Potrivit modificărilor aduse Legii nr. 241/2005, de la data de 01.02.2014, sfera de aplicare a art. 10 din Legea nr. 241/2005, în prezent, este cât se poate de clară, respectiv se aplică pentru infracţiunile prevăzute de art. 8 şi 9

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 371/Ap din data de 13.05.2015

Potrivit modificărilor aduse Legii nr. 241/2005, de la data de 01.02.2014, sfera de aplicare a art. 10 din Legea nr. 241/2005, în prezent, este cât se poate de clară, respectiv se aplică pentru infracțiunile prevăzute de art. 8 și 9, aspect care nu se poate afirma cu privire la perioada anterioară datei mai -sus arătate. La data săvârșirii infracțiunii de către inculpat, anii 2012-2013, art. 10 din lege, prevedea că se aplică, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de prezenta lege.

Având în vedere denumirea actului normativ care reglementează infracțiunea săvârșită de către inculpat, respectiv prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, dar și formularea pe care legiuitorul a dat-o art. 10 după anul 2014, în sensul de a preciza expres căror infracțiuni se aplică, art. 10, respectiv infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9, Curtea apreciază că, anterior acestei din urmă modificări, sfera de aplicare a art. 10 din legea nr. 241/2005, nu era limitată la art. 9 din lege, ci se extindea și cu privire la infracțiunea prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005.

Prin sentința penală nr. 30 din data de 03.03.2015, Judecătoria Târgu Secuiesc a hotărât următoarele:

În baza art.19 din Legea nr. 255/2013 coroborat cu art.181 din Codul penal 1969 și art. 91 lit. c Cod penal 1969, art. 5 Cod penal a achitat inculpatul K.F. pentru săvârșirea în perioada aprilie 2012 - februarie 2013, a infracțiunii de reținere și nevărsare cu intenție în cel mult 30 zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2, Cod penal de la 1969 (10 acte materiale), art. 37 alin.1 lit. a, art. 39 alin. 1 Codul penal de la 1969 și a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 500 lei.

În baza art. 397 Cod procedură penală a constatat că prejudiciul produs părții civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.R.F.P. B. - A.J.F.P. C. a fost integral acoperit.

A dispus comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, la A.J.F.P. C., pentru înscrierea în cazierul fiscal.

A obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 550 de lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat următoarele: prin rechizitoriul din 02 iulie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, în dosarul nr. 556/P/2013 al aceluiași Parchet, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul K.F. pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare cu intenție în cel mult 30 zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă prevăzută de art. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (10 acte materiale), art.41 alin.1 Codul penal și art.5 Cod penal. În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că inculpatul K. F., în calitate de administrator al societății S.R. S.R.L. C., în perioada aprilie 2012 - februarie 2013 a reținut de zece ori de la angajații firmei pe care o administrează sumele reprezentând impozite și contribuții cu stopaj la sursă și pe care nu le-a mai vărsat către bugetul consolidat al statului, în termenele prevăzute de lege. Pentru a se reține această stare de fapt au fost avute în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv înscrisuri și declarații martori T.E. și K.R.

Pe latură civilă, partea vătămată Statul Român prin A.N.A.F. - D.R.F.P. B. - A.J.F.P. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.072 lei, plus obligații fiscale accesorii aferente, ce se vor calcula până la data plății efective, precizată la termenul din data de 13.01.2015, ca fiind în cuantum de 925 lei debit principal și accesorii, în cuantum total de 2132 lei. La data de 15.01.2014 inculpatul a depus la dosar, prin serviciul registratură, chitanța cu seria TS 257 nr. 20100001124/14.01.2015 atestând plata sumei de 6000 de lei către bugetul de stat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că :

Inculpatul, deși nu a fost prezent personal în fața instanței, la data de 15.01.2014 inculpatul a depus la dosar, prin serviciul registratură, chitanța cu seria TS 257 nr. 20100001124/14.01.2015 atestând plata sumei de 6000 de lei către bugetul de stat - fila 192. Astfel, instanța reține că, indirect, inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa prin rechizitoriu. Față de chitanța depusă la dosar precum și față de notele de ședință depuse de partea civilă, prin care se confirmă achitarea prejudiciului, instanța constată că prejudiciul cauzat părții civile a fost acoperit în totalitate anterior primului termen de judecată. Din coroborarea probatoriului (plângere penală, procesul verbal de verificare din data de 17.10.2013, certificat atestare S.C. S.R. S.R.L. C., Copii state de plată, Certificat înregistrare S.C. S.R. S.R.L. C., Copii balanțe de verificare, Procese verbale de căutare, Extrase pentru uzul organelor de stat, Copii dispoziții de plată, Adrese A.F.P. T.S., situația impozitelor cu reținere la sursă neachitate, fișa sintetică totală, declarațiile privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, proces verbal de constatare a întocmirii actelor premergătoare, declarații martori T.E. și K.R.), cu atitudinea inculpatului care a achitat prejudiciul, atât starea de fapt reținută cât și vinovăția acestuia sunt dovedite.

