Primirea de foloase necuvenite. Jurisprudență Infracţiuni
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Sentinţă penală nr. 36 din data de 26.02.2013
Fapta inculpatului O.D.V. care, în calitate de inspector de poliție și șef al Secției nr… - Poliție Rurală V., din cadrul I.P.J. B, ofițer de poliție judiciară, după ce în virtutea atribuțiilor de serviciu a efectuat o percheziție domiciliară la locuința martorului M.V. din com. C jud. B, a solicitat și a primit de la martor la diferite date, fără a fi încheiate acte autentice sub semnătură privată, suma totală de 12.000 lei (10.000 lei; 1000 lei; 700 lei; 300 lei), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii în formă continuată de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 C.pen. în ref. la art.6 și art.7 alin.3 din legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.
Sentința penală nr.36/F/26.02.2013 a Curții de Apel Galați
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați nr…./P/2011 din 04.07.2012, a fost trimis în judecată inculpatul O.D.V. pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 C.pen. în ref. la art.6 și 7 alin.3 din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. (patru acte materiale).
Fapta reținută în sarcina acestuia constă în aceea că, în calitate de inspector de poliție și șef al Secției nr… - Poliția Rurală V., din cadrul I.P.J. B, după ce în virtutea atribuțiilor de serviciu în ziua de …, a efectuat o percheziție domiciliară la locuința martorului M.V. din com. C jud.B, a solicitat și a primit de la martor, la diferite date și sub formă de împrumut, fără a fi încheiate acte autentice sau sub semnătură privată, suma totală de 12.000 lei (10.000 lei, 1000 lei, 700 lei, 300 lei).
Analizând și corobând probele administrate în cauză instanța constată următoarele:
În baza unui plan de acțiune întocmit la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție B - Serviciul de Investigații Criminale (structură care are în lucru cauza penală respectivă), în data de 21.09.2011 au fost efectuate simultan mai multe percheziții domiciliare la imobilele unor persoane despre care rezultase din investigații că ar fi deținători ai unor tractoare sustrase din alte state europene.
Una dintre percheziții s-a efectuat la locuința martorului M.V., din comuna C nr…., jud. B.
Echipa care a realizat percheziția a fost coordonată de către inculpat O.D.V., ofițer de poliție judiciară cu gradul profesional de inspector de poliție și șef al Secției de Poliție Rurală nr… Poliție V.. din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B.
În urma percheziției efectuate, la domiciliul martorului M.V. nu au fost găsite bunuri de interes în cauză.
Fiind întrebat la acel moment, martorul M.V. a precizat că folosea mai multe tractoare, printre care și unul marca "John Deer";, aparținând numitului M.V. (fratele său) și a condus echipa de polițiști la locuința fratelui și a prezentat tractorul în cauză.
La data de 06.10.2011, în cadrul cercetărilor ce efectuau în dosarul penal nr.1646/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au fost prinși în flagrant numiții M.I. și B.M. care au oferit cu titlu de mită suma de 10.000 lei ofițerului care efectuează cercetări în dosarul penal cu nr. 729/P/2011 pentru a le fi lăsate în custodie cele 5 tractoare marca "John Deer";, ridicate și indisponibilizate în custodia Inspectoratului Județean al Poliției B.
Tractoarele respective fusese deținute de către numiții: M.I. (un tractor), B.M. (un tractor), S.I. (un tractor), G.L. (un tractor), M.V. și M.V. (un tractor deținut împreună de cei doi frați).
Din cercetările efectuate în dosarul penal cu nr.729/P/2011 s-a stabilit că pentru suma de 10.000 lei oferită cu titlu de mită, toți cei șase deținători ai celor 5 tractoare contribuiseră cu bani (câte 2.000 lei pentru fiecare tractor) cu scopul mituirii polițistului.
În cadrul dosarului penal cu nr. 729/P/2011, Judecătoria Brăila a emis autorizația nr…/15.09.2011 și în baza acesteia au fost interceptate și înregistrate mai multe convorbiri printre care și un număr de 10 convorbiri purtate între martorul M.V. și ofițerii de poliție O.D.V. din cadrul Secției … Poliție de la Poliția Orașului Î, jud. B, respectiv M.V., din cadrul Poliției municipiului B.
Din conținutul convorbirilor telefonice purtate în perioada 05.10.2011 - 13.10.2011, între martorul M.V. cu ofițerul de poliție O.D.V. rezultă că cei doi s-au întâlnit în perioada respectivă și totodată că polițistul i-a pretins diferite sume de bani (proces verbal de sesizare, filele 63-65).
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că inculpatul O.D.V. este ofițer de poliție judiciară cu gradul profesional de inspector de poliție și îndeplinește funcția de șef al Secției de Poliție Rurală nr… V din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B (fișă cu atribuții de serviciu, fila 304 dos.u.p.).
Printre atribuțiile principale ale Poliției Române, conform Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, se numără următoarele (extras, filele 257-262 dos.u.p.).
- aplică măsuri de menținere a ordinii și liniștei publice, a siguranței cetățeanului, de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și de identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității;
- culege informații în vederea cunoașterii, prevenirii și combaterii infracțiunilor, precum și a altor fapte ilicite;
- realizează activități de prevenire și combatere a corupției, a criminalității economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracțiunii în domeniul informaticii și a crimei organizate;
- desfășoară, potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea;
- constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii.
În conformitate cu prevederile art.43 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, modificată și completată, polițistului îi este interzis, în orice împrejurare să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i se promită, pentru sine sau pentru alții, în considerarea calității sale oficiale, daruri sau alte avantaje. (extras 263-276 dos.u.p.).
Începând cu luna iunie 2011, Inspectoratul de Poliție al Județului B - Serviciul Investigații Criminale efectuează cercetări în dosarul penal cu nr.729/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, dosarul fiind repartizat martorului D.T., inspector principal de poliție în cadrul acestui serviciu.
