Plângere formulată împotriva ordonanţei emise de D.N.A. privind prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara
| Comentarii |
|
Din punct de vedere al naturii juridice, măsurile preventive sunt măsuri procesuale, caracterizându-se printr-un mod concret de aplicare, temeiuri precise, de iniţiere şi grad diferenţiat de constrângere.
Având o natură procesuală, ele nu pot fi bazate pe presupuneri, ci pot fi aplicate numai cu respectarea unor condiţii expres prevăzute de lege şi în temeiul unor anumite probe, conform unei anumite proceduri şi pentru anumite termene.
Organul de urmărire penală trebuia să prezinte motivat de anumite date din dosar că o asemenea măsură este necesară pentru a împiedica sustragerea de la urmărirea penală, dispariţia, împiedicarea stabilirii adevărului, săvârşirea altor infracţiuni, exercitarea presiunii asupra părţilor vătămate, a martorilor şi a altor persoane participante la procesul penal sau nimicirea, deteriorarea şi falsificarea mijloacelor de probă, în esenţă, să justifice ingerinţa în dreptul inculpatului de a circula liber.
Indicarea de către procuror numai a actelor de urmărire penală care urmează să fie efectuate în cauză nu este suficientă pentru a se ajunge şi la concluzia că măsura era obligatorie din perspectiva dispoziţiilor art. 136 C.proc.pen.
Niciuna din ordonanţele de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi ţara nu sunt motivate, astfel încât apar ca nefiind fundamentate din perspectiva dispoziţiilor legale care o reglementează, ceea ce reprezintă din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului o încălcare a condiţiilor legale în care se poate lua şi prelungi o asemenea măsură.
Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Încheierea nr. 125 din 4 octombrie 2013
Prin cererea înregistrată sub nr. 849/36/2013 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, petentul [...] a formulat, în condiţiile art. 1402C.proc.pen., plângere împotriva ordonanţei din 27.09.2013 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, prin care s-a dispus faţă de inculpat prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile cu începere de la data de 30.09.2013 şi până la data de 29.10.2013.
În considerentele plângerii s-a învederat că din cuprinsul ordonanţei nu se întrevede necesitatea absolută de a restricţiona în continuare libertatea de mişcare a inculpatului. Totodată, s-a susţinut că actele de urmărire penală la care se face referire în conţinutul ordonanţei, în mod obiectiv nu pot fi influenţate de inculpat. Se apreciază că, în baza actelor depuse la dosar, ar rezulta în mod clar împrejurarea că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu mai poate fi urmărită ca infracţiune.
Verificând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, Curtea constată:
Prin rezoluţia din data de 2.07.2013 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul [...] pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 15.12.2011, învinuitul, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă, a încheiat un contract de prestări servicii în numele SC [...] SRL societate pe care o administra în fapt, deşi, potrivit art. 54 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, îi era interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale. Prin ordonanţa din 1.08.2013 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului [...] pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 15.12.2011, învinuitul, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă, a încheiat un contract de prestări servicii în numele SC [...] SRL, societate pe care o administra în fapt, deşi, potrivit art. 54 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 îi era interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale. Prin ordonanţa din 1.08.2013 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dispus faţă de inculpat luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile cu începere de la data de 1.08.2013 şi până la data de 30.08.2013. Luarea măsurii a fost motivată prin natura infracţiunii reţinute în sarcina sa, prin existenţa indiciilor din care rezultă că activitatea infracţională a avut o durată îndelungată, inculpatul administrând două societăţi comerciale, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, mijloacele materiale de care dispune inculpatul care i-ar permite să se sustragă timp îndelungat de la urmărirea penală, precum şi prin necesitatea administrării altor probe în vederea aflării adevărului. Prin ordonanţa din 29.08.2013 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dispus faţă de inculpat prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile cu începere de la data de 31.08.2013 şi până la data de 29.09.2013. S-a motivat necesitatea prelungirii duratei măsurii obligării de a nu părăsi ţara prin aceea că, în cauză, cercetarea penală nu este finalizată fiind necesar a se efectua şi alte activităţi, respectiv ridicarea de înscrisuri în original, efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice grafoscopice şi a altor activităţi neprecizate. Prin ordonanţa din 27.09.2013 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dispus faţă de inculpat prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile cu începere de la data de 30.09.2013 şi până la data de 29.10.2013. S-a motivat necesitatea prelungirii duratei măsurii obligării de a nu părăsi ţara prin aceea că, în cauză, cercetarea penală nu este