În fapt, instanța va reține că inculpatul, în calitate de administrator al societății S.R. S.R.L, în perioada aprilie 2012 - februarie 2013 a reținut de 10 ori și nu a vărsat la bugetul de stat consolidat impozitele și contribuțiile cu stopaj la sursă în cel mult 30 zile, cauzând acestui buget un prejudiciu de 2132 lei, din care debit principal 925 lei și dobânzi 1207 lei. A achitat integral acest prejudiciu, așa cum rezultă din chitanța depusă și din notele de ședință depuse de partea civilă.

În drept, fapta inculpatului care în calitate de administrator al societății S.R. S.R.L, în perioada aprilie 2012 - februarie 2013 a reținut de 10 ori sumele reprezentând impozite și contribuții cu stopaj la sursă dar nu le-a mai vărsat către bugetul consolidat de stat în termenele prevăzute de lege întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevărsare în termenele prevăzute de lege a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2, Cod penal de la 1969 (10 acte materiale), forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fiind intenție indirectă așa cum aceasta este definită de art. 19 Cod penal de la 1969. Astfel, nu se va menține încadrarea juridică reținută în rechizitoriu, întrucât instanța apreciază global, în baza art. 5 Cod penal, că vechea reglementare este mai favorabilă, atât sub aspectul limitelor de pedeapsă (Legea nr. 241/2005 în forma inițială fiind mai favorabilă decât Legea nr. 50/2013), cât și al regimului sancționator al infracțiunii continuate, al recidivei, ce a fost reținută, în raport de datele înscrise în cazierul judiciar al inculpatului. La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 și 72 Cod penal de la 1969 privind scopul pedepsei și individualizarea sa judiciară.

Față de circumstanțele cauzei, instanța apreciază că scopul procesului penal, precum și al unei pedepse este unul educativ, și care tinde la reeducarea inculpatului și la prevenirea săvârșirii pe viitor a altor fapte prevăzute de legea penală.

Va face aplicarea art. 19 din Legea nr.255/2013.

Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr.255/2013, atunci când, în cursul procesului, se constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispozițiile art. 181 din Codul penal de la 1969, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanța dispune achitarea, în condițiile Codului de procedură penală. Art.181 Cod penal 1969 prevedea că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut. Pentru a verifica dacă suntem în prezența criteriilor menționate de art.181 alin. 2 Cod penal de la 1969, instanța face următoarele precizări:

- prejudiciul creat părții civile este în cuantum redus, respectiv 925 lei debit principal, și a fost achitat în întregime (înainte de primul termen de judecată cu părțile legal citate), împreună cu accesoriile acestuia, așa cum arată atât chitanța depusă la dosar, cât și notele de ședință depuse de partea civilă,

- inculpatul lucrează în străinătate, încercând să își ducă existența în mod cinstit și, cu toate că nu s-a prezentat în fața instanței, atât în faza de urmărire penală, cât și în timpul judecății s-a străduit și a reușit să achite integral prejudiciul creat,

- în aceste condiții, atât sub aspect subiectiv, cât și obiectiv, concret, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile art. 181 alin. 2 Cod penal de la 1969, pentru a dispune achitarea inculpatului.

De asemenea, instanța consideră că art. 10 din Legea nr. 241/2005 - în forma edictată de la data săvârșirii faptei, nu are aplicabilitate și în privința celorlalte infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 (cea prevăzută de art. 6, ca în cazul de față), ci nu numai celor prevăzute de art. 9 din aceeași lege, unde sunt definite expres infracțiunile de evaziune fiscală. Din această perspectivă, instanța apreciază că în speță nu se impune reținerea unei cauze de nepedepsire, cu consecința încetării procesului penal, însă pentru a da totuși eficiență atitudinii inculpatului, care a achitat integral prejudiciul creat, se impune achitarea acestuia în baza art. 19 din Legea nr. 255/2013 coroborat cu art.181 din Codul penal de la 1969 și art. 91 lit. c Cod penal de la 1969, cu aplicarea unei sancțiuni administrative, pentru a atrage atenția inculpatului asupra faptelor sale și pentru a-l determina să nu mai săvârșească astfel de fapte pe viitor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, criticând-o pentru netemeinicie, arătând că în cauză nu se impunea aplicarea unei sancțiuni administrative, ci condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, invocând în acest sens caracterul continuat al infracțiunii, numărul mare de acte materiale, dar și consecințele săvârșirii unei astfel de infracțiuni, în sensul că persoanele asigurate nu puteau beneficia de serviciile asigurate tocmai datorită atitudinii inculpatului.

În fața instanței de apel, nu s-au administrat mijloace de probă noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu prevederile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Prima instanță a stabilit în mod judicios starea de fapt, care constă, în esență, în următoarele: inculpatul K.F. în calitate de administrator al societății S.R. S.R.L, în perioada aprilie 2012 - februarie 2013 a reținut de 10 ori sumele reprezentând impozite și contribuții cu stopaj la sursă dar nu le-a mai vărsat către bugetul consolidat de stat în termenele prevăzute de lege.