În vederea identificării tractoarelor, la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului B a fost întocmit planul de acțiune înregistrat sub nr…. din data de 20.09.2011 de către șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, comisar șef de poliție D.M. (plan de acțiune și declarație martor, filele 283-295 și 98-104 dos.u.p.).
Din datele și informațiile existente la acel moment rezulta că la locuințele numiților S.I., din sat T, com. D, jud. B, B.M., din sat T., com. D., jud. B, M.V., din com. C, jud. B, U.C., din sat C, com. C, jud. B, A.D., din com. D, jud. B și T.N., din sat T, com. C., jud. B. puteau fi identificate și ridicate tractoare marca "John Deer"; despre care existau suspiciuni că ar putea fi sustrase din Franța.
Obiectivele acțiunii au constat în efectuarea de percheziții domiciliare la locuințele și reședințele membrilor grupului de suspecți (M.I., S.I., B.M., T.N., A.I., M.V. și U.C.); identificarea tractoarelor provenite din furt și a instrumentelor folosite la înlăturarea seriilor șasiu și motor și ridicarea utilajelor depistate și conducerea la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului B în vederea cercetărilor pentru stabilirea provenienței acestora.
Conform acestui plan de acțiune urma ca în ziua de 21.09.2011, începând cu orele 06:00, să se efectueze perchezițiile domiciliare, simultan, la locuințele persoanelor menționate mai sus cu angrenarea de forțe polițienești sporite din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, Poliția oraș Î și Secția de Poliție Rurală nr…. V.
Tot conform acestui plan urma ca percheziția domiciliară la locuința martorului M.V. să fie efectuată de către echipa compusă din următorii polițiști: - inculpatul O.D.V., șef echipă, și membrii: agentul șef principal de poliție B.M., din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și agentul șef de poliție B.G., din cadrul Secției de Poliție Rurală nr…. V, cu auto înmatriculat sub nr. MAI-….
În dimineața de 21.09.2011, orele 05:00 (conform planului de acțiune), toate cele șapte echipaje de polițiști s-au întâlnit la sediul Poliției oraș Î, jud. B unde a avut loc instructajul în vederea efectuării perchezițiilor domiciliare.
Șeful echipei care urma să efectueze percheziția domiciliară la locuința numitului M.I. a fost nominalizat martorul D.T., inspector principal în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B - Serviciul de Investigații Criminale care are în lucru cauza penală înregistrată sub nr. 729/P/2011 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Cu ocazia efectuării instructajului, echipa care urma să acționeze la domiciliul martorului M.V. a suferit modificări în sensul că, în locul agentului șef principal de poliție B.M., din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și a agentului șef de poliție B.G., din cadrul Secției de Poliție Rurală nr… V. au fost nominalizați agentul șef S.A., agentul șef adjunct A.D. și agentul B.G. pe considerentul că ei cunoșteau zona și teritoriul (declarație martor D.T., filele 104 - 111 dos.u.p.).
Astfel, în baza acestui plan de acțiune întocmit la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Brăila - Serviciul de Investigații Criminale și a autorizațiilor de percheziție emise de Judecătoria B, în data de 21.09.2011, echipele de lucrători de poliție desemnați au efectuat simultan perchezițiile domiciliare la imobilele persoanelor mai sus nominalizate.
Una dintre percheziții s-a efectuat la locuința martorului M.V., din comuna C, jud. B.
Echipa care a realizat percheziția la locuința martorului M.V. a fost coordonată de către inculpatul O.D.V., șeful Secției de Poliție Rurală nr… V, jud. B, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B.
În urma percheziției efectuate, la domiciliul acestuia nu au fost găsite bunuri de interes în cauză, însă pe timpul efectuării acesteia, inculpatul O.D.V. a observat că persoana percheziționată (martorul M.V.) deținea la locuința sa, într-un șifonier, o sumă mare de bani care conform declarației martorului provenea din valorificarea unor cantități de semințe de floarea soarelui (declarație martor, filele 76-92 dos.u.p.).
La acel moment, martorul M.V. a precizat că folosea mai multe tractoare printre care și unul marca "John Deer";, aparținând numitului M.V. (fratele său) și a condus echipa de polițiști la locuința acestuia, și a prezentat tractorul în cauză care a fost ridicat de organele de poliție.
Cu această ocazie, echipa condusă de către inculpatul O.D.V. a întocmit un proces-verbal de percheziție domiciliară la sediul Postului de poliție C, județul B (filele 69-70 dos.u.p.).
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în ziua de 21.09.2011 au fost identificate și ridicate un număr de 4 tractoare "John Deer"; suspectate ca având proveniență infracțională (unul de la numitul M.I., unul de la B.M., unul de la S.I. și altul de la frații M.V. și M.V.).
Datorită faptului că prin verificarea în aceeași zi a celor 4 tractoare la R.A.R. - Reprezentanța B, s-a stabilit că toate utilajele agricole aveau seriile de șasiu polizate și repoansonate și datorită deficiențelor actelor prezentate de deținători în scopul justificării provenienței, s-a procedat la indisponibilizarea în custodia Inspectoratului de Poliție al Județului B a tuturor celor 4 tractoare, urmărindu-se, la acel moment, a se efectua în continuare cercetări pentru stabilirea concretă a provenienței lor, a modului în care au fost sustrase, a autorilor furturilor, precum și a împrejurărilor în care respectivele utilaje au fost ulterior comercializate.
În urma efectuării acestor percheziții domiciliare a fost întocmită o notă sinteză cu rezultatul acțiunii din ziua de 21.09.2011 și măsurile dispuse, de către ofițerii de poliție judiciară, martorii D.M. și D.T. (dosar 286-287).
