Prejudiciu. Sume datorate bugetului. Dobândă şi penalităţi de întârziere.

Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia penala Decizie nr. 549 din data de 04.04.2016

În condițiile în care partea civilă nu a precizat până la primul termen cuantumul sumelor solicitate cu titlu de accesorii, inculpatul nu avea cum să le achite. Inculpatul nu putea să aștepte până în momentul în care partea civilă preciza cuantumul accesoriilor, deoarece depășea termenul prevăzut de lege - primul termen de judecată - pentru a putea beneficia de dispozițiile art.10 din Legea nr.241/2005 - forma anterioară.

Prin sentința penală nr.249 din 4 noiembrie 2015, Tribunalul Gorj, în baza art. 386 C.pr.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul S. C., din dispozițiile art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (92 de acte materiale), în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, forma anterioară, la data de 01.01.2010, lege publicată în M.O. nr. 672 din 27.06.2005, cu aplicarea art. 41 C.pen. anterior.

Conform art. 10 din Legea nr. 241/2005, publicată în M.O. nr. 672 din 27.06.2005, s-a constatat acoperit în întregime prejudiciul penal cauzat, de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale.

În baza art. 396 alin. (6), combinat cu art. 16 alin. (1) lit. h) C.pr.pen, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S. C., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, forma anterioară, la data de 01.01.2010, lege publicată în M.O. nr. 672/27.06.2005, cu aplicarea art. 41 C.pen. anterior și art.5 C.pen..

În baza art. 10 din Legea nr. 241/2005, publicată în M.O. nr. 672 din 27.06.2005, cu aplicarea art.91 alin. (1) lit. c) și art. 5 C.pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei.

În baza art. 10 alin. (1) teza finală, din Legea nr. 241/2005, publicată în M.O. nr. 672 din 27.06.2005, s-a dispus înregistrarea sancțiunii administrative în cazierul judiciar al inculpatului.

În baza art. 397 C.pr.pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă alăturată în proces celei penale de către partea civilă Statul Român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.937 lei, cu titlu de accesorii aferente prejudiciului stabilit în cauză, reprezentând majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în suma de 12.893 lei, respectiv majorările de întârziere aferente TVA, în suma de 18.044 lei, calculate pentru achitarea cu întârziere a prejudiciului, către partea civilă.

S-a constatat recuperat integral prejudiciul penal cauzat părții civile Statul Român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, conform chitanțelor fiscale seria TS336 nr. 20100038286 din 19.06.2015, respectiv TS336 nr. 10000027583 din 30.06.2015, eliberate de Ministerul Finanțelor Publice - Trezoreria Municipiului Târgu Jiu.

În baza art. 397 alin. (3) C.pr.pen. raportat la art. 25 alin. (3) C.pr.pen. s-a dispus desființarea înscrisurilor false.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, o copie a dispozitivului acesteia să se comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare.

A fost obligat inculpatul Stăvăroiu Constantin la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 471/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a fost trimis în judecată inculpatul S. C., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (92 de acte materiale).

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul S. C. în calitate de administrator al SC C. SRL Tg Jiu, la diferite intervale de timp (în perioada 09.01.2008 - 14.12.2010), dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, a înregistrat în evidențele contabile ale societății 92 facturi fiscale și chitanțe aferente, facturi care nu atestă operațiuni reale, cauzând astfel un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă de 130.224,94 lei.

În ședințele publice din datele de 22 iunie 2015, respectiv 06 iulie 2015, inculpatul personal și prin apărător a depus la dosarul cauzei copia chitanței seria TS336 nr. 20100038286 din 19.06.2015 și chitanța seria TS336 nr. 10000027583 din 30.06.2015, prin care a făcut dovada achitării în totalitate a prejudiciului stabilit în prezenta cauză.

La primul termen de judecată, cu procedura de citare legal îndeplinită, după citirea actului de sesizare a instanței și după ce i s-a pus în vedere dispozițiile art. 374 alin. 2 și art. 374 alin. 4 C.pr.pen., inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor depuse la dosar.

În cauză, a fost efectuată o expertiză contabilă din care a rezultat că, prin înregistrarea în evidențele contabile ale SC C. SRL Tg Jiu a facturilor fiscale menționate mai sus, în valoare totală de 425.972,56 lei, care nu au fost emise în realitate de cele 10 societăți comerciale ce sunt menționate la rubrica "Furnizor", s-a cauzat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 130.224,94 lei din care 73.892,06 lei reprezintă TVA, iar 56.332,88 lei reprezintă impozit pe profit, acesta fiind cuantumul prejudiciului care se va reține în prezenta cauză.

Tribunalul a constatat, totodată, că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei pentru inculpat este cea anterioară, sub următoarele aspecte:

1. Sub aspectul încadrării juridice a faptei în infracțiunea de evaziune fiscală s-a reținut că anterior în Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale mai înainte de modificările aduse acestei prin Legea nr. 255/2013 respectiv Legea nr. 187/2012, în capitolul III privind cauzele de nepedepsire și reducere a pedepselor tratamentul juridic al învinuitului sau inculpatului includea și dispoziții mult mai favorabile acestora fiind prevăzută posibilitatea aplicării în anumite situații determinate a pedepsei cu amenda și chiar a unei sancțiuni administrative, acestei din urmă sancțiuni corespunzând unui anumit cuantum al prejudiciului cauzat.

