de Proprietari nr. Motru, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelanta-reclamantă susține că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 29,87 lei reprezentând penalități de întârziere.
În acest sens, apelanta arată că furnizorii de servicii au calculat și facturat penalități de întârziere conform contractelor încheiate între părți, motiv pentru care reclamanta a repartizat facturile de penalități către locatari, în funcție de debitele restante, iar prin neadmiterea acestui capăt de cerere se creează un prejudiciu în patrimoniul asociației de proprietari, care este obligată să le achite către furnizori, prejudiciu ce nu poate fi acoperit decât prin recuperarea acestor sume de la persoanele aflate în culpă.
Apelanta a depus la dosar un tabel cu modalitatea de calcul al procentului de repartizare a penalităților facturate de către furnizorii SC UATA SA și SC Direcția Publică SA.
A solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul admiterii în tot a acțiunii respectiv și a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata penalităților aferente debitului ce reprezintă cheltuieli de întreținere.
În drept au fost invocate disp.art.466 Cod procedură civilă.
Reexaminând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicate,în limitele investirii sale prin cererea de apel , tribunalul constată că apelul este nefondat, din următoarele considerente :
Prin acțiunea dedusă judecății , reclamanta Asociația de Proprietari nr. Motru a investit o acțiune civilă în pretenții prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei, la plata sumei de 1922,80 lei lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere restante în perioada parțial mai 2012-mai 2014, precum și a sumei de 29,87 lei, reprezentând penalități facturate de furnizori.
Prin sentința apelată a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr.16 Motru, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 722,80 lei cheltuieli de întreținere restante la data de 31.05.2014 și a fost respins capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere.
Prin apelul formulat reclamanta a criticat sentința instanței de fond doar cu privire la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere solicitate și sub acest aspect va fi analizată sentința atacată .
Cu privire la penalitățile facturate de furnizori, art.49 din Legea nr.230/2007 prevede o anumită procedură în sensul că aceste penalizări nu vor putea fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, asociația de proprietari având obligația să afișeze pe lista de plată aceste penalizări.
Potrivit dispozițiilor art.249 Cod procedură civilă, "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească";, ceea ce înseamnă că reclamantului îi revine obligația de a face dovezi cu privire la existența unui drept sau unui interes dedus judecății.
În speță, reclamanta nu a făcut nicio dovadă privind modul de stabilire a penalităților pretinse de la pârâtă în sensul că aceste penalități au fost calculate cu respectarea dispozițiilor art.49 din Legea 230/2007. În apel, s-a depus la dosar un tabel cu situația facturilor înaintate asociației de proprietari de către furnizorii de servicii, dar acest înscris nu este suficient pentru dovedirea de către reclamantă a împrejurării că penalitățile au fost calculate și repartizate cu respectarea procedurii stabilită de Legea nr.230/2007, mai ales că legea face distincție între penalitățile pentru sumele restante, afișate pe lista de plată și penalitățile impuse asociației de proprietari de către terți.
Astfel, instanța de fond a stabilit starea de fapt în raport de probele administrate, analizând susținerile și apărările părților, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată criticile apelantei ca nefondate, motiv pentru care în baza art.480 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă Asociația de Proprietari nr. Motru, împotriva sentinței civile nr…. pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr… în contradictoriu cu intimata-pârâtă I A,
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04 Februarie 2