În data de 22.09.2011, a fost ridicat și indisponibilizat în custodia Inspectoratului de Poliție Județean, pentru aceleași motive ca și în cazul primelor 4 utilaje - un al cincilea tractor "John Deer";, deținut de numitul G.L.
În cadrul dosarului penal cu nr.729/P/2011, Judecătoria Brăila a emis autorizațiile cu nr…/15.09.2011, …/14.10.2011 și .../10.11.2011 și în baza acestora au fost interceptate și înregistrate mai multe convorbiri telefonice printre care și convorbirile purtate între martorul M.V. și ofițerii de poliție O.D.V., șeful Secției de Poliție Rurală nr… V, jud. B, respectiv M.V., din cadrul Poliției municipiului B (dosar filele 75-92 dos.u.p).
La data de 21.11.2011, martorul M.V. a formulat un denunț în care a sesizat infracțiunea reținută în sarcina inculpatului O.D.V. (denunț și declarație, filele 75-92).
Din denunțul și declarația martorului M.V., coroborate cu conținutul convorbirilor telefonice purtate în perioada 23.09.2011 - 14.11.2011, între martorul M.V. și inspectorul de poliție O.D.V., pe care le vom detalia mai jos, rezultă că cei doi s-au întâlnit de mai multe ori în perioada mai sus precizată și că inculpatul O.D.V. i-a cerut și a primit, în mod direct, la diferite intervale de timp, diverse sume de bani cu "titlu de împrumut";, fără a fi încheiate acte autentice sau sub semnătură privată, deși martorul i-a solicitat acest lucru, sumele de bani asigurându-i acestuia un beneficiu al neachitării vreunei dobânzi.
Din declarația martorului rezultă că până la data efectuării percheziției domiciliare nu l-a cunoscut pe inculpatul O.D.V., acesta din urmă sunându-l pe telefonul său mobil cu numărul …., la câteva zile după efectuarea percheziției (declarații, filele 76-92). Inculpatul i-a solicitat să se întâlnească cu el la secția de poliție din V. pentru a discuta o problemă.
Martorul M.V. a mers la secția de poliție din V. unde s-a întâlnit cu inculpatul, pe care l-a transportat cu mașina sa până la B, oprind la terasa unui bar, unde consumația de circa 30-40 lei a fost achitată de către martor.
Peste câteva zile, inculpatul l-a sunat din nou și i-a spus să se întâlnească la secția de poliție V, ulterior plecând împreună spre B.
Pe timpul deplasării, inculpatul i-a povestit martorului că părinții lui au probleme financiare, în sensul că în urma unui credit făcut la bancă pe care nu l-au achitat urmau să fie executați silit de către un executor judecătoresc și aveau nevoie de bani.
În acest context, inculpatul i-a cerut martorului M.V. să-l împrumute cu suma de 10.000 lei, sub promisiunea că îi va restitui pe parcursul a câtorva luni, începând cu luna ianuarie 2012. Martorul a acceptat să-l împrumute cu suma de 10.000 lei și i-a cerut să întocmească un act, însă inculpatul i-a spus să meargă pe încredere. Cei doi au stabilit ca suma să fie înmânată, la o dată ulterioară, când martorul M.V. venea după marfă, la B.
Potrivit declarației martorului, la sfârșitul lunii septembrie 2011, a fost sunat de inculpat și întrebat de ce întârzie așa de mult pe traseu. Întrucât martorul i-a transmis inculpatului că pe traseu era un radar și că îi era teamă să nu fie sancționat, inculpatul i-a spus să nu își facă niciun fel de probleme dându-i de înțeles că îl poate ajuta și chiar recomandându-i să îl sune pentru a-i rezolva problemele.
În acea zi, martorul s-a întâlnit cu inspectorul de poliție O.D., în comuna V, jud. B, iar pe drum, spre mun. B, i-a dat suma de 10.000 lei.
Din declarația martorului rezultă că inculpatul O.D.V. și-a oferit disponibilitatea de a-l ajuta pe martor să valorifice diferite cantități de porumb către o persoană din anturajul inculpatului.
De asemenea, mai rezultă că inculpatul i-a promis că în cazul în care martorul era depistat cu încălcări la regimul rutier, îi va asigura protecție în sensul exonerării acestuia de eventualele sancțiuni contravenționale.
Ulterior, inculpatul O.D.V., în mod repetat, la diferite intervale de timp și cu același titlu, a mai primit în trei tranșe suma totală de 2.000 RON, respectiv 1.000 RON, 700 RON și 300 RON, fără a fi încheiate acte autentice sau sub semnătură privată.
Despre acordarea împrumutului a avut cunoștință și soția martorului, M.N., aceasta declarând că nu cunoaște despre ce sumă este vorba și nici în ce împrejurări au fost înmânate sumele respective (declarație filele 93-97 dos.u.p.).
Tot din declarația martorului mai rezultă că au convenit ca, începând cu luna noiembrie 2011, inculpatul O.D.V. să-i restituie sumele de bani primite, însă până la data de 21.11.2011, când martorul M.V. a denunțat fapta, inculpatul nu s-a achitat de această obligație.
Același martor a declarat că la prima întâlnire avută cu inculpatul, s-a deschis subiectul despre tractoare și inculpatul i-a spus să stea liniștit, deoarece până la identificarea proprietarilor, organele de poliție vor restitui tractoarele.
Rezultă astfel că inculpatul O.D.V. i-a întărit convingerea martorului că organele de poliție îi vor restitui în custodie tractorul indisponibilizat.
Din declarația martorului rezultă că, în ziua de 06.10.2011, după ce a dat declarație la parchet în legătură cu mita oferită ofițerului de poliție D.T., s-a întâlnit cu inculpatul O.D.V. căruia i-a relatat amănunțit problema și cu implicarea sa în acest dosar de corupție.
Martorul a precizat că pe parcursul acelor discuții, inculpatul s-a arătat interesat în a-l ajuta cu unele sfaturi, recomandându-i un avocat.