Concret, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 teza a II-a, în cazul în care prejudiciul cauzat și recuperat era de până la 100.000 Euro, în echivalentul monedei naționale, se putea aplica pedeapsa cu amenda.

Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții era de până la 50.000 Euro, în echivalentul monedei naționale, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 teza a III-a, se putea aplica o sancțiune administrativă care se înregistra în cazierul judiciar.

În Legea 241/2005 actualizată, Capitolul III art. 10 alin. 1, nu mai instituie decât o singură cauză de reducere a pedepsei decurgând din împrejurarea că inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile în cursul urmării penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, în această situație limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită reducându-se la jumătate.

În raport de aceste prevederi succesive, legea mai favorabilă este în mod vădit legea anterioară.

Instanța a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 întrucât inculpatul a achitat prejudiciul până la primul termen de judecată. În opinia instanței, primul termen de judecată, după amânările succesive fără discuție solicitate de inculpat pentru apărare, a fost la data de 28 septembrie 2015, când s-a dat citire actului de sesizare a instanței și în cauză se puteau pune concluzii, dată la care prejudiciul era achitat integral.

În consecință, în baza art. 396 alin. (6), combinat cu art. 16 alin. (1) lit. h) C.pr.pen, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, forma anterioară, la data de 01.01.2010, lege publicată în M.O. nr. 672/27.06.2005, cu aplicarea art. 41 C.pen. anterior și art.5 C.pen..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul.

În motivare parchetul a arătat că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat, în condițiile în care acesta nu a achitat prejudiciul în totalitate. În acest sens, nu a achitat suma de 30.937 lei stabilită cu titlu de accesorii aferente prejudiciului stabilit în cauză, reprezentând majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 12.893 lei, respectiv majorările de întârziere aferente TVA în sumă de 18.044 lei calculate pentru achitarea cu întârziere a prejudiciului către partea civilă.

În motivare inculpatul a arătat că în mod greșit a fost obligat la plata sumei de 30.937 lei stabilită cu titlu de accesorii aferente prejudiciului stabilit în cauză, reprezentând majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 12.893 lei, respectiv majorările de întârziere aferente TVA în sumă de 18.044 lei calculate pentru achitarea cu întârziere a prejudiciului către partea civilă.

A mai arătat că se încadrează în dispozițiile noului act normativ intrat în vigoare, respectiv dispozițiile OUG nr.44 din 14 octombrie 2015 privind acordarea unor facilități fiscale.

A mai invocat faptul că în mod greșit a fost obligat la suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat reprezentând onorariu avocat oficiu în faza camerei preliminare.

Prin decizia penală nr. 549 din 04 aprilie 2016 pronunțată în dosarul nr. 2427/95/2016 de Curtea de Apel Craiova s-au dispus următoarele:

,, Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Admite apelul declarat de inculpat.

Desființează în parte sentința în privința cuantumului cheltuielilor judiciare.

Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul către stat de la 1000 lei la 800 lei, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei din faza camerei preliminare fie suportat din fondurile M.J. alocate în acest sens.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare efectuate în apel rămân în sarcina statului.";

În motivare s-au arătat următoarele:

Este nefondată critica formulată de parchet, în sensul că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat.

Astfel, din dosarul de fond se observă că în cererea de constituire de parte civilă formulată de Statul Român prin ANAF s-a precizat că se solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 130.225 lei, reprezentând taxe și impozite, precum și la accesoriile de la data săvârșirii infracțiunii până la data achitării integrale a debitului.

Ori, în condițiile în care partea civilă nu a precizat până la primul termen cuantumul acestor accesorii, inculpatul nu avea cum să le achite. Inculpatul nu putea să aștepte până în momentul în care partea civilă preciza cuantumul accesoriilor, deoarece depășea termenul prevăzut de lege - primul termen de judecată - pentru a putea beneficia de dispozițiile art.10 din Legea nr.241/2005 - forma anterioară.

În speță, fiind vorba despre infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, prejudiciul cauzat este raportat la momentul epuizării acesteia, independent de penalitățile și dobânzile ce decurg din acesta, și cum acest prejudiciu a fost integral acoperit până la primul termen de judecată, în mod corect inculpatului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii administrative.

Este nefondată critica inculpatului potrivit căreia în mod greșit a fost obligat la plata sumei de 30.937 lei stabilită cu titlu de accesorii aferente prejudiciului stabilit în cauză.

Astfel, potrivit Codului de procedură fiscală (art.119, art.120) în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

Pe de altă parte, potrivit art.1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită este obligat să-l repare, iar în conformitate cu dispozițiile art.1385 alin.1 și art.1386 alin.1 teza finală Cod civil, prejudiciul se repară integral.

OUG nr. 44 din 14 octombrie 2015 nu este aplicabilă în speță, deoarece prejudiciul rezultă din săvârșirea unei infracțiuni, acest act normativ fiind aplicabil numai în raporturile fiscale în cazul actelor fiscale emise de autoritățile fiscale.

În schimb, este întemeiată critica privind greșita obligare a inculpatului la cheltuielile judiciare reprezentând onorariu apărător oficiu în faza camerei preliminare.

Astfel, potrivit art.274 alin.1 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare privind avocații din oficiu rămân în sarcina statului.

În consecință, ținând cont de dispozițiile art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod pr.penală se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, iar în baza art.421 alin.1 pct.2 lit.a Cod pr.penală, se va admite apelul declarat de inculpate.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prejudiciu. Sume datorate bugetului. Dobândă şi penalităţi de întârziere.