Dispozițiile legale care prevăd această faptă săvârșită de către inculpat sunt cele ale art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2, Cod penal de la 1969 (10 acte materiale).

În mod judicios a apreciat prima instanță, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 Cod penal, că vechea reglementare este mai favorabilă, atât sub aspectul limitelor de pedeapsă, cât și al regimului sancționator al infracțiunii continuate, al recidivei, ce a fost reținută, în raport de datele înscrise în cazierul judiciar al inculpatului.

Săvârșirea acestei fapte penale a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de verificare din data de 17.10.2013, certificat atestare S.C. S.R. S.R.L. C., Copii state de plată, Certificat înregistrare S.C. S.R. S.R.L. C., Copii balanțe de verificare, Procese-verbale de căutare, Extrase pentru uzul organelor de stat, Copii dispoziții de plată, Adrese A.F.P. T.S., situația impozitelor cu reținere la sursă neachitate, fișa sintetică totală, declarațiile privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, proces verbal de constatare a întocmirii actelor premergătoare, declarații martori T.E. și K.R.), dar și chitanța care atestă achitarea prejudiciului de către inculpat, respectiv, chitanța cu seria TS 257 nr. 20100001124/14.01.2015 atestând plata sumei de 6000 de lei către bugetul de stat.

În mod judicios a reținut prima instanță că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 181 Cod penal din 1969, pronunțând așadar o soluție de achitare, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013, însă Curtea nu achiesează integral la considerentele primei instanțe, respectiv la cele privitoare la neaplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005. Prima instanță a invocat faptul că, nu se impune încetarea procesului penal și aplicarea unei cauze de nepedepsire, deoarece infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, nu se numără printre infracțiunile de evaziune fiscală, acestea fiind doar cele enumerate de art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere denumirea actului normativ care reglementează infracțiunea săvârșită de către inculpat, respectiv prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, dar și formularea pe care legiuitorul a dat-o art. 10 după anul 2014, în sensul de a preciza expres căror infracțiuni se aplică, art. 10, respectiv infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9, Curtea apreciază că, anterior acestei din urmă modificări, sfera de aplicare nu era limitată la art. 9 din lege, ci se extindea și cu privire la art. 6, infracțiunea de stopaj la sursă.

În cauză nu este însă aplicabil acest text de lege, deoarece, inculpatul a achitat prejudiciul după primul termen de judecată, respectiv la data de 15.01.2015, așa cum rezultă din chitanța cu seria TS 257 nr. 20100001124/14.01.2015 atestând plata sumei de 6000 de lei către bugetul de stat, or potrivit art. 10 din legea nr. 241/2005, acest text de lege devine aplicabil dacă inculpatul a acoperit integral prejudiciul, în cursul urmăririi penale sau al judecății până la primul termen de judecată. Primul termen de judecată este acela când procedura este legal îndeplinită iar părțile pot formula, în mod legal în fața instanței solicitări în probațiune. În cauză, primul termen de judecată în accepțiunea art. 10 a fost cel din data de 13.01.2015, când potrivit încheierii de ședință, procedura a fost legal îndeplinită.

Curtea constată, însă că soluția de achitare cu motivarea că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, este temeinică, în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 181 din Cod penal din 1969.

Art. 19 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a codului penal prevede că atunci când, în cursul procesului, se constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispozițiile art. 181 din Codul penal din de la 1969, se dispune achitarea, în condițiile Codului de procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art. 181 Cod penal din 1969, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.

Se constată că prima instanță a analizat în mod întemeiat, atât împrejurările care țin de faptă, dar și cele care țin de persoana inculpatului, constatând că fapta săvârșită de către inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În concret, instanța constată că prejudiciul creat părții civile este în cuantum redus, respectiv 925 lei debit principal, și a fost achitat în întregime, inclusiv accesoriile, potrivit chitanței depusă la dosar, dar și notelor de ședință depuse de partea civilă, în care aceasta din urmă a învederat că inculpatul a achitat tot prejudiciul. Atitudinea manifestată de inculpat de a achita prejudiciul, faptul că acesta lucrează în străinătate, procurându-și în mod licit mijloacele de existență, justifică pe deplin soluția, dispusă în cauză de către prima instanță.

În susținerea apelului, Parchetul a făcut referire la caracterul continuat al infracțiunii săvârșite de către inculpat, însă suntem în prezența unei fapte penale care a generat un prejudiciu mic, care a fost recuperat integral, neputând fi de acord cu susținerea formulată de Parchet că din cauza prejudiciului de 925 de lei, reprezentând debit principal au fost puternic afectate persoane asigurate, care nu ar mai fi beneficiat de serviciile asigurate, prin raportare la suma mică ce reprezintă prejudiciu.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc împotriva sentinței penale nr. 30 din data de 03.03.2015 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pe care o va menține.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, vor rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru inculpat, în cuantum de 200 lei.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Potrivit modificărilor aduse Legii nr. 241/2005, de la data de 01.02.2014, sfera de aplicare a art. 10 din Legea nr. 241/2005, în prezent, este cât se poate de clară, respectiv se aplică pentru infracţiunile prevăzute de art. 8 şi 9