Martorul a declarat că nu-i dădea nicio sumă de bani inculpatului, însă percheziția domiciliară efectuată de acesta i-a creat o stare de temere și l-a determinat să accepte să dea sumele de bani gândindu-se ca inculpatul O.D.V. să nu-i creeze "probleme"; la cele trei magazine pe care le are în comuna C, jud. B.
Din declarația martorului mai rezultă că inculpatul O.D.V. i-a creat o stare de stres, motiv pentru care nu a mai răspuns la telefoanele acestuia. Însă, inculpatul l-a apelat de pe alte numere de telefon, iar uneori i-a răspuns fără să dorească (necunoscând persoana apelantă), ocazii cu care inculpatul i-a cerut din nou sume de bani, dar de fiecare dată l-a refuzat (declarații, filele 76-92 dos.u.p.).
Această susținere a martorului se coroborează cu conținutul unor convorbiri telefonice pe care le vom prezenta mai jos și din care rezultă că inculpatul O.D.V. l-a apelat pe martor și de pe numerele de telefon …(titular O.R.), … (relații companii telefonie, filele 224).
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că martorul M.V. este administratorul S.C. M. Impex S.R.L. C, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B sub nr. …./2005, ce are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, având mai multe puncte de lucru (relații O.N.R.C. filele 288-292).
Din conținutul convorbirilor pe care le vom prezenta mai jos, rezultă că, la numai 2 zile de la efectuarea percheziției domiciliare la locuința martorului M.V., respectiv în data de 23.09.2011, la orele 11:07:07, inculpatul O.D.V. aflat la numărul de telefon … al cărui titular este soția sa O.R., l-a contactat telefonic pe martorul M.V., utilizatorul postului telefonic …, ocazie cu care i-a solicitat să vină cu mașina la Secția de Poliție Rurală V, jud. B și ulterior să-l transporte până în mun. B.
Din conținutul acestei convorbiri rezultă în mod evident că între cei doi nu au mai existat alte relații și astfel de convorbiri, deoarece inculpatul O.D.V. s-a recomandat martorului ca fiind: "; Inspector D., de la V sunt.";
În cursul zilei de 28.09.2011, inculpatul O.D.V. l-a sunat de mai multe ori pe martor, la orele 11:49:01; 15:01:39 și 15:18:39, și în urma acestui fapt, cei doi s-au întâlnit la PECO E, din apropierea mun. B.
În aceste împrejurări, martorul M.V. i-a dat inculpatului O.D.V. suma de 10.000 lei, fără a fi încheiat vreun act autentic sau sub semnătură privată, deoarece învinuitul i-a spus "să meargă pe încredere"; (declarație martor, filele76-92 dos.u.p.).
În cadrul convorbirii de la orele 15:01:39, deoarece inculpatul O.D.V. era nerăbdător ca martorul să ajungă mai repede la locul de întâlnire, i-a spus acestuia că în cazul în care avea probleme cu echipajul de poliție rutieră de la Poliția Brăila care era în serviciu de control radar, să-l anunțe pentru a putea interveni în favoarea lui.
În ziua de 30.09.2011, la orele 16:44:16, inculpatul O.D.V. l-a sunat pe martorul M.V. și în cadrul convorbirii au discutat din nou despre petrecerea la care urmau să fie prezenți cei doi.
În ziua de 05.10.2011, inculpatul O.D.V. l-a contactat pe martorul M.V., de patru ori, la orele 13:43:08, 13:50:29, 14:28:07 și 14:26:02, și urmare acestor convorbiri, cei doi s-au întâlnit la cofetăria D, din mun. B.
În ziua de 08.10.2011, la orele 13:58:14, inculpatul O.D.V. l-a sunat iarăși pe martorul M.V. și au stabilit să se întâlnească în mun. B, cartierul H, la complexul R, pentru a consuma o cafea împreună.
Din conținutul convorbirii avută în ziua de 12.10.2011, la orele 11:29:48, când inculpatul O.D.V. l-a sunat din nou pe martor, rezultă că acesta din urmă nu s-a prezentat la locul de întâlnire stabilit, din mun. B, cartier H, la complexul R, deoarece a evitat acest lucru, având în vedere dosarul penal nr.1646/P/2011, în care era cercetat împreună cu ceilalți inculpați.
În cursul zilei de 13.10.2011, inculpatul O.D.V. l-a contactat telefonic la orele 11:55:59, 12:01:00 și 18:58:49, de la numărul de telefon fix …, al cărui titular este soția acestuia pe nume O.R., pe martorul M.V., astfel că susținerile acestuia din urmă cu privire la faptul că inculpatul îl suna de pe alte numere de telefon se dovedesc a fi reale.
În cadrul convorbirilor de la orele 11:55:59 și 12:01:00, inculpatul O.D.V. îi solicită martorului să se întâlnească în cursul zilei respective.
Cu ocazia convorbirii de la orele 18:58:49, inculpatul O.D.V. i-a reproșat martorului M.V. faptul că nu a mai trecut pe la el și nici nu l-a mai sunat, iar martorul s-a scuzat pentru motivul că nu mai avea credit la telefon.
Și din conținutul convorbirii din ziua de 19:10:2011, de la orele 10:51:05, rezultă că inculpatul O.D.V. l-a sunat pe martorul M.V., pe care l-a invitat să consume o cafea împreună și acesta a acceptat.
În ziua de 26.10.2011, la orele 12:01:07, inculpatul O.D.V. l-a contactat iarăși pe martor, căruia i-a cerut restituirea CD-ului.
În acest context cei doi au stabilit să se întâlnească când martorul revenea de la S.
Tot în scopul de a se întâlni, la orele 14:18:31, inculpatul O.D.V. i-a transmis un mesaj scris martorului, pe care l-a întrebat dacă a ajuns.
