PROBA ADN. SCOPUL RECOLTĂRII PROBEI BIOLOGICE.
| Comentarii |
|
Art. 5 din Normele de aplicare a Legii nr.76/2008, prevede obligativitatea informării persoanelor prevăzute la art. 4 din Legea 76/2008 despre faptul că probele biologice recoltate urmează a fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilelor genetice.
Potrivit prevederilor aceluiaşi text d elege prelevarea probelor biologice se face prin metode noninvazive, respectiv recoltarea celulelor epiteliale prin periaj al mucoasei bucale, iar în situaţiile în care nu se poate realiza această modalitate, prin recoltarea unor celule epiteliale din regiunea feţei.
Ori în cauză proba biologică nu a fost obţinută de la inculpat în scopul stocării acesteia în SNDGJ, ci în vederea analizării probelor biologice de la acesta, pentru a se stabili posibilitatea includerii sau excluderii lui din cercul persoanelor care au avut contact cu locul comiterii faptei în mod justificat sau accidental, iar atâta timp cât probele au fost obţinute prin periaj bucal de la inculpat, în lipsa de leziuni sau echimoze vizibile, nu se poate demonstra lipsa lui de consimţământ la recoltarea acestor probe.
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.15/R/03.02.2010
Tribunalul Maramureş prin încheierea penală nr.42 din 27 ianuarie 2010 a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi în consecinţă a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor U.I. şi L.M. ambii cercetaţi pentru infracţiunile de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.1, 2 şi 5 C.pen., furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, g şi i C.pen., tâlhărie prev. de art.211 alin.1,2 lit.a,c alin.21 lit.a, b şi alin.3 C.pen., nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev. de art.279 alin.1, 3 lit.a C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen., pe timp de 29 de zile şi a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă cu începere de la data de 27 ianuarie 2010 până la data de 24 februarie 2010, inclusiv.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 100 lei reprezentând onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul L.M
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin sesizarea adresată acestei instanţe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a solicitat arestarea preventivă a inculpaţilor U.I. şi L.M. ambii cercetaţi pentru infracţiunile de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.1,2 şi 5 C.pen., furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,e,g şi i C.pen., tâlhărie prev. de art.211 alin.1,2 lit.a,c alin.21 lit.a,b şi alin.3 C.pen., nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev. de art.279 alin.1,3 lit.a C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen..
În fapt, s-a reţinut că în data de 15.09.2009, utilizând două autoturisme de teren, sustrase din municipiul Baia Mare şi respectiv municipiul Dej, judeţul Cluj, precum şi două autoturisme marca Fiat, de asemenea sustrase, împreună cu alte 4 persoane, toţi mascaţi, cu cagule, folosind uniforme tip combinezon negru, caracteristice lucrătorilor de la DPIR, având şi inscripţii pe uniforme „Poliţia”, având arme automate tip „Kalaşnikov” sau „AKM 47”, au urmărit şi oprit în trafic, la coborârea Pasului Gutâi înspre localitatea Mara, în locul numit
Decizii relevante - trim.I 2010
„Valea Albă”, unde nu există semnale pentru telefonia mobilă, autospeciala cu numărul de circulaţie A-12-BCD, ce aparţinea de SC G.C.S." SRL Bucureşti, punct de lucru Baia Mare, care transporta valori (sume în lei şi valută), declinându-şi calitatea neadevărată de poliţişti în control, au dezarmat pe doi lucrători ocupanţi ai autospecialei, luându-le două pistoale marca „TT” şi muniţia aferentă (12 cartuşe/pistol), după care, prin violenţă, i-au obligat pe angajaţii respectivi să le predea autospeciala pe care au condus-o într-un loc retras pe „Valea Albă”, iar din compartimentul tezaur au sustras 4 saci în care era suma de 3.971.000 lei şi 2.000 euro, după care, au închis pe cei trei angajaţi în compartimentul tezaur şi au părăsit locul faptei.
Prin ordonanţa din data de 26.01.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a dispus reţinerea învinuitului U.I. pe timp de 24 ore, la data de 27.01.2010 fiind pusă în mişcare acţiunea penală faţă de acesta prin ordonanţa emisă în acelaşi dosar.
