Pretentii - clauzele abuzive în contractele încheiate între profesionişti. cuantumul penalităţilor în raport cu cel al debitului principal
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 1007 din data de 15.12.2016
Prin sentința civilă nr. 287 din 24.02.2016, Judecătoria RV a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta SC MP SA, în contradictoriu cu pârâta SC A SA.
A omologat raportul de expertiză întocmit de expert CM, în varianta 1.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8900 lei reprezentând debit restant și suma de 70696,80 lei reprezentând penalități de întârziere.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3297 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele :
"Între cele două părți a fost încheiat contractul de prestare servicii nr. 01/04.01.2010. În baza acestui contract, reclamanta și-a asumat obligația de a elabora documentația tehnica, ce cuprinde proiect tehnic, caiet de sarcini și detalii de execuție, pentru obiectivul de investiții "Baza sportivă cu teren de fotbal omologabil, tip I în comuna V, județul T";. Reclamanta a efectuat servicii de proiectare în beneficiul pârâtei, iar la data de 30.09.2010 au fost predate lucrările de proiectare pe bază de proces-verbal, pârâta semnând acest proces verbal, in care s-a consemnat ca lucrarea corespunde exigentelor si clauzelor din contract. Pârâta avea obligația de a achita contravaloarea facturilor în termen de 5 zile de la emiterea acesteia (art. 13.1). Prin dispozițiile art.17 pct. 1 din contractul încheiat între părți s-a stipulat că dacă pârâta nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract, reclamanta are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,02% pe zi de întârziere din prețul contractului (prețul contractului fiind de 35.700,00 lei, potrivit art. 2 pct. 2).
La data de 30 septembrie 2010 s-a încheiat procesul verbal de predare - primire a lucrărilor de proiectare, semnat de ambele părți.
Pentru serviciile prestate, reclamanta a emis facturile fiscale nr. 162 din 30.09.2010, în cuantum de 9300 lei, cu scadență la 30.09.2010 și nr. 27 din 08.03.2011, în cuantum de 27.900 lei, cu scadență la 20.03.2011, ce au fost semnate de reprezentantul pârâtei. Pârâta a achitat 9300 lei (la data de 08.03.2011), 10.000 lei (la data de 04.07.2011), 4000 lei (la data de 30.10.2013) și 5000 lei (la data de 24.12.2013).
De altfel, prin întâmpinarea formulata, parata nu a contestat in nici un fel existenta debitului si nici cuantumul sumei pretinse de reclamanta, pozitie pe care si-a mentinut-o si dupa efectuarea raportului de expertiza.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert CM, necontestat de parti, se retine că penalitatile calculate pentru sumele neachitate de parata, aferente perioadei 30.09.2010-23.02.2015 sunt in cuantum de 70696,80 lei, calculate conform prevederilor contractuale. In ceea ce priveste a doua varianta a raportului de expertiza, instanta retine ca intre parti nu s-a stabilit o clauza potrivit careia cuantumul penalitatilor sa nu depaseasca valoarea debitului principal Astfel, va fi omologat raportul de expertiză întocmit de expert CM, în varianta 1. Explicatiile expertului cu privire la "clauzele discriminatorii"; nu pot fi primite de instanta, atat timp cat contractul a fost negociat si incheiat intre profesionisti.
In speța, este antrenată răspunderea contractuală a pârâtei, prin intermediul clauzei penale; părțile au constituit un calcul anticipat al daunelor moratorii, aceasta fiind prevăzută pentru eventualitatea executării cu întârziere a obligației din convenția inițială. Reclamanta nu trebuie să mai dovedească nici neexecutarea obligațiilor, nici prejudiciul cauzat ori întârzierea în executarea obligațiilor. Prin stipularea clauzei penale, părțile au convenit că orice încălcare a obligațiilor va determina un prejudiciu a cărui întindere este stabilită în prealabil.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 1270, art. 1535 Cod civil, precum și a art. 272 și următoarele Cod de procedură civilă, instanța va admite cererea formulată și o va obliga pe pârâta să plătească reclamantei suma de 8900 lei, reprezentând debit restant și suma de 70696,80 lei reprezentând penalități de întârziere.";
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel SC A SA, solicitând casarea sentinței atacate și rejudecând instanța să respingă cererea de chemare în judecată iar în subsidiar să fie obligată apelanta numai la plata sumei de 8900 lei reprezentând debit restant.