În ziua de 27.10.2011, la orele 20:45:59, inculpatul O.D.V. i-a transmis din nou un mesaj scris martorului cu conținutul: "Sună-mă, urgent.";
Cu toate că i-a transmis acest mesaj, martorul M.V. nu l-a contactat pe inculpat în această zi și nici în ziua următoare, în schimb, inculpatul a reușit să-l contacteze pe martor, în ziua de 29:10:2011, la ora 10:53:26, dar folosind un alt număr de telefon, al cărui titular este soția sa, O.R.
Acest lucru demonstrează încă odată că martorul era supus unei presiuni din partea inculpatului, pentru a-i da sume de bani, motiv pentru care nu mai dorea să-i mai răspundă la telefoane.
Martorul cunoștea numai telefonul al inculpatului pe care îl are memorat în agenda telefonului său.
Urmare acestor insistențe ale inculpatului, în ziua de 03.11.2011, la orele 08:40:44, martorul M.V. l-a contactat pe inculpat, pe numărul de telefon cunoscut, și cei doi s-au întâlnit la sediul Secției de Poliție Rurală nr… V, jud. B.
După mai multe zile, respectiv în data de 08.11.2011, la orele 13:23:55, inculpatul O.D.V. l-a sunat din nou pe martorul M.V., reproșându-i că nu l-a mai contactat.
Deși martorul M.V. i-a spus, cu ocazia discuției telefonice, că era posibil să se întâlnească în zilele următoare (mâine sau poimâine) și că îl va suna în legătură cu acest lucru, martorul nu l-a contactat telefonic pe inculpat.
Insistențele inculpatului O.D.V. au culminat cu ocazia convorbirii telefonice din data de 14.11.2011, orele 19:08:38, când inculpatul l-a sunat pe martor de pe un alt număr de telefon, și, folosindu-se de o așa zisă problemă familială, i-a cerut din nou bani martorului.
Martorul și-a explicat refuzul de a-i mai da bani, referindu-se la faptul că era trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în dosarul penal nr.1646/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B, împreună cu numiții M.I., B.M., S.I., G.L. și M.V., despre care inculpatul cunoștea acest lucru.
Văzând că martorul refuză să-i dea suma de 2.000 lei, inculpatul l-a rugat pe martor să-i dea măcar suma de 1.000 lei.
Discuția dintre cei doi s-a încheiat prin refuzul martorului de a-i mai da vreo sumă de bani inculpatului.
Mijloacele de probă care dovedesc fapta și vinovăția inculpatului O.D.V. și prin care se stabilește și situația de fapt sunt următoarele:
- procese-verbale de redare și note cu transcrierile unor convorbiri telefonice, precum și listinguri cu numerele de telefoane relevante, din care rezultă discuțiile purtate între martorul M.V. și inculpatul O.D.V., acesta din urmă solicitând martorului diverse sume de bani, după efectuarea percheziției domiciliare din 21.09.2011 (f.113-145, 164-193, 253, 254, 217-219, 221, 225-255 dos.u.p.);
- adresa nr…./II-1/2011 din 03.11.2011 emisă de D.N.A. - Serviciul tehnic prin care se comunică datele rezultate din verificarea evidențelor operatorilor (f.224 dos.u.p.)
- notă în care se arată că în ziua de 27.10.2011, la ora 20:45:59, numitul M.V. aflat la postul telefonic …. primește un mesaj de la postul telefonic … având ca titular pe O.R., cu următorul conținut "Sună-mă urgent"; (f.250 dos.u.p.);
- adresă nr.34347 din 01.06.2012 emisă de I.P.J. B - Serviciul Resurse Umane din care reiese că inculpatul O.D.V. are calitatea de ofițer specialist la Secția 1 de Poliție Rurală B și organ de cercetare al poliției judiciare din data de 04.05.2010 (f.304 dos.u.p.);
- planul de acțiune nr…. din 20.09.2011 și sinteza acțiunii din data de 21.09.2011, înscrisuri care vizează și percheziția domiciliară din 21.09.2011, înscrisuri care vizează și percheziția domiciliară din 21.09.2011 de la locuința martorului M.V.;
- proces-verbal de percheziție domiciliară din 21.09.2011 de la locuința lui M.V.(copie f.69 dos.u.p.);
- declarațiile martorului M.V. care arată că în ziua de 21.09.2011, aflându-se la domiciliu, a venit o echipă de polițiști de la I.P.J. B condusă de ofițerul de poliție O.D., care în baza unei autorizații de percheziție emisă de Judecătoria Brăila, a efectuat o percheziție în scopul identificării unui tractor. Cu ocazia acestei percheziții l-a cunoscut pentru prima oară pe polițistul O.D. În momentul efectuării percheziției domiciliare, într-un șifonier deținea o sumă mare de bani, aproximativ 30.000 lei, bani obținuți de pe urma valorificării unor cantități de semințe de floarea soarelui și pe care polițistul a văzut-o. După câteva zile (aproximativ 2 zile), a fost sunat pe telefonul lui mobil cu nr…., de ofițerul de poliție O.D. care i-a solicitat să se întâlnească cu el la secția de poliție din V pentru a discuta o problemă cu martorul. A mers la secția de poliție din V unde s-a întâlnit cu polițistul O.D., iar de aici, la solicitarea lui, l-a transportat cu mașina martorului până la B, oprind la terasa unui bar. După alte câteva zile, polițistul O.D., l-a sunat din nou și i-a spus să se găsească la secția de poliție V, lucru care s-a întâmplat și la fel cu mașina martorului l-a dus la B.