De asemenea, prin ordonanţa din 27.01.2010 dată în dosarul nr.450/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, s-a dispus reţinerea învinuitului L.M. pe o durată de 24 de ore, la aceeaşi dată fiind pusă în mişcare acţiunea penală faţă de acesta prin ordonanţa emisă în dosarul anterior menţionat.
Potrivit dispoziţiilor art.1491 C.proc.pen. dacă sunt întrunite condiţiile art.143 C.proc.pen. şi există vreunul din cazurile prevăzute de art.148 C.proc.pen., când instanţa consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, dispune în acest sens arătând temeiurile care justifică luarea măsurii.
Or, din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa a reţinut că există probe şi indicii temeinice în sensul că la data de 15.09.2009, inculpaţii, utilizând două autoturisme de teren marca Mitsubishi şi Suzuki Vitara sustrase din municipiul Baia Mare şi din municipiul Dej, judeţul Cluj, precum şi două autoturisme marca Fiat, de asemenea, sustrase, împreună cu alte patru persoane, toţi mascaţi, cu cagule, folosind uniforme tip combinezon negru, caracteristice lucrătorilor de la DPIR, având şi inscripţii pe uniforme „Poliţia”, având arme automate tip „Kalaşnikov” sau „AKM 47”, ar fi urmărit şi oprit în trafic la coborârea Pasului Gutâi înspre localitatea Mara, în locul numit Valea Albă, unde nu există semnale pentru telefonia mobilă, autospeciala cu numărul de circulaţie A-12-BCD, ce aparţinea de S.C. G.C.S."S S.R.L. Bucureşti, punct de lucru Baia Mare, care transporta valori (sume în lei şi valută), declinându-şi calitatea neadevărată de poliţişti în control, au dezarmat pe doi lucrători ocupanţi ai autospecialei, luându-le două pistoale marca „TT” şi muniţia aferentă (12 cartuşe/pistol), după care, prin violenţă, i-ar fi obligat pe angajaţii respectivi să le predea autospeciala pe care au condus-o într-un loc retras pe Valea Albă, iar din compartimentul tezaur ar fi sustras patru saci în care era suma de 3.971.000 lei şi 2.000 euro, după care i-ar fi închis pe cei trei angajaţi în compartimentul tezaur şi ar fi părăsit locul faptei.
S-a reţinut incidenţa în cauză, cu privire la ambii inculpaţi, a temeiului prevăzut de art.148 lit.f C.proc.pen., întrucât, pentru infracţiunile presupus a fi comise, legea prevede pedepse cu închisoare mai mare de 4 ani, iar în raport de pericolul social deosebit de grav al faptelor reţinute în sarcina lor, de modalitatea de comitere a acestora, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor U.I. şi L.M. ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul U.I., propunerea parchetului viza constatarea incidenţei în cauză şi a dispoziţiilor art.148 lit.d C.proc.pen. făcându-se trimitere la fapte grave comise în străinătate de către acesta. Potrivit cazierului judiciar depus la fila 68 din volumul III al dosarului de urmărire penală, inculpatul a suferit o condamnare de 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă de furt înarmat şi o condamnare de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru furt cu mână înarmată aspecte comunicate de Interpol conform adresei nr.6891/22.11.1986 de Tribunalul Helsingborg - Suedia. În raport de data menţionată în adresă, instanţa a constatat că nu se pot reţine şi prevederile anterior menţionate.
Arestarea inculpaţilor se circumscrie dispoziţiilor legale prevăzute de normele interne şi de cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care, în art.5 paragraful 1 lit.c, admite privarea de libertate a unei persoane „dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede necesitatea de a o împiedica să
VA V • ,• V/*V"|VVA» 1*5?
săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia”.