finalizată, fiind necesar a se efectua şi alte activităţi, respectiv ridicarea de înscrisuri în original, efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice grafoscopice şi a altor activităţi neprecizate. Se poate observa că cele două acte de dispoziţie ale organului de urmărire penală sunt identice, cea de-a doua ordonanţă fiind o copie a primei ordonanţe, mai mult, dacă ordonanţa de luare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara menţionează anumite temeiuri concrete în raport de care s-a apreciat că se impune luarea acestei măsuri, în niciuna din ordonanţele de prelungire, deci nici în cea atacată, nu se reiau nici măcar temeiurile iniţiale. Din punct de vedere al naturii juridice, măsurile preventive sunt măsuri procesuale, caracterizându-se printr-un mod concret de aplicare, temeiuri precise, de iniţiere şi grad diferenţiat de constrângere. Având o natură procesuală, ele nu pot fi bazate pe presupuneri, ci pot fi aplicate numai cu respectarea unor condiţii expres prevăzute de lege şi în temeiul unor anumite probe, conform unei anumite proceduri şi pentru anumite termene. Aplicarea măsurilor cu caracter preventiv este orientată spre asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, aceste măsuri fiind impuse de necesitatea împiedicării persoanelor bănuite, învinuite, inculpate de a întreprinde diferite acţiuni negative, cum ar fi: sustragerea de la urmărirea penală sau de la judecată, dispariţia, împiedicarea stabilirii adevărului, săvârşirea altor infracţiuni, exercitarea presiunii asupra părţilor vătămate, a martorilor şi a altor persoane participante la procesul penal sau nimicirea, deteriorarea şi falsificarea mijloacelor de probă. Este necesar, în considerarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C.proc.pen., ca prin actul prin care se ia, respectiv se prelungeşte durata unei măsuri preventive, în cauză ordonanţa procurorului, să arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, iar potrivit art. 137 alin. (3) C.proc.pen. şi temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive. Faţă de formularea textului, prin temeiuri concrete înţelegem acele date din dosar, cu valoare de probe sau indicii temeinice, din care rezultă săvârşirea faptei de către inculpat, dar şi faptul că este necesară restrângerea dreptului de mişcare a inculpatului. Astfel, organul de urmărire penală trebuia să prezinte motivat de anumite date din dosar că o asemenea măsură este necesară pentru a împiedica sustragerea de la urmărirea penală, dispariţia, împiedicarea stabilirii adevărului, săvârşirea altor infracţiuni, exercitarea presiunii asupra părţilor vătămate, a martorilor şi a altor persoane participante la procesul penal sau nimicirea, deteriorarea şi falsificarea mijloacelor de probă, în esenţă, să justifice ingerinţa în dreptul inculpatului de a circula liber. Este de observat faptul că în actul de dispoziţie al procurorului nu se motivează nici îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 143 alin. (1) C.proc.pen., cerinţă impusă de art. 145 C.proc.pen., asupra cărora procurorul avea obligaţia să arate, în baza probelor existente la dosarul cauzei, că se menţin, cu atât mai mult cu cât au existat critici în acest sens, aduse la cunoştinţa organului de urmărire penală, şi nici temeiurile concrete în baza cărora s-a apreciat de procuror că măsura este necesară. Indicarea de către procuror numai a actelor de urmărire penală care urmează să fie efectuate în cauză nu este suficientă pentru a se ajunge şi la concluzia că măsura era obligatorie din perspectiva dispoziţiilor art. 136 C.proc.pen. În aceste condiţii, instanţa nu poate să analizeze, ci doar să bănuiască, ceea ce lasă însă loc arbitrariului, care a fost raţiunea pentru care procurorul a decis că se impune prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi ţara, neputând fi verificate nici care au fost în mod concret criteriile în raport de care s-a apreciat că măsura era, în continuare, absolut obligatorie pentru îndeplinirea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) teza I C.proc.pen. Se poate observa că niciuna din ordonanţele de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi ţara nu sunt motivate, astfel încât apar ca nefiind fundamentate din perspectiva dispoziţiilor legale care o reglementează, ceea ce reprezintă din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului o încălcare a condiţiilor legale în care se poate lua şi prelungi o asemenea măsură. În acest sens, facem trimitere la cauza Rupea c. România, Hotărârea din 16.12.2008.
Instanţa este în imposibilitate de a analiza susţinerile inculpatului cu privire faptul că nu ar mai fi, în acest moment, în stare de incompatibilitate, întrucât organul de urmărire penală nu a analizat acest aspect din perspectiva dispoziţiilor art. 143 C.proc.pen. Faţă de considerentele enunţate, Curtea, în baza art. 1451alin. (2) C.proc.pen. cu referire la art. 145 alin. (2) C.proc.pen. şi art. 1402alin. (7) C.proc.pen., va admite plângerea formulată de petentul [...] împotriva ordonanţei din 27.09.2013 dispusă de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în dosarul nr. 95/2013. Se va revoca măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă prin ordonanţa din 27.09.2013 dispusă de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în dosarul nr. 95/2013 faţă de petentul [...]. Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
(Judecător Eleni Cristina Marcu)