Pe timpul deplasării, inculpatul i-a spus că îl vede un om serios, că părinții lui au probleme financiare, în sensul că în urma unui credit făcut la bancă pe care nu l-au achitat, urmau să fie executați silit de către un executor judecătoresc și aveau nevoie de bani și că voia să știe soția lui că își ajută părinții. În acest context, inculpatul i-a cerut martorului să-l împrumute cu suma de 10.000 lei sub promisiunea că îi va restitui pe parcursul a câtorva luni începând cu luna ianuarie 2012. Martorul a acceptat să-l împrumute cu suma de 10.000 lei și i-a cerut să întocmească un act însă inculpatul i-a zis să meargă pe încredere.
La sfârșitul lunii septembrie 2011, martorul i-a dat inculpatului suma de 10.000 lei oferită sub formă de împrumut.
Ulterior, fără să mai poată preciza cu exactitate data, în urma altor telefoane primite de la inculpat, martorul s-a întâlnit cu acesta încă de 3 ori, ocazie cu care, sub diverse motive, inculpatul i-a cerut să-l mai împrumute cu bani și, acceptând pe încredere, martorul i-a dat sub formă de împrumut, în total suma de 2000 lei, respectiv odată suma de 1.000 lei, a doua oară suma de 700 lei, iar a treia oară suma de 300 lei, fără a încheia vreun act și sub promisiunea restituirii banilor în mai multe tranșe.
Deși i-a promis că îi va restitui banii începând cu luna noiembrie 2011, inculpatul nu a mai făcut acest lucru. La momentul înțelegerii cu inculpatul, martorul nu i-a solicitat ca suma de bani ce urma să i-o împrumute să i-o restituie cu vreo dobândă (f.-71-92 dos.u.p.; f.67 dos.inst.);
- declarațiile martorei M.N., soția lui M.V., care arată că în dimineața zilei de 21.09.2011, în timp ce se afla la locuința ei împreună cu soțul, a venit o echipă de polițiști îmbrăcați în uniformă, care au venit să facă o percheziție domiciliară. În acel moment avea în locuință o sumă de bani rezultată din valorificarea unor cereale, dar nu știe ce sumă și locul unde se află în locuință. După o anumită perioadă de timp de la efectuarea percheziției, într-o discuție cu soțul ei, acesta i-a spus că a împrumutat cu o sumă de bani un polițist, fără a-i da relații (f.93-97 dos.u.p., f.66 dos.inst.);
- declarațiile martorului D.M., ofițer de poliție judiciară la I.P.J. B, care arată că la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului B - Serviciul de Investigații Criminale a fost întocmit un plan de acțiune în care au fost stabilite echipele de polițiști care urmau să efectueze percheziții domiciliare. În cadrul acestui plan de acțiune, inspectorul de poliție O.D.V. a fost nominalizat pentru a coordona echipa de percheziție de la locuința lui M.V., împreună cu alți doi agenți de poliție.
În urma percheziției domiciliare au fost identificate și indisponibilizate un număr de patru tractoare, iar a doua zi a mai fost indisponibilizat un alt tractor de la numitul G.L. pentru cercetări. În cauza penală, la solicitarea Parchetului, Judecătoria Brăila a dispus autorizarea interceptării unor convorbiri telefonice efectuate de către mai multe persoane printre care și de către numitul M.V. Permanent, ofițerul de caz, respectiv inspectorul principal D.T. îl informa cu privire la convorbirile telefonice cu valoare probantă, ocazie cu care l-a informat și despre faptul că după efectuarea percheziției de la locuința numitului M.V. de către echipa coordonată de către inspectorul O.D.V., acesta i-a solicitat și a primit de la M.V. diferite sume de bani (f.98-103 dos.u.p.; f.82 dosar instanță);
- declarațiile martorului D.T., ofițer de poliție judiciară la I.P.J. B, care arată că își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Biroul de combatere a infracțiunilor contra patrimoniului, Linia de muncă "Trafic și furturi de autovehicule"; .
Pe data de 21.09.2011 s-a desfășurat o acțiune cu efective mărite în cadrul căreia s-au efectuat percheziții domiciliare la locuințele numiților M.I., S.I., B.M., T.N., U.C. și M.V. Referitor la stabilirea echipelor care urmau să efectueze perchezițiile, martorul își amintește că la numiții M.V. și la U.C. au fost stabiliți lucrători din cadrul Secției de Poliție Rurală nr… V, printre care, la M.V., ofițer coordonator a fost inspectorul O.D.V.
La aproximativ 3-4 zile după efectuarea perchezițiilor a apărut o convorbire telefonică din conținutul căreia a rezultat că ofițerul de poliție O.V. l-a contactat telefonic pe M.V. și i-a solicitat să-i dea o parte, fără să precizeze ce anume.
Pe data de 14.11.2011, ofițerul de poliție O.D. l-a contactat telefonic pe M.V. și sub motivația că avea probleme, fetița fiindu-i bolnavă, i-a spus acestuia "Dă-mi și mie 2000 lei pentru că nu are cine să-mi dea";. La refuzul lui M.V., ofițerul de poliție i-a spus ";Pune și tu măcar 1000 acolo!";, fiind refuzat iarăși de M.V.(f.104-111 dos.u.p.; f.73 dos.instanță);
- declarațiile inculpatului O.D.V. care arată că în data de 21.09.2011, la nivelul secției, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Investigații Criminale - I.P.J. B au organizat o acțiune în colaborare, privind aceste tractoare, constând în efectuarea mai multor percheziții, el fiind desemnat ca șef de echipă la locuința numiților M.V. din com. C jud. B.
În ziua de 21.09.2011, M.V. a intrat în posesia numărului lui personal de telefon mobil - …., dar nu mai reține în ce împrejurări.
După o perioadă de timp, M.V. l-a contactat telefonic și l-a întrebat dacă merge către municipiul Brăila întrucât inculpatul făcea naveta la locul de muncă și programul de lucru se finalizase. Inculpatul a fost de acord, iar martorul l-a condus la domiciliu cu autoturismul său. Însă de la începutul acestei relații cu martorul, inculpatul i-a spus că dacă îl va mai conduce la domiciliu, nu are nicio legătură cu faptul că a efectuat percheziția domiciliară la locuința lui și nici pe viitor cu vreun scop anume.