Prevederile Codului de procedură penală, mai exact cele ale art.146, fac trimitere la condiţiile prevăzute în art.143 în prezenţa cărora se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului. Astfel, este necesar ca la luarea unei măsuri preventive privative de libertate să se aibă în vedere existenţa unor probe sau indicii temeinice că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Convenţia condiţionează legalitatea privării de libertate de existenţa unor motive
Decizii relevante - trim.I 2010
verosimile, temeinice, că s-a săvârşit o infracţiune. Noţiunea de „motive verosimile” a fost interpretată de Curte în sensul existenţei unor date, informaţii care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca acea persoană să fi săvârşit infracţiunea respectivă. Aceste date nu trebuie să aibă aceeaşi forţă cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare, nefiind necesar ca persoana să fie într-un final acuzată sau trimisă în judecată. Scopul reţinerii este să se continue cercetările, urmând să se confirme sau să se infirme motivele care constituie temei al arestării. Caracterul temeinic al acestor motive, necesar pentru a nu se lua măsuri arbitrare, urmează a fi stabilit în funcţie de circumstanţele cauzei.
În cauză s-a reţinut că arestarea preventivă a inculpaţilor este în concordanţă cu dispoziţiile legale anterior amintite şi se circumscrie scopului instituit de dispoziţiile art.136 C.proc.pen. care permite luarea acestei măsuri pentru a se asigura o bună desfăşurare a procesului penal.
Mai mult, întrucât detenţia unei persoane este o măsură gravă care poate fi justificată numai când se consideră că alte măsuri sunt insuficiente pentru protejarea interesului public sau individual, tribunalul apreciază că, în cazul de faţă, privarea de libertate a inculpaţilor este necesară având în vedere circumstanţele specifice ale cauzei, respectiv numărul de persoane implicate, complexitatea şi modalitatea de săvârşire a activităţilor presupus a fi comise şi impactul puternic negativ al acestora produs în rândul societăţii.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că dispoziţiile art.1491 C.proc.pen. sunt incidente în speţă, respectiv că inculpaţii se află în situaţiile prevăzute în textul legal menţionat, instituţia arestării preventive fiind aplicabilă în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs verbal, cu ocazia pronunţării, inculpatul
L.M..
În şedinţa publică din data de 3 februarie 2010, prin apărător ales, inculpatul L.M. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate şi respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu consecinţa punerii de îndată în libertate a inculpatului. S-a arătat că singura probă care-l incriminează pe inculpat sunt cele două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 ianuarie 2010 în care se arată că profilul genotipului probelor prelevate de pe obiectele vestimentare despre care se susţine că au fost folosite la jaful din 15 septembrie 2009, coincid cu profilul genetic al inculpatului pe care-l asistă, profil expertizat în urma prelevării probelor de salivă. Nu s-au respectat dispoziţiile legale care prevăd modalitatea de prelevare a acestor probe, respectiv Regulamentul şi Normele metodologice de aplicare a Legii 76/2008. Potrivit art.5 din aceste norme, persoana de la care s-au prelevat probele trebuie să fie informată de acest aspect şi de scopul pentru care se foloseşte proba. De asemenea, potrivit art.11 din aceste norme trebuie să se ceară consimţământul persoanei, care trebuie să fie exprimat în mod expres. Inculpatul este cetăţean italian, nu vorbeşte limba română, iar la momentul prelevării probelor, acestuia nu i s-a asigurat un interpret pentru a i se aduce la cunoştinţă aceste aspecte prevăzute de Normele metodologice, astfel încât cerinţele legale nu au fost îndeplinite de organele de urmărire penală anterior prelevării probelor. La fila 11, există un proces verbal întocmit la 26 ianuarie 2010 de organele de poliţie , în care se arată că persoana refuză să semneze pentru că nu înţelege limba română. Inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor care i se reţin în sarcină, la data la care se reţine că s-ar fi comis infracţiunea, aflându-se în Sardinia, aspect care poate fi confirmat de familia şi prietenii săi. Fapta reţinută prezintă un grad de pericol social ridicat, sancţionate pe măsură de legiuitor, dar inculpatul nu a participat la această faptă.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 C.proc.pen., curtea a constatat că recursul nu este fondat concluzionând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală dispunând luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului recurent L.M..