În motivare, apelanta a susținut că dispozițiile art. 17 pct. 1 din contract sunt abuzive în sensul că intimata are dreptul de a deduce din prețul contractului ca penalități o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,02%/zi de întârziere din prețul contractului. Cunatumul penalităților este cu mult (de 9 ori ) mai mare decât debitul restant, debit care a rezultat din faptul că am plătit o sumă consistentă din valoarea totală a contractului de 35.700 lei. Apelanta a arătat că hotărârea instanței de fond sete netemeinică și nelegală întrucât cuantumul penalităților a depășit cu mult valoarea debitului principal.
Crerea de apel nu a fost întemeiată în drept.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului.
În motivare, intimata a arătat că apelanta nu aduce în discuție nici un argument de natură contractuală sau legală susținând doar că penalitățile ar fi foarte mari. Instanța de fomnd a pronunțat o hotărâre legală și temeinică nefiind vorba de clauze discriminatorii iar dispozițiile referitoare la clauzele abuzivese aplică doar între comercianțio și consumatori.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ., 1350, 1469 și urm. C.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Instanța reține că apelanta se declară nemulțumită de soluția dată de instanța de fond atât capătului de cerere referitor la debitul principal cât și celui referitor la penalitățile de întârziere.
Cu privire la debitul principal, tribunalul constată că apelanta nu a formulat nicio critică și nici un argument pe care instanța de control judiciar să le analizeze în calea de atac.
Însă având în vedere dispozițiile art. 476 alin. 2 C.pr.civ. tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a obligat apelanta-pârâtă la plata sumei de 8900 de lei cu titlu de debit prinicipal.
Această soluție este susținută de întregul probatoriu administrat respectiv contractul de prestări servicii, proces-verbal de predare primire a lucrărilor de proiectare, facturile nr. 162 din 30.09.2010 și 00027 din 08.02.2011 asumate prin semnătură de către apelanta-pârâtă și extrasele de cont de la filele 8-12 dosar fond, mijloace de probă care se coroborează pe deplin cu concluziile raportului de expertiză din care reiese că apelanta datorează intimatei suma de 8900 lei.
Cu privire la penalitățile de întârziere, tribunalul constată că principala critică a apelantei este faptul că suma calculată cu titlu de pelalități de întârziere este mult mai mare decât debitul restant art. 17 din contract reprezentând o clauză abuzivă.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că sumele datorate cu titlu de penalități de către apelantă pentru neachitarea la timp a facturilor sunt de 70.696,80 lei.
Tribunalul apreciază că sunt neîntemeiate susținerile apelantei referitoare la caracterul abuziv al clauzei contractuale care se referă la penalitățile de întârziere. Dispozițiile legale referitoare la clauzele abuzive în contractele dintre profesioniști nu se aplică în cauză întrucât contractul este încheiat în anul 2010, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.72/2013.
Astfel, potrivit art. 21 din Legea nr.72/2013 dispozițiile acestei legi, "cu excepția prevederilor art. 15, nu sunt aplicabile obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi.";
Prin Decizia CCR nr. 745 pronunțată în ședința din 3 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "cu excepția prevederilor art. 15"; cuprinsă în dispozițiile art. 21 din Legea nr. 72/2013 este neconstituțională.
De asemenea, faptul că suma ce reprezintă penalități de întârziere este mai mare decât debitul principal restant de 8900 de lei nu înseamnă în nici un caz că clauza care a instituit penalitățile este una abuzivă sau nelegală atât timp cât nu există nicio dispoziție legală sau contractuală care să limiteze cuantumul penalităților.
Pe de altă parte, este irelevantă susținerea apelantei că penalitățile ar fi de 9 ori mai mari decât debitul restant întrucât aceste penalități nu s-au calculat doar în raport cu suma restantă de 8900 de lei ci și cu celelalte sume achitate de apelantă cu întârziere așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Nu sunt îndeplinite în niciun caz condițiile art. 1541 C.civ. referitoare la reducerea penalităților întrucât cuantumul acestora nu este unul excesiv de mare având în vedere valoarea contractului, calitatea de profesioniști comercianți a părților, prejudiciu pe care părțile puteau să-l prevadă la data încheierii contractului și faptul că această clauză contractuală a fost asumată expres prin semnătură și stampilă de către apelantă, neexistând nici un motiv pentru care să atragă ineficiența juridică a acestei prevederi contractuale.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 C.pr.civ., tribunalul a respins ca neîntemeiat apelul formulat, soluția instanței de fond fiind una temeincă și legală.