În urma discuțiilor generale pe tema familiei, M.V., din spusele lui, a aflat că are probleme financiare cu părinții lui, în sensul că urmează să le fie executată silit locuința în urma garantării unui credit la o unitate bancară, cât și faptul că de circa doi ani, el îi ajuta financiar pe părinți întrucât venitul acestora lunar era de circa 300 lei și nu se puteau descurca.
Aflând de această situație, M.V. i-a spus că dacă are nevoie, îl poate ajuta și el cu bani sau orice altceva, inculpatul spunându-i că va discuta cu părinții lui și îl va contacta, martorul aflând că este vorba de o sumă mai mare de bani 5.000-10.000 lei.
S-a întâlnit cu M.V. în comuna V, a discutat cu acesta, solicitându-i inițial suma de 10.000 lei, acesta fiind de acord să-i împrumute suma de bani.
Inculpatul a primit inițial suma de 10.000 de la M.V. fără a încheia vreun document sau înscris cu acesta, considerând că este o înțelegere verbală între părți, unanim acceptată și are tăria oricărui contract încheiat.
A convenit cu martorul ca începând cu luna decembrie 2011 să-i dea câte 1000 lei lunar, gândindu-se să achite suma din salariul lui, iar ulterior părinții să-i înapoieze inculpatului banii.
Ulterior, i-a mai cerut împrumut lui M.V. în același scop și împrejurări, suma de 2000 lei, pe care a primit-o la trei date diferite, câte 1000 lei, 700 lei și 300 lei, stabilind ca începând cu luna decembrie 2011, timp de un an, să-i dea martorului câte 1000 lei pe lună pentru a achita împrumutul. Nici de această dată nu a încheiat vreun înscris în acest sens.
În luna decembrie 2011 nu i-a dat prima tranșă, iar în luna ianuarie 2012 l-a sunat pe M.V. și i-a spus că nu mai are posibilitatea să-i înapoieze banii lunar, datorită unor diminuări ale salariului și unor probleme financiare personale, dar i-a spus să stea liniștit că îi va da toată suma înapoi până la îndeplinirea termenului înțelegerii lor verbale întrucât se baza ca părinții lui să înapoieze banii, având în vedere că vindeau locuința (f.313-320, 322-327 dos.u.p.; f.15-17 dos.inst.).
În faza de judecată a fost audiat și martorul O.C., tatăl inculpatului.
Acesta a declarat că în luna august 2011 a avut pornită o executare silită de către o bancă, întrucât soția lui luase un împrumut și nu a mai putut să îl restituie.
A avut o discuție în familie la care a participat și inculpatul și acesta a aflat despre această situație dificilă. În luna octombrie 2011, inculpatul i-a dat martorului suma de 10.000 lei pentru a rezolva această problemă financiară, bani pe care, i-a spus că i-a luat de la un prieten cu împrumut. Inculpatul i-a spus că urma să îi restituie lunar, din salariu, însă ulterior a fost pus la dispoziție, nu a mai avut puterea financiară de a returna banii și i-a spus inculpatului că o să dea înapoi banii după ce o să vândă casa care a făcut obiectul litigiului. În luna decembrie 2011 inculpatul i-a mai adus încă 2000 lei pentru a-l ajuta pe martor și pe soția lui întrucât aveau venituri mici, iar martorul a bănuit că are banii tot de la același prieten (f.68 dosar instanță).
Probele prezentate conduc cu certitudine la comiterea infracțiunii de "primire de foloase necuvenite"; prev. de art.256 C.pen. în ref. la art.6 și art.7 alin. 3 din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., de către inculpatul O.I.V., ofițer de poliție judiciară.
După efectuarea percheziției domiciliare din data de 21.09.2011 - act procesual-penal licit, la locuința martorului M.V., inculpatul O.D.V. - ofițer de poliție judiciară, cel care a condus și echipa de lucrători de poliție care a făcut descinderea, la doar două zile, respectiv pe 23.09.2011, l-a contactat telefonic pe martor, i-a solicitat să vină cu mașina la Secția de Poliție Rurală V, jud. B și ulterior să-l transporte până în mun. B.
După acest moment, inculpatul O.D.V. i-a solicitat martorului M.V. sumele de bani arătate pentru a rezolva diverse probleme personale.
În fața instanței, inculpatul a menționat că a făcut verificări cu privire la M.V., și din informațiile pe care le-a primit a aflat că este o persoană în regulă care dorea să candideze și la funcția de primar la com. C și aveau și cunoștințe comune (f.15 verso dos. instanță).
Este clar că atât din informațiile obținute cu ocazia efectuării percheziției domiciliare cât și din cele adunate ulterior, inculpatul a realizat că martorul M.V. este o persoană cu o situație materială foarte bună și a luat hotărârea de a solicita acestuia sume de bani.
Inculpatul a profitat de funcția sa de polițist și de autoritatea acesteia și a încasat foloase necuvenite de la martorul M.V., fără a avea intenția de a restitui respectivele sume de bani întrucât avea o imagine a veniturilor sale și cunoștea posibilitățile sale de returnare a unor astfel de sume. Nu a încheiat înscrisuri probatorii care să-i permită martorului recuperarea banilor pe cale judiciară, iar în relația cu martorul M.V. folosea calitatea sa oficială, aceea de inspector de poliție, chemându-l pe martor și la secția de poliție.
Toate aceste elemente pun în evidență crearea unui ascendent asupra martorului, dat de influența unei astfel de funcții asupra persoanelor din comunitate.
Inculpatul O.D.V. avea obligația să cunoască disp. art. 43 lit.a din Legea 360/2002 (act normativ care reglementează Statutul polițistului), conform cărora polițistului îi este interzis, în orice împrejurare, să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i se promită, pentru sine sau pentru alții, în considerarea calității sale oficiale, daruri sau alte avantaje.