Inculpatul L.M. este cercetat în dosarul nr.450P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş sub aspectul comiterii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art.189 alin.1,2 şi 5 C.pen., furt calificat, prev.şi ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e,g şi i C.pen., tâlhărie prev.şi ped.de art.211 alin.1,2 lit.a,c, alin.21 lit.a, b şi alin.3 C.pen. şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev.şi ped.de art.279 alin.1,3 lit.a C.pen., cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
Acuzaţiile care se aduc inculpatului constau în aceea că la data de 15.09.2009, împreună cu coinculpatul U.I. şi cu alte patru persoane ce nu au fost identificate până în prezent, utilizând două autoturisme de teren marca Mitsubishi şi Suzuki Vitara sustrase din municipiul Baia Mare şi din municipiul Dej, judeţul Cluj, precum şi două autoturisme marca Fiat, de asemenea,
Decizii relevante - trim.I 2010
sustrase, toţi mascaţi cu cagule şi purtând uniforme tip combinezon negru, caracteristice lucrătorilor de la DPIR, având şi inscripţii „Poliţia”, având arme automate tip „Kalaşnikov” sau „AKM 47”, ar fi urmărit şi oprit în trafic la coborârea Pasului Gutâi înspre localitatea Mara, în locul numit Valea Albă, unde nu există semnal pentru telefonia mobilă, autospeciala cu numărul de circulaţie A-12-BCD, aparţinând S.C. G.C.S."S S.R.L. Bucureşti, punct de lucru Baia Mare, care transporta valori (sume în lei şi valută), declinându-şi calitatea neadevărată de poliţişti în control, i-ar fi dezarmat pe doi lucrători ocupanţi ai autospecialei, luându-le două pistoale marca „TT” şi muniţia aferentă (12 cartuşe/pistol), după care, prin violenţă, i-ar fi obligat pe angajaţii respectivi să le predea autospeciala pe care au condus-o într-un loc retras pe Valea Albă, sustrăgând din compartimentul tezaur patru saci în care se aflau sumele de 3.971.000 lei şi 2.000 euro, după care i-ar fi închis pe cei trei angajaţi în compartimentul tezaur şi ar fi părăsit locul faptei.
Din actele dosarului rezultă că există indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul recurent este autorul faptelor pentru care este cercetat, indicii ce rezultă din declaraţiile date iniţial în calitate de învinuiţi, apoi de martorii G.F., C.C.C., S.A.,.B.M.V. (f.22-24 dosar u.p.), declaraţia martorului S.M.C. (f.25-27 dosar u.p.), concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.343131/2010, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.438600 din 27.01.2010 (f.44-66 dosar u.p.), proces-verbal de cercetare la faţa locului (f.114 dosar u.p.), fotografiile de la locul găsirii obiectelor vestimentare (f.117 dosar u.p.), proces-verbal de percheziţie (f.139 dosar u.p.), declaraţiile coinculpatului U.I. (f.70-74 dosar u.p.), declaraţiile inculpatului recurent L.M. (f.81-83 dosar u.p.).
Aspecte relevante care îl plasează pe inculpatul recurent la locul faptei reies şi din contradicţiile dintre declaraţia inculpatului recurent L.M. şi declaraţiile inculpatului U.I..
Astfel, inculpatul U.I. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul L.M. în urmă cu doi ani în Italia şi că acesta a fost în România în anul 2009, în luna martie sau aprilie când l-a întâlnit în Arad, în timp ce inculpatul L.M. susţine că nu a mai fost niciodată în România, până la data de
26.01.2010.
Inculpatul L.M. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul U.I. în urmă cu doi ani în Italia, fiindu-i prezentat de o prietenă ocazională în Livorno, unde s-au văzut de 2-3 ori, că s-a deplasat în 26 ianuarie 2010 de la Satu Mare la Baia Mare cu taxiul şi s-a oprit în zona autogării din Baia Mare întrucât reţinuse că în acea zonă locuieşte U.I. şi l-a întâlnit acolo la 15 sau 20 minute după sosire, fără a-l contacta telefonic, neavând numărul lui de telefon, recunoscând maşina inculpatului U.I., care era parcată în locul unde s-au întâlnit.