În situația în care avea dificultăți financiare, sau de altă natură, și dorea să împrumute o sumă semnificativă ca cea din cauză, trebuia să apeleze la o instituție financiară sau la altă persoană care avea disponibilitatea în acest sens, însă cu întocmirea unor înscrisuri justificative, clare, care să reflecte în mod corect voința părților contractante.
Față de argumentele prezentate, instanța nu poate primi concluziile de achitare formulate de apărătorului inculpatului.
Inițial, în concluziile scrise, s-a arătat că fapta inculpatului intră în sfera răspunderii contractuale.
Împrejurările în care s-a comis fapta acestuia, după efectuarea unei percheziții domiciliare, legătura cu martorul fiind făcută prin intermediul funcției deținute de inculpat și atribuțiilor sale, precum și lipsa încheierii unor acte contractuale, exclud această apărare, fiind vorba de o activitate infracțională de corupție circumscrisă încadrării juridice din actul de inculpare.
O altă susținere în apărare a fost achitarea acestuia conform art.10 lit.d C.pr.pen., fapta nefiind săvârșită cu vinovăție deoarece inculpatul nu a avut reprezentarea în nici un mod că banii primiți ar constitui un folos necuvenit.
Nici această situație nu se regăsește în cauză. Inculpatul avea o funcție publică cu un statut special, cu anumite obligații, iar modalitatea în care a acționat, adunând anumite informații despre M.V., având la dispoziție toate datele privind situația sa financiară, ca și salariat și posibilitatea returnării sumelor de bani, pune în lumină vinovăția acestuia sub forma intenției în comiterea faptei de primire de foloase necuvenite.
În drept:
Fapta inculpatului O.D.V. care, în calitate de inspector de poliție și șef al Secției nr… - Poliție Rurală V, din cadrul I.P.J. B, ofițer de poliție judiciară, după ce în virtutea atribuțiilor de serviciu, în ziua de 21.09.2011 a efectuat o percheziție domiciliară la locuința martorului M.V. din com. C jud. B, a solicitat și a primit de la martor, la diferite date, fără a fi încheiate acte autentice sub semnătură privată, suma totală de 12.000 lei (10.000 lei; 1000 lei; 700 lei; 300 lei), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii în formă continuată de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 C.pen. în ref. la art.6 și art.7 alin.3 din legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.
Inculpatul nu are antecedente penale, iar din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, inclusiv caracterizări, rezultă că acesta a avut o activitate profesională meritorie, dând dovada unor calități și aptitudini deosebite și aducând astfel un aport important muncii de poliție.
În aceste condiții, instanța apreciază că acesta a avut o conduită bună înainte de comiterea infracțiunii care impune reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 alin.1 lit.a C.pen. cu efectul juridic prevăzut de art.76 alin.1 lit.e C.pen.(f.26-36,82-84 dos.instanță).
La dozarea și individualizarea sancțiunii penale ce va fi aplicată inculpatului vor fi avute în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen., referitoare la dispozițiile părții generale a Codului Penal, la limitele de pedeapsă stabilite de lege, la gradul de pericol social al faptei săvârșite, la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și la persoana inculpatului.
Față de cele descrise instanța apreciază că o pedeapsă de 4 luni închisoare va asigura scopul educativ-preventiv al sancțiunii.
Inculpatul este la primul impact cu legea penală, având un comportament corespunzător în societate inclusiv la locul de muncă. De asemenea, pe parcursul procesului, a încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr…./14.02.2013 la notarul public B.D.D. din B, cu martorul M.V. Se consemnează în respectivul act că i-a dat martorului suma de 4.000 lei, iar restul sumei, de 8.000 lei, o va achita până la data de 31.05.2013.
Prin urmare, inculpatul a înțeles să depună diligențe în vederea restituirii sumei de bani luată de la martorul M.V.
Toate aceste aspecte coroborate și cu fapta concretă și cu cuantumul pedepsei conduc la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia, fiind incidente disp.art.81,82 C.pen.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei accesorii ce va fi aplicată inculpatului, instanța are în vedere natura infracțiunii, modalitatea de comitere a acesteia, funcția de polițist a inculpatului folosită la săvârșirea faptei, precum și jurisprudența CEDO în această materie, inclusiv hotărârile Sabou și Pârcălab împotriva României și Hirst contra Marii Britanii.
Nu sunt incidente disp.art.256 alin.2 C.pen., întrucât între inculpat și martorul M.V. s-a încheiat contractul de împrumut menționat anterior, reglementându-se astfel, sub aspect civil, situația sumei totale de 12.000 lei luată de inculpat. S-a restituit suma de 4.000 lei către martor, iar pentru restul sumei, de 8.000 lei, există un instrument juridic, de recuperare pe cale civilă a banilor, în situația în care inculpatul nu execută de bunăvoie obligația de plată.
Scopul confiscării, ca și măsură de siguranță, este înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. Acest scop nu se mai regăsește în prezenta cauză, întrucât situația sumei de bani (12.000 lei) provenită din activitatea infracțională, este reglementată din punct de vedere juridic, fără a mai profita inculpatului.
Pentru motivele arătate, instanța l-a condamnat pe inculpatul O.D.V. la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "primire de foloase necuvenite";, prevăzută de art.256 C.pen. în ref. la art.6 și art.7 alin.3 din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., art.74 alin.1 lit.a, art.76 alin.1 lit.e C.pen.
În baza art.71 C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, tz.II,b și c C.pen. (interzicerea dreptului prev. de art.64 alin.1 lit.c C.pen. se referă la interzicerea dreptului de a ocupa funcția de polițist).
În baza art.81, art.82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
În baza art.71 alin.5 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.