Raportat la data la care a dat declaraţia inculpatul recurent, 26 ianuarie 2010, „în urmă cu doi ani” semnifică luna ianuarie 2008.
Inculpatul U.I. a declarat că autoturismul Ford K cu număr de înmatriculare DE 345 FG
l-a adus din Italia în luna august 2008, când l-a cumpărat din Italia şi că în urmă cu trei săptămâni (ceea ce semnifică începutul lunii ianuarie 2010, în raport de data declaraţiei inculpatului U.I. - 26.01.2010) l-a înmatriculat pe numele surorii sale, U.O. primind numere roşii.
Din fotografiile de la fila 36 vol.III dosar u.p. reiese că autoturismul Ford K a primit numerele roşii HH 123456.
Aşadar, în data de 26.01.2010 inculpatul L.M. nu avea cum să recunoască autoturismul inculpatului U.I. în zona autogării, întrucât pe de o parte la data la care l-a cunoscut în Livorno inculpatul U.I. nu avea acest autoturism, iar pe de altă parte acest autoturism nu mai avea numerele pe care eventual le-ar fi putut cunoaşte inculpatul L.M.şi în plus inculpatul L.M. a declarat că în maşină nu a observat nici un obiect personal al inculpatului U.I..
Nu poate fi primită susţinerea apărătorului inculpatului că prelevarea de ADN de la inculpat s-a făcut cu încălcarea art.5 din Normele de aplicare a Legii nr.76/2008, deoarece acest text delege prevede obligativitatea informării persoanelor prevăzute la art.4 din Legea 76/2008 despre faptul că probele biologice recoltate urmează a fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilelor genetice.
Ori în prezenta cauză proba biologică nu a fost obţinută de la inculpatul L.M. în scopul stocării acesteia în SNDGJ, ci în vederea analizării probelor biologice de la acesta, pentru a se stabili posibilitatea includerii sau excluderii lui din cercul persoanelor care au avut contact cu locul comiterii faptei în mod justificat sau accidental.
Potrivit prevederilor art.5 din Legea nr.76/2008 prelevarea probelor biologice se face prin metode noninvazive, respectiv recoltarea celulelor epiteliale prin periaj al mucoasei bucale,
Decizii relevante - trim.I 2010
iar în situaţiile în care nu se poate realiza această modalitate, prin recoltarea unor celule epiteliale din regiunea feţei.
În cazul de faţă probele au fost obţinute prin periaj bucal de la inculpat, la data de
26.01.2010, iar dacă nu ar fi existat consimţământul inculpatului pentru această operaţiune, inculpatul ar fi prezentat leziuni sau echimoze vizibile, prin care ar fi putut demonstra lipsa lui de consimţământ la recoltarea acestor probe, soluţionarea propunerii de arestare având loc în ziua imediat următoare, în 27.01.2010, când eventualele echimoze sau leziuni ar fi fost încă vizibile.
Lipsa semnăturii inculpatului de pe procesul verbal de la fila 11 din dosarul de urmărire penală pe motiv că nu înţelege cele consemnate nu afectează valabilitatea acestuia câtă vreme nu s-a demonstrat contrariul celor menţionate.
Pe de altă parte lipsa consimţământului inculpatului la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii includerii sau excluderii lui din cercul de suspecţi nu este un aspect favorabil acestuia, o persoană care îşi clamează nevinovăţia neavând motive temeinice pentru a refuza efectuarea unor astfel de analize.
Se mai constată că inculpatul L.M. a declarat că i-a spus inculpatului U.I. că a venit în România pentru a efectua tratament stomatologic, pentru a căuta o maşină pe care să o cumpere şi eventual să găsească o doamnă. De asemenea a purtat cu U.I. o discuţie generală cu privire la situaţia economică şi viaţa din România.
Nu s-a demonstrat că inculpatul U.I. cunoaşte limba italiană şi nici că inculpatul L.M.cunoaşte limba română, dar din afirmaţia inculpatului L.M.că a discutat cu inculpatul U.I. curtea reţine că ambii au suficiente cunoştinţe pentru a purta o conversaţie şi a înţelege noţiuni uzuale din cele două limbi, date fiind şi similitudinile dintre acestea.
Împrejurarea că inculpatul L.M.a declarat că odată ajuns în România s-a gândit să îl caute pe inculpatul U.I. demonstrează că aceştia se aflau în relaţii bune, astfel că nu se pot reţine suspiciuni rezonabile cu privire la lipsa de sinceritate a inculpatul U.I. în ce priveşte prezenţa inculpatulu L.M.în România în cursul anului 2009.
Contradicţiile dintre declaraţiile celor doi inculpaţi permit curţii să concluzioneze că inculpatul L.M.nu a fost sincer în declaraţiile date.
Susţinerea apărării că hainele descoperite în apropierea locului faptei nu ar aparţine inculpatului L.M. deoarece sunt cu 10 numere mai mari decât măsura inculpatului nu poate fi primită cu consecinţa eliminării lui din cercul suspecţilor, fiind posibilă purtarea unor astfel de haine tocmai pentru a induce în eroare organele de anchetă, iar pe de altă parte aceeaşi apărare a acceptat în faţa instanţei de fond că este posibil ca acele haine să aparţină inculpatului L.M. dar ar fi fost donate de mama lui, care face frecvent acte de caritate, astfel că nu demonstrează prezenţa lui la faţa locului.
Prima instanţă a reţinut în mod justificat că sunt întrunite cerinţele art.148 lit.f C.proc.pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de comiterea cărora este acuzat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din gravitatea faptelor imputate, modul şi mijloacele prin care se pare că au fost săvârşite - printr-o pregătire minuţioasă, procurarea de maşini, haine, cagule pentru a nu fi recunoscuţi, utilizarea de arme - precum şi din rezonanţa negativă în comunitate în situaţia în care nu s-ar lua măsuri ferme împotriva celor suspectaţi de comiterea unor fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat.
Scopul măsurii arestării preventive din perspectiva CEDO este acela de a aduce în faţa autorităţii judiciare competente persoana bănuită de comiterea unei infracţiuni, ceea ce semnifică trimiterea în judecată, scop ce nu a fost atins până în prezent, fiind necesară strângerea şi a altor probe.
Având în vedere caracterul imprevizibil al comportamentului uman, ţinând seama de datele de la dosar care indică pentru inculpat o atitudine de negare a faptelor de care este acuzat, coroborate cu împrejurarea că acesta nu are interese legitime în România, astfel că riscul de a se sustrage de la cercetări este mai ridicat, curtea constată că nu există garanţii că lăsat în libertate inculpatul nu ar îngreuna cercetările, modul în care se pare că au fost comise faptele permiţând să se întrevadă acest risc.
CEDO a arătat în cauza Witold Litwa contra Poloniei din 2000 că nu este suficient ca privarea de libertate să fie conformă cu dreptul naţional ci trebuie de asemenea să fie necesară în circumstanţele cauzei.
Faptele pentru care este cercetat inculpatul recurent, constând în sustragerea de autoturisme în scopul comiterii unei fapte de tâlhărie prin uz de arme în mod nelegal, cu
Decizii relevante - trim.I 2010
consecinţa sustragerii unei sume foarte mari de bani, relevă o tipologie deosebită a acestora, puţin frecventă în realitatea citadină, dar a căror creştere ar putea fi încurajată în lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor.
Privarea de libertate a inculpatului reprezintă la momentul actual cel mai adecvat răspuns alarmei create în opinia publică, fiind o măsură necesară în circumstanţele concrete ale prezentei cauze, mai sus indicate.
Pentru toate considerentele expuse, curtea în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen. a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.M., împotriva încheierii penale nr.42 din
27.01.2010 a Tribunalului Maramureş.
În baza art.1 alin.1 lit.a din Ordinul nr.772/2009 al Miniserului Justiţiei şi art.7 alin.3 lit.b şi c din Legea nr.178/1997 s-a stabilit în favoarea interpretului onorariu pentru traducător.
